Lupta pentru Chișinău

Abia s-au aşezat lucrurile în Alianță, chiar dacă domnul Ghimpu ne promite, în anumite circumstanţe, noi dezvăluiri referitoare la „perfidia” colegilor săi, că se anunţă o luptă aprigă între parteneri pentru fotoliul de primar al Chişinăului. Este marele trofeu al alegerilor locale. Partidele din Coaliţie și-au confirmat deja intenţia de a participa separat în competiţia din primăvară, unele lăsând să „transpire” chiar și numele candidaţilor.

Dorinţa de a-ți încerca forţele, de a propulsa în prim-plan figuri noi, care să-ți aducă „sânge proaspăt” în vene, este legitimă. Exemplul lui Dorin Chirtoacă, cel care într-o luptă crâncenă cu PCRM, aflat atunci la putere, a cucerit „reduta” Chişinăului şi a scos din anonimat Partidul Liberal, dar şi traseul spectaculos, de după alegerile pentru primărie, pe care l-a avut Vlad Filat, ne sugerează că o asemenea schemă se justifică pentru cei ce se simt în stare s-o asume.

Actuala întrecere din Chișinău are însă pentru partidele din Alianță un considerabil potenţial destabilizator. Aşa cum ne-am obişnuit, luptele politice la noi se poartă fără menajamente, cu dezvăluiri şocante și lovituri sub centură (e drept că după alegeri nimeni nu răspunde pentru acuzaţiile pe care le-a adus). „Stați liniștiți, e doar o convenție, încearcă să ne asigure partenerii din AIE, ne mai atacăm noi, dar nu e nimic personal, e doar un sport în care ar trebui să învingă cel mai bun!” Să punem, așadar, obiceiul păgubos de a apuca primul prăjina, de a-l face pe celălalt incompetent, mafiot, antipatriot, pro-român sau pro-rus, exclusiv pe seama cinismului intrinsec al unei campanii electorale?

Nu ne-am face griji în legătură cu această stilistică războinică și ipocrită, dacă supremația în capitală s-ar disputa exclusiv între partenerii din AIE. Comuniştii nu se gândesc la fair-play, ei vor aborda alegerile din primăvară ca pe o nouă operațiune Iași-Chișinău, care n-ar trebui să lase piatră pe piatră din acest oraș infestat de bacilul „naționalismului românesc”. Cel antrenat pentru o asemenea misiune este, se pare, Igor Dodon, omul cu o activitate furtunoasă pe blog, unde opinează cu dezinvoltură pe un spectru larg, cvasi-enciclopedic de probleme. Candidatura sa nu trebuie neglijată sau ironizată, cum s-a întâmplat în cazul lui Iordan, personajul „cu mănuşi roşii” din precedenta campanie. Scindarea electoratului democratic va înlesni ascensiunea candidatului comunist în turul 2, iar capacitatea de mobilizare a adepţilor pro-comunişti în capitală a fost testată foarte convingător cu prilejul alegerilor din 28 noiembrie.

Un eşec al partidelor democratice la Chișinău, în condițiile în care acestea deţin puterea la nivel naţional, ar fi extrem de usturător și va pune în cumpănă viitorul nostru european. Sunt premise ce ar trebui să trimită în meditație staff-urile electorale. Indiferent de tactica pentru care vor opta la locale componentele ei, Alianța are nevoie până în primăvară de stabilitate şi de niște succese vizibile la guvernare.

_____________________

Adevărul, 21 ianuarie 2011

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply