Sugestiile trecutului pentru dilemele prezentului

Titlul ultimului volum al lui Răzvan Theodorescu - Picătura de istorie - este înşelător deoarece reflectă doar parţial conţinutul cărţii. Se ştie bine că Răzvan Theodorescu este deopotrivă istoric şi istoric al culturii, convingerea sa fiind, la fel ca şi cea a lui Hans Sedlmayr, că o istorie a frumosului nu poate fi despărţită de istoria binelui şi a adevărului. Iată de ce, descriindu-ne o anumită epocă, autorul se foloseşte nu numai de documente, ci şi de "informaţia" pe care o transmit despre epoca respectivă cultura, arta, ficţiunea. Volumul lui Răzvan Theodorescu e o demonstraţie strălucită a faptului că opera este o "oglindă" a societăţii care i-a dat naştere, că arta romanică s-a dezvoltat în sânul transformărilor economice, politice şi religioase care marchează lumea creştină. Autorul nu privilegiază, aşadar, arhiva în dauna ficţiunii, îndemnându-ne să căutăm mărturii despre ciuma care a secerat trei sferturi din populaţia Toscanei atât în registrul parohial din Burgundia, cât şi în Decameronul lui Boccaccio. Erudiţia cu adevărat impresionantă îl ajută pe Răzvan Theodorescu să explice mentalitatea şi felul de a simţi şi a trăi al oamenilor din trecut, pornind de la sculptură şi arhitectură. De la celebrul profesor de istoria artei Henri Foccillon a invaţat Răzvan Theodorescu că "o lectură, chiar şi rapidă, a unui ansamblu sau a altuia dintr-o catedrală revelează din primul moment faptul că ea este un enorm depozit de credinţe, de tradiţii şi de gânduri. Toate aceste pietre grăiesc. Sculptura este un limbaj". Citatul este extras din volumul Arta sculptorilor romanici, a cărui traducere românească este prefaţată nu întâmplător de Răzvan Theodorescu. Autorul nu se mulţumeşte doar să descrie epocile prin intermediul operelor. El încearcă totodată să ne prezinte acele elemente de epocă care ne ajută să inţelegem mai bine operele de artă. Astfel, dorinţa lui Otton al III-lea de a reuni sub sceptrul său toate popoarele, de a realiza unitatea creştină a acestora intr-un Imperiu universal stă la originile artei romanice în care transpare constant idealul unei civilizaţii, care ar îngloba lumea şi omul în totalitatea lor.

Răzvan Theodorescu ia în discuţie şi multe probleme ale contemporaneităţii ca, de pildă, integrarea europeană sau minorităţile naţionale. Premisa de la care porneşte autorul în analizele sale este că multe dintre întrebările prezentului îşi au răspunsurile în trecut. Nu se poate avea o inţelegere clară a ceea ce ni se întâmplă astăzi fără a cunoaşte lecţiile istoriei. Este suficient să scrutăm trecutul pentru a ne lămuri de ce anume Cehia, Ungaria şi Polonia - şi nu România - fac astăzi parte din structurile apusene: "Carol al IV-lea de Luxemburg stabilea capitala imperiului german la Praga; Matei Corvin, regele maghiar, ocupa Viena, iar Iagellonii poloni luau în vasalitate ordinul teutonic".

Autorul consideră, pe bună dreptate, că trecutul nu oferă soluţii, ci sugestii pentru dilemele prezentului. Într-o lume postmodernă sau postcomunistă este ridicol şi chiar riscant să recurgi la modalităţi feudale de rezolvare a problemelor interetnice. Nişte învăţăminte, însă, epoca medievală îi pune la dispoziţie unui spirit reflexiv. Integrarea europeană, despre care atâta se vorbeşte astăzi, este, ne convinge Răzvan Theodorescu, un proiect semi-milenar:"Au existat, în elitele bizantine, mari campioni ai "unirii" necondiţionate cu Roma, dar şi potrivnici ai "unirii", partizani ai închiderii într-o tradiţie ortodoxă foarte riguroasă şi, mai ales, antioccidentală ". Este o constatare care te impune să meditezi de ce integrarea europeană a Rom`niei e atît de anevoioasă. Cu luciditatea ce îl caracterizează, Răzvan Theodorescu optează pentru o integrare avantajoasă, care nu ne-ar dilua specificul. Europa pe care şi-o doreşte el este una ce trebuie să înglobeze "mai multe realităţi cultural-istorice, fără a pretinde vreodată să devină o entitate spirituală unică. De altminteri, este loc pentru a nădăjdui că visul unui model unic, al unui partid unic, al unei religii unice, al unei rase unice este pe cale să dispară". Răzvan Theodorescu se pronunţă, aşadar, în favoarea varietăţii, multiculturalismului şi a multiconfesionalismului, a unei colaborări între Est şi Vest reciproc profitabile. Un imperativ greu de realizat, de vreme ce Rusia rămâne în continuare obsedată de ideea făuririi celei de-a "treia Rome", iar mulţi occidentali ne consideră şi astăzi barbari. În ce îi priveşte pe români, aceştia ar trebui să incerce cel puţin să scape de ceea ce Răzvan Theodorescu numeşte "mentalitatea tranzacţională". Paradoxul pe care îl remarcă autorul este că în Evul Mediu, în ciuda divorţului bisericesc, a existat în relaţiile dintre Occident şi Răsărit un climat mai tolerant decât cel actual. Şi în acest caz este bine să "coborâm " în trecut, să încercăm să inţelegem de ce "reuşitele" de atunci nu mai sunt posibile astăzi? O altă idee interesantă este aceea că şi confruntările dintre civilizaţii, aşa dure cum au fost, au intensificat procesul de cunoaştere reciprocă şi schimbul de valori culturale: "S-a întâmplat nu o dată, în confruntările dintre civilizaţii şi credinţe diferite şi chiar opuse, ca elementele de natură vizuală şi sacră să treacă dintr-un patrimoniu cultural în altul, să fie imprumutate de "celălalt", de adversarul politic şi spiritual".

Spirit analitic, cu o apetenţă aparte pentru comparativism, Răzvan Theodorescu abordează multe evenimente istorice din perspectiva interferenţelor culturale, politice şi economice dintre diferite naţiuni. Cruciadele, de pildă, arată nu numai metamorfozele spirituale şi morale ale Occidentului, dar şi relaţiile dintre Europa şi Orient. O carte de istorie cum este cea a lui Răzvan Theodorescu se citeşte cu mare interes, fiindcă autorul stabileşte în permanenţă nişte punţi între trecut şi prezent, între cultură şi societate, între Vest şi Est. Faptul că a examinat la faţa locului, cu multă atenţie, mai multe ansambluri monastice îi acordă un surplus de autenticitate şi îi permite să re-actualizeze, fermecător şi incitant la lectură, epoci şi mentalităţi de mult uitate.

1