Vasile Gârneţ

Zile de film, delirante, urmate de o noapte de nesomn – a Oscarurilor – la televizor (thanks HBO ÅŸi Pro7!), bucuros că nimeni nu mai traduce aproximativ ÅŸi nu comentează palmaresul „la cald”…
AÅŸadar, am văzut tot ce era important pe lista Oscarurilor din acest an, pentru că obiÅŸnuiesc să ÅŸtiu, să am preferinÅ£e ÅŸi votul Academiei să mă enerveze, cum s-ar spune, în cunoÅŸtinţă de cauză. Parcă aÅŸa a fost întotdeauna… Anul acesta am avut suficient Campari ÅŸi în pauzele de publicitate (multe!) am ascultat ÅŸi un superb single al unei formaÅ£ii englezeÅŸti, care îşi va lansa un nou album în martie…
Am mizat, în ordine, pe „Frost/Nixon”, „The Reader”, „Milk”… Filme deloc perfecte (nu există aÅŸa ceva, doar filmul meu va fi perfect…), cu finaluri ratate, mai ales ultimele două, dar fiecare cu multe calitaÅ£i, cu partituri actoriceÅŸti memorabile – Frank Langella, Sean Penn, Kate Winslet, Ralph Fiennes. De altfel, Penn ÅŸi Winslet au câştigat Oscarul pentru actor ÅŸi actriţă într-un rol principal. Trofee meritate. Dar de ce, uneori, nu se acordă ÅŸi un Oscar ex-aequo?
Cel mai bun film, aşa cum m-am temut, a fost declarat „Slumdog Millionaire” – o melodramă pasabilă, bunicică pe unele porţiuni, clişeizată, o poezie a mizeriei filmată bine, în lungi secvenţe, de Danny Boyle, dar oricum mi se pare exagerat ca acest film să troneze peste anul cinematografic 2008. Păcat. La fel s-a întâmplat şi cu alte ocazii. Cine îşi mai aminteşte, de exemplu, de oscarizatul „Crash” (2006)? (Am discutat subiectul cu ceva ani în urmă pe CineMagia).
Marele favorit, „The Curious Case of Benjamin Button” (13 nominalizări!) – un film plicticos, sufocant, a ratat toate premiile importante. Oscarul pentru machiaj mi s-a părut cel mai previzibil şi meritat de producţia lui Fincher (deşi Brad Pitt face un rol foarte bun). Sper că acest film, prin subiectul său straniu (la modă pentru un anumit segment al cinefililor), să reactualizeze filmul lui Coppola „Youth Without Youth” („Tinereţe fără tinereţe”), lansat în 2007 , după o nuvelă de Mircea Eliade şi cu mulţi actori români (inclusiv Marcel Iureş şi frumoasa Alexandra Maria Lara), o peliculă trecută cumva neobservată. Pe nedrept, după părerea mea.
Oscarul pentru cel mai bun regizor trebuia disputat între Gus Van Sant şi Ron Howard, dar Danny Boyle a luat totul, ca un învingător… gonflat (sorry!).
Din anul cinematografic 2008 am mai reţinut:
„The Revolutionary Road” (Kate Winslet – admirabilă, Leonardo DiCaprio – un actor tot mai bun, dar prejudecata în ceea ce-l priveşte, după „Titanic”, se lasă greu învinsă, mai ales că DiCaprio refuză să îmbătrânească) – un film despre bovarismul suburbiei, excelent filmat de Sam Mendes, înfăţişând o lume nespectaculoasă, banală şi mediocră, dar care îşi are suferinţele şi tragediile ei, cât se poate de reale;
„Vicky Cristina Barcelona” al lui Woody Allen – un film de o energie molipsitoare, cehovian, despre relaÅ£ia America-Europa, despre lucruri serioase ÅŸi frivolităţi, despre sentimente profunde ÅŸi emoÅ£ii caricaturale. Iberica Penelope Cruz – strălucitoare, apetisantă -, a fost răsplătită cu un Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin;
„Valkyrie”, film remarcabil, cu un subiect care trebuia transpus cinematografic, dar se pare că regizorul Bryan Singer şi Tom Cruise (în rolul lui Claus von Stauffenberg, ofiţerul care a condus atentatul nereuşit asupra lui Hitler, cel de la Vizuina Lupului, cartierul general al Führer-ului), cu presa germană pusă pe capul lor, monitorizându-i, au fost timoraţi/inhibaţi de adevărul istoric – „icoana martirului Stauffenberg”–, sfârşind prin a-şi submina imaginaţia.

PriviÅ£i filme bune, măcar uneori. Sunt ca un remediu ÅŸi un refigiu pe vreme de criză, în deÅŸertul acestei campanii electorale în Basarabia, o campanie care exibă, ca niciodată, ai zice, în ultimii 20 de ani, mizeria umană. TicăloÅŸia (comunistă-democrată-creÅŸtină-liberală-socialistă… ÅŸi cea de presă) trăită abundent, ultimativ, de parcă n-ar mai exista o a doua zi. Uite că am făcut o declaraÅ£ie politică, într-un an când la Ceremonia Oscarurilor declaraÅ£iile politice au lipsit cu desăvârÅŸire.
Mai mult – în revista „Contrafort”, care va apărea  sâmbătă, 28 februarie. Sper să am loc.