Vasile Gârneţ

Un articol mai vechi, tradus de mine din revista spaniolă “El Mundo” (martie 2002), autor Cesar Vidal.  2002 a fost anul când „am acoperit”/ citit  integral Nabokov (minus romanul neterminat si nepublicat – The Original of Laura) - vasgar

Se numea Vera ÅŸi viaÅ£a ei pare să confirme aforismul care spune că în umbra unui bărbat celebru trebuie identificată întotdeauna o femeie ÅŸi mai celebră. S-a născut la Sankt Petersburg într-o familie de evrei care aparÅ£inea înaltei societăţi. NeobiÅŸnuit de inteligentă ÅŸi cultivată, ea ÅŸi-a consacrat aproape întreaga viaţă – 52 de ani! – soÅ£ului ei, Vladimir Nabokov, căruia i-a iertat, înÅ£elegătoare, infidelităţile ÅŸi greÅŸelile. Ea a făcut totul ca geniul literar al omului de care ÅŸi-a legat destinul să fie cunoscut în întreaga lume ÅŸi a salvat din foc  – pentru patrimoniul literaturii universale – manuscrisul romanului Lolita. Pe piatra funerară a mormântului ei stau scrise doar trei cuvinte: “soÅ£ie, muză, agent literar”.
 
Din 1948 până în 1959 un profesor de origine rusă, Vladimir Nabokov, a făcut o figură specială la Universitatea din Cornell. Popularitatea sa în această instituÅ£ie nu se datora unor performanÅ£e literare (ele vor veni mai târziu), ci comportamentului său mai special ÅŸi unor întâmplări care l-au avut drept protagonist. Spre deosebire de alÅ£i profesori, colegi de-ai săi, Nabokov avea obiceiul (i se citea pe faţă o plăcere deosebită) să demoleze în faÅ£a studenÅ£ilor operele marilor scriitori ai lumii. De exemplu, el putea afirma, pe un ton liniÅŸtit ÅŸi foarte convingător, că FraÅ£ii Karamazov este un  roman prost, ori că Cervantes nu cunoÅŸtea deloc atmosfera ÅŸi realităţile în care ÅŸi-a plasat acÅ£iunea romanului Don Quijote. Asemenea “judecăţi” aveau darul să ÅŸocheze, ieÅŸeau întotdeauna dincolo de limitele unei gândiri comune, ori tocmai aceasta, se pare, îl făcea pe Nabokov foarte simpatic ÅŸi atrăgător în ochii tinerilor săi elevi. Destule comentarii stârnea ÅŸi faptul că Nabokov nu venea niciodată singur la cursuri, ci întotdeauna însoÅ£it de o doamnă cu părul uÅŸor cărunt, care conducea maÅŸina cu care soseau la universitate. Doamna îl însoÅ£ea la braÅ£ în auditoriu ÅŸi se aÅŸeza în primele rânduri sau lângă catedră, în partea stângă a scriitorului. Stătea tăcută tot timpul, iar “profesorul” i se adresa cu cuvintele “asistentul meu”, rugând-o uneori să deseneze pe tablă câte ceva, un profil de femeie, de exemplu, sau să găsească în vreo carte pagina pe care tocmai o comenta el. Femeia, care avea un păr de culoarea platinei ÅŸi o piele deosebit de albă, executa supusă toate rugăminÅ£ile lui Nabokov, stimulând astfel speculaÅ£iile în ceea ce priveÅŸte adevăratul ei rol în viaÅ£a scriitorului.
Nu era un secret aproape pentru nimeni că “misterioasa doamnă” era soÅ£ia lui Nabokov, însă foarte puÅ£ini puteau găsi vreo explicaÅ£ie logică  prezenÅ£ei ei zilnice în auditoriu. Unii studenÅ£i afirmau că doamna era un fel de bodyguard al profesorului ÅŸi că purta în geantă un pistol cu care să-l apere în caz de necesitate. AlÅ£ii o vedeau ca un scut protector între profesor ÅŸi studentele tinere care îl puteau seduce. Cum însă doamna controla uneori ÅŸi lucrările studenÅ£ilor, sau Å£inea cursuri în locul lui Nabokov, când acesta lipsea dintr-un motiv sau altul, interpretările privind rolul ei în viaÅ£a scriitorului sporeau tot mai mult.
