Å¢ara diluviilor televizate

Apele mâloase, maronii, curgeau la vale, amestecând în spuma lor murdară şipci de gard, crengi rupte, ustensile de gospodărie, hoituri de păsări şi vite umflate. Cutia televizorului abia de mai putea încăpea furia dezlănţuită a viiturii. Ravagiile sale erau sugerate de realizatorii de ştiri printr-un generic terifiant, fixat în josul ecranului: „România sub ape”. Nimic nu se compară, ca impact asupra sensibilităţii publice, cu un reportaj din zona calamitată, e ca o transmisie directă dintr-un teatru de operaţiuni militare. Inundaţiile au ajuns să fie în ultimii ani marele test ce dezvăluie, brutal şi tragic totodată, vulnerabilitatea infrastructurii interne şi reţeaua ciuruită a sistemului administrativ românesc. O singură instituţie iese mereu întărită de pe urma acestui potop: presa. În ciuda apocalipsei ce-l înconjoară, jurnalistul TV, dislocat pe teren, va prezenta energic, stăpân pe sine, proporţiile flagelului şi disperarea mută a localnicilor. Microfonul din mână îi conferă, s-ar zice, o forţă magică asupra apelor. Echipamentul specific – pelerina de ploaie, impenetrabilă, cizmele de cauciuc învelindu-i pulpele până mai sus de genunchi – transmit un mesaj subliminal: reporterul nostru este un dur, el relatează din orice poziţie, în ciuda intemperiilor, executând adevărate cascadorii de dragul unui reportaj autentic. Peste puţin timp, profesionistul media va trece în spatele cadrului, pentru a permite din nou imaginilor să vorbească, dar şi martorilor vii ai dezastrului. Ecranul se umple de faţa brăzdată de riduri a unei bătrâne, care răspunde printre sughiţuri de plâns întrebărilor piezişe ale corespondentului TV: „Ce făceaţi când a venit viitura? Câte bunuri aţi pierdut? V-a ajutat primăria?”. Imaginile trepidează precum secvenţele cu soldaţii americani surprinşi într-o razie la periferia Bagdadului, pentru ca, în cele din urmă, cameramanul să facă un blow-up prelung pe dantura neîngrijită a ţărancei. Insistenţa sa asupra acelui chip emaciat implică mai degrabă un gen de nesimţire rutinată decât intenţia de a trezi, printr-un prim-plan de efect, compasiunea telespectatorilor.
Ne-am obişnuit cu diluviile televizate din ultimii ani, diluvii acompaniate de vizitele de lucru ale conducătorilor politici de la Bucureşti, înţoliţi în salopete colorate, şi de acuzaţiile la adresa autorităţilor locale, lente şi iresponsabile, dar mai ales corupte, întrucât au deturnat fonduri rezervate consolidării digurilor şi au eliberat autorizaţii de construcţii în zonele inundabile. Revărsările de ape din România, intens mediatizate, încep să inspire chiar şi subiecte literare. În Trimisul nostru special (Polirom, 2005) tânărul prozator ieşean, Florin Lăzărescu, parodiază exact ceea ce descriam mai devreme, respectiv felul în care posturile de televiziune scufundă în kitsch tragedia satelor inundate, rezervând sinistraţilor rolul de figuranţi în nişte poveşti horror, sau grăbindu-se să ofere prilejuri de lansare electorală unui Becali, „filantropul creştin”, despre care aflăm din vreme în vreme că a mai ridicat o biserică într-un sat ce stă să se surpe din cauza alunecărilor de teren.
Oare această Românie de chirpici, împotmolită în eresuri ÅŸi atemporalitate, a intrat de trei luni de zile în Uniunea Europeană? Tocmai când puteam arăta ÅŸi noi cu degetul spre niÅŸte regimuri anacronice, mai la Est de noi, regimuri făcute parcă să ne susÅ£ină excelenta părere despre noi înÅŸine, iese Prahova din matcă ÅŸi duce la vale case ÅŸi gospodării întregi, spălând o dată cu ele ÅŸi orgoliile noastre supradimensionate!… S-a spus că România ar putea absorbi zilnic până la 9 milioane de Euro din bugetul comunitar, pe proiecte riguros întocmite. Sunt convins că la guvern echipe de specialiÅŸti trăsnet, din cei ce mănâncă jăratic, cum se spune, elaborează de zor programe de reabilitare a „României profunde”, inclusiv strategii de îndiguire a torentelor de primăvară. Nu am nici o îndoială că, lăudat pentru performanÅ£ele sale manageriale, cabinetul Tăriceanu a ÅŸi pus la punct o campanie de informare a primăriilor din localităţile rurale cu privire la modalităţile de accesare a fondurilor de la Bruxelles, ÅŸi că primele rezultate se vor vedea în curând. Åži mai cred că doar televiziunile, aflate în goană după senzaÅ£ionalul meteorologic ÅŸi după senzaÅ£ionalul politicianist, pe care le alimentează în bună măsură, ne împiedică să întrezărim viitorul aÅŸa cum ni-l dorim.

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply