Înapoi în URSS

“Franţa e la răscruce! Franţa se află în pragul unor mari schimbări! Franţa intră într-o epocă nouă!” – aceste sloganuri au însoţit campania electorală din hexagon, al cărei act final s-a consumat duminică, 6 mai, prin victoria candidatului dreptei, Nicolas Sarkosy. Ideea schimbării, susţinută de noul preşedinte francez, sună ciudat în Republica Moldova. De ce? Pentru că Republica Moldova nu vrea schimbări, Republica Moldova e mulţumită de situaţia sa prezentă. Mai mult. Republica Moldova se întoarce în trecut, şi asta se vede mai ales de 9 mai, când este etalată, din nou, recuzita comunistă a victoriei în aşa-zisul „Mare Război pentru apărarea Patriei”. Străinul aflat în trecere prin Moldova sau chiar un basarabean reîntors acasă după o perioadă mai lungă petrecută în Occident va găsi televiziunile de la Chişinău invadate cu filme sovietice de război, sufocate de miturile şi simbolistica lor perimată. Te uiţi la televizor, traversezi centrul capitalei basarabene, ornat cu panouri care proslăvesc victoria sovietică asupra fascismului, şi nu-ţi poţi crede ochilor. Te întrebi dacă prăbuşirea regimului comunist sovietic nu a fost o halucinaţie, dacă Moldova nu a trăit cumva în ultimii 16 ani în visul unui opioman. Cel de-al doilea război mondial a fost o mare tragedie, iar destinul de azi Basarabiei este consecinţa directă a acestuia. Tocmai de aceea, ar trebui ca opinia publică să ceară autorităţilor mai mult respect pentru adevărul istoric. De mult a venit timpul să se ia calcul fapte ascunse, ieşite la iveală după deschiderea unor arhive sigilate vreme de decenii, fapte care vorbesc, de exemplu, despre intenţia lui Stalin de a invada primul Europa, ceea ce a făcut ca războiul să devină o competiţie între cele două mari imperii totalitare, nazist şi comunist, pentru obţinerea unor avantaje strategice. Guvernanţii de la Chişinău „uită” de pactul Ribbentrop-Molotov, preferă să treacă sub tăcere contribuţia aliaţilor occidentali la înfrângerea lui Hitler. Nu veţi găsi în discursurile preşedintelui Voronin – ţinute, de regulă, în rusă – sau în luările de cuvânt ale altor oficiali moldoveni nume ca Churchill, Roosevelt, Eisenhower, De Gaull (dacă a pomenit pentru prima dată pe doi dintre ei – pe britanic şi pe american –, în cuvântarea sa de 9 mai din acest an, Voronin a făcut-o doar pentru a le cita elogiile, circumstanţiale, la adresa Armatei Roşii: aşadar, nu a ieşit din paradigmă!). Nu veţi auzi din gura autorităţilor comuniste nici un cuvânt despre debarcarea în Normandia sau despre imensele convoaie americane, cu alimente şi echipamente, care au ajutat Moscova pe toată durata războiului. Poziţionarea exclusiv pro-sovietică a puterii de la Chişinău în interpretarea celui de-al doilea război mondial – exact invers decât o fac estonienii! – ignoră cu desăvârşire consecinţele reocupării Basarabiei de către URSS în perioada postbelică: foametea, gulagurile, deznaţionalizarea, reprimarea drepturilor omului. Stilistica festivistă de 9 mai a autorităţilor comuniste este cu atât mai ridicolă cu cât, între timp, triumfătoarea Uniune Sovietică a dispărut de pe harta lumii (oare de ce?), iar tinerii moldoveni au un singur vis: să plece spre tărâmurile înfloritoare ale foştilor inamici din Vest, pentru că ţara lor nu le oferă nici un viitor.
„Franţa se întoarce în Europa!” – această declaraţie-manifest a lui Nicolas Sarkozy era preluată a doua zi după victoria sa în alegeri de presa din întreaga lume. Întoarcerea Republicii Moldova în himera numită Uniunea Sovietică are parte, din nefericire, de infinit mai puţină atenţie.

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply