Vasile Gârneţ

„ … şi vine o zi când înţelegi că n-a mai rămas nimeni nici băiatul acela cu nume ciudat – Semproniu care stătea singur pe marginea apei, când noi ne jucam şi el vedea acolo o vegetaţie stranie căreia-i punea numele noastre, rostindu-le încet şi ameninţător: Ioana, Marcu, Ilarion, Iolanda, Ignat… veneam lângă el să [...]

Read Full Post »

nu-mi puneam întrebări fundamentale
în dimineaţa aceea de sâmbătă
aşa mergeam pe stradă, recitând din Gellu Naum:
„se pare că la capătul tăcerii trece o neorânduială
stârnită de pustiul lumii…”
repetam acest vers din poetul cu care băusem – prin ’93,
în secolul trecut – un ceai în casa lui din Vasile Lascăr
(era şi doamna Liggia, care mă privea cu multă blândeţe,
ţinea în braţe o pisică roşcată – atmosferă plăcută, familială,
doar că eu am început să tremur când Gellu a răsfoit
cartea mea de poeme despre un personaj în grădina uitată…)

acum era devreme şi linişte
purtam pe umăr un înger nehrănit
refuzam să discut cu el
problemele pe care le am eu cu mine
la ce mi-ar folosi? mă întrebam supărat
în ultimul timp mă îndoiesc tot mai mult
că există Dumnezeu
şi asta înseamnă că suferinţa mea
nu are niciun rost…

Read Full Post »

                                 pentru Mariana Codruţ trăiam departe de mare, mă feream de oglinzi şi de mulţimile care se bucurau şi se rugau cu aceeaşi fervoare acum acolo era linişte şi eu puteam să observ: unul dormea, ceilalţi îi apărau somnul şi nu se dumereau că el era deja mort, că avea gura împlută cu întuneric şi [...]

Read Full Post »

precum rugăciunea sau meditaţia care nu plictisesc niciodată tot aşa priveam la nesfârşit filmele lui Tarkovski în anii studenţiei mele sovietice (pe atunci filmele lui erau o formă de rezistenţă prin cultură pe care noi o îmbrăţişam orgolioşi şi voioşi la grămadă) ţin minte ne adunam clandestin în localuri de la periferia                                                                              oraşului – [...]

Read Full Post »

melancolii care-mi privilegiază reflecţia privesc fotografia tatălui meu plecat dincolo seamănă cu Peter O’Toole – acelaşi zâmbet                                      mirat şi ironic de parcă ar şti ce mi se întâmplă aş vrea mult să mă întrebe ceva astăzi însă morţii ne umilesc prin indiferenţă

Read Full Post »

vara, anul acesta, mai ales serile am avut curajul de-a ne judeca singuri ne detaşam de umilinţă strigam cu glasul umed mai androgin ca oricând în încăperi capitonate viaţa mea în Basarabia, începeam descriptiv respiră un aer de temniţă abandonată stăm aici şi hrănim (nu supăra pe nimeni pluralul) o ceremonie exotică neîntreruptă subvenţionăm dezastrul [...]

Read Full Post »

sunete şi tăceri prelungite ca la Tarkovski – un cadru tocmai potrivit pentru distilarea emoţiilor şi trăirea unei disperări        (din multele pe care ţi le oferă generos Basarabia) acum cel mai bine e să te refugiezi în liniştea sonetului sub falduri metaforice să descrii fiinţe palide – proustiene sau peisaje care să te tulbure [...]

Read Full Post »

personajul Clarisa revine noaptea când lumina exagerează culorile are ochii verzi şi buzele roşii ţine mâinile împreunate într-un gest simplu şi asta o încarcă şi mai mult de graţie dar eu tac, nu comentez nici într-un fel mă priveşte şi spune: “cum stai tu/ într-o casă întunecoasă şi tristă şi goală/ îţi inventezi suferinţele tale/ [...]

Read Full Post »

seara dreptul meu la tristeţe care nu e decât o formă de oboseală mă simt ca un vehicul împotmolit stau în lumina scăzută a camerei privesc fără să făptuiesc şi se lasă aşa o tăcere ca pe lama cuţitului mai există şi Ioana cu marea ei pasiune                              pentru violoncel romanţioasă şi contrastantă până la [...]

Read Full Post »

dimineaţa în Střešovice la Praga e o linişte cum nu se poate descrie mă simt de parcă aş cunoaşte pe toată lumea trec pe lângă casa lui Havel fac fotografii din mai multe unghiuri deşi edificiul cu două nivele şi steag e unul obişnuit pentru cartierul acesta doi tineri în uniforme albastre completează imaginea din [...]

Read Full Post »