Feed on
Posts
Comments

Ultima săptămână din campania electorală a fost una aproape halucinantă. Discursul politicienilor, dar și al numeroșilor lor susținători, deghizați în comentatori, bloggeri și consilieri, a devenit strident, decisiv, lipsit de menajamente. Toți țin să declare cu cine votează, iar dacă încerci să-i contrazici, să spui că ai altă opțiune sau că le privești critic favoritul, riști să fii catalogat drept „intelectual ezitant”. Pentru că, evident, dreptatea este numai a lor, a oponenților tăi.

Dar acestea sunt până la urmă niște confruntări de stil și de tonalitate, pe care e bine să le iei cu doza necesară de relativism, cu înțelegere pentru febra momentului.

Elementul cu adevărat dramatic al campaniei electorale a intervenit abia în ziua de miercuri, 26 noiembrie, când Comisia Electorală Centrală a recomandat eliminarea din competiție a Partidului „Patria”, condus de Renato Usatîi. Motivul excluderii trona sfidător la suprafață de luni de zile: folosirea masivă a banilor murdari, de proveniență străină, rusească. Bani cu care Usatîi a desfășurat o amplă operațiune de corupere a electoratului și chiar a unor instituții (e antologic cazul când gastarbeiterul interlop Renato a dăruit o mașină poliției din raionul Fălești). Și toate aceste infracțiuni strigătoare la cer n-au fost sesizate de organele de drept, deși existau numeroase dovezi.

ÃŽnÈ›elegem că a fost nevoie de timp pentru efectuarea unor filaje, colectarea de probe, înregistrări, filmări, È™i pentru a convinge niÈ™te martori să vorbească, dar tot era bine, după opinia noastră, ca „asaltul final” să nu se fi dat chiar în ultima săptămână de campanie. Pentru că se È™tia că replica previzibilă la care vor recurge infractorii È™i avocaÈ›ii lor – a se vedea È™i reacÈ›ia promptă a lui Rogozin – va fi victimizarea, invocarea unor represalii politice, teama guvernanÈ›ilor de la ChiÈ™inău de un concurent redutabil, în definitiv rusofobia…

Dar dincolo de lamentațiile celor de la „Patria”, a căror soartă se decide în justiție, este de remarcat ampla operațiune de neutralizare a organizațiilor și persoanelor care plănuiau destabilizări masive în Republica Moldova imediat după alegeri. Probele prezentate de poliție sunt uluitoare și ne fac să înțelegem dimensiunile pericolului ce planează asupra Moldovei.

Este pentru prima dată în perioada de după declararea independenței când Basarabia se confruntă, într-o campanie electorală, cu scenarii teroriste. E adevărat că ni s-a obișnuit ochiul în ultimele luni cu imaginile de coșmar din Donbasul cuprins de flacăra războiului și a rebeliunii rusești, dar în ceea ce mă privește nu am îndrăznit să cred că asemenea scenarii pot fi aplicate și aici, la noi, în pașnica și blânda Basarabie, oricâte contradicții adună ea. Dar nu era obligatoriu să gândească în același fel și cei abilitați să vegheze la siguranța națională, ci să anticipeze anumite pericole și diversiuni. Să sperăm că operațiunile de anihilare a complotiștilor, a celor care voiau să organizeze un „Ruso-Maidan” la Chișinău, au tăiat puterea și avântul „rețelei” și că vom avea niște alegeri desfășurate în condiții normale.

Dar tot rămân șocat când mă gândesc că cineva, care privește cu aer de demon stăpânitor harta lumii și mai ales teritoriile fostei URSS, a decis, după ce a incendiat Ucraina, să pună foc și în R. Moldova. Să vadă în extinderea haosului, violenței și morții o rațiune de a fi, o cauză personală, un „proiect național”.

Răspunsul logic, rațional și firesc la această amenințare este participarea moldovenilor la vot și opțiunea lor pentru Europa (…)

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-un-vot-proeuropean-o-riposta-la-diversiuni/

 

 

ÃŽntors de la Brisbane – unde acuzase o stare de oboseală È™i dorință de somn, poate de aceea a fost evitat ca un paria de liderii lumii civilizate, încât, la urcarea în avion, a trebuit să dea mâna cu poliÈ›iÈ™tii, pentru a-È™i dobândi un confort interior –, Putin a tăcut câteva zile, dispărând din atenÈ›ia publică. MulÈ›i au văzut în această eschivă o stare post-traumatică o încercare de recuperare a forÈ›elor È™i de reechilibrare emoÈ›ională. Ce gândeÈ™te Putin, cum comentează comportamentul său jenant È™i mai ales plecarea prematură È™i deloc glorioasă de la reuniunea G20 din Australia? se vor fi întrebat cancelariile străine… Ei bine, aflăm dintr-un mega-interviu acordat Itar-TASS-ului zilele acestea că Putin È™i ruÈ™ii în general „sunt puternici, pentru că au dreptate”.

E un exercițiu de psihanaliză, de observație psihologică să urmărești cum își proiectează Putin închipuirile, lumea sa ca o hologramă, asupra Rusiei și a propriei activități de președinte. Trudește ca un „sclav la galere”, slujindu-și neprecupețit de aproape 15 ani patria. Admite ideea că poate candida și în 2018, pentru un al patrulea mandat, dar respinge cu modestie ipoteza că ar putea fi președinte pe viață. Anexarea Crimeii o consideră o chestiune strategică și justificată (e drept că nu spune în ce mod justificată, potrivit căror clauze de drept internațional). Reacția Occidentului la această barbarie o explică simplu: Rusia e invidiată, mereu a avut de suferit în istorie din partea restului lumii, care o vrea slabă, complexată, îngenuncheată. Și când Rusia iese din acest tipar, occidentalii se năpustesc asupra conducătorilor ei, îi bârfesc, îi ponegresc. Nu așa a pățit și Elțîn?

Când a vrut să apere interesele Rusiei în Balcani, imediat i s-a fabricat legenda că ar fi bețiv! Așa că el, Putin – succesorul și garantul siguranței personale a celui care l-a pus premier în 1999 –, își încurajează compatrioții să nu cedeze în fața ostilității Vestului, sancțiunile doar consolidează Rusia și cimentează poporul în jurul conducătorului. Putin are o mare admirație pentru sacrificiul de sine al prietenilor săi-oligarhi, penalizați de Occident: devotamentul lor e cu atât mai admirabil, cu cât ei n-au avut nici în clin, nici în mânecă cu anexarea Crimeii. Tocmai de aceea, a-i pedepsi înseamnă a încălca flagrant drepturile omului!

Ceea ce mi-a mai atras atenția în interesantele cugetări ale președintelui rus, pe lângă surâsul cu care își apără prietenii miliardari din cooperativa „Ozero” și din serviciile secrete, este discursul său împotriva coloanei a cincea, care subminează unitatea Rusiei și integritatea ei teritorială. Cetatea e asediată, să nu ne pierdem vigilența! Citez acest pasaj care s-ar putea să vă trezească niște analogii:

„Nici o È›ară care se respectă nu permite ca bani din afară să fie folosiÈ›i în interiorul țării în scopuri electorale È™i de luptă politică. ÃŽncercaÈ›i să faceÈ›i acest lucru în Statele Unite – imediat veÈ›i nimeri în puÈ™cărie. Acolo instituÈ›iile statului acÈ›ionează mult mai sever decât la noi. Aparent, pentru un ochi străin, sistemul este minunat, democratic, dar dacă încalci legea în această chestiune – n-ai nici o È™ansă să scapi de închisoare!”

Acest fragment din gândirea lui Putin ar trebui luat în calcul și de legiuitorii moldoveni. Pentru că exact asta fac rușii și sateliții lor în actuala campanie electorală de la noi pentru a submina parcursul european al Moldovei. Exemplul cel mai la îndemână este dezmățul financiar al lui Renato Usatîi, care împroașcă banii în stânga și-n dreapta sub privirile neputincioase ale instituțiilor statului. (M-a sunat deunăzi cineva de la Bălți să mă întrebe dacă am primit și eu cumva ziarul cu suta de lei capsată de la Renato Usatîi. I-am spus că nu am primit, cu mine lucrează doar propaganda roșie a lui Dodon, care îmi umple săptămânal cutia poștală cu manifeste și promisiuni de viață îmbelșugată alături de Rusia lui Putin.)

Închizând această paranteză, trebuie să spun că interviul lui Putin îmi apare ca o încercare de terapie a pacientului: este lung, cu pasaje mai intime despre singurătate, cu întrebări „prietenesc-enervante”, știindu-se că Putin va brava și va mima dezinvoltura. Totul e atent regizat. Interviul conturează portretul unui „visător de la Kremlin”, accesibil, bonom, care transmite poporului mesaje optimiste și promisiuni de viață mai fericită. Ceea ce nu l-a întrebat ziaristul de la Itar-TASS pe președinte este dacă Rusia nu are cumva militari ruși în Donbas și dacă nu poartă război în Ucraina. Căci dacă nu duce război, de ce sunt răzuite de pe crucile din cimitire numele soldaților ruși, pieriți, de la un timp încoace, la tot felul de „manevre”? Sau de ce în bugetul Rusiei pe 2015 este preconizată o sporire cu 32% a cheltuielilor militare? Asemenea cheltuieli se fac doar în caz de război. Rușii care îi oferă lui Putin un rating de 80% încă nu au aflat răspunsul la aceste întrebări, dar îl vor afla foarte curând…

Și când te gândești că Dodon și Usatîi ne tot cheamă, ca niște soldați uitați de mult în tranșeele războiului, alături de o Rusie prosperă și puternică. Se vede că n-au mai primit informații proaspete de la Centru (…)

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-sedinta-de-terapie-cu-visatorul-de-la-kremlin/

 

Orice sondaj de opinie publicat în ultimele săptămâni, înaintea alegerilor, bulversează stările de spirit, încurcă anumite calcule politice. Datele ultimului Barometru de Opinie Publică, realizat de IPP, cu marja de eroare inevitabilă și cu tot partizanatul ce li se atribuie celor care fac asemenea măsurători în R. Moldova, oferă un motiv de îngrijorare pentru partida proeuropeană și pentru electoratul decis să continue parcursul prooccidental.

Nucleul filorus își păstrează, din păcate, aceeași pondere electorală, chiar dacă acum simpatiile din această tabără sunt distribuite între trei partide. Monopolul comuniștilor a dispărut. Vestea bună este că pentru prima dată în R. Moldova un partid proeuropean – PLDM – apare primul în opțiunile de vot, dar au crescut în mod surprinzător noile „vlăstare” pe care Moscova le alimentează financiar și propagandistic: partidul lui Dodon (socialistul de Sadova) și partidul marelui organizator de concerte, Usatîi, provenit din lumea interlopă. Cu alte cuvinte, eforturile de europenizare ale actualilor guvernanți, investițiile occidentale, pe de o parte, și războiul din Ucraina, cu toate ororile sale, pe de altă parte, nu au reușit să schimbe optica, să modifice opțiunile geopolitice ale unei aproape jumătăți din electoratul R. Moldova.

Sigur că blocul dur al acestui segment electoral conservator È™i nostalgic îl constituie rusofonii (în sondajul IPP, majoritatea celor care afirmă că mergem într-o direcÈ›ie greÈ™ită sunt ruÈ™i È™i ucraineni – peste 70%). AceÈ™ti oameni refuză să se integreze în societatea moldoveană, să se identifice cu ea, resping valorile naÈ›ionale.

O altă cauză că rămânem un electorat scindat este faptul că influența mediatică rusească în R. Moldova nu s-a diminuat deloc în ultimul timp. Dimpotrivă, a fost amplificată, iar sondajul IPP nu lasă loc de iluzii: 82% dintre moldoveni privesc televizorul, dintre care 63% consideră televiziunea ca principala sursă de informație. Cea mai mare audiență în R. Moldova, 24%, o are un post de televiziune rusesc, „Prime TV”. E foarte greu să schimbi o mentalitate când lași să cadă peste țara ta această avalanșă propagandistică șovină și antieuropeană. E ca un val care spală peste noapte tot ce te-ai chinuit să ridici ziua.

O dovadă a aderenței moldovenilor la viziunea prorusă a existenței sunt și cele câteva procente în plus ale susținătorilor Uniunii Vamale în raport cu cei care preferă Europa.

Marea luptă a ultimei săptămâni de dinaintea alegerilor se va da pentru cei aproape 25% de indeciși. Din acest masiv estuar pot pescui doar partidele proeuropene, pentru că cei care au ales Rusia și Siberia s-au hotărât mai demult. (…)

Continuare pe: http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-o-saptamana-de-campanie-decisiva-in-moldova/

 

Ziua de 16 noiembrie 2014 a arătat ce poate face un popor când își exercită, exigent și responsabil, votul democratic. Klaus Iohannis a reușit să recupereze cu brio handicapul de 10% care îl separa de contracandidatul său Victor Ponta după primul tur al alegerilor prezidențiale și să mai adauge, surprinzător, la zestrea sa alte 14-15%. Se va discuta mult, de aici încolo, dacă a fost un vot pro-Iohannis sau unul mai degrabă împotriva lui Ponta și a partidului său, PSD, care guvernează autoritar în România, dar ceea ce se poate afirma cu certitudine este că prezența numeroasă la vot a românilor, una din cele mai mari din ultimii 25 de ani, atât în țară cât și în diasporă, semnalează o schimbare de atitudine, o maturizare a națiunii române.

Oricât de sceptice și rezervate au fost predicțiile și comentariile de dinaintea celui de-al doilea tur de scrutin, care nu-i dădeau mari șanse candidatului Alianței Creștin Liberale – acesta având și handicapul că nu era foarte spectaculos în aparițiile sale televizate și în confruntările electorale –, votul popular a spulberat rezistența, perfidia și întregul angrenaj propagandistic al sistemului. S-a demonstrat că Internetul, rețelele de socializare sunt o armă redutabilă împotriva dominației televiziunilor oligarhice sau de partid. Mobilizarea și mai ales vocile cu autoritate de pe Internet au contracarat prin scurte postări și luări de atitudine zecile de ore de talk-show-uri otrăvite, cu baroni aroganți în studio și cu propagandiști plătiți, căutând să năucească cu poliloghia lor deșănțată publicul român.

Dar ceea ce pare să fi fost lovitura decisivă în aceste săptămâni de campanie de dinaintea turului II a fost proasta, catastrofala organizare a alegerilor în afara țării. Și mai ales tentativa guvernanților și a miniștrilor care s-au succedat în posturi-cheie de a nu remedia deficiențele vizibile cu ochiul liber ale procedurii de vot, de a nu anticipa o și mai mare prezență a electoratului român la turul II, ca replică la comportamentul sfidător al guvernanților care au recurs la cele mai dezonorante manevre și subterfugii pentru a îngrădi dreptul la vot al românilor din afara țării.

Afluxul masiv, absolut impresionant al românilor din diasporă a fost provocat chiar de guvernanți, pentru că în cazul unei bune organizări alegerile din 2 și mai ales din 16 noiembrie ar fi fost mai degajate, n-ar fi existat încrâncenarea, obstinația românilor de a sta la coadă, ore în șir, pe o vreme rece și ploioasă în multe capitale din Europa. A fost o confruntare a celor plecați cu Guvernul propriei țări, care le-a dat semne clare că nu-i respectă și-i preferă pierduți în lume, buni de trimis bani acasă, dar nedoriți la vot, pentru că sunt prea exigenți, pentru că au prea multe pretenții față de clasa politică, după ce aceasta, prin modul cum a guvernat, i-a forțat să părăsească țara, să-și caute o pâine și un rost în străinătate.

Slaba organizare a votului în afara țării, trebuie spus, nu este o „achiziție” de ultimă oră a guvernelor de la București. Această atitudine deplorabilă, revoltătoare față de cetățeni durează de decenii. Basarabenii au făcut de mulți ani și la mai multe scrutine exercițiul umilitor de a sta în cozi interminabile. Prezența masivă – cea mai numeroasă prezență la vot a basarabenilor de când și-au regăsit identitatea românească în acte și au căpătat dreptul juridic de a participa la treburile Țării (aproape 36 de mii de alegători, ieri, 16 noiembrie!) – arată că românii dintre Prut și Nistru nu sunt o simplă masă de manevră sau o cantitate neglijabilă, că au opțiuni politice, că sunt atenți și exigenți cu discursul politic. Câștigarea simpatiei lor de către clasa politică din România reprezintă o miză importantă.

Trăgând linia, o primă concluzie „la cald” a alegerilor românești ar suna așa: totul este în mâna electoratului. Oricâtă manipulare ar face partidele și oligarhii arondați lor (sau viceversa… mă refer la arondare), nimeni nu-ți poate lua PUTEREA VOTULUI atunci când ai pășit cu buletinul în mână în cabina cu draperie. (…)

Continuare pe: http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-puterea-votului-un-neamt-pentru-romania/

Nimic nu se compară cu „bătălia electorală” de la primul etaj al blocului nostru, acolo unde se găsesc cutiile poÈ™tale, invadate în aceste săptămâni cu tot felul de maculatură de partid. Ion de la etajul doi face neîncetat muncă de deratizare. Cel mai tare îl enervează partidul lui Dodon: „Domnule, sunt incredibili! De unde atâția bani?! Ne umplu de două ori pe zi cutiile poÈ™tale cu fluturaÈ™i È™i cu ziarul lor roÈ™u, „SocialiÈ™tii”. Scriu că are un tiraj de 20 de mii de exemplare, dar cred că e de cinci ori mai mare. ÃŽl scot din cutii, mă pricep, È™i îl arunc la lada de gunoi… Două-trei exemplare le rup È™i le calc în picioare chiar aici, la intrare, să vadă lumea. Tot eu le strâng de pe jos după aceea, dar să fac È™i puÈ›ină contra-agitaÈ›ie electorală până la amiază, cât iese lumea în oraș… Ne trebuie nouă socialism? Păi am avut unul multilateral dezvoltat. AÈ™a de dezvoltat, că ai mei È™i-au pierdut toate economiile de la bancă, iar bunica mea, când a înÈ›eles că a pierdut tot ce ascunsese prin borcane, că nu mai aveau nicio valoare – da, ruble prin borcane! – s-a îmbolnăvit È™i-a murit.”

Mai vorbim despre războiul din Ucraina, despre dezastrul din Rusia, care e pe cale să ia proporții, despre alegerile din România. Sigur, are pașaport românesc. N-a vrut să-și facă la început, că e umilitoare și lungă procedura, dar când a văzut că atâția ruși, mulți din Transnistria, care abia îngaimă limba noastră, și-au făcut pașapoarte românești, și-a călcat pe inimă și a depus dosarul. Și acum e bucuros că mai e și altceva decât cetățean al Republicii Moldova, orfan de țară, bătut de toți pereții.

Și o observație spre final, de adevărat analist. Zice domnul Ion: „Voronin e foarte modest în această campanie, în comparație cu anii trecuți. Nu-l mai susține, se vede, Rusia, că a apărut „dodonel” și „băiatul cu concertele”, Renato. Nu găsesc mai nimic tipărit de la comuniști. Voronin probabil nu vrea să cheltuiască aiurea, că măcar vreo câțiva din partidul lui tot vor intra în Parlament, în orice caz el va intra. Și-apoi are și o vârstă”.

„Da, dar nu e vârsta înțelepciunii, glumesc eu. Cum să îmbătrânești și să rămâi tot comunist?”. Ion mă privește mirat: „Prostia n-are vârstă. Când am văzut tinerii aceia rusofoni cu steaguri roșii mărșăluind prin Chișinău, alături de veteranii sovietici, am înțeles că ideea nu moare. Ticăloșia rămâne”.

***

Alegerile prezidențiale din România continuă să facă valuri în presă și – mai ales – pe Facebook, stârnesc pasiuni, provoacă polemici aprinse și chiar despărțiri între prieteni. S-a intrat într-o zodie a decantărilor decisive, culorile se cunosc, nu pot fi decât două, nu mai e vreme de nuanțe, de politețuri, așa că am fost întrebat direct, imperativ: „Cu cine votezi? De ce nu scrii deschis care e opțiunea ta?”.

Am avut impresia că, dacă mai întârzii să răspund, să spun cu cine voi vota și să dau sfaturi celor neștiutori, totul se duce de râpă și eu voi fi cel vinovat.

Mai întâi, votul e secret și-mi place să-l păstrez în haina asta, care îl face și mai puternic și de temut. Ceea ce pot să spun este că voi merge numaidecât la vot duminică, chiar dacă s-ar putea să stau la coadă vreo patru-cinci ore, ca la turul întâi. Acesta e, din păcate, nivelul de organizare – și de respect – pentru votul românilor din afara țării. Se pare că, deocamdată, lucrurile nu se vor schimba.

În al doilea rând, cred că nu se va întâmpla nimic excepțional cu România nici după aceste alegeri prezidențiale, indiferent cine le va câștiga. România nu va schimba paradigma existențială și nici meridianul geografic. Nu va construi comunismul și nu va dori să se unească cu Rusia lui Putin. România va rămâne în Europa și în NATO. Își va păstra munții și marea, va construi autostrăzi (în orice caz va încerca, luptând cu ispita de a „drena” banii publici în buzunare particulare) și poate că va ajunge cu șantierul și până la Chișinău. Biserica va fi la fel de evlavioasă și pragmatică (…)

Continuare pe: http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-cum-calca-ion-socialistii-in-picioare/

 

 

Ziua de 9 noiembrie 1989 a marcat profund istoria Europei de Est. Cu 25 de ani în urmă a căzut Zidul Berlinului, s-a produs marea spărtură în armătura Cortinei de Fier. Despre demolarea Zidului Berlinului și tot ce a premers această acțiune am aflat mai ales la Radio Europa Liberă, al cărui ascultător fidel eram de mai mulți ani. Ce auzeam la radio confruntam a doua zi cu zgârcitele secvențe de la televiziunea sovietică, unde se relata despre o criză umanitară provocată de conducătorii dogmatici ai RDG-ului în frunte cu Honecker, acuzați că au întărâtat poporul să se refugieze în Germania Occidentală prin Ungaria, care își deschisese frontierele în fața nesfârșitelor șiruri de fugari din Germania de Est.

Un an mai târziu, Germania se reunifica grație voinței și înțelepciunii liderilor săi de atunci și, ulterior, reușea să aplaneze decalajele economice uriașe dintre landurile vestice și cele estice, să calmeze tensiunile apărute între cele două entități care au trăit separat vreme de 45 de ani – a se vedea între alte numeroase scrieri pe această temă și mărturiile lui Günter Grass din volumul Între Germania și Germania – un jurnal al anilor frenetici și tulburi ai reunificării. Un sfert de veac încununat simbolic, la 2014, de conducătorii de azi ai Germaniei: președintele federal Joachim Gauck (cel care a condus mulți ani un institut de cercetare a arhivelor Stasi – poliția politică a RDG-ului) și cancelarul Angela Merkel, ambii proveniți din Estul defavorizat și scăpat de comunism.

ÃŽn 1995 am stat o lună È™i jumătate în Germania cu o bursă oferită de Literarisches Colloquium Berlin, împreună cu Spiridon Vangheli. Și plimbându-ne într-o duminică, în preajma Reichstagului am dat de vânzători ce comercializau relicvele Războiului Rece: chipiuri militare, centuri, ordine, medalii, insigne ale „învingătorilor”, gamele… Acolo am cumpărat È™i un fragment din zidul Berlinului, ambalat frumos, care mai păstra pe el un rest de graffiti protestatar, pictat dinspre partea de Vest a Berlinului, acolo unde creaÈ›ia populară înflorea nestingherită, fără să riÈ™te un glonÈ› în ceafă, cum ar fi pățit-o un artist din RDG. Cel puÈ›in, aÈ™a m-a asigurat vânzătorul.

Cred că am dat câteva mărci pe suvenirul acela, iar confratele meu – mai pragmatic și mai realist de felul lui – m-a întrebat mirat-descurajator: „Dar la ce-ți trebuie piatra asta?” „Va fi o relicvă istorică, prețul ei va crește în timp!”, i-am răspuns eu zâmbind, fără să bănuiesc că predicția mea avea să se împlinească.

Așa că, în caz de criză financiară majoră, am oricând șansa să fac o licitație profitabilă cu un fragment de cărămidă din zidul Berlinului.

***

În Basarabia anului 1989 un eveniment important a avut loc pe 10 noiembrie, în fața Ministerului de Interne de la Chișinău, a doua zi după căderea Zidului berlinez (așadar, într-o simultaneitate frapantă, cum se întâmplau peste tot lucrurile în blocul sovietic în acele săptămâni de euforie anticomunistă). Nu cunosc datele preliminare ale protestului, am citit ulterior comentarii, mai ales după ce s-au mai deschis arhivele, dar pot să relatez o experiență personală. Ieșisem în acea seară de la serviciu, pe la 18.00, împreună cu un grup de colegi de la editură (Valentina Buzilă, Vitalie Ciobanu, Maria Untilă, Ion Severin), și ne-am dus, ca toată lumea, atrași de evenimentele ce se derulau în centru. Mai întâi am dat peste resturile fumegânde ale unei baricade în dreptul Teatrului Național (pe atunci „Pușkin”), mai târziu am văzut chiar cum a fost incendiată o mașină. Am trecut pe str. Lenin (azi Ștefan cel Mare) vizavi de minister și am stat vreo câteva ore tot scandând și înaintând spre clădirea cenușie, lugubră, în care manifestanții aruncau cu pietre. În fața noastră vedeam un grup de milițieni cu scuturi, care se retrăgeau sub presiunea protestatarilor, apoi rolurile se schimbau – avansau milițienii, iar manifestanții se repliau (ai zice: o prefigurare a lui 7 aprilie 2009, avându-l la panoul de comandă, în mod curios, pe același tovarăș Voronin)…

Contemplând întreaga scenă, am avut senzația unei organizări a protestului, lucrurile nu se derulau chiar haotic. Cineva spunea că un șofer dintr-un sat din preajma Chișinăului s-ar fi înfipt cu un camion în coloana de milițieni. Se vorbea despre tot felul de gesturi eroice… Apoi miliția a început să tragă cu gloanțe oarbe din geamurile Ministerului, lumea s-a dispersat puțin, dar când a văzut că totul e doar artificiu și pocnete, întărâtată, a reluat ofensiva. Am avut câteva reprize de goană, pe stradă, pentru că s-a aruncat în mulțime cu grenade lacrimogene de tip „Ceriomuha”. I-am văzut tot atunci pe Leonida Lari, Anton Grăjdieru și Valeriu Matei cum li se făcea culoar să treacă spre clădirea MAI, unde să poarte tratative cu Voronin, să oprească ceea ce părea că va deveni o adevărată baie de sânge (aveam în minte masacrul din aprilie al aceluiași an de la Tbilisi, unde sovieticii omorâseră câteva zeci de protestatari georgieni).

Azi e ușor să vorbești retrospectiv, mai arunci o privire și în notele de jurnal pe care le-ai scris în siajul evenimentelor, dar atunci trăiai cu necunoscutul în față, te temeai de ce putea fi mai rău… Am fost solidar și i-am admirat pe cei arestați, majoritatea tineri, în acele zile, închiși la poliție și supuși anchetelor. Merseseră de bună voie acolo pentru a cere eliberarea colegilor lor, arestați în ajun.

Am simÈ›it din plin „aroma” emanată de grenadele sovietice. La îndemnul Valentinei Buzilă, ne-am scos batistele È™i ne-am legat la gură ca să putem respira. Făcea toată lumea la fel, uzând diverse soluÈ›ii: batiste, broboade, eÈ™arfe, fulare… Arătam ca niÈ™te insurgenÈ›i pe străzile Londrei, douăzeci de ani mai târziu… ÃŽn locul unde ne aflam situaÈ›ia era mai puÈ›in dramatică, bătălia cu scutierii se dădea pe treptele Ministerului de Interne. După vreo două ore, când din cauza perdelei de fum înecăcios care te făcea să lăcrimezi întruna nu mai puteai distinge nimic, am „lăsat” asaltul MAI în mâinile profesioniÈ™tilor È™i m-am retras spre strada PuÈ™kin, să prind troleibuzul spre căminul editurii unde locuiam.

***

Am sărbătorit 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, dar asistăm la ridicarea unui nou zid – al războiului și al crimei – în estul Ucrainei. Putin și camarila sa cleptocratică au reușit performanța să învrăjbească pentru multe decenii de-aici încolo popoarele ucrainean și cel rus. Iată ce se întâmplă când demontarea totalitarismului nu este dusă până la capăt: reziduurile comuniste și imperialiste renasc, iau forme monstruoase. De aceea e important (…)

 

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-zidurile-de-ieri-si-de-azi-9-si-10-noiembrie-acum-25-de-ani/

 

„Dar cu ai noÈ™tri ce facem?” – mă întreabă o cunoÈ™tință de la È›ară, care a votat în primul tur al alegerilor prezidenÈ›iale din România È™i are sentimentul că a contribuit decisiv la calificarea candidatului său în finala de peste o săptămână. După ce a È™tiut să aleagă dintre 14 candidaÈ›i români la preÈ™edinÈ›ie, are, iată, o dificultate majoră în a se descurca în hățiÈ™ul electoral din R. Moldova. Dintr-odată È™i-a pierdut luciditatea, flerul, capacitatea de analiză. Prin întrebarea, aparent inocentă, pe care È›i-o adresează, parcă È›i-ar delega întreaga responsabilitate a unei decizii.

Eschivă, stare de sastisire, lene a gândirii. Și e vorba de o persoană care a știut până nu de mult să-și susțină cu argumente opțiunile. Acum recunoaște că e răpus, că nu știe cum să procedeze. Îmi spune că vrea o schimbare, că situația actuală nu-l mai satisface: o duce mediocru, cu bani puțini, iar perspectiva i se pare și mai proastă. Zice că niciun partid de pe scena politică nu e demn de încredere. Oriunde întoarce capul vede hoți, mincinoși, ipocriți, oligarhi, scheme și interese care îl exclud pe el.

Îi dau dreptate, dar îi spun că singura schimbare posibilă în R. Moldova în acest moment, realist vorbind, nu ar fi în favoarea unei forțe politice mult mai devotate cauzei europene, mai oneste, mai competente. Singura schimbare de proporții va aduce un regim prorusesc, există o enormă presiune pentru restaurație. Poate ne-am dorit prea mult, poate ne-am imaginat că europenizarea, statul de drept, reformele economice se vor realiza prin venirea „alor noștri” la putere, ne-am lăsat seduși de sloganele lor generoase, or, ei au picat examenul faptelor.

Am adunat și eu destule dezamăgiri, dar încerc să-mi înving deprimarea, încerc să transmit un mesaj optimist. Îi spun că are din ce alege. Sunt partidele proeuropene din arcul guvernamental, care au obținut regimul liberalizat de vize pe care ni l-am dorit atât de mult – n-am uitat de enormele cozi de la ambasade după vizele Shengen. Evoc simpatia și sprijinul Occidentului pentru R. Moldova. Partidele noastre promit că vor fi mai eficiente, mai sobre, mai responsabile, dacă le-am vota.

Nu mă las înșelat de retorica lor, firește, dar când te uiți la unele țări-membre UE, din Europa Centrală și de Est, cu pulsiuni autoritariste, cu acte de corupție la vârf (Ungaria, România, Bulgaria, Slovacia), mocnind, unele dintre ele, și o suspectă solidaritate cu Putin, înțelegi că nu poți pretinde o transformare rapidă în R. Moldova, cu imensul său handicap istoric, și că e nevoie mai degrabă să apărăm și să întărim ceea ce am cucerit.

„Pledezi pentru status quo”, îmi reproșează interlocutorul meu. Dar nu văd să te fi ales tu însuți cu cine știe ce beneficii de pe urma actualei guvernări!” Zâmbesc trist. „Beneficii? Pâinea unui intelectual care trăiește din scris a rămas și va rămâne, aici, la fel de amară. Dar îmi imaginez alternativa la această mocirlă națională cu șanse de redresare. Și alternativa este hăul Uniunii Vamale, pe care ni-l propun partidele prorusești din R. Moldova, adică revenirea la dictatură. Ți-ar plăcea?”

Prefer o mișcare, fie și ezitantă, în direcția Europei (…)

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-continuitate-sau-restauratie/

Și de data asta e la fel – coadă până în strada Pușkin și chiar vreo zece metri la vale. E 12.30 când mă alătur șiragului de patrioți români gata să stea în rând câteva ore pentru a vota (nu știam că vor fi 4 ore și jumătate). Nimeni și nimic nu poate întrerupe tradiția acestui vot epuizant. Mi-am luat o carte să citesc – Philip Roth, „Complexul lui Portnoy”. Dar până să scot romanul din buzunarul scurtei (Polirom, format mic), trag cu ochiul să văd cine îmi sunt vecinii și ascult discuțiile dintre ei. În fața mea stă o pereche în vârstă, spre 80 de ani: ea – mai dinamică și mai energică, el se sprijină în baston. Bărbatul, cu mișcări lente, are un licăr foarte viu și mă privește cu simpatie.

„Românii basarabeni s-au deșteptat, dar se vede că nu prea suntem așteptați. Merge greu votarea, iar în fața noastră sunt câteva mii de oameni, plus cei care intră peste rând – bătrâni, cei cu copii mici, femei gravide, preoți și alții cu privilegii”. Cineva face o corectură: „Dar nu Ambasada e de vină, alegerile sunt organizate de Guvern. De ce nu au deschis la Chișinău vreo zece secții de vot?”, „Păi, e mai ușor să mergem să votăm la Ialoveni sau Hâncești, că sunt secții de vot aproape în toate raioanele.”

Mă gândesc că poate era chiar rezonabil să merg la baștină, la Leova, să votez în voie, fără să mă stresez și să reușesc să mă văd și cu frații mei. Scot cartea și încep să citesc. De fapt, e o relectură, la o distanță de ani. Simt nevoia să o reiau, pentru că întâlnirea cu Norman Manea de la Chișinău și discuția cu el despre Philip Roth mi-a adus aminte de tânărul revoltat din „Complexul lui Portnoy” împotriva miturilor și obiceiurilor din lumea sa evreiască – …„Chiar dacă mă consider un tip mult prea barosan ca să pun piciorul în sinagogă fie și pentru un sfert de ceas – că doar asta-i tot ce-mi cere – aș putea să am măcar atâta respect cât să mă-îmbrac peste zi cu niște haine ca lumea, să nu mă fac de baftă pe mine și să nu-mi fac de baftă familia și religia.

- Îmi pare rău – mormăi eu oferindu-i (ca de obicei) spre vizionare doar spinarea în timp ce-i vorbesc –, dar nu e obligatoriu ca religia ta să fie și a mea.

- Ce-ai zis? Ia uită-te la mine, musiu. Vreau s-aud din gura ta o replică de om bine crescut.

- N-am nicio religie, îi zic eu întorcându-mă respectuos, cam cu o fracțiune de grad, cu fața mai spre el.

- Nu ai, hai?

- Nu pot să am.

- Și de ce nu, mă rog frumos? Te crezi mai cu moț? Uită-te la mine! Te crezi formidabil?

- Nu cred în Dumnezeu.”

În jurul meu încep sinceritățile și tatonările pe seama opțiunilor de vot. „Ne-a cam tras pe sfoară Băsescu. N-are s-o voteze nimeni pe favorita lui, Elena Udrea, și asta înseamnă că basarabenii nu-l mai urmează pe Băsescu.”„Da’ eu am s-o votez! Pentru că va continua ceea ce a început Băsescu. Îi va băga la pușcărie!” Altă voce: „Doar dacă scapă Elena Udrea de pușcărie, nu știți că fostul ei soț, unul Cocoș, care căra milioanele de euro cu sacoșa, a încurcat-o rău?” „Daaa, mare treabă justiția română! Dacă ar începe și la noi să facă curățenie printre hoți și mafioți.” „Păi, să fie procurorii curajoși și să avem un ministru bun cum a fost Monica Macovei. Că pe vremea ei au început anchetele cu marii tâlhari din politică.”„Ei, Monica a făcut mult și pentru Basarabia ca europarlamentar. S-a bătut ca să mergem fără vize în Europa.” „Da, dar n-are șanse să prindă turul II. Să nu irosim votul dreptei, să i-l dăm neamțului, lui Iohannis, că poate va uni Basarabia cu România, cum s-au unit cele două Germanii. Merkel cred că o să-l ajute să fie un bun președinte, că e neam de neamul lor.” „Da’ aista nici n-a fost în Basarabia! Uite, Ponta, a adus microbuze, a pornit gazoductul, a dat bani pentru muzeu. Și-i prieten cu Leancă, care ne-a îndemnat să-l votăm!”, „Mata nu uita că și partidul lui Plahotniuc îl susține pe Ponta. Asta nu te deranjează?”, „Să fim serioși, n-au făcut mai nimic pentru Moldova, iar acum ne cerșesc voturile! Am văzut afișe prin stații și în transport, iar pe noi nu ne mai scot din bolșevici și ruși.” „Și dacă ești atât de supărat pe români, de ce-ai mai venit la vot?”, „Cum de ce, e dreptul meu!”…

Îmi desprind ochii din carte, am ajuns la pagina 104 – „Mda, pare-mi-se că chinezii sunt singurii oameni de pe lumea asta de care evreii nu se tem. În primul rând, pentru că engleza pe care o vorbesc îl face pe taică-miu să pară, pe lângă ei, Lordul Chesterfield; în al doilea rând, fiindcă n-au în țeasta lor decât pilaf; și, în al treilea rând, fiindcă în ochii lor noi nu suntem evrei, ci albi – și, poate, chiar anglo-saxoni!”

ÃŽi spun perechii în etate din faÈ›a mea că ar putea să se apropie de poartă È™i să încerce să intre peste rând, că e destul de obositor pentru domnul cu baston. „CredeÈ›i că ne vor lăsa să trecem?”, „Sigur că da, pentru că mai avem de aÈ™teptat ore bune È™i va fi greu…” ÃŽncurajaÈ›i È™i de alÈ›i oameni din preajmă, perechea în vârstă se duce spre poarta de la intrarea în curtea Ambasadei. După vreo cinci minute, îi zăresc printre zăbrelele gardului (ceea ce înseamnă că deja ne-am deplasat destul de mult, noi, mulÈ›imea, de-a lungul străzii BucureÈ™ti), îi văd că intră cu pas încet în sediul Ambasadei.

„Ei, pe cine n-om alege, președintele român va trebui să țină cu Basarabia. E mai greu la noi, tare mă tem de alegerile din 30 noiembrie. Văd că Dodon și Usatîi ar putea să ajungă în Parlament și va fi vai și amar de capul nostru!”, „Eu nu știu, chiar să fii atât de prost și să crezi că Rusia îți vrea binele, așa cum ne minte și ne îndeamnă Dodon?”, „El nu-i prost deloc, o face pe bani. Pe mulți bani.” „Tare greu mai ajunge mintea la moldoveni. Cum să-l votezi pe Usatîi, care are apucături de… E ZERO. L-ați văzut ce tâmpenii spunea la Lorena Bogza în emisiune? De unde ia aista bani și tot face cadouri?”, „De unde, de la ruși! Rusia îi omoară pe ucraineni, iar cu noi, Doamne ferește, o să umple Siberia.”„Dar Greceanîi, săraca! E din familie de deportați. S-o născut în Siberia, o venit și o mâncat poamă moldovenească, o fost „mare specialist” la Voronin, spunea că o să tragă în copii la 7 aprilie, și acum ne cheamă din nou în Siberia.” „Ce vreți, ăștia-s oameni cu creierii spălați. Își bat joc de memoria părinților lor”.

Suntem aproape de poarta de la intrare, dar coada s-a îngroșat, are câteva straturi. Au venit rudele celor care stăteau în rând și cei care lăsaseră vorbă că se întorc și s-au mai dus la un ceai la „Vatra Neamului” sau la „Tucano”, să se mai încălzească. Oricum, intrăm.  (…)

Continuare pe: http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-un-presedinte-pentru-romani-voci-in-dialog-la-coada-de-la-sectia-de-vot/

Cine a ascultat poliloghia lui Vladimir Putin de la Clubul Valdai – basarabenii au acest privilegiu, întrucât conectarea noastră la mașinăria propagandei rusești funcționează perfect, pe orice anotimp politic –, a reținut retorica sa agresivă împotriva ordinii mondiale, pe care liderul de la Kremlin o vede ca o „stare de haos”, în care Rusia va trebui să-și apere valorile sale și ale umanității. Au răsunat reproșuri neputincioase, dar cu atât mai vehemente, la adresa Americii, pe care Rusia, spune Putin, a ajutat-o să-și capete independența. Iar astăzi americanii, ingrați, se bagă peste tot, vor să instaureze democrația și liberalismul lor dezmățat. Americanii, țările occidentale au refuzat „dialogul civilizat” cu Rusia în problema Ucrainei, iar consecințele acestui refuz arogant se văd: avem război civil în Ucraina.

Și parcă uitând brusc de rolul de pacificator planetar, Putin declară cu nonșalanță, câteva fraze mai jos: „Ursul n-are să ceară nimănui permisiunea să facă ce crede de cuviință. Singura supremație la care pretinde Rusia este apărarea dreptului internațional (!)”. Și mai departe, în aceeași notă: „Dacă Ucraina vrea să-și păstreze independența și integritatea teritorială, n-ar trebui să se cramponeze de orice sătuc al ei” (!).

DeclaraÈ›ii stupefiante, care trădează nu doar un multisecular complex rusesc, ci È™i psihologia particulară a lui Putin, care rătăceÈ™te printr-un hățiÈ™ paralogic. Sau poate e doar expresia unui cinism fără margini?…

Urmând același tipic, la fel ar putea să ne spună și nouă, moldovenilor, că n-ar trebui să ne agățăm de Transnistria ocupată și guvernată în mod samavolnic de Rusia, pentru că altfel riscăm să pierdem și restul teritoriului. Și după ce face asemenea declarații războinice, Putin afirmă, cu același zâmbet relaxat, că obiectivul său este întărirea instituțiilor democratice în Rusia și că cine a înțeles că el își dorește o revenire la vechiul imperiu sovietic, la totalitarism, se află într-o gravă eroare.

Am citit destule comentarii ironice despre acest discurs în presa rusă și occidentală, la fel și analize serioase, care afișau o sinceră preocupare pentru discernământul liderului de la Moscova și al camarilei sale, fiind vorba totuși de o țară care posedă arme nucleare. Impresia generală este că „șeful benzinăriei”, ale cărui afaceri s-au gripat, are momente de isterie, de confuzie a planurilor și chiar delir. Comentatorii serioși cred că avem de a face cu un pacient dificil, care are nevoie de o terapie complexă, din care n-ar trebui să lipsească dialogul…

Se pare însă că prestația lui Putin din ultimul timp și evoluțiile din Rusia nu sunt sesizate și de agenții săi de la Chișinău. La felul cum agită steagul integrării în Uniunea Vamală – o uniune de care vor să scape până și Belarusul, și Kazahstanul, așa cum rezultă din declarațiile celor doi președinți, Lukașenko și Nazarbaiev –, Voronin și ultimele vlăstare ale rețelei rusești, socialiștii lui Dodon și aventurierul Usatîi, ne cheamă spre o Rusie armonioasă, prietenoasă, pacifistă. Iar Rusia e în plin război cu Ucraina, se află sub tirul sancțiunilor economice, amenințată de o criză devastatoare. Întreaga lume o percepe ca pe un agresor cu un comportament imprevizibil.

Doar filoruÈ™ii din R. Moldova nu văd nimic. Retorica lor este ca un patefon stricat, de care nimeni nu are timp să se apropie să schimbe placa. Or, „melodia” demult a sărit din topuri. Ei ne cheamă să fim alături de „partenerul strategic”, dar între timp Rusia ne-a pus atâtea embargouri, pe care nimeni nu le poate înÈ›elege, încât România a devenit primul partener economic al R. Moldova. (…)

 

Continuare pe: http://ziarulnational.md/proprietarul-de-benzinarie-si-interesele-lui-in-moldova/

 

Un număr special – 9-10/2014, care marchează 20 de ani de la apariția revistei.

Mâine poate fi găsit în chioșcurile din Chișinău și din… Republică.

Lectură plăcută!

« Newer Posts - Older Posts »