Încremenirea în proiect

Spiritul enciclopedic pe malurile Bâcului

AmbiÅ£iosul proiect al Enciclopediei Republicii Moldova, aprobat recent de Guvernul de la ChiÅŸinău aparent reflectă o intenÅ£ie nobilă. Orice popor doreÅŸte să-ÅŸi vadă adunate între copertele unor lucrări de referinţă realizările din cele mai diverse domenii, mai cu seamă cele obÅ£inute în perioada independenÅ£ei, atunci când a putut să-ÅŸi manifeste, cum e de presupus, în mod liber creativitatea. Numai că Republica Moldova nu este pregătită să editeze un opus de asemenea proporÅ£ii. Din cauza… neaÅŸezării sale, a incapacităţii de a se hotărî asupra unui lung ÅŸir de probleme legate de identitatea sa naÅ£ională. Cum vor defini autorii enciclopediei limba oficială a Republicii Moldova, ce nume va căpăta etnonimul populaÅ£iei majoritare? Cum vor fi tratate o serie de momente istorice, de pildă, perioada interbelică, ce interpretare va primi Pactul Ribbentrop-Molotov, definit drept un act de agresiune de către întreaga comunitate internaÅ£ională, dar văzut de PCRM ca un „act de eliberare a Basarabiei de cotropitorii români”? ÃŽn ce termeni va fi descrisă foametea din anii ’46-’47? Noua Radă ucraineană a decis că foametea de după război a fost, în mod clar, o acÅ£iune de sabotaj organizată de bolÅŸevici, pe când comuniÅŸtii moldoveni resping o atare interpretare, promovând concepÅ£ii de inspiraÅ£ie stalinistă asupra istoriei moderne a Basarabiei. Sau la nivel de nume. Cum va apărea în viitoarea Enciclopedie Mihai Eminescu ÅŸi Iosif Stalin, Ivan Bodiul ÅŸi Eugeniu CoÅŸeriu, haiducul comunist Kotovski ÅŸi principele Åžtefan cel Mare? Istoria naÅ£ională s-a transformat într-un aprig teren de luptă sub actuala guvernare comunistă ÅŸi această confruntare se va transfera, în mod cert, ÅŸi în preconizatul opus enciclopedic, producând o imagine hidoasă din punct de vedere metodic, sau, în cel mai bun caz, un florilegiu extrem de pestriÅ£ de interpretări. Membrii comisiei academice responsabilă de proiect au fost selectaÅ£i potrivit criteriilor de loialitate faţă de PCRM, astfel încât nimeni nu ne garantează că volumele acestei lucrări, cu tirajele lor de câte 25 de mii de exemplare fiecare, aÅŸa cum ni se promite, nu se vor dovedi – la apariÅ£ie – mai puÅ£in perimate decât fosta Enciclopedie sovietică moldovenească, ajunsă astăzi un morman de maculatură complet inutilizabilă. Mai ales că actuala putere nu are cum spera că va guverna până în 2020 – anul când e programat să apară ultimul volum al glorioasei opere. ÃŽn librăriile din Moldova există suficiente dicÅ£ionare enciclopedice, pentru a satisface nevoia publicului de informaÅ£ii legate de cultura universală, astfel încât dacă vrea să facă un lucru bun, guvernul ar trebui să sporească prin alocaÅ£ii bugetare accesibilitatea ediÅ£iilor deja existente, ÅŸi să înceteze subvenÅ£ionarea cărÅ£ii pe criterii politice.
Promovarea imaginii Republicii Moldova în străinătate – unul dintre scopurile declarate ale proiectului – nu se susÅ£ine prin isprăvi editoriale de tip faraonic, megaloman, menite să satisfacă vanităţile de „întemeietori de Å£ară” ale celor ce le-au iniÅ£iat, ci prin strategii capabile să ridice nivelul de cultură… adevărată ÅŸi prosperitatea cetăţenilor. Astfel, departe de a aÅŸeza Republica Moldova în rândul marilor naÅ£iuni europene, viitoarea Enciclopedie va turna „gaz” pe focul războiului identitar ÅŸi va înghiÅ£i imense resurse financiare într-un stat care se zbate, mai nou, pe muchia supravieÅ£uirii alimentare.

Consulatul, „reţeaua” şi obrazul

România nu-şi putea face un deserviciu mai mare imagini sale în Republica Moldova decât tolerând starea de lucruri revoltătoare de la Consulatul din Chişinău. Atâta timp cât nu apăruseră în presă acuzaţiile de corupţie şi comunicatul Ministerului de Interne moldovean, care dezvăluia existenţa unei reţele de traficanţi de vize, puteai ignora această realitate sau găsi pretexte pentru a amâna rezolvarea situaţiei. Acum, chiar vor trebui luate nişte măsuri. Evident, se poate spune, pe bună dreptate, că vina principală o poartă Voronin, care nu a mai permis deschiderea consulatelor române la Bălţi şi Cahul, sporind astfel într-un mod îngrozitor aglomeraţia din faţa Consulatului de la Chişinău şi înlesnind, pe cale de consecinţă, dezvoltarea traficului ilegal cu vize. Însă recalcitranţa comuniştilor era cunoscută nu de ieri-de-alaltăieri. Trebuiau găsite soluţii tocmai pentru acest gen de subversiune şi primul lucru ce trebuia făcut era să eficientizezi, în măsura posibilului, activităţile consulare de la Chişinău: asta însemnând o fluidizare a cererilor, prelucrarea lor rapidă, după criterii clare, indubitabile, care să nu se schimbe de la o zi la alta.
Mă mir că nimeni din centrala Ministerului de Externe de la Bucureşti nu a încercat să facă barem o verificare a sistemului online de programare a cererilor. Dacă o făceau, ar fi descoperit câteva ciudăţenii. Prima: fereastra de înregistrare se deschide doar la 12 noaptea. De ce nu la 12 ziua? Ai impresia că cei care au gândit softul Ambasadei Române de la Chişinău au pornit de la premisa limitării maximale a accesărilor – evident, nu oricine are acasă conexiune pe Internet sau o cafenea de servicii on-line, 24 de ore din 24, la parterul blocului în care locuieşte. A doua curiozitate: programările sunt făcute deja pe o lună înainte, adică trebuie să-ţi amâni cu 5 săptămâni urgenţele care te cheamă în România! Şi al treilea detaliu năstruşnic: ţi se rezervă doar câteva secunde pentru a completa formularul electronic, după care eşti anunţat că toate locurile sunt ocupate. Vitalie Eşanu, un excelent programator de la Chişinău, care ne ajută să paginăm Contrafortul, susţine că sistemul online de programare al ambasadei este mult prea elementar conceput şi permite folosirea unor trucuri prin care se pot face programări colective chiar şi de la două-trei calculatoare. Cine manevrează un astfel de soft controlează întregul sistem. (Colegul nostru a elaborat un contra-soft, care permite anihilarea parţială a acestui „monopol” abuziv. E gratis şi se poate găsi la: http://www.esanu.name/vitalie/index.php/2007/07/12/frate-frate-da-branza-e-pe-viza/#comment-72)
Muritorii de rând sunt trimiÅŸi la plimbare, cum se spune, adică n-au de ales: vor trebui să cumpere contra sumei de 50 euro programarea de la ÅŸmecherii care miÅŸună în jurul Consulatului. Plata pentru niÅŸte „servicii complete” poate să urce până la 300 de Euro. Profiturile sunt uriaÅŸe. Afacerea ÅŸi-a dezvoltat multiple ramificaÅ£ii ÅŸi complicităţi, inclusiv, aÅŸa cum scrie presa, în interiorul Consulatului, ÅŸi nimeni nu s-a preocupat să-i pună capăt. Doar anchetele jurnalistice din ultima vreme au scos lucrurile la lumină. Pe de altă parte, reticenÅ£a autorităţilor de la ChiÅŸinău în a dezvălui numele persoanelor bănuite de corupÅ£ie de la Consulatul Român ar putea avea nu doar funcÅ£ie „operativă”, ci ÅŸi una politică: umflarea scandalului, discreditarea României „europene”. Numai că aici, cum spuneam mai devreme, degeaba arăţi cu degetul la Voronin, dacă nu-Å£i faci curăţenie mai întâi în propria ogradă. Mai bine se fixa o taxă consulară oficială, cinstită, cum procedează alte state UE, decât să se declare că viza e gratuită, dar în realitate oamenii să plătească pentru ea de 7-8 ori mai mult decât pentru o viză de Germania sau FranÅ£a – bani care intră în buzunarele unor samsari ÅŸi nu în vistieria statului român. Acesta este „regimul special”, acestea sunt „favorurile” oferite moldovenilor?…
Să vă mai spun nişte cazuri.
Un tânăr regizor basarabean (nu-i dau numele, pentru că nu i-am cerut asentimentul pentru asta), cu spectacole de teatru montate în România, realizator ÅŸi al unor filme de scurt metraj, îmi povestea că a dorit să petreacă vara aceasta o săptămână la mare pe litoralul românesc împreună cu familia: un băieÅ£el de zece ani ÅŸi soÅ£ia. Regizorul are paÅŸaport românesc, dar soÅ£iei, care nu a obÅ£inut deocamdată cetăţenia, viza i-a fost refuzată. „Justificarea” refuzului a sunat cam aÅŸa: „Mai du-te ÅŸi fără soÅ£ie în concediu, eu aÅŸa am făcut ani de zile ÅŸi m-am simÅ£it foarte bine. Hai că te-am rezolvat ÅŸi pe tine!” O soartă mai „fericită” a avut un grup de literaÅ£i basarabeni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, care au prezentat la Consulat o scrisoare de confirmare din partea USR. După lungi ezitări, persoana responsabilă cu decizia a consimÅ£it la un gest de mărinimie: „Fie, îl respect prea mult pe dl Nicolae Manolescu, dar altfel să ÅŸtiÅ£i că nu v-aÅŸ fi aprobat cererea.” De ce n-ar fi aprobat-o? Mister profund. Probabil, ca să prospere „reÅ£eaua”!…
Dacă ţine la Basarabia, dacă are nişte gânduri serioase cu ea, aşa cum auzim mereu în discursurile oficiale, România ar trebui să aibă la Chişinău cei mai calificaţi diplomaţi, profesioniştii cei mai oneşti, care să fie capabili să producă soluţii, nu să dea apă la moara propagandei comuniste. Haosul şi dezorganizarea care domneşte în acest moment la Consulatul de la Chişinău reuşeşte să compromită în ochii opiniei publice eforturile cu adevărat meritorii pe care le depune statul român spre binele conaţionalilor săi dintre Prut şi Nistru.

Patimile după Karaganov

Serghei Karaganov este un analist pe care îl remarci uşor din punct de vedere fiziognomic: craniul ras şi ochelarii rotunzi, zâmbetul ironic agăţat în colţul gurii fac din el un personaj destul de pitoresc şi, oarecum, nonconvenţional. Dl Karaganov are, într-adevăr, o manieră mai relaxată de a pertracta pe teme de politică externă decât mulţi alţi analişti ruşi, şi un fel de indolenţă cinică, surâzătoare. Omul e pătruns de vanitatea insului „ajuns”, situat confortabil, finanţat generos, cu deplasări frecvente în Statele Unite şi China, dar mai ales, aflat în relaţii intime cu Kremlinul, căruia îi furnizează expertize şi soluţii globale. Dl Karaganov vorbeşte despre Moldova sau despre Irak cu aceeaşi bună dispoziţie, însă dacă l-ai asculta mai atent vei vedea că discursul său este la fel de „perforat” în premisele lui ca al oricărui propagandist de la Moscova, singura deosebire, cum spuneam, fiind una de ordin stilistic, adică „ambalajul” – mai şăgalnic, mai prietenos. Domnului Karaganov îi place să speculeze, însă interviul său din Komsomolskaia Pravda, care a făcut atâta vâlvă, nu adaugă elemente inedite în ceea ce ştiam despre planul secret, moldo-rus, clocit în jurul Transnistriei. Noutatea trebuie căutată în actualul context internaţional şi anume în tratativele privind soarta provinciei Kosovo. Pe masa acestor negocieri atât de spinoase, Rusia va arunca subiectul regiunilor rebele din spaţiul fostei URSS, pentru a-şi partaja sferele de influenţă.
Semnalul este cât se poate de prost pentru Moldova. Acest joc o depăşeşte. Să ne gândim o clipă ce ar putea opune Chişinăul noului plan rusesc. Propriile prevederi constituţionale? Solidaritatea clasei politice? Voinţa populară? Să fim serioşi! Nimic din toate acestea nu constituie obstacole de netrecut pentru o putere străină care posedă, practic, nelimitate pârghii de presiune asupra Moldovei. Ruşii n-o să-şi retragă trupele şi armamentul din zona separatistă, nimeni nu-i poate obliga să o facă. Pe plan intern, subiectul Transnistriei în Moldova nu este perceput în întreaga lui complexitate şi gravitate, nu se organizează dezbateri publice – dezbateri libere, subliniez, care să reflecte întregul spectru de opinii din societate, nu dialoguri cu specialişti „filtraţi” cu grijă, despre care ştii ce au să spună înainte de a deschide gura. Moldovenii vor fi foarte uimiţi să afle că de dragul alipirii regiunii din stânga Nistrului vor trebui să deprindă ticurile lui Smirnov, adică să se transnistrizeze. Mobilizarea clasei politice, ca în „legendarele” zile ale memorandumului Kozak, este o iluzie. Liderii Opoziţiei basarabene se urăsc şi se suspectează reciproc, gândindu-se doar cum să se faulteze sau cum să profite de pe urma greşelilor celuilalt.
Ce se poate face? Din punctul nostru de vedere, un singur lucru: dacă vrea să nu scape întreaga Moldovă în braţele Rusiei, Occidentul ar trebui să excludă Transnistria din calculele sale şi, fără a înceta să insiste asupra evacuării militare ruseşti, să atragă Republica Moldova, teritoriul din dreapta Nistrului, într-un contract de modernizare şi europenizare rapidă. Poate că o asemenea ipoteză de lucru există şi nu aşteaptă decât ca cineva, la Chişinău, să aibă curajul să o formuleze cu voce tare? În orice caz, e clar că avem urgentă nevoie de idei noi, care să smulgă Moldova din mocirla în care s-a împotmolit de 16 ani. Toate formulele vehiculate până acum s-au dovedit falimentare.
Vorbeam de Karaganov şi mi-am amintit de un coleg al acestuia, un ins la fel de împătimit de mutatul soldăţeilor de plumb pe o hartă butaforică – politologul Stanislav Belkovski. Ruşii vin mereu cu trucuri care îţi iau ochii, cum se spune, cu numere de iluzionism politic. Doar la noi încremenirea în proiect a devenit o trăsătură naţională, o valoare de patrimoniu. Una care ascunde, altfel, interese politice şi de afaceri extrem de precise. Judecaţi şi dumneavoastră: de ce să pui Transnistria „în cui”, dacă ea îţi serveşte un excelent pretext pentru a nu face nimic la tine acasă?

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply