Vitalie Ciobanu

Am răspuns şi eu la întrebările chestionarului, după îndelungi reflecţii şi ezitări, sper să fiu crezut pe cuvânt…

1. Ce trăsătură de caracter vă defineşte cel mai bine şi care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v-au atribuit-o alţii?
Toleranţa. Empatia. Am fost mereu tentat să mă pun în locul celuilalt, să îi previn suferinţele, să-i menajez susceptibilităţile, uneori în detrimentul intereselor mele. Mi-am dorit să încurajez partea luminoasă a interlocutorului meu, nu să mă confrunt neapărat cu „umbrele” lui. Însă aceleaşi calităţi, în alte împrejurări şi în ochii unor oameni mai exigenţi decât mine, pot deveni cusururi. La „calităţi nepotrivite”, aş spune că unora poate le par cam arogant sau prea distant – nimic mai fals! Pur şi simplu îmi repugnă vulgaritatea şi încerc să nu mă las agresat de ea.

2. Credeţi că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?
Ar fi preferabil să excludem minciuna din viaţa noastră, să aspirăm la o viaţă trăită în adevăr şi demnitate, ca indivizi şi comunitate deopotrivă. E singura modalitate de a ne dobândi liniştea şi împăcarea de sine. Însă minciuna benignă, sau adevărul amânat sau nespus până la capăt uneori are efect terapeutic, evita producerea unui rău mai mare, unui rău ireparabil. Oricum, staţi fără grijă: în faţa adevărului absolut – acela că vom muri într-o zi – orice minciună păleşte, este neputincioasă.

3. Aţi fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?
Da, de cele mai multe ori. O pagină bine scrisă, de care sunt mândru, îmi dă o stare de exultare aproape erotică. Armonia dintre gând şi forma pe care o poate lua este catharsis-ul scriitorului. Doar că fericirea aceasta o plătesc prin trudă şi mult chin. Încerc să înfrâng rezistenţa cuvintelor, care uneori mă boicotează într-un mod îngrozitor.

4. Ce preţuiţi mai mult: libertatea umană sau datoria faţă de patrie?
Libertatea umană – indiscutabil. E valoarea supremă. O „patrie” care nu respectă libertatea umană nu ne poate pretinde să ne sacrificăm pentru ea.

5. Ce aţi dori să discutaţi cu un scriitor celebru dacă v-aţi întâlni cu el la o casă de creaţie?
Aş avea, cred, destul trac în faţa unui scriitor celebru. O emoţie pe care voi încerca să mi-o domin raţional, fără mare succes. Mai degrabă l-aş evita, ros de remuşcări şi muncit de dorinţa de a intra în dialog cu el, de a nu rata o asemenea şansă… Mi-ar plăcea să-i cunosc „secretele” de creaţie, dar mai ales aş vrea să ştiu cum convieţuieşte cu fiinţa fragilă şi vulnerabilă pe care o ascunde în interiorul său.

6. Aţi încheia un „pact faustic” pentru a crea o operă monumentală?
Chiar dacă nimeni nu poate spune cu certitudine de unde ne vine inspiraţia, nu cred că Mefisto mi-ar fi un bun consilier la masa de scris. Însă indiferent de ce aş afirma aici, sau cât de „virtuos” m-aş da (şi nu sunt deloc virtuos!), ştiu că „dublura” mea crepusculară nu m-a părăsit nicio clipă şi că îşi dispută sufletul meu alături de îngerul cel bun. Ce fel de „operă” va rezulta din această polemică?… Aş vrea să aflu şi eu.

7. Credeţi în Geneză sau în Teoria evoluţionistă?
Este una dintre cele mai grele întrebări ale acestui chestionar, dacă o iei în serios. M-am gândit de multe ori, cu emoţie, cum voi răspunde la ea, când va veni momentul… Indiferent în ce am crede, Universul va rămâne mereu o enigmă pentru noi, oamenii, şi o provocare. Nu vreau să fac partizanat pentru nici una din concepţii sau viziuni. „Geneza” îi ajută mai ales pe artişti, „Teoria evoluţionistă” pe savanţi. Adevărul existenţei cred că rezidă în ceea ce permite acestei lumi să nu se distrugă, în ceea ce-l ajută pe om să se simtă împlinit, să îi dea încredere că viaţa sa are un sens. Restul sunt discuţii, pertractări, o competiţie între minţi ce nu pot avea acces la cunoaşterea absolută. Mi-e foarte limpede acest lucru.

8. Vă deranjează faptul că religiile monoteiste nedreptăţesc femeia?
Sunt chiar scandalizat! De ce ne-am considera noi, „bărbaţii dreptcredincioşi”, mai puri decât mamele care ne-au născut, decât iubitele cu care am vrea să procreăm? Nu cumva ar trebui să ne renegăm copiii, dacă am împinge această logică până la ultima ei consecinţă?… În creştinism problema măcar este dezbătută, mă refer la catolici şi la protestanţi (ortodocşii încă nu s-au trezit din letargia lor seculară!), dar uitaţi-vă la regimurile islamice, uitaţi-vă la statutul femeii în Iran sau în Orientul Apropiat. Această sălbătăcie trebuie să înceteze! Perpetuarea unor inegalităţi între bărbaţi şi femei, a unor inegalităţi care nu ne sunt date prin înseşi legile firii, este o crimă.

9. Aţi accepta să plecaţi într-o călătorie în spaţiu pentru a cunoaşte tainele Universului, ştiind însă că nu vă veţi mai revedea părinţii, rudele şi prietenii?
Sunt foarte tentat de o asemenea călătorie: să fii, poate, alesul umanităţii pentru a cunoaşte lucruri la care ceilalţi oameni pot doar visa şi de a transmite un mesaj… În acelaşi timp, preţul unei asemenea „selecţii” de mare cinste mă răscoleşte… Noi discutăm aici pur teoretic, dar gândiţi-vă că această problemă va deveni una reală pentru oamenii viitorului. Nu cred că aş lua o asemenea decizie prea uşor. Ar trebui să existe o miză foarte mare care să mă facă să accept un „zbor spre stele” fără întoarcere, sau fără posibilitatea de a-i mai vedea vreodată pe cei dragi, împăcându-mă în sufletul meu cu o despărţire definitivă. Miza nu poate fi în nici un caz simpla idee de „turism spaţial”.

10. Dacă nu v-aţi fi născut în România/Moldova, în ce ţară din lume aţi fi dorit să trăiţi?
În Italia. Cultura şi civilizaţia italiană, latină în general şi cea mediteraneană, mă fascinează. Sper să prind măcar bătrâneţile în peninsulă. La Roma sau la Florenţa.

11. Dacă aţi avea posibilitatea să alegeţi, în ce epocă din trecut aţi dori să trăiţi?
Putem avea nostalgii culturale sau antropologice pentru diferite perioade ale istoriei, să zicem, Antichitate sau Renaştere, sau pentru Berlinul anilor ’30 – câteva dintre posibilele mele opţiuni. Dar în general, binele şi răul sunt distribuite în orice epocă în cantităţi aproximativ egale. De aceea, nu are rost să ne amăgim. Aş prefera să mă împac cu timpurile în care m-am născut.

12. În ce tablou al unui pictor celebru v-ar plăcea să intraţi?
Mi-ar plăcea să-i însoţesc pe poteca lor de întoarcere pe vânătorii de iarnă din cunoscutul tablou al lui Pieter Bruegel cel Bătrân. Sau să iau loc la terasa lui Van Gogh, cea din Place du Forum, noaptea. Să o ţin de mână pe femeia însărcinată din portretul „soţilor Arnolfini” de Jan van Eyck, invitându-vă să-i dezlegaţi misterul… Sau, ascuns după draperia grea, să spionez dialogul dintre maestrul şi modelul său din „Arta picturii” – celebra pânză a lui Jan Vermeer (ador arta flamandă!). Totuşi, ar trebui să fim prudenţi cu asemenea ispite. A tulbura intenţionalitatea unui tablou, printr-o ingerinţă exterioară, este periculos. Virtualul nu ar trebui deranjat. Nu am dori să-i cunoaştem răzbunarea…

13. Preferaţi un guvern naţional sau un guvern european?
Un guvern pentru cetăţeni, care să le respecte drepturile şi să le asigure o viaţă demnă. Indiferent unde s-ar afla el – la Chişinău, Bucureşti sau Bruxelles.

14. Care este, după părerea Dvs., cea mai mare impostură a lumii?
Totalitarismele de orice fel. Pretenţia unora de a-şi impune propria viziune drept „standard de fericire” pentru ceilalţi. Impostoare e şi Biserica, atunci când ne îndeamnă să „înghiţim” dogme, uitând să se manifeste ea însăşi în spiritul valorilor pe care le propagă. Nu contest sentimentul religios, nu contest legitimitatea acestuia, dar oare mai are el nevoie de… o birocraţie care să-l administreze?

