|
Peisajul politic şi intelectual din Republica Moldova arată, după 25 februarie, ca după un război devastator. Ruinele reale ale fermelor şi gospodăriilor agricole de cândva se întâlnesc cu cele "metaforice" ale partidelor aşa-zise democratice, acestea bântuite, la rândul lor, de fantomele unor aşa-zişi lideri intelectuali, care, iată, după ce ne-au băgat pe toţi în mizerie, ei căpătuindu-se cu averi şi faimă, "se reîntorc la unelte" - îşi lansează cărţi, publică cicluri de versuri ori se pricopsesc cu posturi şi salarii la Uniunea Scriitorilor. "Fantomele publică versuri" - iată un titlu pentru romanul celor zece ani de democraţie în Republica Moldova. Nici o schimbare de ton, nici o umbră de mustrare de conştiinţă, vocile înfundate care li se aud din când în când şi de departe repetă aceleaşi sloganuri, "democratice şi unioniste". Ciudat, aceste voci care nu se prea aud în republică, sunt bine receptate peste Prut, căci aşa-zisul "Fond Moldova" le este destinat lor în continuare, adică unor oameni care, în fapt, au compromis cauza democraţiei şi a unionismului. Astfel ajungi să-i dai dreptate lui Voronin cu imperativul lui al pragmatismului în relaţiile dintre România şi Republica Moldova, imperativ cu care a fost de acord şi preşedintele Iliescu, dar vedem că nu şi în ceea ce priveşte "Fondul Moldova".
Aşadar, astăzi ne aflăm între aceste două focuri, unul, mocnit, al unor înfrânţi şi rataţi, care s-au folosit de votul nostru toţi anii aceştia în interese personale, pe de o parte, şi altul, care pălălăieşte, al comuniştilor, care lansează sloganuri şi imperative "progresiste", îl eliberează pe Ilaşcu, iar în culise desfăşoară un adevărat război subversiv împotriva propriei puteri, în beneficiul Rusiei, un război ale cărui consecinţe ne este greu să ni le imaginăm. Generoasă alegere, nu-i aşa?
Scenariul acesta era previzibil încă în 1989-90, atunci când oameni, care, fie nu se remarcaseră prin nimic în lupta cu comunismul, fie colaboraseră şi profitaseră din plin de favorurile oferite de "gloriosul partid", se transformă peste noapte în anti-comunişti fervenţi şi, tot peste noapte, încap printre fruntaşii celor mai democratice partide. Atunci, Uniunea Sovietică a aflat cu uimire că în R.S.S. Moldovenească, pe lângă struguri, vinuri şi dansuri, mai există şi democraţi, aproape ca în Ţările Baltice sau în Georgia şi Armenia.
Adevărul este că tot ce s-a făcut atunci în Moldova pe planul emancipării naţionale şi politice s-a realizat "prin imitaţie" şi, în plus, nu fără "voie de la poliţie". Noi i-am imitat pe baltici şi pe cei din republicile transcaucaziene. Moldova şi moldovenii în sensul acesta sunt o republică şi un tip uman al contradicţiilor şi contrastelor, ca să nu spunem al laşităţii şi ipocriziei. Aici, în epoca sovietică deznaţionalizarea a fost mai uşor de făcut decât în alte părţi, deoarece nu exista o opoziţie şi o intelectualitate puternică, pentru ca în 1989-90 opoziţia, care nu exista, să apară ca din pământ şi încă într-o formă mai radicală decât într-o Letonie ori Armenie. În '90 poporul, care până atunci nu auzise aproape nimic despre această opoziţie, o votează şi o aduce în Parlament. În 2001, poporul care nu ştie aproape nimic despre comuniştii lui Voronin decât că operează cu nişte sloganuri atractive, la fel cum în '90 democraţii spuneau alte sloganuri, aduce Partidul Comuniştilor în Parlament. În '90 alegătorii moldoveni au votat nişte democraţi care nu erau tocmai democraţi, la 25 februarie 2001, au optat pentru nişte comunişti, care nu sunt tocmai comunişti.
Să nu ne grăbim însă să învinuim omul simplu, aşa cum le place unora, pentru care poporul a fost bun în 1990, când a votat Frontul Popular, şi este rău acum că i-a susţinut pe comunişti. Până în 1989 nu aveam treabă cu acest popor, fiindcă eram foarte preocupaţi să plăcem partidului comunist, iar între 1990-2000 nu ne păsa de acest popor, pentru că ne făceam că ne place democraţia şi Europa. Să recunoaştem că nu ne prea iubim poporul nostru, nu-l înţelegem în românofobia şi moldofobia lui, pe de o parte, şi simpatia pentru străini, pe de altă parte. Noi am studiat pe la şcoli înalte, la Chişinău şi Moscova, noi am citit cărţi româneşti cumpărate la Cernăuţi şi Kiev, am ascultat Radio-Bucureşti şi "Europa Liberă", iar el, poporul, a stat cuminte acasă, a tras plugul din greu şi nu a auzit decât despre dragostea noastră pentru Lenin şi Uniunea Sovietică. Nu ne-a interesat ce îl doare cu adevărat şi de ce îl doare, am vrut să-l folosim doar ca "maşină de votat".
Orizontul politic, social şi cultural al Republicii Moldova este înceţoşat. Nu ne mai sperie victoria comuniştilor, ne sperie faptul că ei sunt tot atât de incompetenţi, corupţi şi necalificaţi ca şi guvernele aşa-zis democratice. Pauperizarea a circa 70 la sută din populaţia ţării, nodul transnistrean, corupţia, criminalitatea reprezintă nişte probleme greu de soluţionat pentru o ţară cu o tradiţie statală mult mai veche şi cu resurse intelectuale mai bogate, darămite pentru un organism statal embrionar cu o naţiune scindată şi elite imature!
Vom urmări impasibili evenimentele în derularea lor de mai departe, fiind ceea ce am fost de secole pe acest pământ, spectatorii propriului destin.
|
Constantin Cheianu
Inapoi la cuprinsul numarului