Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 11-12 (61-62), noiembrie-decembrie : Carnete : Constantin Pricop : O carte... "mitică"

Carnete

Constantin Pricop

O carte... "mitică"

Editura Univers a publicat unul din romanele "mitice" ale literaturii americane moderne: On the Road, de Jack Kerouac. Apariţia acestuia (tradus în româneşte de Cristina Felea, cu o postfaţă de Dan Grigorescu) a însemnat o dată în literatura americană. De fapt, Pe drum a fost important nu numai pentru literatura americană. Mişcarea beat a influenţat întreaga lume literară. On the Road marchează naşterea unei noi mentalităţi, impunerea unui nou tip de cultură, iar numele unora dintre scriitorii importanţi ai mişcării sînt astăzi cunoscute cititorilor de pretutindeni - să-i amintim, alături de Jack Kerouac, pe poetul Allen Ginsberg, pe prozatorul William Bourroughs, pe poeţii Lawrence Ferlinghetti, Gregory Corso, Gary Snyder... Ideologia beatnicilor, care a marcat o ruptură în devenirea culturală a Americii, a anunţat cîteva din schimbările pe care le cunoaşte literatura universală în cea de a doua jumătate a secolului nostru. Depănarea respectuoasă a firului tradiţiei, mereu "atacată" de răzvrătirile episodice ale fiecărei noi generaţii, dar niciodată serios afectată, este, de data aceasta, abandonată; se impune o ideologie literară nouă, o sinteză de elemente eterogene. Această mişcare a anilor ཮, ླྀ reprezenta, s-a spus, o revoltă a dezmoşteniţilor unei societăţi indiferente faţă de omul care refuză să devină un produs de serie. Răzvrătirii în faţa societăţii de consum (revolta împotriva societăţii alienante nu e apanajul... marxismului...) i se adaugă, cum bine se ştie, alte elemente: tradiţia "rapsodică" americană (linie în literatura americană care se îndepărtează de imitarea europenilor şi reprezentată de Emerson, Whitman, Thoreau); influenţe orientale, zen şi yoga; lumea drogurilor; convingerea că valorile sociale consacrate nu mai corespund aspiraţiilor lumii moderne; un romantism nu lipsit de naivităţi... etc. Mişcarea beat a fost mai mult decît o mişcare pur literară, a oferit o experienţă existenţială... Noii autori propuneau nu doar o altă manieră de a înţelege şi de a scrie literatura, ci şi o nouă viziune asupra lumii. De altfel, ideea separării literaturii de viaţă nu avea nici o trecere în lumea scriitorilor beatnici. Comentatorii au considerat chiar că în cazul lor se poate descoperi "mai mult o formă de meditaţie religioasă decît de revoltă socială". Impactul social al mişcării nu a fost totuşi neglijabil. Revoltele din anii ླྀ din universităţile americane, manifestaţiile împotriva războiului din Vietnam, nesupunerea civică faţă de încorporările care se făceau pentru susţinerea acestui război ş.a.m.d. n-au fost străine de mentalitatea beatnicilor.

În ceea ce-l priveşte pe autorul romanului, Jack Kerouac, a trăit doar 47 de ani (s-a născut în 1922 şi a murit în 1969). Viaţa lui e asemănătoare aceleia a personajelor sale - sau, mai exact, viaţa personajelor sale este viaţa sa, "neconvenţională", de răzvrătit (chiar dacă fără gesturi de nesupunere socială spectaculoase), de romantic care caută o nouă împlinire, o împlinire care trebuia să compenseze lipsa de orizont a lumii în care trăia. Sal Paradise, eroul principal al romanului, proiecţie a autorului (în roman apar şi alte personaje reale, scriitori, prieteni ai lui Kerouac), călătoreşte în lungul şi în latul Americii, peregrinînd într-o căutare fără ţintă şi fără sfîrşit. De la primele pagini ale romanului se impune capacitatea autorului de a disocia, de a percepe contradicţiile realităţii, de a desprinde elementul semnificativ într-o lume de impresii incongruente. Mişcarea beat nu este, s-a spus pe bună dreptate, doar o mişcare literară, ea cuprinde cultura în ansamblul ei. Nefiind doar o mişcare artistică, ea nu are un program estetic foarte precis. Dacă e să ne referim la o trăsătură dominantă a unei poetici beat, aceasta ar fi extrem de vagă: refuzul oricărei constrîngeri, libertatea deplină a spiritului creator, înlăturarea oricărei piedici care s-ar ridica în calea manifestării creaţiei. Creaţia în sine devine o valoare, nu doar rezultatul acesteia, nu doar opera. Şi la Kerouac este de subliniat spontaneitatea actului creator. Romancierul e "inspirat" ca un poet şi aproape de pe fiecare pagină putem extrage exemple care probează sentimentul liric prin care este filtrată perceperea realităţii. "Aerul din New Orleans avea moliciunea unor eşarfe mătăsoase; simţurile noastre scăpate de uscăciunea îngheţată a nordului erau asaltate de mirosul fluviului, şi chiar de al oamenilor, al nămolului, al melasei, şi al tuturor celorlalte emanaţii tropicale." (136) Să nu uităm că Kerouac îşi scria romanele "direct", fără a mai reveni asupra textului. Cei care cunosc viaţa autorului au reţinut amănuntul că, pentru a nu fi nevoit să se întrerupă din redactare atunci cînd ar fi trebuit să introducă în maşina de scris o nouă coală de hîrtie (computerele încă nu fuseseră inventate la acea oră...), el folosea lungi suluri de hîrtie ca acelea întrebuinţate la vechile aparate telex. Manuscrisul romanului era o bandă de hîrtie strînsă într-un sul... Dincolo de pitorescul lui, acest detaliu vorbeşte despre concepţia autorului despre arta literară, despre spontaneitatea creaţiei. În cazul lui Kerouac (dar şi al altor beatnici) nu este aşadar vorba de un text asupra căruia scriitorul revine de nenumărate ori, pînă la obţinerea unei forme "convenabile" a textului; inspiraţia joacă un rol esenţial. În locul migăloaselor reveniri pe text ale scriitorului "clasic" întîlnim la Kerouac imortalizarea clipei, într-un discurs literar care aminteşte, ca tehnică, de metoda poeţilor moderni, a suprarealiştilor de pildă... Ar fi desigur multe de spus şi despre tematica literaturii beat, la fel de puţin convenţională. Dar însemnarea de faţă ar risca să ia proporţii... Pe drum este nu numai o carte importantă, ci şi una care te face să-ţi reaminteşti de "plăcerea lecturii".

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova