Viena e frumoasă în orice anotimp. Am cunoscut-o acum un an, în septembrie, când prinsesem o „a doua” lună august, caldă și însorită, ca bursier al programului scriitori în rezidență. I-am gustat aromele primăvăratice cu doi ani mai devreme, admirând explozia de verdeață din grădinile sale celebre, din preajma palatului Hofburg. Și i-am cunoscut, recent, chipul spectral, fantomatic, învăluit în lucirea metalică a iernii. Chiar dacă un vânt rece și pătrunzător bătea pe străzile sale, de parcă ar fi anunțat niște schimbări meteorologice prevestitoare de turbulențe la nivel geopolitic, exact ca în romanul lui Robert Musil, Omul fără însușiri, am preferat să citesc semnele vremii într-un sens favorabil pentru cultura spațiului nostru de origine.
Am ajuns la Viena, împreună cu poeta Maria Șleahtițchi, ca invitați ai Fundației KulturKontakt Austria, pentru un eveniment semnificativ în biografia noastră de scriitori. Pe 17 februarie curent, la Hauptbibliothek (principala bibliotecă publică din Viena) a fost prezentată antologia Arhipelag – almanah de literatură română în limbile germană, engleză și franceză, volum pe care l-am realizat sub egida PEN Clubului de la Chișinău. Cartea, cuprinzând 31 de autori, membri ai acestei organizații, a fost lansată pe 23 decembrie 2010, la Chișinău. Prietenii noștri de la KulturKontakt, care sprijiniseră financiar editarea (alături de Institutul Cultural Român, acesta din urmă asumându-și plata traducerilor în limba engleză), au decis să organizeze și o lansare la Viena, combinând-o cu o lectură literară din textele celor doi scriitori basarabeni invitați.
„Pregătiți-vă să fiți foarte convingători, pentru că pe aici se știe foarte puțin despre Moldova și aproape nimic despre literatura ei”, ne-a spus gazda noastră, dna Annemarie Türk, șefa Departamentului Cultură și Sponsorizare de la KulturKontakt. Ce ciudat, mi-am zis, aici, la Viena, unde se poartă interminabile discuții diplomatice despre conflictul din Transnistria (chiar în ajunul sosirii noastre avusese loc o reuniune pe această temă), să nu se știe mai nimic despre noi? De fapt, ce credem noi că se știe este în bună măsură o iluzie întreținută de mass-media, care decupează un anumit gen de fapte și, prin insistență și repetitivitate, îi conferă proporții supradimensionate în ochii unui public captiv, cum este cel moldovean, străin de marele „puzzle” care îl transcende. Viena este una din capitalele lumii ce conferă altitudine privirii, îți dă o altă unitate de măsură, ajutându-te să te cunoști prin comparație. Într-un asemenea loc vei realiza subit ce periferie neînsemnată este Republica Moldova, vei înțelege că oricât de afectați am fi de ceea ce trăim acasă, obiectiv vorbind, suntem doar un caz între miile de colectivități umane nefericite de pe mapamond și, cu siguranță, nici măcar nu suntem cazul cel mai dramatic, mai ales – și dau un singur exemplu – de când s-a inflamat nordul Africii.
În pofida scepticismului nostru, am avut un public de calitate: interesat, sensibil și… polemic. De altfel, din prima clipă ne-am văzut integrați într-un scenariu insolit. Hauptbibliothek – o clădire ciudată, piramidal-rectangulară, situată între două artere intens circulate, clădire dotată cu săli de lectură ultramoderne și având în vârf un restaurant cochet cu geamuri imense, de unde poți contempla traficul intens care se scurge pe ambele părți: e și stație de metro, și loc de intersecție a mai multor curse de transport terestru. A construi în acel loc supraaglomerat o bibliotecă, o insulă a elevației culturale (excelent izolată fonic!) mi se pare o sfidare demnă de arhitecții viitorului…
Seara a început cu discursul de salut al dlui Werner Kanter, șef Relații Publice la Hauptbibliothek și, cu luarea de cuvânt a dnei Annemarie Türk, care a făcut o prezentare a antologiei Arhipelag – primul „desant literar” mai compact din Moldova care ajunge la Viena. Au urmat lecturile noastre, de poezie și de proză, în română și, mult mai extinse, în germană, al căror succes s-a datorat prestației remarcabile a actorului Nikolaus Kinsky – omul, de o distincție impresionantă, a făcut din lectura unor texte literare un adevărat spectacol, smulgând în mai multe rânduri aplauzele sălii.
Dezbaterea foarte animată cu publicul a adăugat un plus de atractivitate seratei, spre mulțumirea declarată a organizatorilor. „După căderea URSS-ului scriitorii noștri cei mai valoroși au pus accentul pe sincronizarea cu literatura română contemporană, nu pe exaltarea unui specific regional. Dacă ar fi să decelăm niște caracteristici estetice mai speciale, despre care ne întrebați, putem vorbi de un anume dramatism, de o melancolie sau de o tensiune existențială mai evidente, proprie acestei literaturi, marcată de o istorie mai crâncenă.” Acesta a fost răspunsul nostru, livrat unei asistențe interesate mai degrabă de diferențe decât de asemănări și invocând drept argument al acestui complex psihologic propriul specific în raport cu Germania și cu literatura germană, care exercită o influență considerabilă asupra artiștilor austrieci și a pieței de carte vernaculare. „Noi aducem în discuție modelul austriac pentru a combate diversiunea cu „limba moldovenească”, inventată de sovietici și susținută de adversarii de azi ai orientării pro-europene a Moldovei. Dvs. înșivă nu pretindeți că vorbiți „limba austriacă” și nu germana. În rest, e o mare diferență. Austria a fost un imperiu, Viena este o metropolă a Europei, în timp ce noi am fost o provincie cotropită, mai întâi de Rusia țaristă și apoi de Stalin. „Specificul moldovenesc” este teleghidat politic, nu reprezintă fructul unei deliberări în condiții de libertate.”
După lansare, actorul Nikolaus Kinsky, solidar, mi-a întărit opinia. „Moldova este parte a Europei, cu toate problemele ei, pe care nu le putem ignora doar pentru faptul că ne tulbură niște comodități sau clișee. În general, n-ar trebui să ne ferim, să ne temem de confruntări, ele aduc mai mult adevăr despre existența umană decât discursurile siropoase care proclamă armonia între indivizi. Conflictul e o mare resursă pentru literatură.” La rândul ei, Annemarie Türk și-a amintit de disputa politică pe care am avut-o în 2007, în sala Radiodifuziunii din Viena, unde se desfășura lectura noastră literară, a mea și a poetei Irina Nechit. Ambasadorul moldovean, prezent la eveniment (între timp acesta a fost schimbat), ne-a reproșat criticile prea dure la adresa realităților de acasă. „Să știți că povestea nu s-a încheiat cu acel incident, a precizat Annemarie. Ambasadorul vostru mi-a făcut a doua zi o vizită la sediul Fundației, pentru a mă anunța, pe un ton imperativ, că, pe viitor, ori de câte ori vom dori să mai invităm artiști sau scriitori din Republica Moldova, să ne consultăm cu el. Am schițat cel mai politicos zâmbet de care am fost în stare și i-am răspuns: „Nu, domnule ambasador. Nimeni nu ne indică pe cine să invităm și cu cine să colaborăm. Îmi pare rău!”…
Și de această dată, la Viena, mi-am dat seama că, printre străini, într-un anume fel, lumea începe cu tine. Pentru că ai șansa să aduci o imagine a țării și culturii tale, să tragi o primă trăsătură de condei pe o coală albă, iar acea tușă fugară poate instaura o percepție. Contează enorm cine vine și ce spune despre Moldova. Dar și cine o reprezintă la nivel oficial. Noile angajate de la Ambasada Moldovei, participante la întâlnire, Corina Gurin și Daria Goncearov, au fost foarte respectuoase și empatice, solicitându-ne și câteva exemplare ale antologiei Arhipelag, necesare pentru contactele culturale ale ambasadei și utile compatrioților noștri, în special tinerilor aflați la studii în Viena.
Și dacă am amintit de românii prezenți în acea seară la Hauptbibliothek, voi mai cita niște nume: Mădălina Diaconu, lector la Universitatea din Viena, traducătoarea Irina Wolf și translatoarea noastră Daria Hainz. Nu pot să nu evoc, cu recunoștință, firește, și în numele colegei mele, Maria Șleahtițchi, căldura și ospitalitatea familiei Olga și Karl Petrovsky (ea – doctorandă basarabeancă, președinta Asociației moldovenilor din Austria, el – om de afaceri german, născut la București), care ne-au oferit un exemplu de excepție al felului în care te poate modela Occidentul.
Prin lansarea de la Viena, proiectul Arhipelag, girat de PEN Clubul din Moldova și sprijinit de Fundația KulturKontakt Austria, a ajuns la final. Însă ceva îmi spune că suntem abia la început. Niște autorități care se declară pro-europene vor trebui să învețe să învestească în promovarea valorilor naționale peste hotare, dacă vor să dea un alt chip și-un alt destin acestei țări. Spre deosebire de politicieni, literatura și artele nu vor dezamăgi pe nimeni, niciodată.