Vasile Gârneţ

Cât de fragilă și imprevizibilă este viața! Am fost vineri seara la o frumoasă lansare de carte la Radio Europa Liberă – excelentul volum semnat de Valentina Basiul, Prin ochii presei. Moldova, un sfert de secol –, m-am întreținut cu niște prieteni de la Berlin, care au făcut o escală la Chișinău în drumul lor spre Kiev, și am reușit (ce fericire!) să-mi repar rapid calculatorul care se gripase. Și în fața monitorului m-a surprins cutremurul de pământ de la 2 și 11 noaptea… Am privit cu scepticism legănatul lustrei din tavan și zăngănitul veselei la bucătărie, m-a surprins neplăcut durata acestui balans, pentru că mi s-a părut prea lung, prea insistent. Am trăit și alte zguduiri tectonice de la noi (despre cel din 1977 am auzit la Volgograd, fostul Stalingrad, unde îmi făceam armata la ruși), pe cel din ’86 l-am simțit la etajul nouă, în căminul rezervat redactorilor de la editură de pe strada Florilor din Chișinău, apărându-mă de cărțile care cădeau din rafturi. De data aceasta nu m-am speriat la fel de tare și nici n-am auzit hărmălaie în bloc, n-am văzut ca lumea să iasă pe scară, după ce totul s-a liniștit, și să discute aprins despre cele întâmplate. Dar am avut un sentiment neplăcut: mi s-a părut nedrept ca o calamitate absurdă și necontrolată de om, cum e un cutremur de pământ, să-mi dea peste cap niște planuri de viață, niște proiecte care m-au acaparat. „Nu se poate, nu se poate!”, mi-am zis.

Și cum eram sub impresia acestei revelații existențiale, care mi-a arătat cam cum se poate sfârși totul, dincolo de ce ni se pare nouă că e corect sau incorect pe lumea asta, nu m-am gândit la o relație cu politicul și cu nefericirea basarabeană, dar am remarcat că ubicuul Marian Lupu, cel cu autobuzul și pliantul propagandistic într-o campanie prezidențială care oficial încă nici n-a început, a făcut o asociere între „revolta subterană” din Munții Vrancei și „cutremurul politic” ce stă să se producă în R. Moldova pe 30 octombrie. Marian Ilici se bucură că am scăpat fără jertfe în noaptea de 23 spre 24 septembrie, dar se gândește serios la o eventuală destabilizare în societate, în țară, dacă se va vota greșit la alegeri:

„Gândindu-mă la cutremur, spune Marian Lupu pe Facebook, vreau să spun că la fel e și destabilizarea în societate, în țară. Orice om normal vrea progres, construiește pentru familia sa, muncește să ajungă mai bine, merge înainte. Un cataclism politic, peste noapte, ne poate arunca în trecut cu ani și decenii… Am pierde încă o dată cursul de dezvoltare europeană, am număra distrugerile și „victimele”, ar trebui să curățăm ruinele, să refacem ce-am pierdut! În această toamnă vom mai fi zdruncinați! (sic!) Dar e în puterea noastră să ținem Moldova pe calea cea dreaptă, spre un nivel de viață european pentru cetățenii noștri! Depinde de noi, să nu admitem un cutremur politic.”

Îmi aduc aminte că, în alegerile din 29 iulie 2009, Marian Lupu ne adresa de pe billboard-urile cu care împânzise toate răscrucile de drumuri din Moldova un alt îndemn părintesc: „Să oprim războiul politic!” Nu știu cât a avansat Marian Ilici cu acest proiect pacifist al său într-o țară pârjolită nu de niște invadatori străini, ci chiar de propriii guvernanți, dar știu că s-a aciuat foarte comod în Partidul Democrat, dirijat, controlat și finanțat de Plahotniuc. Ca președinte PD, Marian Lupu îndeplinește rolul unui purtător de cuvânt de mucava. Nu hotărăște nimic, asta spun toate sursele și „agenții sub acoperire” din PD, execută doar partitura scrisă de coordonator, iar de luni bune, de dinaintea acestei campanii prezidențiale, era ca și dispărut din viața politică. Nu mai conta deloc, nu avea niciun fel de ambiții, încât am crezut că s-a renunțat la serviciile sale. Dar nu, a fost reactivat din nou, chemat să-și reia discursul bombastic și cacofonic, pentru a ne promite că vom avea, așa cum au remarcat cu ironie mulți observatori, „un program concentrat pe creșterea dinamică a nivelului de trai al cetățenilor” (creșterea asta dinamică să nu ne dea amețeli!).

Ai impresia că Marian Lupu a fost plecat pe Planeta Marte È™i nu s-a mai È›inut la curent cu evoluÈ›iile de pe Pământ È™i, în speță, cu starea de fericire a moldovenilor. Mă întreb cum a reuÈ™it să acumuleze, peste noapte, tocmai 9 procente în sondajele date publicității în ultimele săptămâni?…

Dar ceea ce șochează cel mai tare este ușurința, iresponsabilitatea cu care recurge la o metaforă – cea a cutremurului de pământ (or, puțin a lipsit, spun specialiștii, până să se ajungă la pagube și suferințe umane) –, adică nu se teme deloc de răzbunarea cuvintelor. S-ar fi cuvenit un pic de respect față de ceea ce ne depășește, un pic de reținere… metafizică. Ți-ai găsit! Președintele PD rostește indecent cuvântul „cutremur” pentru a lansa un mesaj electoral: votați-mă pe mine, exponentul PD, garantul stabilității tectonice a Moldovei!

Marian Lupu are la BucureÈ™ti un corespondent în ce priveÈ™te gargara politicianistă È™i enormitatea comparaÈ›iilor enunÈ›ate. L-am numit pe fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, care tocmai a afirmat că meseria de politician comportă mai multe riscuri decât cele la care se expun soldaÈ›ii români în Afganistan – declaraÈ›ie ce a stârnit un val de critici È™i comentarii indignate, inclusiv în rândurile armatei.

Republica Moldova nu are soldați în Afganistan, dar felul cum arată „pe interior” – vorba aceluiași Marian Lupu – acest stat al nostru, care chiar este o butaforie creponată, nu o construcție instituțională făcută să servească oamenii, aduce izbitor de mult cu un câmp de luptă. Și „meritul” pentru această câmpie devastată revine în bună parte și Partidului Democrat. Orice ar spune, orice ar declara exponenții săi, sună prost, se leagă ca nuca de perete: când vorbesc de „stabilitate”, toată lumea înțelege „stabilitatea hoțiilor și abuzurilor”, când perorează despre reforme, te întrebi ironic: cine să le facă? Tot ei, politicienii care le-au îngropat sub un maldăr de interese criminale?

Sigur că poÈ›i specula orice dramă È™i formula cum îți vine la gură, dar când te afli la fundul craterului pe care l-ai săpat tu însuÈ›i, să faci teoria stabilității tectonice È™i a grijii pentru „landÈ™aft” sună jalnic È™i greÈ›os. Ca È™i deviza PD în alegeri „Împreună vom fi mai puternici!”… ÃŽmpreună cu cine? Mai puternici să facem ce?… Da’ poate ne mai lăsaÈ›i, domnilor?

***

Cei mai criticați candidați la prezidențiale, urmărind presa, sunt Andrei Năstase și Maia Sandu. Vinovăția lor cea mare constă, se pare, în faptul că încă n-au reușit să se certe, să se despartă definitiv și că mai hrănesc publicul cu mitul „candidatului comun”. Asta îi înfurie pe analiștii și comentatorii „independenți”, care aprind zilnic fitiluri: poate-poate or detona bomba despărțirii dintre cei doi spartani ai dreptei antioligarhice și proeuropene. Socialistul Dodon, care cheltuiește enorm în această campanie încă nedeclanșată, promite să câștige alegerile din primul tur. Ziaristul Dmitri Ciubașenco, ancorat în golful Partidului Nostru…, adică al lui Renato Usatîi, face mutări strategice pe tabla de șah: pe lângă faptul că ne va scăpa de oligarhi și de unioniști, promite să mute capitala Moldovei pe Nistru, la Mărgioara. Mihai Ghimpu, unionistul reșapat, le cere celorlalți candidați pro-români să se retragă în favoarea sa, pentru că, el, președinte PL, are șanse mai mari. Ceea ce automat stârnește legitima revoltă a unui alt veteran al mișcării unioniste: Vitalia Pavlicenco.

Dar cel mai tare mesaj lansat de candidații la prezidențiale este cel al lui Mihail Garbuz, liderul partidului „Patrioții Moldovei”, care ne anunță, simplu și direct, într-un videoclip electoral, că el este omul ales de Dumnezeu… Ce să mai spui? Te cuprinde așa o melancolie fără nume și fără mântuire. Pur și simplu nu poți să crezi că Dumnezeu are „gusturi” atât de mediocre!