|
E.E. Anul trecut au fost publicate mai multe romane şi nuvele de proporţii decât povestiri scurte. Primul titlu de proză scurtă care-mi vine în minte este "Toate lucrurile" de Peeter Sauter. Apoi mă gândesc la "Geisha" lui Valentin Kuik, care suportă acum o reeditare. Nu fac aprecieri de substanţă, remarc în treacăt că volumul lui Kuik mi se pare mai inconsistent decât cel al lui Sauter. Maestrul Andres Vanapa publică "Duzina brutarului", care cuprinde 13 povestiri pe diverse teme. Volumul " O sinucidere vie", de Toomas Raudam, adună la un loc o piesă de teatru şi trei povestiri de diferite dimensiuni. Cartea aceasta, uşor eclectică, ne oferă o imagine clară despre stilul original şi seducător al lui Raudam, un autor care are cultul nuanţelor. "Amintiri din vieţile trecute" completează colecţia de povestiri a lui Oskar Kruus, povestiri alimentate din istoria culturală a Estoniei. "Expresul Carthago", publicat de Mats Traat, de asemenea explorează istoria noastră culturală. Povestirile din acest volum mi se par mai realiste şi mai bine realizate artistic decât acele ale lui Kruus, însă ceea ce le distinge în mod cert este atmosfera sumbră care domneşte în ele.
Au apărut şi cărţi care pot fi trecute la genul distractiv. De pildă, "Casanova şi curtezana" de Aarne Biin, "Cursul unui Tatuaj" de Peep Pillak, sau "Povestiri neruşinate" de Ain Sarje. Toate acestea sunt cărţi nepretenţioase şi simple, însă un cititor atent ar putea găsi şi destul umor în ele.
Este mai dificil să determini genul cărţii lui Madis Kхiv "Peştele şi cărţile. Studia Memoriae. IV ", chiar dacă aparent e şi aceasta o lucrare distractivă. Autorul îşi explorează nemilos memoria, încercând să-şi amintească orice detaliu mai semnificativ referitor la peşte şi cărţi. Cartea lui Harii Jхgisalu, "Pe partea greşită", este concepută pentru cititorul tânăr şi cuprinde memorii cutremurătoare despre timpul petrecut în lagărele de concentrare sovietice. "Domniţa din Udumae", de Alfred Kддrmann, ne propune o mistuitoare poveste de dragoste, care îl are drept protagonist pe un partizan, nevoit să se ascundă în pădure de răul sovieticilor. Ingvar Luhaaar, un personaj vestit în literatura estoniană de orientare tantrist-erotică, îşi dezvăluie amintirile din copilărie în "...dorindu-ţi fericire", având-o drept coautor pe Armilde Luhдддr. S.K. Richardson a scris o povestire ciudată de aventuri, tranşant intitulată "Aventurile unui bădăran". Cărţile autorilor tineri, pe care nu le mai nominalizez, au fost editate în colecţiile "Kruogan" şi "O carte bună". În sfârşit, cărţile "Eu.Eu.Eu." de Arvo Valton şi "Liroepica" de Andres Langemets se situează la frontiera dintre poezie şi proză. Ambele lucrări conţin scurte şi sclipitoare meditaţii aforistice, dar şi destule idei incoerente. Unele pasaje din aceste cărţi s-ar putea să le pară cititorilor ca fiind scrise de o minte genială.
A.A. În concluzie, cred că 1998 a fost un an literar relativ bun. Nivelul de scriere a evoluat simţitor. Au apărut câteva opere importante, chiar excelente în planul ficţiunii artistice.
Dacă până nu de mult calitatea anului editorial era asigurată de traducerile din alte literaturi, în 1998 beletristica originală pare că şi-a luat revanşa. Acest salt calitativ se datorează probabil stabilizării continue a societăţii estoniene. Nesiguranţa cauzată de colapsul Uniunii Sovietice aproape că a dispărut. Estonienii, inclusiv scriitorii, au avut timp să se adapteze unui nou mod de viaţă, care implică, evident, şi un nou set de valori.
După cum am menţionat deja, aceste schimbări pe tabloul sinoptic al literaturii noastre se explică, întâi de toate, prin ridicarea standardului literar mediu. Astfel, numărul cărţilor de proastă calitate din librării a scăzut considerabil în ultimul timp.
E.E. Cred că e cazul să ne întrebăm şi care sunt temele abordate mai des de scriitorii noştri? În majoritatea cazurilor subiectele abordate de ei sunt inspirate din istoria noastră sau din prezentul imediat, la fel de generos în a declanşa imaginaţia scriitorilor estonieni. În foarte puţine lucrări acţiunea se petrece în afara Estoniei. O atenţie deosebită se oferă Războiului de Independenţă şi evenimentelor legate de cel de-al doilea război mondial. Cărţile care nu au legătură directă cu aceste evenimente, oricum fac aluzie la ele. O altă epocă importantă, generatoare de subiecte literare, este epoca recâştigării independenţei, după sucombarea comunismului. Interesul scriitorilor estonieni pentru istorie şi temele sociale a fost întotdeauna mare, spre deosebire de scriitorii finlandezi, de exemplu.
În comparaţie cu anii precedenţi, a crescut numărul cărţilor în care lumea este văzută prin ochii unei femei. Uneori această perspectivă se observă şi în cărţile semnate de autori bărbaţi. Aceasta ar putea indica răspândirea ideologiei feministe în Estonia.
O altă remarcă pe care vreau s-o fac este aceea că scriitorilor estonieni le place să scrie despre sinucidere. Aproximativ o treime din cărţile de proză de anul trecut descriu un personaj care "contemplă" sau chiar comite sinuciderea. Alte teme populare, frecventate de scriitori, sunt banii, sexul, vinurile de calitate... Cel mai mult în lucrările scriitorilor noştri sunt luaţi în derâdere ruşii şi politicienii. Anul trecut nu a fost publicat nici un roman detectiv, deşi genul acesta literar este foarte popular în alte literaturi.
I.I. Se pare că literatura estoniană devine tot mai europeană. Desigur, aceasta este o calitate greu de măsurat, însă citind câteva din cărţile noi am fost urmărit de ideea că ele puteau avea pe copertă un autor german sau suedez. Cred că acest fenomen poate fi explicat prin integrarea treptată a Estoniei în Europa, o integrare dorită de tot mai mulţi estonieni, dar care va găsi şi adversari, inclusiv în rândurile scriitorilor.
E.E. În finalul discuţiei noastre, aş vrea să-l parafrazez pe Stalin: Cărţile au devenit mai bune. Cărţile au devenit mult mai interesante.
Traducere din engleză de Cristina BALTAG
|
Mihkel Nummert
Inapoi la cuprinsul numarului