0,1%

Dacă majoritatea grupărilor literare balansează între mătănii şi pornografie, şcoala de la Braşov (numită şi şcoala Muşina) continuă să-şi păstreze stilul propriu, inconfundabil, acest lucru nefiind o piedică pentru experiment. Experimentul rămâne o caracteristică constantă a şcolii Muşina.

Deadevă(Ed. Paralela 45, colecţia 80, seria poezie), ultimul volum de poezie al lui Caius Dobrescu, e o carte experimentală atât la nivel de limbaj, cât şi de conţinut. Dacă în proză e de-acum firesc ca naratorul să fie alienat, criminal sau idiot (adică persoană nu tocmai normală), în poezie încă pentru majoritatea scriitorilor şi a cititorilor eul poetic trebuie să fie unul "sănătos" şi să-ţi impună respectul şi să te uimească prin inteligenţa lui (chiar dacă e stupidă) şi, chiar dacă are unele devieri de la normă, să simţim că suntem cu mult mai mici şi mai neputincioşi decât el. Eul poetic tradiţional continuă să fie mai vivace (nu-i aşa?), mai "normal" decât cititorul şi asta pare să fie şi cauza din care poezia are mai puţini cititori şi riscă să-şi piardă din ultimii "mohicani". Caius Dobrescu creează în Deadevă un eu poetic normal, adică normal din punct de vedere uman, cu slăbiciuni, cu crize psihice şi mentale, care are mai multe dileme cărora, cât e posibil, încearcă să le găsească o soluţie. Iar limbajul se sincronizează cu conţinutul poemelor prin ortografia sa intenţionat greşită, ce îţi creează impresia că eul poetic habar nu are de ortografia corectă şi încearcă să şi-o creeze pe a sa, ceea ce îl face să experimenteze la scrierea unui cuvânt, la găsirea limitelor lui şi literei care să corespundă sunetului. De aici vin foarte multe jocuri de cuvinte, numeroase scrieri diferite ale unuia şi aceluiaşi cuvânt. În poemul Copila Beatrice, de exemplu, câteva variante de scriere a cuvântului machiaj: makiajunns, makiajjj, mascchiaju, masccchiosiaju. De multe ori ne e greu să ghicim deodată unde începe şi unde se termină un cuvânt: crăcănaccasămi, unuwaltuia, fossla, şiaccolwua, înpuţidactivist, priponiseraccolo, luappele, ladădegunoi, coboaralături etc., etc. Caius Dobrescu se joacă cu limita dintre cuvinte şi cu trecerea cuvintelor dintr-un rând în altul. Astfel jocul autorului şi scriitura trece în jocul cititorului la lectură. În poemul SKK citirea devine din ce în ce mai dificilă spre sfârşit, ceea ce dă o impresie de dresare a cititorului: "Simt febra între dinţi./ Mii distanţează./ Mini-milimetri cati/ felaţi.// Am o senzaţie/ Amosen zaţie/ Amos enz atied// E parccan mân casca/ Par kamnk asca/ Paca mânska ska/ Parscam smnsskarpska/Pa k mân saskja/ Paarcaamâncaascaa/ ieţi.// Mâşca şca miş caşca/ mii şca şca/ parcam mişk şcat sca/ parccador s skin/ parccam şmulst mâşkin." Multe din greşeli din altfel de încercări de scriere devin reguli aici. De pildă x este folosit adesea pentru sunetul sc: vopsex, iubeaxă, sârbeaxo-ţigăneaxă, baxulante, vorbeaxă, prăbuşeaxă, citex, lipex, urmărex, răpexă, muxă, recunox etc. Numerele nu se mai scriu cu litere, ci numai cu cifre: amâân 222222, La 1 curbă, 1 cercel, 1 gagică, 1 tipă, 1 mutră, 2TVuri, 4 lonii, 1 fel d insulă, în2ite, 1 mei, ceilalţi 2, amân2, rupt în 2 etc. Se întâlnesc în poeme multe ardelenisme şi cuvinte simplificate folosite în vorbirea orală. Mai vedem şi litere străine ce nu prea întâlnim în ortografia limbii române: K (kiftea, suspekt, kiloţii);Ц (şцptex, salergц, mц); Д (dдsta, tдu);Ь (vinьn); Y (trnspy); W ş.a. Apar şi combinaţii de litere care în ortografiile altor limbi redau un sunet: oritsche, oritschine, atunch etc., sau abrevieri ultracunoscute cu altă scriere: Empty V, şi încă multe, multe ciudăţenii de limbaj pe care, dacă am încerca să le descriem, ne-ar trebui cel puţin câteva cărţi ca volumul Deadevă.

Poemele au o logică naivă, parodiind poezia tradiţională şi modernă. Cred că sunt scrise în stilul de la care Ionesco spune că va reîncepe o nouă literatură. Multe poeme au acţiuni pe care merită să ţi le imaginezi. Sub vrajă e o parodiere a poemelor tragice. Începe în stilul beatnicilor: "Ccântantruna muzică popolară,/ le ţinean lanţ: d/ cătănie, dor & jale./ Muzică lăutari, sârbeaxo-ţigăneaxă." Urmează o personificare a autobuzului menită de asemenea să menţină starea de veselie totală: "bondoc, sănătos, se bâţâia şi el, se/ răsfăţa la soare, k băjetzii, scotea limba, trăgea câtьn/ pârţ, râgâia: tânăr, liber, un dzeu". Dar la o curbă vede "2 baxulante" ciocnite şi "sori şi alte stele, şoknire/ violentă, învăluităn flăcări, asfaltu krrrră/ pak!t, şoseaua deskisă la şliţ, şi de dede// de de de de de/ de de de de / dededesubt, ţşnind, pula păroasă şi/ strmba dezastrului îmrpoşkn/ dulei negru şi creieri d şofer până/ la Sighişoara". Desigur, autobuzul "na mai/ scossun sunet". Acum imaginaţi-vă acelaşi subiect, dar cu alt eu poetic. Uneori ca să-ţi dai seama de stupiditatea unor lucruri trebuie să le faci auzite de la cineva şi mai stupid. Oricum, eul poetic din acest volum e foarte simpatic. Mai ales în poezia de dragoste. A spune "te iubesc" într-o poezie mi se pare foarte greu, căci s-a spus de atâtea ori încât foarte uşor devine o banalitate. În poemul 1996, eul poetuc iarăşi îşi bate capul cu banalităţi cotidiene care devin (sau au devenit) hituri în România: "Sân suppă că/ România/ O ian mână cu NATO". După ce analizează situaţia în stilul discuţiilor ce le auzi în tren sau în autobuz - unde se vorbeşte ca să treacă mai repede timpul, fără nici o legătură, eul poetic face o declaraţie: "Pixi t bex, Pixi t bex, Pixi t bex, Pixi t bex, Pixi t bex". Este un sfârşit autentic care evidenţiază că de fapt tot ce a spus mai înainte nu are nici o importanţă. Caius Dobrescu scrie o poezie a cotidianului, a lucrurilor celor mai mărunte, antiliterare, în situaţii bizare, serioase ce caracterizează descrierea lucrurilor "mari"(Şi miam dasseama că d fapt/ departe dд fi nesimţiţi, noi ne/ gândim destul d des la kestiilдstea, ča fos/ tînainte d naştere, ce urmează/ după čц să murim. Absolut toţi. Şi orьnde"). Din cauza aceasta toate poemele sunt intertextuale, chiar dacă nu se referă direct la vreun text. Întâlnim şi multe intertexte interne: "Ghiveta mie/ nfundată. 100%. Dдsta am scris/ poezia "Dau pompe" cu timp în urmă"; "AcumanţelegI mai bine ceam vrussă spun în poezia/ cu ţacă ăla fără ciorapi?"

Deadevã de Caius Dobrescu e un volum cu "99,9% pãcãlealã" şi 0,1% adevãr. E o carte unde literatura porneşte de acolo de unde tocmai s-a terminat, unde "printre rânduri" este tipãrit, iar "tiparul" e printre rânduri.

1