O carte despre răul de lângă noi

Se împlinesc cinci ani de la evenimentele dramatice din 7 aprilie și continuăm să ne punem aceleași întrebări și să constatăm aceeași opacitate din partea celor plătiți din bani publici pentru a răspunde. Vrem să-i vedem condamnați (nu exonerați!) pe torționarii care au omorât și maltratat tineri protestatari, vrem să știm cine au fost instigatorii rași în cap care au devastat sediile Președinției și Parlamentului – actorii unei farse sângeroase ce trebuia să justifice instaurarea dictaturii în Moldova. Vrem garanții că teroarea de-acum cinci ani nu se va repeta niciodată.

Circa 700 de basarabeni au cunoscut „pe viu” infernul justiției comuniste în aprilie 2009. Mărturiile a 11 dintre ei – tineri curajoși, care au acceptat să facă o „terapie narativă” – au fost adunate într-un volum, intitulat: „Vreau să visez și să zbor din nou” (există și o versiune în limba engleză). Cartea a fost lansată ieri, 3 aprilie, la Chișinău, în cadrul unei conferințe organizate de Centrul „Memoria” de Reabilitare a Victimelor Torturii, cu sprijin internațional și, din păcate, într-o cvasitotală indiferență din partea instituțiilor de stat din Moldova care, cu excepția Ministerului Educației, nu au onorat invitația. De ce? Probabil, pentru a evita niște reproșuri legitime

În rândurile ce urmează, reproduc scurta prefață pe care am scris-o pentru această culegere de mărturii.
„Vreau să visez și să zbor din nou” este cronica răscolitoare a unor destine frânte. Tineri de 18 ani și mai adulți, care au intrat în malaxorul unei maşini de represiune doar pentru simplul fapt că s-au aflat într-un loc nepotrivit, în toiul unor evenimente dramatice.

Moldova întreagă părea să deraieze ireversibil în ziua de 7 aprilie 2009 și în săptămânile ce au urmat, să se transforme într-un imens lagăr de tortură şi umilinţe inimaginabile. Din fericire, glonțul a trecut pe lângă ureche, cum se spune, democrația s-a salvat în extremis, valorile naționale, viitorul nostru european au putut căpăta un suflu nou, o speranță, prin venirea la guvernare a partidelor din Opoziția anticomunistă, învingătoare în alegerile din 29 iulie 2009. Însă represiunea a lăsat o lungă dâră de sânge, zeci de vieți schilodite. Vorbim prea puțin despre aceste lucruri, subiectul nu mai provoacă dezbaterile de altă dată, așa încât victimele regimului comunist așteaptă (în van?) să li se facă dreptate, iar torționarii să fie pedepsiți.

La ieșirea din detenție, autorii volumului au beneficiat de asistența medicală și sprijinul psihologic acordat de inimoasa echipă de medici condusă de Ludmila Popovici – directorul Centrului „Memoria”. Tinerii maltratați au fost ajutați să-și reia viața din punctul în care a intervenit nefasta ruptură, deși pentru majoritatea dintre ei întoarcerea la visele și proiectele de dinainte are un gust amar. Acum tot Centrul „Memoria”, ca editor al prezentei cărți, le oferă șansa să-și facă auzite vocile, să povestească lumii încercările teribile prin care au trecut.

Citeam aceste istorii cutremurătoare despre schingiuirile din comisariatele de poliție moldovenești, din noaptea de 7 aprilie 2009, și îmi veneau în minte secvențe din filmul „Katyn” al lui de Andrzej Wajda, unde protagoniști sunt asasinii staliniști, sau scene de groază din camerele de tortură naziste. Uneori realitatea ni se pare prea crudă, neverosimilă, imposibil de conceput, și atunci nu o putem vizualiza decât recurgând la niște referințe culturale, la ficțiunea artistică inspirată dintr-un capitol abominabil de istorie contemporană, pe care nu l-am trăit pe pielea noastră.

M-a uluit la lectura cărÈ›ii potenÈ›ialul de crimă È™i ferocitate care sălășluieÈ™te în fiinÈ›a umană. Mă refer la unii compatrioÈ›i de-ai noÈ™tri, aflaÈ›i în serviciul Legii: poliÈ›iÈ™ti, procurori, judecători. Am greÈ™i dacă am crede că vom reuÈ™i să le neutralizăm definitiv urâtele năravuri, precum ai exorciza un duh malefic. ÃŽn condiÈ›iile unui regim detestabil, în care valorile sunt inversate, „fiara” iese la suprafață chiar È™i dintr-un funcÈ›ionar conÈ™tiincios – tot el, în afara orelor de slujbă, soÈ› devotat È™i iubitor tată de familie. Istoriile tinerilor cuprinse între aceste coperte nu reprezintă doar un rechizitoriu explicit la adresa unui regim politic odios, de fapt este o carte despre „răul de lângă noi”, despre omul care nu are ruÈ™ine È™i nu are oroare de propria sa violență, de propria sa perfidie. Câți dintre monÈ™trii cu epoleÈ›i, care au operat în faimoasele „coridoare ale morÈ›ii”, au mai rămas în structurile Ministerului de Interne după reformele aplicate în 4 ani de guvernare democratică? Trăgându-È™i uniforme de croială europeană È™i-au abandonat ei apucăturile de zbiri? Nu vor reveni la vechile obiceiuri, nu vor redescoperi plăcerea sadică de a dispune de niÈ™te tineri lipsiÈ›i de apărare, în cazul în care s-ar coace din nou în Moldova premisele unei dictaturi?… Sunt întrebări pe care suntem obligaÈ›i să le punem, dacă vrem ca ororile din 7 aprilie să nu se repete. Pentru că, la fel, nu am crezut ca la aproape 20 de ani de la proclamarea independenÈ›ei, în Moldova anului 2009 să renască practicile totalitare, dar tocmai asta s-a întâmplat.

Ce mai aduce uimitor acest volum sunt sentimentele frumoase, solidaritatea, compasiunea, gesturile de umanism care vin să contrabalanseze răul atotputernic. Majoritatea tinerilor care vorbesc aici nu par să păstreze resentimente față de călăii lor, deși au plătit scump această seninătate și pace sufletească. Ei se căiesc, își fac procese de conștiință pentru momentele de slăbiciune din penitenciar: „Mă simt vinovat că nu am rezistat la bătăile şi tortura la care am fost supus. Mă simt vinovat că am gemut şi am strigat de durere. Iar din cauza aceasta fratele meu a „recunoscut” ceva ce nu a comis şi acum se află la închisoare”, spune unul dintre tineri.

Am găsit în această mărturisire tulburătoare chintesența mecanismului de strivit vieţi şi, în același timp, expresia sublimă a eticului, dovada iubirii față de seamăn.

O lecție pentru noi toți.”

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply