Moldova nu este egală cu regimul Voronin

Duminică, m-au sunat câţiva ziarişti din România întrebându-mă cum aş comenta incidentul de la vama Leuşeni, acolo unde grănicerii moldoveni au împiedicat vineri, 12 octombrie, să intre în Moldova, delegaţiile oficiale din Bacău, Năvodari şi Târgu-Mureş, cerându-le scrisori de invitaţie, în original, din partea primarului Dorin Chirtoacă. Pentru că nu eram la Chişinău şi aveam o legătură proastă pe mobil, mi-am zis să mă pronunţ în acest colţ de pagină. Mărturisesc că întrebarea ce mi s-a pus mi s-a părut cumva superfluă, chiar m-a exasperat. Mai precis, m-a exasperat situaţia care o provocase. Cum să comentezi o emanaţie a viscerelor, cum să teoretizezi pe marginea unui abis al conştiinţei? Toate comentariile s-au făcut de mult, frizează autopastişa, enervează. De-acum încolo, nu analistul politic trebuie convocat să dea explicaţii, ci psihanalistul, specialistul în diagnoză clinică. A diseca subtil, brodând perifraze, alegând eufemisme şi sintagme corecte politic, înseamnă a face jocul celor care au planificat diversiunea ordinară de la Leuşeni, ca şi multe alte derapaje în relaţiile moldo-române după 2001.
Acum trei săptămâni, într-o emisiune televizată, Sergiu Mocanu, fost consilier prezidenÅ£ial „cu misiuni speciale”, recunoÅŸtea că nu a reuÅŸit să descifreze resorturile pornirilor antiromâneÅŸti ale preÅŸedintelui Voronin. „Se pare că la mijloc este ceva personal, o amintire din copilărie, un fel de atavism intratabil…” AÅŸadar, o persoană înalt îndrituită îşi proiectează propriile complexe inavuabile asupra ţării pe care o conduce, după ce a luptat împotriva „naÅ£ionaliÅŸtilor români” din Basarabia, din postură de general de miliÅ£ie sovietic. Revărsările sistematice de ură ale dlui Voronin la adresa României veÅŸtezesc o dată în plus justificările acelor fruntaÅŸi din OpoziÅ£ia basarabeană care l-au votat pe 4 aprilie 2005, seduÅŸi de vopsirea în „portocaliu” a liderului comunist, căci dacă ar fi fost votat prin sufragiu universal, Voronin nu cred că ar fi ajuns preÅŸedinte, iar raporturile BucureÅŸti-ChiÅŸinău ar fi avut azi o agendă mai luminoasă.
Pe mine mai mult decât obstinaţia în rău a preşedintelui moldovean mă miră docilitatea extremă a subordonaţilor săi, de la titularii unor ministere până la cel mai din urmă grănicer. Toţi aceşti şefuleţi intermediari ştiau foarte bine că au primit un ordin ilegal. Dar nu-l refuză, nu-l amână, nu-l temporizează în vreun fel, dând vina pe slaba legătură telefonică sau pe blocarea poştei electronice – îl execută. Vineri, 12 octombrie, onoarea instituţiilor din Republica Moldova şi angajamentele sale internaţionale au fost terfelite cu acordul tacit al celor destinaţi să le apere. Nimeni dintre funcţionarii de stat de la Chişinău n-au putut să ofere până în acest moment o explicaţie raţională pentru incidentul de la Leuşeni. „Instituţiile respective examinează acest caz”, s-a eschivat Ministrul de Externe Stratan. „Nu ne întrebaţi. A fost un ordin de sus”, a susurat şeful serviciului vamal, arătând cu degetul la grănicerii care au recepţionat în chip direct indicaţia. Iar aceştia din urmă vor fi înjurat printre dinţi, supăraţi că li se cer explicaţii pentru un gest pe care ei înşişi, probabil, îl vor fi dezaprobat în sinea lor, însă uniforma militară i-a împiedicat să-şi exteriorizeze sentimentele, şi atunci s-au răzbunat pe ipostaza lor jenantă, făcând exces de zel. Au fost duri, inflexibili cu oaspeţii români ai primarului de Chişinău, le-au ignorat indignarea şi argumentele perfect valabile: Republica Moldova s-a angajat să permită accesul liber pe teritoriul său cetăţenilor din Uniunea Europeană, iar ceea ce fac ei, ca slujbaşi ai statului moldovean, este un abuz, indiferent că acţionează la ordin sau din proprie iniţiativă.
Regimul comunist de la ChiÅŸinău supravieÅ£uieÅŸte datorită laÅŸităţii aparatului administrativ ÅŸi serviciilor unei JustiÅ£ii care a transformat Moldova în recordmanul proceselor pierdute la CEDO. Duplicitatea acestui regim este strigătoare la cer. Scandalul de la vama LeuÅŸeni se producea chiar în zilele în care Republica Moldova semna Acordul de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană, iar dl Voronin îi mulÅ£umea lui Franco Frattini, aflat în vizită la ChiÅŸinău, pentru această mână întinsă a Europei. Cred că România trebuie să manifeste o atitudine fermă ÅŸi lipsită de echivoc faţă de autorităţile moldovene. Există lucruri care nu se negociază, dincolo de conflictele ÅŸi scandalurile de corupÅ£ie de la BucureÅŸti, dincolo de neglijenÅ£a sau de lipsa de experienţă a unor diplomaÅ£i. Românofobia comuniÅŸtilor de la ChiÅŸinău reflectă aversiunea lor faţă de valorile europene – această echivalenţă trebuie explicată la Bruxelles. Åži dacă în această privinţă, România nu poate conta, să zicem, pe sprijinul socialiÅŸtilor francezi, ea îşi va găsi, cu siguranţă, aliaÅ£i puternici la Partidul Popular European ÅŸi printre foÅŸtii săi vecini de „lagăr”, din estul Europei: Polonia, Cehia, Ţările Baltice…
Incidentul de la Leuşeni mi-a dat un acut sentiment de ruşine şi umilinţă, pe care ulterior mi l-au împărtăşit şi alţi colegi din Basarabia. Vine un timp când nu mai poţi arăta cu degetul spre „orânduire”, când ceea ce se întâmplă pune în discuţie însăşi onoarea ta de om şi cetăţean. Dacă vor ca samavolniciile comuniştilor să înceteze, Opoziţia de la Chişinău şi societatea civilă ar trebui să arate Europei şi românilor de dincoace de Prut că Moldova nu este egală cu regimul Voronin.