Coeziune națională?

O țară se definește în primul rând prin felul în care își apără cetățenii. Așa face America, dar și alte state occidentale. Sunt mari și puternice, veți spune. Da, indiscutabil, dincolo de „valori și principii”, o mașinărie formidabilă, alcătuită din diplomați, juriști, organizații de lobby, mass-media și, la nevoie, și din trupe de comando bine antrenate, este mobilizată pentru salvarea unui om, dar nici un fel de arsenal militar sau capacitate economică nu te vor ajuta, dacă nu există coeziune națională și responsabilitatea conducătorilor în fața celor care i-au ales.

Ilie Cazac, un tânăr funcționar din Tighina, a fost condamnat la 14 ani de pușcărie de separatiștii lui Smirnov, într-un proces tipic stalinist. Exact ca și în cazul jurnalistului Ernest Vardanean, condamnat acum două luni la 15 ani, lui Cazac i s-au adus niște acuzații absurde de spionaj în favoarea Chișinăului. A fost terorizat psihic și băgat în carceră pentru a-și recunoaște „vina”. Faptul că judecătorii lui Ilie Cazac sunt niște „așa-ziși judecători” dintr-o „așa-zisă republică transnistreană” nu reduce proporțiile dramei, dimpotrivă, o amplifică. Pentru că dezleagă mâinile separatiștilor, îi face invulnerabili la orice presiuni internaționale, atâta timp cât Rusia își poate impune voința în această parte de lume.

Dar nu vreau să invoc aici scheme geopolitice, vreau să discut o idee simplă și terifiantă în evidența ei: Republica Moldova este incapabilă să-și apere cetățenii. Asta înseamnă că, în principiu, orice basarabean care a avut imprudența să intre pe teritoriul transnistrean poate nimeri în situația lui Vardanean și Cazac, fără ca autoritățile de la Chișinău să fie în stare să-l salveze. Mai mult, nimeni nu ne garantează că agenți transnistreni nu răpesc oameni și în partea dreaptă a Nistrului. La est frontiera e vraiște, pentru că noi jucăm opereta „integrității teritoriale”, noi avem „strategii guvernamentale de consolidare a încrederii”, noi „purtăm (sau vrem să purtăm) negocieri în format 5+2”, și alte basme de acest fel. Între timp, moldovenii sunt înșfăcați și întemnițați într-un loc care nici măcar nu există pe hartă, și nimeni pe lumea asta, nici SUA, nici OSCE, nici UE, nici Consiliul Europei, nu poate face nimic.

Dar Occidentul nu cere Moldovei să accepte batjocura separatiÈ™tilor. Alegem singuri să tăcem, să strângem din umeri, să trecem mai departe. De ce autorităţile de la ChiÅŸinău nu deschid dosare penale pe numele procurorilor ÅŸi judecătorilor de la Tiraspol care orchestrează procese staliniste? Să ÅŸtie aceÅŸtia că vor trebui să răspundă pentru faptele lor. Mai apare câte un cort lângă ambasada Rusiei sau în faÈ›a clădirii guvernului – ei È™i? Necazuri private. Pe noi să ne lăsaÈ›i în pace, nu vedeÈ›i, totul se scumpeÈ™te: gazele, încălzirea, benzina la pompă…

Românism, europenitate, armonie interetnică. Toate acestea rămân simple sloganuri sau niște idei de laborator, câtă vreme, indiferent de limba maternă a fiecăruia dintre noi, nu știm să arătăm că ne pasă de soarta unor concetățeni de-ai noștri, loviți de un rău mai mare decât cel al statului în care trăiesc.

_____________
Adevărul, 16 februarie 2011