Vasile Gârneţ

Alegerile prezidențiale din Moldova, dincolo de intriga lor dramatică, în plină desfășurare și încă nedecisă, ne-a oferit revelația unui nou pol politic despre care până acum câteva luni nimeni nu ar fi putut spune ceva consistent. Maia Sandu, Andrei Năstase și construcțiile politice care stau în spatele lor reprezintă o forță credibilă, viabilă, cu bune șanse de evoluție. O soluție pentru dezamăgirile noastre legate de „Alianțele pentru Integrare Europeană”. Mult timp, vă amintiți, liderii acelor coaliții, care au guvernat Moldova după 2009, ne-au tot vorbit despre nevoia de continuitate, despre lipsa de alternativă la guvernările lor și la ceea ce ne pot oferi ele. Acest discurs a căpătat de-a lungul celor șapte ani alura unui adevărat șantaj. „Dacă nu noi, atunci cine? Veți vota cu Voronin, cu Dodon? Vreți în Uniunea eurasiatică? Nu vreți parcurs proeuropean?”, clamau pe întrecute Filat, Lupu, Ghimpu și ceilalți, atunci când erau încolți de jurnaliști și de societatea civilă, când li se reproșa lipsa de eficiență și consecvență, corupția, nepotismul, tergiversarea reformelor ș.a.m.d.

Și trebuie să recunoaștem – nici nu e foarte greu, dacă urmărim presa și cursul evenimentelor – că mult timp acest șantaj a funcționat. A fost o perioadă când le-am căutat justificări și scuze pentru greșeli și gafe, am ținut cont de „nefasta moștenire Voronin”, de „greutățile obiective” pe care le întâmpinau aleșii noștri, nu puteam trece cu vederea interminabilul boicot al comuniștilor și, de cealaltă parte, ne bucuram de sprijinul Occidentului, de generozitatea partenerilor noștri de dezvoltare. Sintagma „Moldova, povestea de succes” suna atât de armonios, atât de solar în gura lor, încât sfârșisem prin a crede și noi în ea, chiar dacă semnele unei vieți mai bune, mai îndestulate, se lăsau așteptate. Mai ales că pericolul geopolitic, din partea Rusiei, era, cum este și azi, o realitate.

I-am iertat, i-am înțeles, am tot încercat să avem, nu-i așa, o viziune globală, ne-am străduit să nu pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor, și i-am tot votat. E drept că ultima dată, în noiembrie 2014, am făcut-o mai degrabă în silă, scrâșnind din dinți și cu speranța că vor fi înțeles flăcăii ăștia ai noștri proeuropeni din greșelile săvârșite, că de-acum încolo se vor comporta altfel: mai corect, mai moral, mai responsabil.

Ei bine, jaful bancar, dispariția miliardului, a pus capăt acestui „concubinaj politic bolnav și vinovat”. Nu mai încăpea loc nici de idilă, nici de „sprijin pragmatic” între guvernanți și alegătorii lor. Golul din bănci a înghițit, ca o gaură neagră, glorioasa „AIE”. Și cum natura are oroare de vid, au apărut pe fundalul protestelor populare din anul 2015 două forțe politice noi: Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, condus Andrei Năstase – formațiune născută din „patul germinativ” al Mișcării civice cu aceeași denumire –, și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de Maia Sandu.

Aceste două partide, care și-au unit forțele în actualele alegeri prezidențiale într-un bloc la care a aderat și nucleul necorupt din PLDM, au reușit să cucerească într-o măsură apreciabilă încrederea electoratului. Noile formațiuni sunt, în mare, produsul, proiecția voinței populare, dincolo de activitatea și munca liderilor și activiștilor săi care merită tot respectul și admirația, pentru că populația a rupt orice legătură cu partidele proeuropene compromise, pe care le-a votat, sub șantaj, în ultimii 5-6 ani. Marele test pentru această construcție politică bipolară este turul doi al prezidențialelor, acolo unde șansele de victorie rămân palpabile, chiar dacă handicapul după primul tur, în raport cu exponentul prorus, este unul semnificativ. Mobilizarea din aceste zile, îndemnurile și apelurile, concentrarea societății civile și a multor personalități ale vieții publice și culturale în jurul candidatului comun al forțelor antioligarhice ne îndreptățesc să credem că victoria este posibilă. Și ar fi păcat dacă stratagemele mocirloase ale puterii (cum sunt refuzul de a permite studenților de a vota la locul de studiu, lipsa de dorință de a deschide noi secții de vot în străinătate, interdicția pentru cei din diaspora de a vota cu buletinul valabil etc.) ar zădărnici această șansă, tăind din entuziasmul și civismul popular regăsit, într-o perioadă în care depresia, descurajarea păreau iremediabil instalate în Moldova.

Indiferent însă de rezultatul votului din 13 noiembrie, un nou test, poate mai important decât cel de acum, va fi cum își vor gestiona acești noi lideri politici, Maia Sandu și Andrei Năstase, ascensiunea rapidă, ipostaza de captatori ai speranței renăscute a basarabenilor. Vor fi ei capabili să păstreze această coeziune și solidaritate și pentru alegerile parlamentare, cele care dau de fapt adevărata putere în Moldova?

Nu știm cum vor evolua evenimentele, ce negocieri se vor mai purta, cum vor arăta viitoarele alianțe, dar important este ca noii lideri politici și echipele din spatele lor să rețină lecția trecutului recent și să nu repete eșecul predecesorilor lor, care, la fel, acum 7 ani, debutau sub cele mai favorabile auspicii la sfârșitul epocii Voronin.