Adevărul era simplu ÅŸi mult mai la suprafaţă decât puteau presupune elevii ÅŸi colegii de universitate ai lui Nabokov. Vera Slonim – acesta era numele de dinaintea căsătoriei al acestei femei deosebite – s-a născut în 1902 la Sankt Petersburg, într-o familie bogată de evrei. ÃŽn 1921, când a devenit clar pentru toÅ£i că dictatura comunistă se întăreÅŸte în Rusia, familia Verei a părăsit Å£ara. Au urmat ani grei de pribegie prin Europa, o Europă care părea la un moment dat că se va lăsa contaminată de virusul revoluÅ£ionar bolÅŸevic, până când familia Slonim s-a stabilit la Berlin, un loc preferat de emigraÅ£ia rusă, la fel ca ÅŸi Parisul. La Berlin Vera l-a întâlnit pe Vladimir Nabokov, un descendent dintr-o familie de liberali ruÅŸi, pe care revoluÅ£ia bolÅŸevică i-a obligat să emigreze. Spre deosebire de ceilalÅ£i emigranÅ£i, clanul Nabokov nu se număra printre susÅ£inătorii Å£arului. Ei promovau ideea unor reforme moderate, care ar fi dus la modernizarea Rusiei în plan politic ÅŸi social. Tatăl scriitorului, Vladimir Dmitrievici Nabokov, a făcut parte la un moment dat, după revoluÅ£ia din februarie 1917, din Guvernul provizoriu condus de Kerenski. Evident că în noua Rusie a lui Lenin, aceÅŸti oameni, democraÅ£i convinÅŸi ÅŸi foarte culÅ£i, nu-ÅŸi puteau găsi locul. Dictatura comunistă le oferea doar două alternative: un glonte în ceafă sau exterminarea lentă ÅŸi dureroasă în lagărele de muncă forÅ£ată.
Vera a fost pur ÅŸi simplu vrăjită de Nabokov de la prima lor întâlnire. Ea a înÅ£eles că are în faţă un geniu literar înnăscut, pe care trebuie să-l ajute să se afirme în toată strălucirea sa, sacrificându-ÅŸi propria carieră. A abandonat lucrul ÅŸi toate proiectele ÅŸtiinÅ£ifice pe care le începuse încă pe timpul studiilor la Universitatea din Sorbona ÅŸi a devenit un fel de factotum pentru Nabokov, proza căruia era în acel moment, cum a spus-o chiar Vera de multe ori, încă destul de “căldicică ÅŸi inconsistentă”. Stiliza, redactilografia ÅŸi păstra paginile scrise de soÅ£ul său, având convingerea fermă că, numai ajutându-l în felul acesta, Nabokov va atinge culmi nebănuite până atunci.
 
 Infidelităţi conjugale
Devotamentul Verei faţă de soÅ£ul său era total ÅŸi chiar atunci când a aflat, la sfârÅŸitul anilor ’30, că acesta îi făcea destule infidelităţi, i-a rămas credincioasă ÅŸi profund devotată. S-a considerat pe sine vinovată de “rătăcirile” soÅ£ului ÅŸi a hotărât să treacă peste acest “incident” cu o delicateÅ£e ÅŸi o măiestrie pe care o putea avea numai ea. A reuÅŸit nu numai să păstreze căsnicia, care pentru mulÅ£i dintre cunoscuÅ£ii lor părea la acel moment o ruină irecuperabilă, ci l-a ÅŸi scos întărit pe Nabokov din întâmplarea respectivă, făcându-l să creadă că rătăcirile sale sentimentale au consolidat de fapt familia. Nabokov, la rândul său, i-a rămas profund recunoscător pentru felul cum a ÅŸtiut să depăşească criza ÅŸi a afirmat de mai multe ori că tot ce este ÅŸi ce a obÅ£inut el până acum datorează fidelei sale soÅ£ii. Fără ea n-ar fi reuÅŸit nimic. “Vera este pentru mine ca o poveste minunată”, obiÅŸnuia să spună scriitorul despre soÅ£ia sa.
ÃŽn 1938 soÅ£ii Nabokov au părăsit Berlinul. Bătrâna Europă era la acea vreme un loc destul de nesigur ÅŸi tensionat, iar viitorul se arăta ÅŸi mai dezastruos – războiul părea de neevitat. Vera l-a convins pe Vladimir să se mute la New York, deschizându-i în acest fel drumul spre glorie, o glorie care  va veni peste vreo două decenii. ÃŽn America rolul ei a devenit ÅŸi mai important. Vera vedea această Å£ară nu ca pe un loc de odihnă pentru ei doi, ci ca pe o excelentă trambulină de lansare a cărÅ£ilor lui Nabokov, cărÅ£i care trebuiau să cucerească lumea. Muncea enorm, obsesiv, ÅŸi această dăruire ÅŸi atitudine i se transmitea ÅŸi soÅ£ului ei. Chiar ÅŸi atunci când se întâmpla să se îmbolnăvească, Vera continua să lucreze la manuscrisele lui Nabokov. Mai mult decât atât, îl ferea pe acesta de grijile casei ÅŸi nu i-a permis să abandoneze scrisul pentru altă muncă, mai bine plătită, nici atunci când datoriile îi sufocau…
Tot Vera a fost aceea care a salvat din flăcări manuscrisul romanului Lolita, pe care Nabokov, într-un moment de criză, săturat să-l tot refacă, l-a aruncat pe foc. RelaÅ£ia ei cu acest manuscris era una specială. Vera s-a aflat la volanul acelei maÅŸini vechi când, pe bancheta din spate, Nabokov ÅŸi-a gândit subiectul romanului, ÅŸi tot ea a corectat scenele “fierbinÅ£i” ÅŸi scandaloase care povesteau despre o dragoste interzisă dintre un profesor bătrân ÅŸi o copilă. Puristă, preocupată să-ÅŸi ferească proprii copii de “vulgarităţile literaturii” (i-a interzis fiului să citească unele din cărÅ£ile lui Mark Twain, pe motiv că conÅ£in expresii urâte), Vera a citit ÅŸi a recitit de mai multe ori manuscrisul Lolitei, subiectul căruia intra pe terenul minat al pedofiliei. DeÅŸi contrazisă flagrant de subiectul romanului, Vera a decis că o asemenea capodoperă merită să fie salvată din foc. Marea ei grijă nu era scandalul pe care îl putea declanÅŸa editarea manuscrisului, ci faptul că, rămas neterminat, romanul acesta l-ar fi inhibat pe Nabokov pentru tot restul vieÅ£ii. Or ea nu putea admite una ca asta.
 
 Agentul literar
Episodul cu salvarea din flăcări a manuscrisului Lolitei, văzut ÅŸi povestit de mai mulÅ£i martori, nu este singurul care demonstrează încă o dată devotamentul ÅŸi sacrificiul acestei femei pentru soÅ£ul său ÅŸi marea ei contribuÅ£ie la destinul literar fericit al lui Nabokov. Vera era un adevărat izvor de energie: purta pe umerii ei grijile casei, educa fiul, conducea automobilul familiei, negocia ÅŸi încheia contracte cu diverse edituri, dovedind mult curaj ÅŸi vehemenţă în lungile ÅŸi tensionatele discuÅ£ii cu editorii rapaci ÅŸi zgârciÅ£i. De asemenea, Vera a pregătit fiÅŸe pentru unele din cărÅ£ile lui Nabokov. A scris, de exemplu, zeci de pagini despre primii ani de viaţă ÅŸi copilăria fiului lor,  Dmitri, pagini care l-au ajutat pe Nabokov să scrie la rândul său Speak, Memory (“VorbeÅŸte, memorie”). A corectat povestirile scrise de soÅ£ul său în germană, a redactat volumele de traduceri din poezia italiană, a tradus în limba rusă, când împlinise deja 80 de ani, romanul  Foc palid.
Devotamentul ÅŸi sacrificiul Verei nu s-a circumscris doar la activitatea literară a soÅ£ului său. Ea a “aspirat” toate problemele vieÅ£ii de familie, creându-i lui Nabokov un cadru liniÅŸtit, cât mai potrivit pentru scris. ÃŽn acest sens orice detaliu îşi avea importanÅ£a sa. De exemplu, ea a găsit o modalitate mai puÅ£in dureroasă de a omorî fluturii pentru bogata colecÅ£ie a lui Nabokov, absolvindu-l pe acesta de sentimentul greu că trebuie să ucidă aceste “frumuseÅ£i ale lumii”, pentru care scriitorul avea o mare pasiune. Lucrurile ÅŸi muncile mai puÅ£in plăcute, care lui Nabokov i-ar fi provocat repulsia sau disconfortul,  le asuma întotdeauna, cu răbdare ÅŸi înÅ£elegere, Vera.
La rândul său Vladimir îşi aprecia foarte mult devotata soÅ£ie, adresându-i-se cu nume de alint chiar ÅŸi în prezenÅ£a străinilor, detaliu ce dovedea dragostea lui profundă ÅŸi adevărată pentru ea. Scriitorul a recunoscut de mai multe ori că alături de Vera se simte cel mai bine ÅŸi că  numai cu ea îi place să vorbească, să discute, să se plimbe ÅŸi să râdă. PrezenÅ£a ei alături “îl împlinea”, cum obiÅŸnuia să spună Nabokov, iar bucuriile ÅŸi plăcerile vieÅ£ii trăite împreună aveau o mai mare consistenţă. O dată Nabokov a lăsat să-i scape un exemplar foarte rar de fluture, ÅŸi asta pentru că Vera nu se afla alături de el, cu care să împartă bucuria acestei preÅ£ioase prăzi… 
Vladimir Nabokov a murit în 1977. Vera i-a supravieÅ£uit aproape 15 ani, decedând în 1991. Restul vieÅ£ii, “fără Vladimir”, l-a consacrat muncii de editare a operei acestuia. A supravegheat cu atenÅ£ie ÅŸi multă exigenţă orice traducere, traducând la rândul ei cărÅ£ile soÅ£ului în alte limbi, în special în rusă, limbă pe care a abandonat-o în tinereÅ£e – gest de respingere a dictaturii criminale bolÅŸevice, culpabilă de moartea a zeci de milioane de oameni. 
Viaţa acestui cuplu celebru poate fi privită din mai multe unghiuri. Nu toate secvenţele acestei lungi convieţuiri au o luminozitate egală şi clară. Se vor găsi destui care să afirme că Nabokov a avut în loc de soţie o slugă şi că talentul său literar a parazitat pe devotamentul şi suferinţele Verei. Pe de altă parte, vor fi şi din aceia care, emoţionaţi de exemplul acestei femei înţelepte, iubitoare şi puternice, să spună că ea a ştiut să ocupe în viaţa scriitorului locul şi rolul potrivit, contribuind la edificarea unei opere literare nemuritoare. Ambele puncte de vedere sunt valabile. Nimeni însă nu poate nega faptul că peste toate aceste posibile interpretări trebuie să stea imaginea şi exemplul unei iubiri adevărate, o iubire care s-a situat întotdeauna deasupra clişeelor şi prejudecăţilor vremii. Vladimir şi Vera au trăit fericiţi împreună 52 de ani, iar acest lucru nu li se întâmplă tuturor.