Cinovnici insolenţi preocupţi de... soarta culturii

Anul trecut, într-un interviu acordat presei, ministrul culturii Ghenadie Ciobanu remarca inextingibilul spirit creator al moldovenilor. Oamenii noştri de cultură, observa cu satisfacţie ministrul cogitabund, creează opere de valoare chiar şi atunci când sunt afectaţi de mizerie. Ei, de fapt, înving sărăcia printr-un efort creator constant. Nu-mi mai aminteam de această stupefiantă constatare, dacă nu aflam din ziarul Moldova Suverană că, recent, la o şedinţă a Colegiului Ministrului Culturii viceprim-ministrul Lidia Guţu a spus următoarele:

"E necesar să acumulăm bani nu numai pentru achitarea salariilor şi pensiilor, ci şi pentru majorarea lor. Se va face tot posibilul ca salariul să nu fie mai mic de o sută de lei". Mărturisesc că respectiva declaraţie a viceprim-ministrului Lidia Guţu mi-a umplut sufletul de tristeţe, pentru că ea nu este altceva decât o elementară batjocură pe care optimismul debordant al doamnei o accentuează şi mai mult. Evident, am putea să-i mulţumim Lidiei Guţu, ca odinioară "partidului iubit", pentru grija neostoită de a ne face fericiţi. Pe de altă parte, este limpede că, având un asemenea salariu, nu am fi putut pleca la Jocurile Olimpice în Australia. Lidia Guţu a reuşit s-o facă, deoarece prezenţa unui demnitar de stat în delegaţia noastră olimpică se considera a fi o condiţie indispensabilă obţinerii unor performanţe strălucite de către sportivi. Acum, după prestaţia lamentabilă a sportivilor din RM, avem un motiv în plus să ne întrebăm dacă merita să i se dea Lidiei Guţu cinci mii de dolari din banii contribuabililor pentru voiajul australian. Aceşti cinci mii de dolari nu ar fi făcut bine unor învăţători şi bibliotecari flămânzi de la sate? Sunt, desigur, nişte întrebări retorice, de vreme ce statul nostru este ostil culturii, iar Lidia Guţu, care se arată foarte îngrijorată de dezastrul culturii, nu este decât o portavoce a acestui stat, o piuliţă a unui sistem care înăbuşă spiritul creator. Şi mai trist este că Lidia Guţu e femeie. Or, se ştie că organizaţiile feminine de la noi deplâng faptul că mecanismul politic patriarhal îngrădeşte accesul femeilor în structurile de stat. Iată că unele femei, şi Lidia Guţu nu e singura excepţie, ajung la putere. Ele nu devin însă mai receptive faţă de problemele cu care se confruntă societatea.

Două lucruri ar trebui să facă, în opinia mea, funcţionarii de stat "preocupaţi" de problemele culturii. În primul rând, să nu ne mai înjosească cu discursuri de felul celor sus-pomenite. În al doilea rând, să manifeste sagacitate şi să găsească bani pentru cultură. Statul acesta, care nu se oboseşte să inventeze impozite dintre cele mai neverosimile, ar trebui, în sfârşit, să ne ofere nişte salarii decente. Cert este că fundaţiile străine învestesc în cultură (premii, burse) incomparabil mai mult decât statul moldovenesc. De aceea, grija cea mare a Lidiei Guţu, ca "fan" al culturii, şi a lui Ghenadie Ciobanu, ca "diriguitor" al domeniului, trebuie să fie elaborarea unor strategii viabile de finanţare a culturii. Cinovnicii de la ministerul Culturii sunt obligaţi, în virtutea funcţiilor pe care le exercită, să facă "tot posibilul" ca artiştii să prospere, nu să moară de foame cu un salariu de o sută de lei. Altminteri nu au ce căuta în acest minister. Cred că n-ar fi mare păcat să-i convingă pe colegii lor din Guvern şi din Parlament ca o parte din milioanele obţinute din contrabandă să ajungă la oamenii de artă. O sugestie pentru cei care apără interesele culturii în Guvern ar fi să dea dovadă de vigilenţă, atunci când organizaţiile financiare internaţionale ne acordă credite. Se ştie că în curând FMI şi Banca Mondială ne vor transfera încă câteva milioane de dolari şi cinovnicii noştri ar trebui să se lupte ca leii pentru a obţine măcar o mică parte din aceşti bani. Mă gândesc că mai avem încă şi nişte oameni de cultură "rătăciţi" prin Parlament. Ei ar putea forma, dacă e să ne lăsăm în voia imaginaţiei, o partidă pro-culturală care, în colaborare cu funcţionarii de la ministerul Culturii, ar desfăşura o activitate prodigioasă. Deocamdată, însă, în loc să se străduiască să creeze o Fundaţie de Stat pentru sprijinirea culturii, cinovnicii ne propun discursuri lipsite de conţinut, unele dintre acestea de-a dreptul umilitoare. Din păcate, aşa se face că, odată ajunşi la putere, mulţi dintre oamenii noştri de cultură uită de colegii lor de breaslă. Ei profită de funcţiile pe care le deţin pentru a-şi rezolva problemele personale şi nu mai au timp să se gândească la cultură. Dar faptul că un intelectual are grijă de propria lui bunăstare, ar putea să-mi reproşeze cineva, nu înseamnă implicit că el face ceva şi pentru cultură în general? Într-adevăr, nu a avut de câştigat literatura de pe urma faptului că un poet din avanscena noastră publică şi literară a beneficiat - aşa cum au afirmat mai multe ziare din Chişinău - de 35 mii de mărci germane din Fondul de rezervă al Guvernului pentru tratamentul coloanei vertebrale în Germania? Iată o întrebare dificilă, la care nu se poate răspunde fără a se evalua în prealabil impactul pe care l-a resimţit literatura autohtonă după acest gest filantropic al Guvernului.

1