'Oamenii au nevoie de simboluri măreţe' (2)

O Europă unită, în opinia mea, trebuie să rămână o Europă a naţionalităţilor şi să fie creştină. Factorul religios e foarte important. Si asta pentru că religiile, credinţele în general - deşi nu ştiu dacă le mai putem numi aşa, după ce au provocat atâta suferinţă - au devenit extrem de intolerante. Astfel că teoria lui Hungtington despre ciocnirile civilizaţiilor sună cât se poate de credibil. Din păcate, istoria ne-a arătat că alipirea forţată a naţiunilor conduce inevitabil spre conflicte sângeroase, ca acela care se întâmplă în Balcani. Numai SUA au reuşit să "topească" în cazanul american, să uniformizeze chiar, diferite popoare, deşi şi acolo există mici probleme. În alte ţări a devenit însă limpede că naţionalitatea, ca prim semn al identităţii individului, este un factor foarte important, poate chiar mai important decât s-a crezut înainte.

O altă problemă de luat în calcul este cea legată de numărul populaţiei, de mărimea acestor naţiuni. Un grup nu prea mare de oameni civilizaţi s-ar putea înţelege oricând. Mai greu e să civilizezi, să cultivi grupuri mari de oameni. Dacă aceste fiinţe nu au o identitate culturală bine definită, şi de regulă n-o au, ele se regăsesc într-o identitate de masă, accesibilă şi nepretenţioasă, uneori chiar vulgară, cea care ţine de naţionalitate şi religie.

- Se poate vorbi de o soartă, de un destin european comun?

- Europa îşi are, bineînţeles, identitatea sa pe harta lumii. În trecut această identitate a ţinut, în principal, de creştinism. Astăzi, semnul ei identitar major pare să fie cultura europeană. Dacă Europa se va uni în viitor, inevitabil ea va trebui să se închidă pentru ceilalţi, şi asta pentru a nu-şi dilua propria-i substanţă. Or, cel care se închide, cum bine se ştie, devine un potenţial subiect al invidiei, al urii şi chiar al agresiunii din partea celorlalţi. Astfel că, doreşte sau nu doreşte acest lucru, Europa rămâne într-un fel un adversar al Asiei şi al Africii. În această conjunctură, America, cu puterea sa uriaşă, va fi încă multă vreme un factor de echilibru în lume. Şi asta indiferent dacă ne place sau nu ne place stilul de viaţă american.

- Ce înseamnă pentru Dvs. Rusia: o civilizaţie deosebită, o parte a Europei sau ceva ce nu încape într-o definiţie? Ce soartă va avea Rusia în secolul XXI - se va dezmembra sau va renaşte?

- Rusia a avut mereu pretenţii exagerate şi porniri mesianice. (E adevărat că acelaşi lucru se poate afirma şi despre America, numai că există o diferenţă între cele două ţări. America impune democraţia pe unde "intră în vizită", iar Rusia - nu se înţelege niciodată prea bine ce impune.) Dostoievski a descris într-un mod excepţional, aş spune inegalabil, acest complex al ruşilor. Recunosc însă că nu prea înţeleg ce se ascunde în spatele acestei filozofii de tip euroasiatic. Ştiu doar că în Rusia a fost întotdeauna ori autocraţie şi dictatură, ori răzmeriţă. Ţara aceasta trece printr-un neîntrerupt şir de nenorociri, pe care pare că şi le provoacă singură, din neglijenţă şi neîndemânare, o neîndemânare cauzată de dimensiunile ei geografice uriaşe. De aici provine şi imaginea pitorească a Rusiei în ochii lumii, cea a unui urs care stă şi urlă furios în bârlogul său.

Rusia are şi a avut mereu de-a lungul istoriei mari gânditori, însă este straniu faptul că ei n-au putut să recomande, să impună acestei ţări o mentalitate, o formă civilizată de organizare a societăţii, care să inspire încredere şi restului lumii. Democraţia de tip occidental, cum bine s-a văzut, nu poate fi aplicată uşor şi întocmai pe sol rusesc, deci e nevoie de un alt tip de organizare a societăţii, care să corespundă naturii omului rus.

Pentru a evita nenorocirile care se ţin lanţ, Rusia ar putea să formeze un stat mai mic, pe criteriu etnic, în care elementul etnic să nu fie atât de diluat. Un stat mai mic ca dimensiuni, dar mai omogen din punct de vedere naţional şi religios, este de preferat unui imperiu care chifteşte de conflicte. Războaiele de secole purtate de ruşi în Caucaz ar fi trebuit să-i înveţe ceva. Din păcate, spiritul expansionist s-a inculcat adânc în mentalul rusesc. Chiar Puşkin şi Lermontov proslăveau campaniile de cucerire şi supunere a muntenilor. Astfel că "aventura" tragică a ruşilor în Caucaz va mai continua probabil încă mult timp.

În actualele frontiere Rusia nu se va putea integra, ralia la lumea civilizată în acelaşi timp şi la Răsărit şi în Vest. O tentativă de acest fel va crea un haos şi mai mare în interiorul ţării. Dacă integrarea Rusiei se va produce totuşi cândva, ar fi de dorit ca aceasta să se întâmple pe cale paşnică. Însă cel mai bine ar fi dacă Rusia ar căpăta o identitate proprie, originală, potrivită cu posibilităţile psihointelectuale ale factorului uman energizant pe care îl are la dispoziţie şi, pe cât e posibil acest lucru într-un proces de înnoire, respectând tradiţia societăţii ruse.

- Care a fost cel mai important eveniment/fenomen al secolului XX, cu repercusiuni pentru soarta civilizaţiei europene?

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină