Nr. 7-8 (201-202), iulie-august 2011

Diana Iepure, O sută cincizeci de mii la peluze, versuri. Prefaţă de Nora Iuga, Editura Casa de pariuri literare, Bucureşti, 2011
 

Belgia, uniune a flamanzilor şi a valonilor, s-a născut la 25 august 1830. Un spectacol de operă care s-a sfârşit pe atunci în urări patriotice. În 4 octombrie 1830 un guvern provizoriu decretă că „provinciile Belgiei, detaşate violent de Olanda, constituie un stat independent”. Hazard sau eroare, flamanzii, majoritari în această monarhie, susţin că neînţelegerea a plecat de fapt de aici: cum se face că într-o ţară unde două treimi din populaţie sunt flamandofone drapelul ridicat a fost totuşi francez?

Tragedia care s-a produs pe data de 11 martie 2011 în Ţara Soarelui-Răsare a avut consecinţe deosebit de grave şi se va întipări probabil pentru totdeauna în memoria colectivă a japonezilor. Acest adevărat dezastru ne-a bulversat şi pe noi, amintindu-ne încă o dată cât de fragilă este viaţa şi cât de nesigură este evoluţia unei comunităţi umane, oricât de înfloritoare.

Proiectul curated by_vienna cu genericul EAST by SOUTH WEST a generat o serie de expoziţii care, pentru cineva care ia un prim contact cu mediul vienez, pot părea o incomensurabilă hartă a artei contemporane, a comerţului defensiv cu bunuri simbolice. Ei bine, cele 21 de expoziţii adunate sub umbrela acestui proiect au fost imaginate de tot atîţia curatori din generaţii diferite, şi cu experienţe dintre cele mai diverse.

Soarele scăpăta după dealul Rădi, dar mai înainte îşi domolise puţin căldura în iazul dintre cele două sate, Coropceni şi Suhuluceni. Era sfârşitul unei zile de sâmbătă în plină vară – colb mult de la măturătorii de ogrăzi, fum de la cuptoarele ce rumeneau plăcinte şi pâine pentru oaspeţi, un zgomot de fond, înfundat: vaci, capre, gâşte, voci ale oamenilor, maşini, vânt, pleoscăit de valuri şi… peste tot năduf.

- o confruntare a surselor narative cu versiunea regimului comunist –
III. Practici culinare, legături de familie şi comportament social în timpul foametei
Ultimul compartiment al articolului este dedicat modului în care privaţiunile din anii 1946-1947 au influenţat obişnuinţele alimentare ale populaţiei, interacţiunile din spaţiul familial şi social.
 
Alimentaţia

Ivona, principesa Burgundiei este unul dintre spectacolele de licență ale studenților de la Facultatea de Arte Dramatice și Management Artistic, specialitatea ATC, clasa lui Vlad Ciobanu. Spectacolul e montat după piesa omonimă de Witold

Exilat în Franţa din 1975 şi scriind în limba ţării de adopţie din 1985 (romanul „Lentoarea”, urmat de „Identitatea”), Milan Kundera rămâne scriitorul emblematic al literaturii cehe contemporane - un creator excepţional, cu o biografie complexă, traversată de pasaje dramatice, chiar tragice uneori. S-a născut în 1929 la Brno, în Moravia, într-o familie de muzicieni.

După ce s-a stabilit în 1975 în Franţa, Milan Kundera a ales să scrie în limba noii sale patrii. Opera sa franceză diferă de cea scrisă în limba cehă atât prin genurile abordate (pe lângă roman şi piese de teatru, este tot mai frecvent eseul), cât şi prin întindere – noile volume sunt mult mai scurte şi mai concise decât precedentele.

„Cel ce vine de departe poate uşor să mintă.” Dar filosoful Gaston Bachelard, din pasa căruia am început să scriu acest text, se referă la „eroul mărilor”, care „se întoarce întotdeauna de departe”, „dintr-un dincolo”. Pe când eu m-am întors de la... Paris – un tărâm tangibil (şi din acest considerent accesibil sub aspect informaţional) pentru mulţi dintre noi prin intermediul burselor de studiu sau de cercetare, al proiectelor culturale şi al „schimbului de experienţă”, al conferinţelor şi festivalurilor...

„24 aprilie 19… O singură ieşire, la alimentara de după colţ. O jumătate de chiflă integrală, un iaurt degresat, o sută cinzeci de grame de parizer.”
„25 aprilie 19… Acelaşi lucru. Fără parizer – a rămas din cel de ieri.”
Cele mai multe pagini erau de acelaşi fel. Doar câteva excepţii în genul:

Cărţile lui Andrei Pleşu impun o vocaţie şi un destin spiritual cu totul aparte, în care tentaţia fragmentarităţii se uneşte cu spiritul de fineţe şi cu un impecabil demers analitic. Mai curând eseist decât filosof, Andrei Pleşu şi-a exersat talentul şi verva ideatică deopotrivă în domeniul eticii (Minima moralia), al eseisticii filosofice (Limba păsărilor) şi al criticii de artă (Călătorie în lumea formelor, Pitoresc şi melancolie, Ochiul şi lucrurile).

Am mai multe versuri/poeme preferate din Gellu Naum, unul dintre marii poeţi pe care i-a avut limba română. Dar la o fiecare nouă lectură descopăr altele. Astăzi, 1 august – Ziua de naştere a Poetului, ar fi împlinit 96 de ani –, mi-a plăcut mult acesta – Utilitatea migraţiilor („Faţa şi suprafaţa”, Editura Litera, Bucureşti, 1994, pag. 39). Există în acest poem un cuceritor scenariu – la care rezonez mult (suntem în august!) – al unei aventuri/evadări pe o „faleză cu nisipuri umede”.

(Intervenţie în cadrul Zilelor Literaturii Române la Chişinău, secţiunea „Proza nouă – spectacolul vieţii sau spectacolul textului?”)
 
Nu înţeleg ce înseamnă sintagma „spectacolul textului”, decât dacă separ cuvintele, ca, de alt­fel, nu-mi dau seama ce-o fi însemnând şi cealaltă – „spectacolul vieţii”. Nici chiar dubla mea ipostază de autor dramatic şi de romancier nu mă ajută cu nimic.

Bernhard Schlink mizează pentru a doua oară pe resorturile prozei scurte. După „Evadări din iubire” (2000), volumul de povestiri Minciuni de vară, recent apărut la Editura Polirom, vine să confirme acest demers. Cartea cuprinde şapte povestiri – Extrasezon, Noaptea din Baden-Baden, Casa din pădure, Străin în noapte, Ultima vară, Johann Sebastian Bach pe insula Rügen, Călătorie spre sud.

După Paris, Madrid, Berlin, Viena și Roma, Londra este a șasea mare capitală a Europei Occidentale pe care un intelectual nu are voie să o rateze. Ordinea acestor orașe este aleatorie, căci nimerești acolo, după cum ți-e norocul.

Încolonaţi, flancaţi de santinele – blânde, dar totuşi santinele, – eram mânaţi (poate că doar însoţiţi, însă gravitatea situaţiei ca finalitate mă făcea să mă gândesc că eram mânaţi) spre iad. Ştiam acest lucru. Făceam drumul primilor izgoniţi din rai şi noi, de asemenea izgoniţi din paradis. Numai că din alte motive decât cele care le-au fost imputate pionierilor excomunicării de la sânul Domnului. Mai bine zis, din alte cauze, dar, în cazul unora dintre noi, deloc exclus că anume din acelaşi motiv primar al căderii în păcat.

Spăl polonicul cum aş spăla capul unui prunc,

cu mare înţelegere îl îngrijesc,

mi-am dorit  şi-un uscător de păr ce stârpeşte păduchii

sau ceva similar care elimină gărgăunii din cap,

dar lumea-i lentă când e vorba de umanitate

şi rapidă atunci când neclintită stau la răscruce,

privind oameni şi-ntâmplări nici de pe lumea asta,

De ani şi ani, parcă nimic nu mai este ce pare a fi. Cel mai rău e că eu nu privesc nici acum, vai mie!, cu „înţelepciune” asemenea divorţuri dintre esenţă şi aparenţă. Mă revoltă un ins care, deşi cu bun renume de persoană democrată, civilizată, „europeană”, atunci cînd vreau să discut deschis ceva cu el, mă pune la punct răspicat: „cînd vorbeşti cu mine, tu să taci!” Sînt deziluzionată dacă, sub cele două-trei coroane pe care le poartă un alt ins pe-a lui frunte, e descoperită o ditamai...