15. Dacă vi s-ar oferi ocazia, în ce moment al istoriei aţi interveni pentru a da un alt curs evenimentelor?
Cu siguranţă, aş fi vrut să împiedic semnarea şi punerea în aplicare a Pactului Ribbentrop-Molotov. Chiar şi cu preţul vieţii mele. Sau, coborând ceva mai adânc în timp, aş fi dorit să previn anexarea Basarabiei la Rusia în 1812. Este acea perioadă a istoriei care ne afectează în mod direct destinul, nouă, românilor de azi. Nu am un interes special pentru imersiuni istorice mai profunde…. Poate, cu o singură excepţie. Nu-i pot ierta lui Mehmet al II-lea cucerirea Bizanţului şi cred că aş fi încercat să fac orice pentru a-l face să se răzgândească, pe el sau pe succesorii lui. Mi-ar fi plăcut enorm dacă această metropolă legendară, Constantinopolul, ar fi continuat să existe până în zilele noastre, conservând descendenţa Imperiului Roman în Orient. Ar fi putut avea azi, de pildă, statutul de oraş-stat sau de porto-franco. Cine îmi poate interzice să visez?… Preşedintele Abdullah Gül, premierul Erdogan? Să fim serioşi!

16. Aveţi un model pentru femeia perfectă? Da. Mama mea. Poate nu este o femeie perfectă (cine ar fi?), dar o admir pentru caracterul puternic şi devotamentul ei… Cred că o femeie apropiată de idealul feminin ar trebui să fie frumoasă (e de la sine înţeles! – preferabil, blondă şi cu ochii verzi), generoasă, înţelegătoare, sensibilă şi subtilă, nu neapărat rezonabilă în toate situaţiile… Să îţi dea senzaţia de zbor, nu de greutate legată la picioare. Exemple? Nu ştiu. Marilyn Monroe, Eva Peron, Elena Cuza, Regina Maria, Jacqueline Kennedy, Monica Vitti, Michelle Pfeiffer, Isabelle Adjani ? Ca să nu le lăsăm pe tinerele de azi să se certe între ele.

17. Ce calităţi apreciaţi la un bărbat?
Curajul, inteligenţa, sinceritatea. Capacitatea de dăruire. Fair-play-ul.

18. Vi s-a întâmplat să jucaţi în viaţă „roluri” care nu vi se potrivesc?
Da, am adesea sentimentul unui „rol” de împrumut. Al unei identităţi deturnate. Mă întreb dacă locul meu nu e în altă parte.

19. Aţi simţit vreodată nevoia să vă răzbunaţi pe cineva, să faceţi rău cu intenţie?
Niciodată. Mi s-a părut înjositor să am asemenea gânduri. E mult mai profitabil să îl determini pe cineva să-şi recunoască greşelile sau faptele reprobabile.

20. Vă place să daţi sau să primiţi?
Sincer, îmi place să dau. E o plăcere superioară şi poate… uşor perversă. Îmi place însă şi să primesc, dar nu cadouri, ci şanse ale vieţii. Nu am nevoie de nici un cadou.

21. Care „nebun al lumii” – ne gândim la iconoclaşti şi reformişti, cei care contribuie la emanciparea spiritului uman – vă este cel mai simpatic?
Galileo Galilei şi Leonardo da Vinci. Primul, pentru fraza aceea, „Şi totuşi se învârteşte” (îl simt foarte aproape de sufletul meu, cu toate ezitările şi abjurările lui!). Cel de-al doilea, pentru că a demonstrat forţa excepţională, universalitatea geniului uman. Este marele meu model de om şi de creator. Mai aproape de noi – Albert Einstein.

22. Ce compozitor vă place cel mai mult?
Amestec compozitori şi interpreţi: preclasicii, Bach, Mozart, Vivaldi, Chopen, Luciano Pavarotti, Felicia Filip, Freddie Mercury, Sting, George Michael, Florin Bogardo, Mihaela Runceanu, Aurelian Andreescu. Sunt atâţia!…

23. De ce îşi spune omul poveşti?
Pentru a da un rost prezenţei sale în lume. Şi o învăţătură copiilor săi.

24. Vă e frică de singurătate?
Nu mi-e frică. Singurătatea este indispensabilă unui om care scrie, care meditează. Nu poţi fi autentic dacă nu stăpâneşti „arta singurătăţii”. Însă la fel de vitală este pentru mine şi legătura cu oamenii. Nu bavardajul, ci comunicarea, comuniunea. Schimbul de idei şi de sentimente.

25. Ce fel de poezie vă place, sunteţi deschis către mai multe formule poetice?
Poezia de calitate, nu contează formula. Poezia care mă mişcă, mă însufleţeşte, mă face să visez, îmi dă idei pentru scris.

26. Dacă aţi scrie un scenariu de film, cu ce regizor - clasic sau contemporan - aţi dori să colaboraţi?
Sigur mi-ş dori să lucrez cu mulţi regizori importanţi ai lumii (oricât de inconfortabili ar fi ei ca persoane şi ca artişti „halucinaţi” de munca lor): Tarkovski, Bergman, Antonioni, Fellini, Ciulei, Stanley Kubrick, Lars von Trier… Cristian Mungiu – varianta cea mai accesibilă.

27. Aţi simţit vreodată tentaţia puterii?
Mi s-a mai întâmplat să mă viziteze tentaţia puterii, în limitele lumii noastre, scriitoriceşti (sunt preşedintele PEN Clubului basarabean), dar am resimţit-o foarte repede ca pe o povară, ca pe o imensă responsabilitate, nicidecum ca pe un privilegiu. M-am gândit de multe ori: cum e să fii un om cu o mare putere de decizie, cum e să dispui de viaţa a milioane de semeni ai tăi? Îţi trebuie fie un curaj excepţional, fie o doză considerabilă de nebunie.

28. Ce personaj nedreptăţit, sub-evaluat din istoria omenirii, aţi dori să-l reabilitaţi?
Poate fi considerat Iuda Iscarioteanul marele nedreptăţit? Dacă trădarea lui a fost necesară împlinirii „scenariului divin” şi biruinţei noii religii, cum ne asigură Evangheliile „eretice” – atunci aşa s-ar părea. Isus l-a obligat, în scop propriu, pe „cel mai iubit ucenic al său” să-l trădeze, adică să meargă împotriva convingerilor sale, sacrificându-şi imaginea, acoperindu-şi în veci numele de blesteme. Nu cumva avem o problemă?…
Dintre persoanele… cu o existenţă verificabilă, îmi vine în minte P. P. Carp, politicianul nostru pro-Axă din Primul Război Mondial. Nu e considerat neapărat un trădător al intereselor naţionale, dar totuşi i se reproşează viziunea politică eronată. Eu mă întreb dacă nu a avut dreptate. Uneori, mi se pare că o „zdravănă” ocupaţie, germană sau austriacă, ar fi reuşit să ne vindece de metehnele noastre balcanice. Şi ce germană fluentă am fi avut!

29. Ce calitate proprie unui alt popor aţi dori să o aibă şi poporul român?
Mi-ar plăcea ca poporul român să manifeste mai multă sobrietate, solidaritate, continuitate şi perseverenţă, împrumutând de la popoarele nordice, renumite pentru aceste calităţi. Nu i-ar strica românului şi un mai mare preţ pus pe cuvântul dat. Pe cuvinte în general.

30. Când scrieţi (dimineaţa sau seara) şi ce stimulente folosiţi pentru scris?
Scriu cel mai bine dimineaţa, când mi-e mintea limpede şi odihnită. Am cel mai bun randament atunci. Dar şi seara, adesea. Stimulente?… Cafea, ceai verde, uneori un pahar de vin roşu, după ora 17.00, o carte frumoasă care să îmi „dezmorţească” neuronii. Şi o vorbă bună, la orice oră de zi sau de noapte…

31. Cu ce vă „hrăniţi” îngerul de pe umăr?
Cu promisiuni, aşteptări şi speranţe. Dar cred că îngerul meu e foarte nemulţumit. Nu ştiu cum mă mai rabdă.

32. Ce aşteptaţi, ştiind că nu va veni niciodată?
…Dragostea femeii iubite (dar mai caut variante de răspuns… nu de femei :))

33. De ce îşi pune omul întrebări?
Pentru că e o fiinţă gânditoare şi nu se mulţumeşte cu dogme şi cu idei primite de-a gata… Întrebările, mai ales „întrebările fără răspuns”, îi dau adevărata nobleţe.

Trackback URI | Comments RSS