Nr. 11-12 (193-194), noiembrie - decembrie 2010

O problemă superfluă? 

articol: 

De cîte ori nu am avut, fiecare dintre noi, în ultimii ani, impresia că sîntem copleşiţi de treburi?; că scadenţele pentru fiecare lucru de făcut ne sufocă?; că nu mai reuşim, din acest motiv, să ne ocupăm, cum se cuvine, de noi înşine (adică să trăim cum ne-ar plăcea), de familiile şi de prietenii noştri (pe care îi vedem din ce în ce mai rar şi, mai totdeauna, pe fugă)?; cu un cuvînt, că „nu mai facem faţă” atîtor solicitări?

articol: 

Cartea Eu, fiul lor, subintitulată „Dosar de Securitate”, conţine 500 de pagini din totalul de 10 000 de pagini adunate în 18 dosare de urmărire a lui Dorin Tudoran de către diferite instanţe ale Securităţii.

articol: 

Iepurii nu mor. Textul lui Ştefan Baştovoi respiră o inocenţă puerilă, e îmbibat ingenuu în faldurile memoriei, comunică substanţial, prin fire tentaculare, cu realităţile unei lumi crepusculare, în magma căreia, încă nestinsă, înfăptuieşte o submersiune dezangajată de orice patimi. Descrierea deconstructivistă a instituţiei şcolii, înglobând toate modelele desăvârşirii, fizică (sportivi care aleargă, p. 20) şi spirituală (pioneri eroi [...] stăteau şi nu le era frică de nimic – p.

articol: 

Până nu demult aş fi considerat că cele mai frumoase pagini despre Paris le-au scris un Ernest Hemingway („Paris est une fête”) sau un Julien Green („Paris”). De când am citit însă ultimul volum semnat Mircea Cărtărescu, Frumoasele străine, îl adaug cu uşurinţă micii mele galerii preferate atunci când este vorba despre cel mai frumos oraş din lume, „acest oraş la fel de fundamental minţii noastre ca intuiţia spaţiului şi timpului” (citat din Frumoasele străine).

articol: 

Cum arată vacanţa unui scriitor? Nu-mi place un răspuns banal, de genul: păi, cum să arate, se duce şi scriitorul ca tot omul la mare, să zacă într-un balansoar, sau să se plimbe pe faleză, asistând asfinţitul în întreaga-i splendoare şi revărsare de ocru şi jar. Pleacă la munte, eventual undeva în Maramureş, să soarbă roua ierburilor dimineţii în poiene virgine, să colinde codri de fagi, să guste mierea adunată de albine în stupi frumos orânduiţi sau, pentru că suntem în miez de iarnă, să facă nişte cristiane de efect pe pârtia de schi de la Predeal.

articol: 

Liliana Armaşu nu deconspiră cu tam-tam, în noul său volum de versuri, Singurătatea de miercuri (2010), artele sale poetice, după maniera unor poeţi care ţin neapărat să-şi definească poezia. De departe, textul liminal, Dezvăluire, s-ar preta unor asemenea formule. Din poem transpar tăieturile specifice ale poeziei care, ulterior, se vor multiplica şi intersecta în cadrul unor desene complexe în sepia. Prima senzaţie pe care ţi-o induce autoarea este cea de comunicare directă, întreţinută cu obstinaţie prin răvăşiri ale sufletului (feminin).

un P.S. la o dezbatere care nu va mai avea loc


I-am adresat „un fel de scrisoare deschisă colegului Mircea V. Ciobanu” şi, în loc să primesc un răspuns ca de la un coleg, m-am ales cu o lecţie de moralitate venită de la o instanţă superioară, un fel de „voce a colectivităţii”.

Am avut o lună noiembrie spectaculoasă. Pe scena politicului s-a jucat, ca întotdeauna, o piesă electorală grotescă, cu un număr record de candidaţi şi candidate la mult râvnitul fotoliu de parlamentar, în timp ce în arena vieţii literare, la Uniunea Scriitorilor din Moldova, se perpetua, nepermis de mult, un spectacol caraghios al absurdului, de râsul găinilor. Când e vorba de putere, oricând şi oriunde, prostia umană se ridică uşor la suprafaţă, descurajând orice urmă de raţiune şi bun-simţ.

„Cum s-ar chema scriitorul care a fost dat afară din şcoala secundară, a dezertat din armată (cu tanc cu tot, dacă e să credem legendele), a făcut un an şi jumătate de închisoare pentru această faptă, a avut tot felul de meserii ciudate şi, totuşi, nu se numeşte Jack Kerouac?” Numele lui e Andrzej Stasiuk. Este laureat al unor prestigioase premii literare poloneze: „Gdynia” (2010) şi „Nike” (2005). După Călătorind spre Babadag (2007), alte două cărţi i-au fost recent publicate în limba română la Editura RAO.

Ministerul Justiţiei (MJ) a emis pe 2 decembrie o decizie prin care este confirmată legitimitatea Adunării Generale a USM, în document indicându-se că noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor este Arcadie Suceveanu şi că USM este înregistrată în Registrul de Stat, în frunte cu noua conducere.

Analizând bilanţul Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor din 29 octombrie 2010 şi identificând direcţiile prioritare şi strategiile pe termen scurt şi lung, Consiliul Uniunii Scriitorilor se adresează colegilor de breaslă şi opiniei publice, pentru a comunica următoarele:

În data de 29 octombrie 2010, la Chişinău, a avut loc Adunarea Generală a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. La Adunare au participat 196 de delegaţi, astfel întrunindu-se cvorumul necesar pentru desfăşurarea, în condiţii statutare, a Adunării Generale a USM. Preşedintele în exerciţiu a prezentat raportul de dare de seamă pentru perioada mandatului său, pe marginea căruia au avut loc dezbateri.

La ora când predam revista la tipar încă nu ştiam dacă Narîşkin, Rusia – „partenerul nostru strategic de secole…” (apud Voronin) – au reuşit să deturneze (să calce în picioare, pe moldoveneşte) rezultatele alegerilor din 28 noiembrie din Basarabia, obligându-ne să privim spre Siberia. Depindem, iată, de cacofonicul şi egolatrul Marian Ilici Lupu, de marele combinator D. Diacov şi de miliardarul Vlad Plahotniuc, controversat om de afaceri (pentru Sergiu Mocanu e un mafiot cu acte în regulă), tot el un amic mai nou al scriitorilor.

Bilanţul scrutinului
Există o certitudine: după o campanie electorală istovitoare, 60 % din alegători au votat pentru Europa, în nici un caz pentru revanşa comunistă. Mai departe cuvântul decisiv îl au politicienii. Până ne vor da ei vestea aşteptată, să trecem rapid în revistă bilanţul scrutinului din 28 noiembrie 2010.