Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-2 (75-76), ianuarie-februarie : Lecturi : Mihai Vakulovski : Despre Radu Andriescu şi alţii...

Lecturi

Mihai Vakulovski

Despre Radu Andriescu şi alţii...

Următoarea pagină

"Asta e diferenţa dintre şalvari şi electricitate.//
Dintre magnolie şi fericire.// Înţelegi?// Înţelegi?//
Înţelegi?// Înţelegi?..." (Paşa de pe c.u.g.)

Cu Radu Andriescu am făcut cunoştinţă la festivalul de poezie avangardistă din Sighişoara, unde cineva spunea că poezia unora n-are nimic cu epoca şi locul scrierii. Poezia lui Radu Andriescu are o legătură mai mult decât prietenească cu timpul şi, mai ales, cu locul unde a fost scrisă.

După ce-a prezentat revista Timpul de la Iaşi, fiindcă era lansare de reviste şi cărţi, RA a scos din gentoiul de pe masă Eu şi câţiva prieteni, ultima sa carte de poezie, apărută la Editura Brumar din Timişoara (care nu e o replică la Eu de Mihai Ignat), şi l-a lăudat pe graficianul Dan Ursachi, cel care a ilustrat şi a îngrijit, împreună cu Adrian Bodnaru, această carte, care face parte dintr-o colecţie ce trebuie desenată. Adevărul e că Editura Brumar scoate cărţi hiper-luxoase, pe hârtie velină produsă în Slovacia, şi pe carton favini din Italia şamd, iar cartea lui Radu Andriescu, în comparaţie cu cele tipărite înainte, are noroc şi de un comentariu grafic interesant, realizat - cu ajutorul unor fotografii ale autorului textului şi ale câtorva prieteni - de acelaşi Dan Ursachi.

Menţionasem calitatea cărţilor editurii când am scris, în Apostroful Martei Petreu, despre Arhivele Paradisului - interviul lui Mircea Mihăieş cu Nicolae Manolescu - aşa că mă întorc la Radu Andriescu şi la cei câţiva prieteni ai săi, pe mulţi dintre care i-am putut întâlni la acelaşi festival de poezie: O. Nimigean, Dan Suciu, Constantin Acosmei, Dan Lungu, Michael Astner şi Johanes, parcă, un austriac care mi-era foarte familiar datorită filmelor sovietice despre nemţi, nu-nu, foarte simpatic, dar neamţ tipic, aşa cum, la prima vedere, par şi toţi ruşii, de exemplu, aşa cum par şi americanii. Atmosfera cărţii mi-a amintit de dispoziţia lui Radu Andriescu: o veselie tristă, o fericire ciudat de tristă ("Habar n-aveam ce căutam acolo, dar viaţa părea tare tristă" - Big Durov), care vrea să acopere ceva de care nu face să-l întrebi, chiar dacă-i eşti prieten.

Eu şi câţiva prieteni începe cu un poem care se intitulează 1998, anul în care a fost scrisă cartea: "Era vara lui '98. Eram în plină, voluptuoasă decadenţă, iar/ inflaţia, alunecările de teren, căderile de tensiune,/ scurgerile adrenale, căldarea cu distanţe a terasei, în care eu şi câţiva prieteni construiam, noapte de noapte, o mitologie a singurătăţii împărtăşite /duceau, toate, ireductibil, la imaginea copilei cu buze de satin" - "Spuneam că am scris, în '98, vara, despre pri- /eteni, iar apoi am aşteptat doi ani - răstimp/ absolut acceptabil, după criterii occidentale - să-mi apară cartea". Iar locul scrierii, Iaşiul cu toate străduţele, bisericuţele, redacţiile, liceele, primăriile, gările etc. ("Ca orice târg din lumea asta, şi Iaşiul are câteva/locuri obligatorii" - Satin), îi face concurenţă Bucureştiului lui Cărtărescu, Ch(işin)ăului lui Galaicu sau Psitteyului lui Vlasie.

Poezia lui Radu Andriescu este epică, narativă şi chiar eseistică, păstrându-şi în acelaşi timp o liricitate intensă şi aproape dulce. Poeziile de obicei încep cu şi de la o comparaţie, trop preferat şi de alţi "ieşeni liberi", de la Nichita Danilov la Ştefan Baştovoi! Satin: "...se tot ţin câinii după mine, în ultima vreme;/ ca necazurile, ca norii, ca umbra; ca noaptea." - Hamburger sau drumul spre hogeag: "Două sunt planurile între care mă inserez,/ ca o chiftea în hamburger" - Paşa de pe c.u.g.: "Uneori îmi simt ficatul ca un paşă plutind alene peste halele de la ceea ce se numea CUG, combinat de utilaj greu". La Radu Andriescu legătura între titlu şi textul care vine în prelungirea lui e foarte strânsă, ca şi-n foarte multe poeme de-ale lui Romulus Bucur, de exemplu (Somnul zbuciumat & grotesc al liderului mişcării sindicale: "...a angrosiştilor de tomate este scurt"). Apoi comparaţia se destramă în cuvinte, sintagme, poveşti, multe enumerări şi şiruri de sintagme care curg una după alta şi una din alta până la acele puncte-puncte care înseamnă că poemul s-a încheiat. Deşi lungi, şi chiar dacă până la urmă trebuie să aibă un final, poeziile lui Radu Andriescu n-au un sfârşit "deadevă", "pă bune" ("Ştii, satin, povestea asta caută un sfârşit. Poate eu,/ din slăbiciune, încerc să-i găsesc unul, dar n-are nevoie de sfârşit" - Satin), ele parcă se opresc unde este întrerupt autorul (de vreun prieten?), de aceea - "Nici punct, nici semn de întrebare/ la capăt", ci trei puncte...

În general, poeziile lui Radu Andriescu sunt despre. Despre muscociul-musculiţă, despre o blândă tomată de grădină, despre un pantofior roşu de satin... Nu întâmplător cel mai reuşit text al cărţii - Căutările personajului - e un experiment despre, în care poezia ţine loc de sau despre ce să fie această poezie. (Despre margini), de exemplu, e "despre cum personajul a fost prins în ţara nimănui/ înghiţind eugenii şi făcând găuri cu degetul în nisip; / despre nedumerirea grănicerilor, care aşa ceva nu/ mai văzuseră prin satele şi burgazele lor; / despre cum stăteau toţi sprijiniţi de sârma ghimpată şi priveau personajul cum jupeşte celofanul de pe eugenii/ şi-şi bagă degetele în ţara nimănui", (despre durere) e "despre durerea indusă, /cea autoimpusă/ şi cea cu mâna pusă;/ despre cum a dat personajul cu făină de porumb şi smântână pe faţă/ şi pe cap,/ până s-au şters toate relele, dar şi nasul, şi buzele, şi sprâncenele,/ şi aluniţa cea sexy, / şi despre cum a tras personajul o bere / ca şi cum ar fi fost ultimul lucru de pe lume pe care / ar mai fi putut / să-l tragă", iar despre (banii scriitorilor) e "despre cum personajul privea bancnotele / fără a pricepe legătura / dintre ban/ şi scriitorii desenaţi acolo; /despre cum le-a făcut el mustăţi lui Blaga şi Eminescu/ şi despre motivaţia gestului său detestabil". Şi, fiindcă poezia lui Radu Andriescu porneşte de la o idee, din interesantele sale încercări poetice îmi amintesc cu plăcere de poemul-dialog, în care Taj ascultă ce povesteşte eul poetic: "Mai ţii minte, Taj, când scriam despre ţigănci la fel de frumoase ca negresele?" (aproape o minune: de vorbă cu taj mahal), de cotidianizarea la maximum a poeziei, а la Marius Daniel Popescu, sau de alte fragmente mai ludice sau mai sobre.

1 2 Următoarea pagină

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova