Răul pe care ţi-l doreşti

Pe la începuturile crizei politice din România, ambasadorul Statelor Unite, Nicholas F. Taubman, rugat să comenteze „scandalul bileţelului”, a spus sec: „This is the democrasy!” Câteva săptămâni mai târziu, acelaşi ambasador însă rostea un avertisment reţinut ca formă, dar categoric în conţinut, privind impresia dezagreabilă pe care o provoacă investitorilor străini tensiunile de pe scena politică românească. Semn că există nişte limite dincolo de care dezbaterea democratică trece în disoluţie a autorităţii de ţară, devine un prejudiciu major adus interesului naţional. Totuşi, putem întrezări şi o latură pozitivă în această perpetuă stare confruntaţională: actorii politici se supraveghează între ei şi îşi cenzurează reciproc derapajele.
Republica Moldova are un singur centru de putere: preşedintele Voronin. Celelalte instituţii sunt nişte simple anexe executive. Şeful statului este şi prim-secretarul partidului comunist de guvernământ, care se comportă în faţa liderului său asemeni „Marii Adunări Naţionale” ceauşiste. Este de neimaginat ca premierul Tarlev să aibă o altă opinie decât preşedintele, şi acest lucru s-a văzut de curând cu prilejul măsurilor de relaxare economică, propuse de dl Voronin în cadrul unei şedinţe de guvern. Iniţiativa preşedintelui cuprinde trei aspecte: legalizarea, contra unei taxe de 5% , a capitalurilor acumulate prin metode neordodoxe; o amnistie fiscală pentru toţi evazioniştii de până acum şi, în sfârşit, eliminarea impozitului pe profitul reinvestit. Iniţiativa preşedintelui, care frizează liberalismul extrem, este – mai întâi – profund jignitoare pentru cei ce şi-au plătit cu regularitate dările la stat. Apoi, lipsa de încredere a oamenilor de afaceri faţă de comunişti nu are cum să încurajeze declararea veniturilor. Nu e deloc sigur că această tandră invitaţie adresată economiei subterane nu se face în vederea unei viitoare re-naţionalizări sau reîmpărţiri a averilor: actuala putere declanşase adevărate represalii în primul ei mandat, 2001-2005, la adresa unor firme cu capital străin, inclusiv românesc. Nu scăpase acestor presiuni nici compania spaniolă „Union Fenosa”, proprietarul reţelelor electrice din centrul şi sudul Moldovei, care era presată la acea dată să-şi vândă activele unui gigant rus în domeniul energiei. Ei bine, aşa cum spuneam, guvernul a înghiţit pe nemestecate ideea preşedintelui privind iertarea averilor ilicite şi acum va trebui să se dea de ceasul morţii implementându-i revelaţiile economice. La fel de neverosimil este ca şi speaker-ul parlamentului, Marian Lupu – un tânăr politician, sărit oportun în ambarcaţiunea comuniştilor – , să-l contrazică vreodată pe Voronin, reamintindu-i că Moldova este totuşi republică parlamentară şi că preşedintele are un rol constituţional precis delimitat în relaţia cu puterea legislativă.
Sub paravanul acestei subordonări de tip piramidal a instituţiilor statului, comuniştii îşi continuă opera de deznaţionalizare a basarabenilor. O dispoziţie recent emisă de cancelaria prezidenţială cere tuturor ambasadelor Moldovei din Occident să înlocuiască sintagma „limba română” cu „limba moldovenească” în corespondenţa şi în contactele cu autorităţile din statele respective. În acest scop vor fi puse la dispoziţie dicţionare ale „limbii moldoveneşti”, se vor organiza cursuri de limbă şi cultură „moldovenească”, vor fi resuscitate o serie de ONG-uri însărcinate cu susţinerea „etniei moldoveneşti” în diaspora. În paralel, Academia de Ştiinţe de la Chişinău a fost somată să elaboreze suportul conceptual al „limbii moldoveneşti”, altfel spus savanţii sunt forţaţi să-şi calce pe conştiinţă. Aceeaşi circulară secretă prevede ca România să fie denunţată pe plan internaţional pentru dizolvarea pretinsei Asociaţii a Moldovenilor, înfiinţată la Iaşi, pe care Voronin şi ai lui intenţionaseră să o folosească în scopuri propagandistice. Este doar o secvenţă din lungul şir de abuzuri – o adevărată mineriadă comunistă! – împotriva valorilor naţionale româneşti. Actuala guvernare de la Chişinău se comportă, aşa cum s-a mai spus, ca un regim de ocupaţie. Pe lângă această listă de păcate, rechizitoriul adus lui Traian Băsescu de către coaliţia antiprezidenţială este pur şi simplu ridicol, o batjocură la adresa bunului simţ, de care Voronin râde în gura mare. Pe el nu are cine să-l suspende.
Din fericire, România nu este o zonă ocupată, ca Basarabia, şi are libertatea să-şi facă singură tot răul pe care şi-l doreşte.

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply