Nr. 11-12 (255-256), noiembrie-decembrie 2016

Dintr-o revistă reții mai mult interviurile și anchetele pe un subiect interesant, de actualitate, la care răspund scriitori care au ce spune și, de cele mai multe ori, o spun memorabil.

Mihai Ursachi, Marea Înfățișare. Poeme alese de Lucian Vasiliu. Fotografii de Natalia Gârbu (Cartier de colecție nr. 9). Legată, supracopertă, 256 pag. Proiect editorial cofinanțat de AFCN
 

Lista cărților pe care ți le-ai fi dorit înainte de târg (intră aici și titlurile comandate de prieteni) e mult mai mare decât lista cărților cumpărate de la târg. Întotdeauna a fost așa. Mai apar și surprizele, adică autori care ți-au scăpat, la care nici nu te-ai gândit.

Când am descoperit spațiul cultural francez, în urmă cu mulți ani, și dorind să mă integrez mai bine în noua (pentru mine) societate occidentală, am avut de la bun început dorința să cunosc operele autorilor francezi și francofoni recompensate cu cele mai prestigioase premii literare.

Se spune că litaniile și prohodul trebuie cântate de cei care au fost afini sau rude cu defuncții, cu cei care nu mai cuvântă, nu mai respiră, nu ne mai pot răspunde. Dar cum se întâmplă cu cărțile, publicațiile, editurile? Pe scurt: cu proiectele intelectuale?

Pe 30 noiembrie 2016, Centrul Național de Educație prin Artă (CNEA) a prezentat, în premieră absolută în Republica Moldova, spectacolul „Martiri” de Marius von Mayenburg, în regia lui Vlad Ciobanu. Scenografia este semnată de Ştefan Bâlba, iar designul/costumele de Ioana Ciobanu.

În societatea contemporană – și nu doar în Republica Moldova – filosofiei i se aduc critici din cele mai diverse. Una dintre ele este că filosofia ar fi de neînțeles pentru un nespecialist. Ea derivă dintr-o preconcepție – ideea că filosofia ar însemna „înțelepciune de viață” și că, implicit, ar trebui să fie accesibilă tuturor.

2 noiembrie 2016

Prin caracterul său formativ şi prin valoarea sa literară, romanul lui George Orwell 1984, publicat pentru prima dată în 1949, ar merita cu certitudine să fie studiat în licee.

Cu dragoste și mînie despre Republica Bananieră Moldova
 

Având în vedere că, de câțiva ani buni, batem pasul tot pe loc și comitem aceleași erori unii în raport cu ceilalți, începând cu luna septembrie, președintele Klaus Iohannis a emis câteva semnale importante privind o schimbare în abordarea României față de Republica Moldova. Din păcate, de cealaltă parte a Prutului, noul președinte ales are cu totul alte priorități decât schimbările în bine.

Nora Bossong s-a născut pe 9 ianuarie 1982 la Bremen. A studiat, între 2001-2005, la Institutul German pentru Literatură (Deutsches Literaturinstitut Leipzig), care face parte din Universitatea din Leipzig, apoi a făcut studii culturale, de filozofie și literatură comparată la Universitatea Humboldt (Berlin), la Universitatea din Potsdam, la Universitatea Sapienza (Roma). A publicat poezie și proză în reviste și în diverse antologii.

Dacă mi-ar fi spus cineva că voi citi cu o plăcere nebună un roman (aparent) pentru copii, lung de peste 200 de pagini, cu doar patru personaje centrale (între care un corb și un motan), despre tot soiul de vrăji, farmece și alte asemenea afuriseli, n-aș fi crezut. Dar când autorul e Michael Ende, când imaginația îi vibrează mai ceva ca-n Poveste fără sfârșit, iar narațiunea are un ritm drăcesc, nu ai nicio șansă de a rezista.

„N-am putut niciodată să rezist ispitei de a vedea ceva care nu există”.
(Ultima dorință, 186)
 

eram un mucea şi mucoşii mai mari din cartier mă puneau
să le povestesc ce citeam: poeme dramatice, nuvele istorice,
tot aşa... cînd mă ascultau, rîdeau de picau pe spate.

Dacă visezi oglindă… Ce e dacă visezi oglindă?… Că te oglindeşti în ea… Sau că o spargi, ce ţi se poate întâmpla?... A, asta e: dacă te visezi într-o oglindă, răsfrânt, fireşte, – sau, poate, nefiresc reflectat, – deci, să zicem – dacă te visezi într-o oglindă, răsfrânt, bineînţeles… – ce e de înţeles?... Păi bine, merge aici: răsfrânt?...

trebuia să avem și noi un trecut
trebuia să avem și noi un trecut o apă cu pești
argintii avântați într-un tur-retur de la malul meu
spre malul tău

Ce-i mai rămîne, astăzi, „stîngii” politice și culturale după implozia comunismului din 1989? Cum poate spera ea să recîștige adeziunea mulțimilor în jurul unui proiect federator? Răspunsul – paradoxal – la ambele întrebări este următorul: prin forța melancoliei. Așa s-ar putea rezuma teza cărții pe care o comentez astăzi. O teză, fără îndoială, ciudată, cum voi arăta puțin mai încolo.

Această carte avea toate șansele să nu apară niciodată, o tăcere impasibilă de peste un secol se putea prelungi la nesfârșit. Nu i-ar fi remarcat nimeni absența, întrucât nimeni nu știa să fi existat vreodată. Abia după apariția ei ne-am dat seama conștiincioși că a umplut un gol nevăzut.