Focuri de armă la frontieră

Un regretabil paralelism pare a însoți cazul tânărului Vadim Pisari, omorât de „pacificatorii” ruși în dimineața zilei de 1 ianuarie, pe podul de la Vadul lui Vodă, și o întâmplare care s-a produs două săptămâni mai târziu, la vama Giurgiulești-Galați, unde un tânăr basarabean din Cahul a fost rănit de un polițist de frontieră român, după ce a încercat să se sustragă controlului vamal și a forțat, la volanul maşinii, întoarcerea în Republica Moldova. Tânărul, suspectat de contrabandă cu ţigări, a fost rănit în zona toracelui (deşi şi aici toată lumea ne asigură că s-a tras în pneurile maşinii) şi se află sub supravegherea medicilor de la Chişinău. Îi dorim sănătate.

Întâmplarea de la vama din sudul republicii a fost imediat speculată politic (chiar geopolitic) de comunişti şi de diverse ligi pro-ruseşti din Moldova. Deşi în cazul tânărului omorât de „pacificatorii” ruşi la Nistru comuniştii au pledat pentru echilibru şi spirit conciliator (să nu aibă de suferit relaţiile moldo-ruse!), de această dată şi-au dat frâu liber românofobiei lor structurale. Mesajul a fost preluat şi de organizaţii diversioniste mai recente, cum e cea condusă de un anume domn Garbuz („Patrioţii Moldovei”), şi de comsomoliştii afiliaţi Moscovei, care au protestat în faţa Ambasadei României cu intenţia clară de a contracara manifestaţiile împotriva prezenţei armatei ruse în Moldova. A fost şi un bun prilej pentru presa moscovită de a fabula pe tema „ipocriziei” autorităţilor de la Chişinău şi a societăţii moldoveneşti, care nu ar evalua, chipurile, cu aceeași unitate de măsură cele două incidente nefericite.

Pentru orice observator de bună-credinţă este evident faptul că cele două cazuri nu au nimic în comun. Ambasadorul Kuzmin a mințit. Vadim Pisari a fost omorât de un „pacificator” rus care nu a avut dreptul să folosească arma într-o situaţie ca cea înfățișată până acum în urma investigațiilor operate de autorități. Asasinatul a scos izbitor în evidență caracterul anacronic și criminal al prezenței trupelor rusești în Republica Moldova. La vama Giurgiuleşti-Galaţi, unde a fost rănit tânărul Valentin Roman, vorbim despre violarea unui regim de frontieră dintre două state, ale cărui exigențe vor spori o dată cu extinderea spațiului Schengen până la Prut. Însă întregul tablou al incidentului, reconstituit în toate detaliile lui, așteptăm să fie comunicat opiniei publice de organele abilitate, române şi moldovenești.

Sigur că asemenea întâmplări cu final trist (chiar tragic) vin să alimenteze mitologia bietului basarabean, victimă neputincioasă a unor „fraţi mai mari” din Est şi din Vest, puși pe același cântar. Pentru revitalizarea la noi a sindromului victimei inocente terenul este de mult afânat. Avem chiar şi o interogaţie popular-isteaţă pentru această stare de spirit: „Când ne-a fost nouă, moldovenilor, mai bine?” Răspunsul sună la fel de şmecher: „Păi, când plecaseră rușii și încă nu veniseră românii!” sau viceversa, nu contează. Am auzit de nenumărate ori această frazeologie cu subînţeles din gura politicienilor noştri în ultimii 20 de ani. Cât ne-a ajutat gargara lor moldovenistă se cam știe: ne-am furat singuri căciula. Am rămas sclavii ruşilor.

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply