Lecţia georgiană pentru Moldova

„Va înÅ£elege oare Occidentul că nu poÅ£i cumpăra pacea făcând troc cu suveranitatea unor popoare vulnerabile?” – se întreba, mustrător, în numărul său de luni, 11 august, unul dintre editorialiÅŸtii ziarului „The Washington Post”. Apelurile la luciditate, adresate liderilor europeni ÅŸi americani, nu au lipsit în aceste zile în presa occidentală, ÅŸi nici analogiile istorice. Somitate recunoscută în relaÅ£iile internaÅ£ionale, Zbigniew Brzezinski – azi Consilier de politică externă al candidatului prezidenÅ£ial american Barack Obama – a comparat războiul Rusiei în Georgia cu agresiunea lui Hitler împotriva Cehoslovaciei în 1938 ÅŸi a lui Stalin împotriva Finlandei în 1939. Dacă masacrul din Cecenia încă mai putea fi considerat un conflict intern, atacarea Georgiei, stat suveran ÅŸi independent, demonstrează că Rusia a dezgropat „doctrina Brejnev”, pe care o aplica URSS-ul, trimiţându-ÅŸi tancurile în Cehoslovacia în ‘68, ÅŸi în Afganistan în ’79. Regimul Putin a sugrumat democraÅ£ia în Rusia, menajat fiind de „vechea Europă”, laşă ÅŸi tranzacÅ£ionistă, ÅŸi a făcut totul pentru a obliga Georgia să riposteze în Osetia de sud, obÅ£inând astfel pretextul invadării acestei ţări. Acum se vede clar că neacordarea Georgiei ÅŸi Ucrainei a Planului de AcÅ£iuni pentru aderarea la NATO nu a făcut decât să încurajeze tupeul Moscovei, care pare mai decisă ca niciodată să-ÅŸi restaureze dominaÅ£ia în spaÅ£iul ex-sovietic. Numai că deÅŸi se îmbată cu succesul său militar, Rusia ÅŸi-a smuls de pe chip ultima mască, sub privirile glaciale ale fostelor republici sovietice ÅŸi ale lumii întregi. Au amuÅ£it până ÅŸi Belarus ÅŸi ţările din Asia Mijlocie, după ce au văzut cum arată „pacificarea” în stil rusesc.

ÃŽn ultimele zile, mulÅ£i oameni de cultură basarabeni au primit SMS-uri ÅŸi mesaje electronice din partea unor confraÅ£i georgieni, cu care se cunosc ÅŸi colaborează de ani de zile, cum este de pildă, reputatul regizor de teatru Nugzar Lordkipanidze. AceÅŸtia le relatau clipele cumplite prin care au trecut, atunci când trupele ruseÅŸti se aflau la doar 20 de kilometri de Tbilisi. ÃŽntrebarea care revenea frecvent în mesajele suna aÅŸa: ce face Republica Moldova, de ce nu îşi exprimă solidaritatea cu noi? Åžtim că putem conta pe simpatia voastră, a societăţii civile din Moldova, dar la nivel oficial, ChiÅŸinăul chiar nu are nimic de spus? ÃŽn timp ce Polonia, ţările baltice ÅŸi Ucraina semnează o declaraÅ£ie fermă de condamnare a Rusiei, iar preÅŸedinÅ£ii acestor state participă la un mare miting la Tbilisi, în ziua în care Michail SaakaÅŸvili a anunÅ£at că Georgia va părăsi CSI-ul, Moldova – Å£ară ÅŸi ea cu aspiraÅ£ii europene – tace chitic. Am consemnat doar o vagă declaraÅ£ie a Ministerului de Externe, prin care se ralia poziÅ£iei destul de echivoce ÅŸi neunitare a Uniunii Europene. Comunicatul MAE nu defineÅŸte în termeni clari agresiunea rusă, nu-ÅŸi exprimă solidaritatea cu victimele conflictului ÅŸi nu face nici o referire la pericolul identic la care se supune Moldova, având trupe ruseÅŸti care refuză să se retragă, în pofida angajamentelor Moscovei, ÅŸi un regim separatist care o ÅŸantajează. Or, atacând Georgia, Rusia s-a discreditat complet ca mediator ÅŸi pacificator în conflictul transnistrean. Moldova ar trebui să ceară urgent dislocarea unor observatori militari internaÅ£ionali care ar preveni repetarea tragediei georgiene pe Nistru. Puterea de la ChiÅŸinău însă pare să aibă o altă agendă, după cum se vede din relaÅ£iile foarte încâlcite ÅŸi nedemne pe care le cultivă cu Rusia – Å£ară despre care odinioară chiar preÅŸedintele Voronin susÅ£inea că menÅ£ine „trupe de ocupaÅ£ie pe teritoriul Moldovei”. Doar că astea au fost în trecut. Vorbele, nu trupele.

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply