Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 8 (154), august : Studiu : Eugenia Bojoga : Ofensiva limbii „moldoveneşti”

Studiu

Eugenia Bojoga

Ofensiva limbii „moldoveneşti”

Dat fiind că Internetul deja face parte din viaţa noastră cotidiană, la sfîrşitul anului universitar le-am sugerat studenţilor mei de la Praga – întrucît în semestrul de vară avusesem un curs opţional Situaţia lingvistică în Republica Moldova ca în loc de proba finală să caute materiale referitoare la aşa-zisa limbă moldovenească şi să le comenteze. Fireşte că au găsit o gamă întreagă de materiale în cele mai diverse limbi, inclusiv în cehă, de la pagina principală din Wikipedia scrisă cu chirilice şi varianta „moldovenească” a Google pînă la atitudini tranşante ale unor tineri intelectuali basara­beni apropo de această enormitate ştiinţifică. Au mai descoperit apoi că foarte multe instituţii de stat din Republica Moldova, ca să nu mai vorbim de paginile Parlamentului, Guvernului şi ale Preşedinţiei, denumesc limba site-ului moldovenească... Ceea ce au constatat studenţii secţiei de română a Universităţii Caroline din Praga este că în jurul termenului de limbă „moldovenească” domină o enormă confuzie, iar ofensiva sa în reţeaua Internet ia amploare.

Limba „moldovenească” în Internet

Din multiplele materiale supuse analizei, merită atenţie pagina din 10 aprilie 2006 a BBC Romanian.com care conţine corespondenţa intitulată 2 milioane vorbesc „moldoveneşte”, 500 de mii româna, semnată de Corneliu Rusnac1. Aflăm de aici că din cei 3 mln 400 mii de locuitori ai Republicii Moldova doar 550 de mii se declară vorbitori de limba română, în timp ce restul, două milioane, susţin că vorbesc limba „moldovenească”. Aşadar, rezultatele finale ale recensămîntului populaţiei din Republica Moldova indică faptul că aproape de 4 ori mai mulţi cetăţeni se consideră vorbitori de limba „moldovenească”. În zadar unii din cei chestionaţi pe stradă au menţionat că dihotomia „limbă moldovenească – limbă română” este promovată în interese politice sau din ignoranţă.

Articolul de referinţă din Wikipedia, pe care probabil mulţi din cititorii Contrafortului îl cunosc, indică altă cifră:

Limba moldovenească sau româna moldovenească (...) este numele oficial al limbii române din Republica Moldova. Existenţa acesteia ca limbă de sine stătătoare este disputată. Majoritatea lingviştilor specializaţi pe limba română susţin că limba moldovenească este pur şi simplu limba română redenumită după criterii politice, deşi au existat şi voci venite în sprijinul moldovenismului (cf. Vasile Stati). Limba este maternă pentru aproximativ 2,5 milioane de locuitori ai Moldovei2.

 

În alt articol din Wikipedia,  scris cu chirilice – care, printre altele, conţine şi greşeli gramaticale – relevă cifra de 4 mln:

Лимба молдовеняскэ есте о лимбэ индо-еуропянэ ши лимба офичиалэ дин Република Молдова. Я есте ворбитэ ын тоатэ лумя де апроксиматив 4 милиоане де персоане. Молдовеняскэ фаче парте дин групул италик, субгрупул естик ал лимбилор романиче.

Лимба ромынэ ши лимба молдовеняскэ сынт ушор интелижибиле, дар екзистэ диференце де вокабулар, каре ау урмэтоареле каузе: 1) инфлуенца лимбий русе, каре e лимбэ доминантэ ын Молдова, ши a лимбий украинене. 2) режионизмеле: Мулте кувинте каре ау девенит архаизме ын Ромыния, дар каре ынкэ май сынт фолосите ын комунитэць рестрынсе ын Молдова ромыняскэ, ау рэмас ын узул регулат ал молдовенилор. Де асеменя, кытева кувинте ши калкурь русешть сынт ынкэ утилизате. 3) Екзистэ ши диференце ын пронунцие. Ча май маре диференцэ констэ ын тендинца молдовенилор сэ ынлокуяскэ ын ворбире вокала ‘е’ де ла сфыршитул кувинтелор ку ‘и’. Де асеменя, даторитэ фаптулуй ка териториул актуалей Молдова а фост суб контрол русеск пентру 180 де ань, лимба молдовеняска есте карактеризатэ де ун акчент “русеск”. Ын Кишинэу де махала, ворбеск о “лимба аместекатэ”, де русеште ши ромынеште. Молдовеняскэ ера скрисэ ын Молдова ын алфабетул кирилик, яр ла ынчепутул анилор 1990, кынд Академиa де Штиинце а Молдовей а адоптат алфабетул латин.3”

 

Deci, care să fie totuşi numărul exact al vorbitorilor de limbă „moldovenească” – 2 mln, 2,5 mln sau 4 mln? Mai plauzibile par să fie totuşi rezultatele recensămîntului din 2004 care, de altfel, sînt invocate în diverse contexte ori de cîte ori cineva doreşte să facă trimitere la conştiinţa vorbitorilor din Rep. Moldova. Deşi referitor la organizarea recensămîntului, acelaşi C. Rusnac preciza: „Modul în care s-a desfăşurat recensământul din 2004, la capitolul apartenenţă etnică şi limbă vorbită, a fost criticat de către reprezentanţii Consiliului Europei. (...) John Kelly declarase atunci că şapte din cele zece grupuri de observatori internaţionali au înregistrat un număr considerabil de cazuri în care recenzorii le-au recomandat respondenţilor să se declare moldoveni şi nu români”4. Comentariile sînt de prisos.

Din aceeaşi corespondenţă aflăm că numărul celor care susţin că vorbesc româna este mult mai mare la oraş decît la sat – aproximativ fiecare al treilea; în zona rurală însă acest raport este de numai unu la şapte. De fapt, dicţionarul lui Stati, care e adus ca unic argument ştiinţific întru susţinerea limbii „moldoveneşti”, vine în sprijinul acestor date, oferind un lexic primitiv şi arhaic, în cel mai bun caz, un vocabular al unor îndeletniciri autarhice.

Il bizzarro dizionario di Stati

La patru ani de la apariţie, această ispravă pseudolexicografică, ignorată pe bună dreptate de lingviştii noştri, rămîne în continuare o operă bizară, stîrnind curiozitatea romaniştilor din străinătate. Mă voi rezuma la o caracterizare sugestivă care îi aparţine dnei Marinella Lörinczi, profesoară de lingvistica romanică la Universitatea din Cagliari, Italia: „il dizionario stesso è soltanto una sorta di vocabolario dialettale tecnicamente imperfetto, poco accurato, risultato da una compilazione sbrigativa di materiali d’accatto”; „è un corpus lessicografico di ridotta utilità”; „il bizzaro dizionario di Stati è una curiosità  storica”. Domnia sa mărturiseşte că, citind acest dicţionar, a avut un sentiment de stupoare: „il senso di stupore dinanzi a un’operazione lessicografica inutile e inutilmente provocatoria nel suo apparato paratestuale”5.

De regulă, orice dicţionar din vasta istorie a lexicografiei universale a fost alcătuit în scopul explicitării sensului cuvintelor, obiectivul său fiind a-i ajuta pe vorbitori să-şi amplifice competenţa lor lingvistică. Repertoriile de cuvinte însă s-au alcătuit şi se alcătuiesc după anumite principii pe care orice lexicograf le cunoaşte şi, conform deontologiei limbajului şi a eticii profesionale, le respectă implicit sau explicit. Prin urmare, orice dicţionar trebuie să fie un instrument de lucru pentru vorbitorii limbii respective. Or, e suficient să deschizi opusul lui Stati şi să citeşti prima pagină ca să-ţi dai seama că ţinuta ştiinţifică şi rigorile lexicografice îi sînt străine, raţiunea elementară şi bunul simţ lipsind cu desăvîrşire. De altfel, am căutat la litera R cuvintele raţiune, a raţiona, raţionament, însă la locul respectiv din aşa-zisul dicţionar am găsit doar ... raţă, raţă mută, răţuşcă de fer, răţuşti.

Deşi autorul declară că dicţionarul său este un instrument de lucru – „o sursă surprinzătoare de informaţii pentru învăţători, elevi, studenţi, profesori, politicieni, inclusiv prim-miniştri, pentru toţi purtătorii limbii moldoveneşti, precum şi pentru purtătorii limbii româneşti” (p. 12) – am încercat să stabilim împreună cu studenţii de la Praga ce fel de lexic descrie. După ore întregi de stupoare şi ilaritate, studenţii şi-au dat seama că substantivele, verbele sau adjectivele cu un conţinut „abstract” care ţin de activitatea spirituală, şi nu de sfera vieţii materiale, lipsesc cu totul. În continuare, ne-am propus să vedem ce fel de dicţionar este acesta – explicativ, bilingv, al unui idiolect, fiindcă moldovenesc-românesc e clar că nu poate fi. Ca să verificăm, am căutat principalele cuvinte din poemul Stampă VIII de Vasile Gârneţ – cadru, sunet, distilat, emoţie, disperare, a oferi, generos, multiplu, a se refugia, sonet, metaforă, fiinţă, peisaj, a tulbura, a se îngrijora, a suferi – în opusul lui Stati, însă nici unul din aceste lexeme nu este inventariat sau explicat de autor. În sfîrşit, ne-am întrebat: dacă nu reflectă nici limba literară actuală din Rep. Moldova, atunci poate că este lexiconul unui idiolect, al unui singur vorbitor, adică a limbii pe care o vorbeşte Stati însuşi. În acest scop, am scos mai multe vocabule pe care le foloseşte în introducerea sa şi am început să le căutăm în „corpusul” inventariat. Astfel, cuvinte precum subst. anihilare, deznaţionalizare, context, elaborare, etnie, evoluţie, intimidare, ipocrizie, ipostază, lingvonim, naţionalitate, origine, statalitate, şantaj; verb. a confunda, a calomnia, a contura, a dispune, a divulga, a ignora, a infirma, a menţiona, a periclita, a substitui şi adject. agresiv, explicabil, indiscutabil, inteligibil, principial din prefaţa sa agresivă şi neacademică, pur şi simplu lipsesc din dicţionar. Deci, dicţionarul lui Stati nu este nici măcar propriul lui dicţionar, deoarece nu există o coerenţă elementară între premisele „teoretice” ale autorului şi conţinutul propriu-zis al „travaliului” său.

Prin urmare, lista de cuvinte, pe care o recomandă chiar şi prim-miniştrilor, nu conţine cuvinte uzuale, indispensabile lexicului cotidian al oricărei persoane culte. Ce conţine în schimb? Iată cîteva exemple banale: subst. cocoş apare de patru ori şi tot de 4 ori diminutivul său cocoşel, cuşmă -- de 5, chişcă -- de 6 ori şi derivatele sale chişcăţei, chişcar. Subst. rîpă are 12 intrări, trubă -- 7, polonic – 6, lingură -  4 şi diminutivul linguriţă - 3, la care se adaugă şi pl. lingurari care apare de 5 ori („blidar”, „bufet, mobilă”, „cotruţă”, „vas în care se ţin lingurile”, „polonic”). Subst. fortocică (ochi de fereastră) este glosat de 5 ori, stative – de 6 ori, butuc – de 6 ori, baistruc –  de 10 ori, buhai -- de 8 ori, brîu – de 10 ori, iar verb. a hăi apare de 7 ori.  Or, orice lexicograf cu bun simţ ştie că nu se glosează în acest fel, că toate sensurile unui cuvînt sînt înglobate într-un singur articol de dicţionar. Stati însă, pentru a demonstra că în opusul său inventariază 19 000 de cuvinte-titlu, aşa cum ne avertizează la început, reia, de regulă, cuvîntul pentru fiecare sens, acesta fiind uneori, născocit ad-hoc. Ca să nu mai vorbim de modul absurd de a explica semnificaţia unor cuvinte „moldoveneşti” pentru vorbitorii de limbă română: adevărat – istina, adeverinţă – zapiscă, alarmă – trivogă, arîc – poduşcă, balamiş-balmuş – nărujnic, datină – predanie, dovadă – rospiscă, dovedi – a pobedi, franzelă – bulcă, aplecătoare – podoiniţă, a hăi – a poftori, amărît – dăsîdit, argăţeală – roboteală, asemănător – podobnic, babană – păciună, balenă – chit, cîntare – peasnă, a cerşi – a poftori, cîntare (bisericească) – voscreasnă, căpetenie – comandir, a hăi – a poftori, dzamă de peşte – uha, scat – anvelopă, scaun – tron, scameică – taburet, scameică – laviţă, scoică – racuşcă, a schimba – a izmeni, vie tînără – sad, văiugă – dolină, prisidateli – pomojnic, rublă – bumaşcă.

În acest caz, ce nivel de limbă inventariază Stati: limba standard / exemplară, registrul popular, stilul familiar sau graiul rural, regional? Dar nici o limbă din lume nu a fost normalizată şi codificată luîndu-se ca exemplu graiul rural!!!

Ce nivel de cultură şi civilizaţie transpare din acest opus? O cultură primitivă, o civilizaţie autarhică, fondul lexical descris în mod confuz de autor este unul arhaic, dialectal, discutabil, deoarece de multe ori, pur şi simplu, este inventat. Dincolo de stupoarea şi ilaritatea pe care o produce lectura unui astfel de lexicon, te întrebi care să fie utilitatea sa? Poate fi folosit în procesul didactic, poate fi un instrument de lucru în învăţarea limbii? Dacă da, atunci pentru o singură categorie de persoane – cei cu grave deficienţe mentale.

I-am întrebat şi pe studenţii mei dacă ar putea învăţa „moldoveneşte” sau româneşte după acest dicţionar, la care ei, distrîndu-se copios, au spus: „nu e o chestie de luat în serios”, to je sranda, a fost replica lor, adică tradus din cehă, o băşcălie.

În acest context, ce putem pretinde de la vorbitorii simpli, naivi, departe de instrumentarul lingvistului, care sînt derutaţi, confuzi, dar totuşi sinceri. Ei îşi dau seama că limba pe care o vorbesc nu este româna exemplară, limba model care se învaţă la şcoală. Populaţia de la sate, subnutrită, imbecilizată, primitivă îşi duce existenţa de cele mai multe ori într-un mediu autarhic, sărăcit, neinformat, conservator. Aceşti cetăţeni, în majoritate, reprezintă generaţiile care au făcut şcoală în perioada sovietică şi, deci, nu au avut acces la limba literară, adică exemplară. În plus, nu le-a fost cultivată conştiinţa lingvistică, ceea ce  într-o atmosferă normală, civilizată, lipsită de intrigi politice, se face cu eforturi conjugate atît din partea statului, cît şi a intelectualilor.

Limba exemplară şi varietatea istorică

Eugeniu Coşeriu afirma că orice vorbitor este, într-un sens, poliglot, deoarece cunoaşte mai multe limbi funcţionale: propriul său grai, propriul său nivel de limbă, anumite stiluri şi limba literară – modelul ideal de exprimare pentru toată comunitatea lingvistică6. Să încercăm să ne identificăm cu aceşti vorbitori şi să înţelegem care au fost motivaţiile lor pentru a le justifica răspunsurile şi deruta. Aceasta este, de fapt, sarcina lingvistului: să explice fundamentul motivaţiilor vorbitorului, să-i justifice opţiunea, să-i arate dacă modul lui de a vorbi este corect, să-i demonstreze că există şi alt mod, superior, de a vorbi în aceeaşi limbă. Fără îndoială, vorbitorul nu este lingvist, de aceea, cînd interpretează el însuşi această atitudine, poate greşi. În acest caz, datoria lingvistului este să explice fundamentul şi sensul propriu al acestei atitudini şi al dorinţei vorbitorului de a vorbi mai bine, de a vorbi o limbă într-un fel superioară graiului său. Pentru vorbitorul normal, naiv, care nu meditează asupra limbii, lucrurile sînt simple: el vorbeşte limba care îi corespunde nivelului său de instruire şi de cultură. Pentru cei care consideră limba în mod reflexiv, şi aceştia sînt intelectualii – lingviştii, scriitorii, profesorii etc. – a vorbi corect nivelul literar al limbii este o sarcină morală.

Or, limba exemplară reprezintă un nivel superior de vorbire, este limba care se formează pe deasupra diferenţelor dialectale, a diferenţelor de registru şi stil de limbă, fiind o normă lingvistică pentru toată comunitatea. De aceea, nu se poate studia la Universitate, la facultatea de filosofie, dacă te rezumi la lexicul rural, la nivelul de limbă populară, la registrul  vorbit în satul tău de baştină. Cu toţii cunoaştem acest registru de limbă, dar nu-l identificăm cu limba exemplară, deoarece limba literară în orice ţară civilizată reprezintă şi trebuie să reprezinte modelul cel mai elevat de exprimare.

E adevărat că în lingvistică mult timp a fost luată în considerare doar gramatica unei limbi sub toate aspectele sale, adică numai dimensiunea omogenităţii limbii, în sensul că limbile erau considerate ca unitare. Însă orice limbă manifestă şi dimensiunea varietăţii. Odată cu E. Coşeriu, care a impus şi a argumentat aceste distincţii – terminologia sa a devenit aproape generală, este terminologia internaţională curentă astăzi în lingvistică – varietatea limbilor a fost integrată în obiectul de studiu al lingvisticii7. Astfel, în limbile istorice există trei tipuri de varietate: varietate în spaţiu sau diatopică; varietate între straturile sau păturile socioculturale ale comunităţii sau diastratică; varietate diafazică între scopurile expresive, determinate de elementele fundamentale ale actului lingvistic concret, care sînt, în afară de vorbitor, lucrurile despre care se vorbeşte, ascultătorul sau destinatarul, situaţia în care se vorbeşte şi circumstanţele vorbirii.

La o adică, nimeni nu poate vorbi simultan toată limba română, deci şi munteneşte, şi moldoveneşte, şi în graiul bănăţean, la nivelul cel mai elevat şi la nivel popular, în stilul familiar şi în cel administrativ. De fiecare dată realizăm o anumită varietate a limbii. Important însă este să nu confundăm acest tip propriu de varietate cu limba comună, cu limba exemplară, cu limba literară sau standard.

Această limbă exemplară nu trebuie înţeleasă ca limbă care ar elimina formele de varietate ale limbii comune, adică graiul local, nivelul popular sau argoul. Particularităţile locale şi cele ale argoului juvenil dau colorit vorbirii, însă ele reprezintă, de fiecare dată, doar una din varietăţile limbii istorice, iar atunci cînd aspirăm la un model superior de exprimare, trebuie să facem abstracţie de ele. Acest model al limbii este tocmai limba pe care o susţine o Academie într-o ţară civilizată, este limba clasei culte a vorbitorilor, adică a intelectualilor.

Concluzii

Cei 2 mln de cetăţeni care susţin că vorbesc limba moldovenească, într-un fel, au fost sinceri cu ei înşişi, recunoscînd că alt nivel de limbă nu cunosc!!! Şi nici nu au conştiinţa lingvistică necesară, indispensabilă unui cetăţean cult, dintr-o ţară civilizată. Este ilegitim însă din punct de vedere ştiinţific ca aceste particularităţi regionale, aceste fapte locale să fie ridicate la rang de limbă exemplară şi impusă tuturor vorbitorilor comunităţii noastre ca model de exprimare literară.

La 18 ani de la adoptarea legislaţiei lingvistice, situaţia limbii române în Rep. Moldova poate fi comparată, în ce priveşte politica oficială, cu perioada sovietică. Datorită acestei politici, comunitatea vorbitorilor este divizată în două: cei care susţin că vorbesc româneşte şi cei care afirmă că vorbesc „moldoveneşte”. Adepţii limbii „moldoveneşti”, persoane fără studii sau care au studiat în limba rusă, au, de obicei, un limbaj fie dialectal (cu toate particularităţile specifice graiului moldovenesc), fie plin de rusisme. Competenţa lor lingvistică se caracterizează printr-un lexic sărac, de multe ori compensat cu elemente lexicale ale limbii ruse, prin simplificarea structurii sintactice a propoziţiei, inclusiv prin denaturarea unor raporturi gramaticale normative. Dat fiind că aceste persoane nu au acces la limba română literară, iar în virtutea obişnuinţei continuă să scrie cu chirilice, „opţiunea” lor, în parte, este explicabilă.

Exprimîndu-mă în termeni de sociolingvistică, aş afirma că astăzi conflictul lingvistic în Rep. Moldova se manifestă nu doar între cele două limbi ce îşi dispută întîietatea – româna şi rusa – ci inclusiv în cadrul aceleiaşi comunităţi, între vorbitorii de română şi cei de „moldovenească”.   

_________

1. cf. site-ul http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/04/printable/060410_moldova_recens...

2. a se vedea site-ul http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_moldoveneasc%C4%83.

3. informaţii în limba moldovenească veţi găsi la site-ul http://mo.wikipedia.org/wiki/%D0%9F%D0%B0%D3%82%D0%B8%D0%BD%D0%B0_%D0%BF%D1%80%D0%B8%D0%BD%D1%87%D0%B8%D0%BF%D0%B0%D0%BB%D1%8D.

4. A se vedea site-ul ....

5. M. Lörinczi, La sconfitta del buon senso linguistico: il primo dizionario moldavo-romeno, a oltre un anno dalla sua pubblicazione, în „Lingue, istituzioni, territori. Riflessioni teoriche, proposte metodologiche ed esperienze nell’ambito della Politica Linguistica”. Bulzoni, 2005.

6. E. Coşeriu, Arhitectura şi structura limbii, în Prelegeri şi conferinţe, Iaşi, 1993.

7. cf. de exemplu,  E. Coseriu, Sprachkompetenz. Grundzüge der Theorie des Sprechens, Tübingen- Basel, 1988.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova