Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-2 (75-76), ianuarie-februarie : : Iulian Ciocan : Aceiaşi oameni "noi"

Iulian Ciocan

Aceiaşi oameni "noi"

Ar fi un miracol ca politicienii care au jecmănit RM-ul în ultimii zece ani să renunţe de bunăvoie la putere. Ei doresc cu obstinaţie să fie şi în continuare funcţionari, chiar dacă nu mai au credibilitate. Miza lor, în actuala campanie electorală, este sloganul demagogic Alegeţi oameni noi!, propagat cu surle şi trîmbiţe de majoritatea partidelor antrenate în cursa infernală pentru fotolii parlamentare.
Electoratului i se propune, aşadar, să aleagă nişte oameni care într-adevăr n-au deţinut funcţii în structurile puterii (bunăoară liberalul libanez Hammoud Mahmoud), dar care sînt în mod obligatoriu secondaţi de nababii arhicunoscuţi. Este o falsă alternativă, deoarece un pedagog anonim, de exemplu, ajuns în parlament pe listele PCRM, PRCM sau PPCD nu va fi decît o marionetă a liderilor partidelor respective. Altfel nici nu poate fi, de vreme ce noul parlamentar are "obligaţia morală" să-i răsplătească pe "giganţii" care l-au propulsat în politică. Sloganul Alegeţi oameni noi ! sună batjocoritor mai ales atunci cînd e rostit de reprezentanţii formaţiunilor politice mari: PCRM, PRCM, PD, PPCD, Alianţa Braghiş. Despre ce înnoire se poate vorbi, de pildă, în cazul PRCMului în lista căruia primii patru candidaţi sînt Mircea Snegur, Nicolae Andronic, Vladimir Ciobanu şi Victor Josu ? Pe lista Alianţei Braghiş, imediat după premierul al cărui mare "merit" (nu obligaţie !) este că plăteşte pensii şi salarii, urmează viceprim-ministrul Lidia Guţu şi Dumitru Zidu, fost funcţionar sovietic. Neobositul Iurie Roşca este primul pe lista PPCD, al doilea fiind generalul Nicolae Alexei care se presupune că este omul lui Lucinschi. Partidul Democrat ni-i propune pe Dumitru Diacov, Alexandru Muravschi şi Gheorghe Marin, iar comuniştii pe Voronin, Iovv, Mişin şi, nu în ultimul rînd, Ivan Calin, fost conducător al guvernului RSS Moldoveneşti. Promisiunile pe care le fac cu nonşalanţă aceşti oameni sînt deopotrivă ridicole şi cinice. Mircea Snegur, de exemplu, ne asigură că e în stare să readucă în ţară toţi moldovenii care au plecat să cîştige bani în străinătate. Nu el însă a contribuit din plin la părăsirea în masă a republicii de către cetăţenii ei ? Nu pe timpul "domniei" lui Snegur oare  şi-a făcut afacerile murdare Andrei Sangheli ? Premierul Braghiş promite să creeze două sute de mii noi locuri de muncă în următorii patru ani. Promisiune deşartă şi asta, dacă luăm în considerare faptul că Braghiş nu a făcut mai nimic pentru a atrage investitorii străini.

Nu mai puţini exuberanţi în propagarea sloganului  sînt şi reprezentanţii partidelor mici. PNLul, de exemplu, se vrea "unica alternativă a formaţiunilor ce au fost la putere". O intenţie frumoasă, care însă e în discordanţă cu realitatea, de vreme ce pe listele partidului figurează ex-ministrul securităţii Anatol Plugaru şi fostul deputat Ion Borşevici. Oamenii "noi" ai PFD-ului sînt Valeriu
Matei, Alexandru Moşanu şi Nicolae Dabija. Blocul electoral "Plai Natal" îl are cap de listă pe Vladimir Babii, fost consilier al lui Lucinschi, un om care "are ochii umezi, cînd vorbeşte despre Moldova" (Emil Loteanu). În formaţiunea politică "Credinţă şi dreptate" s-a strecurat "omul nou" Ion Hadîrcă, suspectat de relaţii
oculte cu actualul şef al statului, iar PNŢCD-ul lui Valeriu Muravschi l-a racolat pe Nicolae Ţîu. Să fie şi aceştia nişte necunoscuţi ? 

Ni se propun, aşadar, aceiaşi oameni, aceleaşi metehne. Şi chiar sloganul Alegeţi oameni noi ! este se pare unul vechi. Ironia soartei este că electoratul alege oameni noi, iar la putere ajung oamenii vechi, care au şi provocat colapsul economic, social şi politic. Drama alegătorului care are un dram de minte este că în RM nu există la ora actuală un partid politic credibil, cu adevărat prooccidental, un partid al generaţiei tinere, care nu a slujit Partidul Comunist şi nu a fost implicată în afaceri murdare.De aceea, alegătorul este pus de fiecare dată în situaţia umilitoare
de a alege "răul mai mic". Mic sau mare, însă, răul tot rău rămâne.
Să votăm iarăşi pentru Snegur, Matei, Roşca, Lucinschi, Diacov doar pentru că Voronin poate lua puterea ? Sau poate e mai demn, mai ales dacă eşti un intelectual care are discernămînt, să te pronunţi împotriva tuturor acestor comunişti, foşti comunişti şi pseudo democraţi ? Oricare ar fi însă argumentele intelectualilor, poporul manipulat va face, ca întotdeauna, alegerea "corectă", perpetuînd puterea aceloraşi oameni "noi".

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova