Calea nu este simplă – ÅŸi nu este simplă pentru că, spre deosebire de majoritatea religiilor ÅŸi manualelor utilitare, cartea aceasta spune: nu există reÅ£ete! Sau, mai bine zis: fiecare om este/are o reÅ£etă. Trebuie doar să ÅŸi-o găsească ÅŸi să se Å£ină de ea.

„Sculptura sinelui” ţine de această dietetică. Ca orice dietă, este vorba de a renunţa la lucrurile în plus – cele care îţi provoacă disconfort şi te fac nefericit… Simplify, simplify. Fii minimalist, fără a renunţa să fii hedonist. În asta constă, în fond, „secretul”: a-ţi trăi viaţa în funcţie de propriile standarde, făcând ce-ţi place şi, pe cale de consecinţă, plăcându-ţi ceea ce faci.

E mai simplu decât ai putea crede. Şi, în orice caz, mult mai simplu decât vor să creadă cei mai mulţi…” (Alex. Leo Şerban – Dietetica lui Robinson)

A fost o zi urâtă, perfectă pentru lectură şi… melancolii ziditoare!

Åži genialul Saint-Saëns – http://www.youtube.com/watch?v=UOGvgHaxeY4&feature=related

Din cartea „Borges/ Sábato. Dialoguri consemnate de Orlando Barone” (Editura Polirom, 2010)

Bonus muzical dintr-un film memorabil, „The Talented Mr. Ripley”:
http://www.youtube.com/watch?v=MXtxR1gHZIk&feature=related
sau această versiune:
http://www.youtube.com/watch?v=BqlJwMFtMCs&feature=related

Iată „Argumentul” pe care l-am scris în deschiderea cărţii:

Argument
Această carte de interviuri cu personalităţi ale culturii române (majoritatea scriitori) s-a construit din mers, odată cu biografia revistei Contrafort, începând cu primul ei număr, apărut în octombrie 1994. Din cele aproape 100 de interviuri pe care le-am făcut în 15 ani de existenţă a revistei, am selectat 25 – texte reprezentative pentru programul editorial al Contrafortului și, în bună măsură, pentru preocupările mele de scriitor.
Interviurile pun în valoare destine inconfundabile, adesea spectaculoase, expun adevărate modele intelectuale (dintre acești oameni remarcabili, unul, din nefericire, nu mai este în viaţă: marele lingvist Eugeniu Coșeriu, basarabean de origine, cu care am avut privilegiul să discut într-o lungă după-amiază de vară, pe litoral, la Constanţa). Transpar în aceste texte temele majore ale revistei Contrafort: resuscitarea spiritului critic, sincronizarea cu literatura română contemporană, etica memoriei, evaluarea literaturii scrise în comunism, „specificul naţional”, centrul și periferia, tradiţionalism versus postmodernism, intelectualul și puterea, conflictul dintre generaţii, dialogul Est-Vest, literatura română în lume ș.a. Recitindu-le, m-am convins că aceste texte rămân semnificative pentru realităţile noastre post-89; (re)lectura lor poate furniza tinerilor de azi repere importante într-un scenariu al formării și evoluţiei intelectuale.
Aceste interviuri relevă și o anume succesiune a instrumentelor de lucru cu care au fost realizate: primele au fost dactilografiate („bătute la mașină”, cum se spunea în secolul trecut) și recepţionate prin… poșta clasică, altele au fost imprimate pe bandă magnetică sau, mai târziu, cu reportofonul digital. Ultimele, concepute în plină „eră informaţională”, au beneficiat de rapiditatea poștei electronice, despre care nu știam mare lucru în 1994, când apărea primul număr al Contrafortului…
Am dispus cele 25 de interviuri ale cărţii în ordinea publicării lor în revistă. Astfel mi s-a părut că pot fi reconstituite împrejurările în care au fost scrise, precum și fundalul lor cultural sau politic mai general. Cred că e singura „amplasare”, singura structură de sumar ce denotă logica faptelor, adâncind reflecţia pe marginea lor. Și aș mai face o observaţie legată de „lumea” ce populează această carte: în paginile ei stau alături oameni care, adesea, în viaţa reală, nici nu comunicau, se evitau programatic, despărţiţi de „falii” ideologice și rivalităţi, de conflicte personale uneori ireductibile. Acesta a fost privilegiul revistei Contrafort: spaţiul său a fost (este) ca un „teritoriu neutru”, în care se plimbă în voie, discutând despre cultură, morală și europenitate, „combatanţi” inflexibili ai scenei culturale românești și basarabene.
Dincolo de relevanţa a ceea ce conţine ca informaţie și semnificaţie culturală, m-am gândit să public acest volum „dialogic” și dintr-un alt motiv, unul care mă privește ca autor. Până la urmă, într-un interviu, îmi permit să cred, contează nu doar persoana chestionată, interlocutorul situat în prim-plan – cel care furnizează raţiunea principală a unui asemenea eveniment –, ci, într-o oarecare măsură, și… jurnalistul, „omul din spatele cadrului”. Despre mine – în această postură – pot spune că m-am format, mi-am lărgit orizontul ca urmare a unor întâlniri esenţiale cu mari spirite ale culturii române, graţie contactului nemediat cu o seamă de confraţi de condei din întregul spaţiu românesc sau cu scriitori alogloți, legaţi sufletește de România, redutabili traducători din literatura română.
Într-un singur caz, la finalul cărţii, am decis să schimb „rolul”: pentru a spune explicit, într-un interviu acordat de mine revistei „Sud-Est cultural”, ceea ce putea fi dedus, eventual printr-un exerciţiu de empatie și printr-o evidentă comuniune de idei, din mărturisirile și reflecţiile intervievaţilor mei din Contrafort. Sper ca distinșii mei interlocutori să mă accepte, generos, în compania lor.
                                                         Vasile Gârneţ, august 2010

Pentru a mări coperta, faceţi un click pe imagine.

Sper să vă invit la o lansare la începutul lui 2011.

Bonus muzical (via blogul lui Dorin Tudoran):

 http://www.youtube.com/watch?v=5ynD1xLxw-4

(Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut – Swann, traducere de Irina Mavrodin)

Bonus: http://www.youtube.com/watch?v=P0j14GrB-u8