Editorialul primului număr al „Contrafortului”, apărut în octombrie 1994. Îl reiau aici. Cât de departe sau de aproape (totuși) ne situăm de realitățile culturale, politice și… existențiale într-un sens mai larg de-acum 25 de ani.
„La trei ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova față de imperiul sovietic, inaugurarea unei reviste de cultură în spațiul dintre Prut și Nistru pare un fapt ilogic, absurd, chiar lipsit de o anume „cuviință”. Între nenumăratele foi de prost gust și de reputație dubioasă, etalate în chioșcurile și pe tarabele Basarabiei – mai toate în limba marelui vecin de la Răsărit, private ca o expresie a „normalității” post-totalitare –, presa care nu exaltă drogurile propagandistice, politice sau de consum, ale cetățeanului mediu este taxată drept o gesticulație donquijotească. Înainte cenzura, suspiciunea „forurilor de partid” măcar implica mai multă considerație pentru diversiunea culturală (imaginarul artistic potențat dincolo de intențiile creatorilor de imaginarul angoasat al copoilor), acum manifestărilor de acest gen le este percepută mai ales absența utilității practice. Dezinteresul cvasigeneral al moldovenilor față de i-material contrastează flagrant cu orizonturile la care am visat după prăbușirea comunismului. Nu pentru că n-am fi avut dreptul la speranță, noi, cei ce-am râvnit cu înfrigurare fructul oprit, cobai crescuți în creuzetul unei ideologii criminale, dezmoșteniți de trecut, frustrați de viitor, înfeudați unui prezent interminabil. Am greșit, deoarece, cu sau fără voia noastră, ne-am situat de la bun început în iluzie, disprețuind inconsecvențele, incongruențele lumii ce nu corespundea decât parțial proiectului național și social al basarabeanului cugetător. Astăzi, însuflețiții de odinioară s-au demonetizat brusc. Pateticii au devenit ridicoli. În cercurile intelectuale se poartă din nou scepticismul, întrebarea retorică se dă ca apanaj al „înțelepciunii”: la urma urmelor, de ce-am crede că viața trebuie să fie neapărat mai bună și să-și respecte mereu promisiunile, unde scrie că umanitatea, individul concret vizează în exclusivitate un scop meliorist?… Naivități. Reminiscențe ale vechii noastre educații sub semnul utopiei.
Soluția ar fi, socotim noi, undeva la mijloc (vreau să zic, la mijlocul acestei scale psihologic-emoționale), însă nu presupune nicidecum o „cale aurită”. Învățăm să ne privim certitudinile calmi, eliberați de zgura așteptărilor înșelate. Nu este nimic de făcut. Dimpotrivă, totul abia urmează a se face. De aceea lansăm primul număr al revistei Contrafort – publicație a tinerilor scriitori din Basarabia și a tuturor oamenilor de artă, capabili de un angajament serios în marginea realului, revistă a celor care consideră limba română instrumentul predestinat să le afirme ființa profundă și autentică.
Am încercat să sugerez că înaintea unui program, Contrafort exprimă o stare de spirit. Astăzi, oriunde în Estul Europei, dar parcă nicăieri atât de pregnant ca la noi, cultura seamănă cu o cetate asediată, obligată să reziste, iată, la capătul nopții totalitare, deja în condiții „democratice”, furtunilor politice și surpărilor de teren prilejuite de o economie agonizantă. Totuși, în dosul vicisitudinilor, să spunem, evidente, indiferența, obtuzitatea, mentalitățile retrograde și, uneori, o ură animalică, greu de conceput, ascunde și perpetuează gemenii răului.
Nu sunt bani pentru a susține cultura și nici înțelegere a rolului său specific, modelator. Iar dacă există, acest rol nu convine. Cetatea se poate baza doar pe propriile resurse, pe inteligența și curajul apărătorilor ei care, acolo, în interiorul zidurilor, mai au de luptat și cu ei înșiși, înfruntând surprizele unui îndelung război de uzură. Am gândit revista ca un stâlp care să îngroașe peretele fortăreței, consolidându-l.
Pornim la drum, adaptați defensivei prelungi – atitudine postulată de Andrei Cornea într-un memorabil eseu –, înarmați cu idealismul necesar în orice întreprindere nouă, stăpâni pe limitele noastre, pentru o mai corectă raportare la ceea ce avem de înfăptuit.
Contrafort vine să acopere un gol resimțit cu acuitate de generația scriitorilor tineri din Basarabia, privați de un organ de presă care să-i reprezinte, probând imaginea convingătoare a unei promoții literare, conștiente de statutul ei, proiectându-i în mod coerent mesajul artistic și existențial. Să amintim că încercările anterioare în aceeași direcție n-au reușit prea mult. Suplimentul de cultură al ziarului Sfatul Țării, după ce demarase bine cu câteva numere, a căzut victimă sforilor trase în culisele puterii, pe când revista Columna se zbate să supraviețuiască economic.
Contrafort se așează în continuitatea inițiativelor de până acum și totodată își propune ceva în plus: să pună ordinea în entropia, în confuzia estetică existentă la ora actuală în zona literaturii tinere de la noi, fenomen care n-a beneficiat încă de o aplecare critică minuțioasă și sistematică, așa cum ar fi meritat; să identifice niște criterii ferme în aprecierea operelor literare indiferent de vârsta autorilor lor, în ideea că odată ce aparțin universului literaturii române, unice și indivizibile, realizările autohtone ar trebui „cântărite” cu aceeași măsură. Alte obiective ar fi: valorificarea moștenirii culturale a deceniilor trecute, inclusiv o reevaluare a literaturii postbelice – capitol controversat, înțesat de numeroase falsuri și necunoscute –, proces care nu s-a declanșat până în prezent, deși condițiile social-politice s-au „copt” de mult pentru așa ceva, iar ecourile unor intervenții similare de dincolo de Prut ajung la noi cu regularitate prin intermediul publicațiilor cu abonament și al TVR-ului. Vom reflecta problemele școli și dificultățile cultivării limbii române corecte în Basarabia. Rubricile de teatru, arte plastice, film etc., nu vor lipsi din paginile revistei, antrenând o categorie cât mai generoasă de public, în primul rând, intelectualitatea și tineretul studios. Vom susține un dialog permanent cu cititorii noștri, pe care îi invităm să ne scrie, să ne trimită bucățile lor literare, să vină cu impresii, sugestii și… critici, în interesul comun al ambelor părți.
Un lucru ținem să-l subliniem: nu vom face partizanat politic, promovarea adevărului, valorii și moralității va fi singura noastră politică, pe care o considerăm deopotrivă echilibrată și justă. Dorim o revistă liberă și tolerantă în spiritul ei, deschisă polemicilor și dezbaterilor de idei, în care să primeze atitudinea constructivă și nu contestația oarbă, argumentele în dauna umorilor, rațiunea înaintea instinctelor scăpate din frâu, chiar dacă la origine, cum e și firesc, vor sta niște orgolii rănite.
Dorim o revistă competitivă cu altele de acest gen din țară, apărute după revoluție, și scopul acesta poate fi atins dacă vom respecta principiile enunțate mai sus, combătând impostura și mediocritatea, păstrând rigoarea etică mai presus de orice „eficiență” conjuncturală, tinzând spre modernitate, spre o viziune largă, europeană, asupra omului și culturii, care să ne smulgă din provincialismul nostru funciar. Iar pentru asta vom învăța din mers.
La primul număr al Contrafortului, am sentimentul că toată experiența colaboratorilor și a cititorilor săi potențiali a pregătit într-un fel momentul actual. Ne vom strădui să nu-l ratăm.
Vitalie CIOBANU”
„Contrafort” nr. 1, 1994