Ce facem cu 7 aprilie?

Alexandru Tănase, ministrul Justiției, a răspuns zilele acestea pe blogul domniei sale unor critici pe care le-am formulat pentru un cunoscut post de radio (http://www.europalibera.org/content/article/2332994.html). Mă contrariase o afirmație a sa, făcută la o televiziune: „momentul adevărului despre 7 aprilie nu va veni niciodată”, mă uimise justificarea acelei idei.

ÃŽn replica pe care mi-o dă (http://www.tanase.md/2011/03/13/7-aprilie-2009-intre-adevarul-absolut-si-manipulare-grosolana/), ministrul acuză „ticăloÈ™iile de presă”, manipularea citatelor È™i interpretările răuvoitoare ale intervenÈ›iei sale de pe Prime TV, dar nu poate susÈ›ine că nu ar fi rostit fraza respectivă. Dl Tănase vorbeÈ™te de asemenea despre lipsa unui consens în societatea moldoveană în jurul evenimentelor din 7 aprilie È™i precizează atribuÈ›iile, fatalmente limitate, ale ministerului pe care-l girează: acesta nu-i are în subordine pe procurori È™i nu emite sentinÈ›e judecătoreÈ™ti, ci promovează politici în domeniul justiÈ›iei… Nu contest nimic din toate acestea È™i apreciez eforturile reformiste ale ministrului Alexandru Tănase, doar că substanÈ›a comentariului meu viza alte lucruri, de aceea mi se pare important să revin la subiect.

Dl Tănase a făcut, după părerea mea, o gravă eroare politică atunci când a afirmat că adevărul despre 7 aprilie nu va fi stabilit niciodată. Chiar dacă știi că, momentan, obstacole insurmontabile se interpun, că instabilitatea politică te obligă să umbli cu mănuși de catifea, nu spui asemenea vorbe care lovesc deopotrivă în imaginea ta ca ministru, dar și în credibilitatea întregii guvernări: pedepsirea celor care au orchestrat violențele din aprilie 2009 a fost marea promisiune a noii puteri. Eu nu invoc un nu știu ce „adevăr absolut”, de care se prevalează niște cetățeni angajați, de pildă, într-o dispută identitară, mă refer la fapte, la vinovății concrete, la indivizi în civil, care au vandalizat cele două sedii de stat, vorbind de zor la stații de emisie/recepție. Mă gândesc la cei care l-au ucis pe Valeriu Boboc, la teroarea din comisariatele de poliție și din penitenciare. Acele bestii în uniformă au nume de familie, coduri numerice personale, nu sunt niște fire de iarbă topite într-o pajiște fără stăpân. Dacă ar fi existat voință politică, cercetarea martorilor și analiza imensului material video acumulat ar fi permis autorităților să finalizeze urmărirea penală, iar judecătorilor să pronunțe niște sentințe.

Decât să facă teoria adevărurilor multiple (oricât de seducătoare intelectual), ar fi fost mai bine dacă ministrul Alexandru Tănase recunoștea dificultățile obiective și, mai ales, pe cele subiective de care se izbește dosarul 7 aprilie. Mi-ar fi plăcut să fi lansat un apel către cetățeni și mass-media să exercite presiuni asupra colegilor săi din Alianță – mai încurcați în calcule egoiste și-n complicități inavuabile.

E un privilegiu să ai un interlocutor de calitatea dlui Alexandru Tănase – în regimul Voronin responsabilii din guvern erau niște marionete fără chip și glas. Dar ar fi păcat, domnule ministru, dacă subiectul dureros pe care îl dezbatem s-ar rezuma la o simplă conversație, la un schimb de amabilități. S-ar putea ca după următoarele alegeri să nu mai avem acest prilej: nici Dumneavoastră, ca exponent al unei puteri declarat pro-europene, nici noi, jurnaliștii din presa independentă.

_________

Adevărul, 18 martie 2011

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply