Vasile Gârneţ

- Ce faci?
- Citesc „Orbitor. Aripa dreaptă”.
- Pe căldura asta?! E sufocant, e pletoric…vreo 600 de pagini…
- E excepţional! O capodoperă!…
- Nu se poate…
- Ba se poate. E cel mai bun roman al literaturii române ever…
- Despre ce-i? Cu ce-i?
- E despre tot şi cu de toate… Un roman polifonic, un roman-matrioşcă în care găseşti mai multe romane…
- E cu vise, e metafizic, fantastic? E cu frac…
 - Fractalii… da, dar e şi mitologic, hologramatic, cuantic, parodic… Dar e şi un roman realist, istoric, despre comunism, revoluţie…, despre Ceauşescu, despre linguşitorii lui Ceaşcă şi ai savantei…, despre artiştii şi scriitorii colaboraţionişti…, despre poeţii de curte…
- Stai, stai… Citeşte, te rog, un fragment…
- Bine, dar te rog sa recunoşti personajele… Aşa…, pagina 276: „Si-atunci se petrecu întâmplarea ce-avea să rămână în istorie sub numele de Noaptea limbilor lungi. La iniţiativa Secretarului General al Partidului şi al lui Dumnezeu (şeful secţiei de propagandă) au fost convocaţi, într-o noapte de pomină a anului 1972, numeroşi poeţi, prozatori, muzicieni, artişti plastici, actori şi ziarişti, care umplură Sala Palatului cu un murmur surescitat…”. Rezum restul paginii din raţiuni de timp: celor convocaţi li se spune că Tovarăşul a indicat limba drept organ central al doctrinei sale. Şi, la pagina 272: „Rând pe rând, artiştii naţionali urcară pe scenă, unde meşterii tâmplari îmbrăcaţi ca meşteri tâmplari le trăgeau limba afară din gură de-un cot şi o-ntindeau de-a lungul segmentelor metrului. Tot ce depăşea o palmă era primit, restul era aruncat înapoi în iaz, să mai crească. Curând, rămăseseră înşiraţi pe scenă vreo treizeci-patruzeci de monştri de ambele sexe, toţi cu limbile făcute sul în gură asemenea cameleonilor şi gata să lingă pe loc orice s-ar fi prelins din persoana sacră a Tovarăşului şi a Tovarăşei (prezentă şi ea, mai discret, în uniformă de leopard, într-un colţ al scenei). Cât de mult şi-ar fi dorit ei ca Partidul să aibă un singur cur, ca să-l poată linge cu o singură mişcare meşteşugită! Între ei erau faimosul pictor B. Sălaşa, ce-şi muia penelul de-a dreptul în albastrul de Voroneţ, filmoloaga L. Coproiu şi mai ales cel ce-avea să rămână un Orson Welles al stihului românesc, Aviar Găunescu, al cărui limbă de porc îi înconjura trupul de nu mai puţin de douăsprezece ori înainte ca vârful să i se târască prin praf. Cunoscut până în îndepărtata Japonie sub numele de Yegura Kakuru, Aviar avea să se ataşeze pe părţile de dinapoi ale Secretarului general asemenea peştilor paraziţi, cu ventuză. Un limbist mai mărunţel era W.C. Teodosie, căruia i se prezicea însă un mare viitor…”.
Cred că e suficient. Ei?
- Wow, e tare! Păi, personajele sunt uşor de recunoscut: Bălaşa, Păunescu, Vadim Tudor… Filmoloaga nu ştiu cine-i. Tu te pricepi mai bine la film…
- Oproiu, Ecaterina…
- Mi-l împrumuţi să-l citesc?
- Da, dar ai fi al treilea la rând.
- Mă prind. Dacă între timp treci peste Prut, te rog  să mi-l cumperi. Cât costă?
- 39 de RONI!
- Spune în bani vechi.
- 390 de mii!
- Wow, Orbitooor!
- Da, Orbitor în orice anotimp!…