Vasile Gârneţ

Chiar dacă se va vedea până la urmă președinte confirmat, Igor Dodon pornește la drum cu un imens handicap de imagine. Toată lumea a văzut cum și-a dobândit el victoria (încă disputată) în aceste alegeri: calomniind, mințind și furând voturi. Ajutat de cel împotriva căruia ne anunța fals și demagogic că luptă – Vlad Plahotniuc și holdingul său media. Nu mai are rost să reluăm șirul scabrozităților și al minciunilor sfruntate prin care și-a clădit Dodon victoria, folosind resurse financiare uriașe (începând din vară, mi s-a pus aproape zilnic în cutia poștală un nou exemplar colorat al ziarului „Socialiștii”). Să mai amintesc și de corturile de campanie ale PSRM, presărate prin tot orașul, cu tineri activiști, dar și cu femei îndoctrinate, de regulă rusoaice, care te acostau obraznic, spunându-ți că trebuie să alegi „Кандидат который спасёт страну!” (Candidatul care va salva țara). Banii veniți pe filieră străină, din offshor-uri (s-au citat insulele Bahamas) ar fi trebuit să servească un temei mai mult decât suficient pentru ca Dodon să fie scos din cursa electorală. Dar acest lucru nu intra în planurile strategilor, pentru că foarte repede s-a văzut că Dodon era unul dintre scenariile pe care le-a lansat în această campanie Plahotniuc și staff-ul său.

Pot exista voci care să spună că n-ar trebui să facem caz de discursul mincinos și toxic al lui Dodon, pentru că așa sunt în general campaniile electorale, se vorbește mult, iresponsabil, pe după ureche, cu destule născociri, exagerări, speculații menite să surprindă vulnerabilitățile adversarului. Nu este tocmai așa. Pentru un public cum e cel basarabean de la țară, care se informează doar de la televizor, mai precis, de la 2-3 posturi cu acoperire națională, având același patron, aceste minciuni au prins, și-au făcut lucrarea. Maia Sandu, care făcea rost cu mare greu de bani pentru a se deplasa în teritoriu, trebuia să combată toate aceste minciuni, să le spună oamenilor că nu vor veni sirienii, că nu este împotriva bisericii, că nu va închide școlile, că nu vor veni soldații NATO și nici jandarmii români, că nu-l va grația pe Filat și că nu va semna decretul privind Unirea cu România a doua zi după depunerea jurământului de președinte…

Una dintre cele mai perfide manipulări de care s-a folosit Dodon a fost să spună că Maia Sandu este susținută în campanie de Vlad Plahotniuc. Pentru că oligarhul a declarat, la retragerea lui Lupu, că va susține candidatul proeuropean cu cele mai bune șanse, adică pe lidera PAS. În realitate, holdingul lui Plahotniuc, instituțiile statului și Partidul Democrat, cu majoritatea primarilor săi din teritoriu, au lucrat împotriva Maiei Sandu. Declarația falsă pe care a făcut-o Plahotniuc cu privire la sprijinirea candidatului proeuropean i-a servit lui Dodon pentru a debita pe toată durata campaniei electorale că Maia Sandu aparține sistemului, că a furat și fură alături de ei. Și toate aceste enormități se spuneau despre un candidat care nu a avut bani pentru a tipări măcar un singur billboard pentru fiecare sector din Chișinău.

La cât de supărată e lumea pe sărăcie și corupție, Maia Sandu ar fi câștigat aceste alegeri dacă guvernarea oligarhică, lipsită de legitimitate, nu ar fi ridicat obstacole în fața ei: sabotând/limitând votul diasporei, organizând turismul electoral care a stimulat, contra plată, „statalismul moldovenesc” al transnistrenilor, trezindu-i din apatie și dispreț pe găgăuzi, profesând votul multiplu și falsificând procesele verbale ale secțiilor de vot ș.a.

Dodon va câștiga poate președinția, dar legitimitatea sa este mânjită de metodele ilegale prin care a ajuns în acest post. Asta-l va lipsi de credibilitate și de respectul pe care s-ar cuveni să-l aibă cetățenii pentru cea mai înaltă funcție în stat. Dodon va trebui să demonstreze că elanul său anticorupție din campanie, demagogic, și mai ales torpilat de propria biografie și de averile mari pe care le-a adunat, este unul real. Va trebui să-l confrunte deschis pe Plahotniuc, omnipotentul coordonator din Moldova. Nu vor mai ține sloganurile generale: „să scăpăm țara de corupție”, „să înlăturăm oligarhii și mafia de la putere”. Dodon va trebui să le spună pe nume acestor persoane și să ceară eliberarea justiției de sub controlul politic. Toate acestea vor constitui un test foarte serios pentru credibilitatea și așa avariată a lui Igor Dodon, cel care chiar în primele zile de după alegeri a ales să vorbească într-un limbaj dublu: unul pentru moldoveni și altul pentru televiziunile rusești. Moldovenilor le promite unitate și pace, iar rușilor le spune că Moldova va fi federalizată, că va încuraja o împăcare grabnică cu Transnistria și că prietenia noastră seculară cu Rusia va căpăta un impuls revigorant.

Igor Dodon, ca președinte, va avea o mare problemă cu intelectualitatea din R. Moldova, în fața căreia n-are nicio autoritate și în mijlocul căreia n-are aderenți (poate doar câțiva, dar și aceia, via Plahotniuc, ei însă n-ar recunoaște-o niciodată). La această falie, ca și comunistul Voronin, Igor Dodon a lucrat permanent: intrând cu bocancii în cultură și în istorie, indicându-le scriitorilor în ce limbă să scrie („moldovenească”) și spunându-le artiștilor cărei culturi îi aparțin. A și amenințat în campanie că va face ordine la Academie, deranjat de pro-românismul ei. Sper să nu inițieze, cum făcuse Voronin la vremea lui, cu rezultate lamentabile, rușinoase, „uniuni de alternativă” ale scriitorilor și jurnaliștilor.

Într-un text mai vechi, publicat în „Ziarul Național” în octombrie 2015 („Chiar trebuie să traversăm și UsatoDodonia?”), foloseam termenul „Dodonia” ca pe o posibilă proiecție pentru viitorul țării. Acum Dodonia pare să se fi instaurat, cu toate calificativele pe care le vedeți în titlul acestui text. Mă gândesc că ar trebui, poate, să mai adăugăm un prefix nou: „PlahoDodonia”. Ce va fi, vom vedea. În Moldova, ca și-n alte părți, e valabilă aceeași regulă: trebuie să trăiești mai mult ca să vezi cum se termină.