Conflictul dintre valori ÅŸi interese: cazul basarabean

Trăim în acest moment cel mai prost scenariu post-electoral din câte ne-am fi putut aştepta în Republica Moldova. O fraudă masivă, neruşinată, comisă ziua în amiaza-mare, prin metode simple, care însă au scăpat celor mai mulţi observatori OSCE, după cum rezultă din raportul pe care aceştia, grăbiţi să-şi consume o diurnă tihnită în Moldova, l-au prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, deranjaţi de contestaţiile venite dinspre Opoziţia basarabeană şi societatea civilă. Fără a exclude alte posibile opinii separate, neexprimate public, excepţia de la această atitudine sfidătoare a observatorilor străini s-a numit baroneasa Emma Nicholson – vechea noastră cunoştinţă. Ea s-a disociat în termeni inechivoci de raportul OSCE, redactat de oficiali ruşi, cărora le-a imputat partizanatul în favoarea comuniştilor de la Chişinău. Curajul baronesei reprezintă un bun punct de pornire pentru a încerca să schimbăm ceva în indolenţa cancelariilor occidentale faţă de Moldova, dar nu ştiu dacă şi suficient.

Cum să rezolvăm conflictul între valori ÅŸi interese? Conflictul între, pe de o parte, setea de libertate ÅŸi idealurile democratice cu care au crescut tinerii basarabenii născuÅ£i după 1989 ÅŸi, pe de altă parte, calculele geopolitice ale marilor puteri, care nu vor să fie jenate de confruntări locale, îndelung pritocite, de evenimente imprevizibile ce tulbură priorităţile de politică externă în această parte a lumii? Răspunsul la aceste întrebări în Basarabia a împrumutat culoarea sângelui curs din arcadele sparte ÅŸi „aroma” gazelor lacrimogene… Se vorbeÅŸte intens despre momentul internaÅ£ional nefavorabil pentru ÅŸansele schimbării în Moldova: noua administraÅ£ie americană încearcă să reconstruiască relaÅ£ia cu Rusia, iar Uniunea Europeană încă nu ÅŸi-a revenit din ÅŸocul cauzat de ÅŸantajul energetic comandat de Putin ÅŸi nu ar dori să revină la „tonul îngroÅŸat” în dialogul cu Moscova, adoptat pe timpul războiului ruso-georgian din august 2008. A invoca însă „sindromul Ialta”, la douăzeci de ani de la revoluÅ£iile anticomuniste din Europa Centrală ÅŸi după ce Occidentul instituÅ£ional s-a extins până la actuala graniţă de est a României, echivalează cu o politică de abandon cinic al unui popor, care nu s-a bucurat deloc de atenÅ£ia Vestului, aÅŸa cum s-a întâmplat cu popoarele din fosta Iugoslavie, cu Georgia ÅŸi cu Ucraina.

Conflictul din Moldova este ÅŸi nu este un conflict local. Dacă ar fi sută la sută local, România nu ar trebui să aibă dificultăţi să aducă Basarabia în interiorul comunităţii euroatlantice. Dacă ar fi sută la sută geopolitic, Rusia ÅŸi-ar impune relativ uÅŸor punctul de vedere în faÅ£a Uniunii Europene ÅŸi a Statelor Unite, invocând „discriminarea minorităţii rusofone” ÅŸi „precedentul Kosovo” – obiÅŸnuitul său arsenal de fumigene. De aceea, nu poÅ£i declama, ritualic, discursuri despre libertate, democraÅ£ie, dreptul la opÅ£iune, transparenţă, responsabilitatea guvernanÅ£ilor faţă de cei guvernaÅ£i ÅŸ.a.m.d., ÅŸi să te superi că cineva, într-un colÅ£ părăduit de Europă, le ia în serios, ba chiar îşi pune pielea la bătaie pentru aceste frumoase sloganuri. Apoi, există un spirit al lumii contemporane, care nu are cum să ocolească Moldova – cu această maree civilizaÅ£ională ce facem, o îngrădim?… ÃŽn Moldova contrastul dintre aspiraÅ£iile tinerilor, care au protestat în zilele de 6 ÅŸi 7 aprilie în stradă, ÅŸi frica, conservatorismul bătrânilor, potenÅ£ialul lor de a se lăsa manipulaÅ£i, de a-ÅŸi vota „pensia” ÅŸi a alege „stabilitatea” comunistă (ce extraordinară metaforă, dar ÅŸi ce realitate macabră: pentru partidul lui Voronin, în actualele alegeri, au votat cimitirele!), este unul abisal, de-a dreptul insurmontabil. Avem o cezură politică ÅŸi de mentalitate între generaÅ£ii, la scară mare, în Basarabia, una faţă de care diferenÅ£ele dintre „tradiÅ£ionaliÅŸti” ÅŸi „postmoderniÅŸti”, în cultura română din stânga Prutului, par aproape niÅŸte divergenÅ£e stilistice sau doar o polemică a unghiurilor de abordare în interiorul aceleiaÅŸi paradigme.

Ce pot face intelectualii români, societatea civilă românească pentru Moldova? Lucrul de căpetenie este să aducă acest caz nefericit de tranziţie eşuată în atenţia opiniei publice internaţionale. Avem nevoie de solidaritate. De mesaje şi memorii trimise presei, organismelor internaţionale şi asociaţiilor profesionale din Occident, de manifestaţii de susţinere în ţară şi în străinătate. Moldova este o gaură neagră pentru europeni, un loc gol pe hartă: lipsită de prieteni, de grupuri de lobby, de acces în zone de decizie politică importantă. Doar o prezenţă masivă a Occidentului, prin instituţiile şi prin emisarii săi înalt îndrituiţi, în Moldova, aşa cum a fost cazul cu Ucraina în zilele „revoluţiei portocalii”, acum 5 ani, ar reuşi să stăvilească oribila vânătoare de oameni care e în plină desfăşurare la Chişinău şi în alte localităţi basarabene, ar ajuta Opoziţia să obţină recunoaşterea dovezilor privind fraudarea alegerilor şi organizarea unui nou scrutin, după alte reguli decât cele ale lui Voronin.

Ca politică de stat, România s-ar cuveni să lucreze la toate nivelele, pentru a determina o schimbare a conştiinţei publice între Prut şi Nistru. Experienţa Poloniei în ce priveşte democratizarea Belarus-ului, inclusiv printr-o accentuată campanie de mediatizare a valorilor democratice, care să spargă bruiajul comunist, este de studiat şi de reţinut. Bucureştiul are şansa să închege în acest moment o redutabilă mobilizare de simpatie şi susţinere reală pentru Moldova printre fostele ţări din blocul sovietic, azi membre ale clubului occidental, şi astfel să determine „vechea Europă” să-şi ia în serios propriile table de legi, fondatoare, uitate sub straturile groase de interese şi aranjamente egoiste.
__________
Text scris pentru Dilema veche, BucureÅŸti, 14 aprilie

This entry was posted in politic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply