Literatura de limbă engleză nu încetează să surprindă prin înaltul profesionism al scriitorilor care o reprezintă. Autorii de succes ajung să fie cu adevărat cei mai buni dintre cei mai buni, fiind capabili să completeze manuscrise foarte voluminoase într-un termen record, fără niciun compromis în privința calității. Romanele de 900 de pagini au devenit un lucru obișnuit pe piața editorială anglofonă și, cel mai important, ele își găsesc milioane de cititori. Despre Stephen King, cel mai popular romancier horror american, circulă zvonuri că ar putea să scrie 40 de pagini într-o zi. Bineînțeles, e doar un banc, fiindcă nici cea mai dotată dactilografă din lume nu ar fi în stare de o asemenea performanță. Totuși, Stephen King însuși a explicat într-un interviu recent că metoda sa e doar o chestiune de aritmetică elementară: dacă scrii câte 6 pagini pe zi, atunci ai gata un roman de 360 de pagini în două luni.
Nu mai puțin interesantă este metoda lui Frederick Forsyth, cunoscutul autor de thrillere politice britanic. Fiind un ins de modă veche, acesta continuă până în ziua de azi să folosească mașina de scris în locul computerului. Procesul său de realizare a unui proiect literar constă din trei etape. Mai întâi caută o idee și un subiect, apoi timp de câteva luni se documentează și elaborează în detaliu conținutul viitoarei cărți. Iar în final pleacă la țară, într-un loc izolat, și își scrie manuscrisul. Forsyth pretinde că poate să dactilografieze câte 10 pagini pe zi, fiind astfel capabil să finalizeze un roman de 100 de pagini în zece zile.
Autorul de science-fiction american Robert Silverberg a demonstrat un ritm al scrisului și mai accelerat. El a reușit să treacă lejer prin anii marii crize economice din perioada interbelică datorită unui angajament cu un editor căruia îi livra pe bandă rulantă romane siropoase de duzină. După cum mărturisește Silverberg, o astfel de ficțiune de maculatură îi lua doar 6 zile de muncă, iar onorariul primit era mai mult ca suficient pentru a-și plăti facturile de întreținere.
Se consideră că fiecare prozator își are propriul modus operandi. Dacă un Iain Banks prefera să-și petreacă doar trei luni pe an scriind, rezervându-și restul timpului unor perioade de acumulare, Ray Bradbury a urmat cu strictețe principiul nicio zi fără scris. Pe parcursul întregii sale vieți adulte, Bradbury nu a avut o zi în care să nu creeze.
Uneori concentrarea eforturilor asupra unui singur proiect literar pe o perioadă extrem de îndelungată se dovedește a fi o investiție foarte inspirată. Bunăoară, Gabriel Garcia Marquez și-a dedicat 20 de ani din viață elaborării romanului Un veac de singurătate, înfruntând multe dificultăți. Dar din momentul în care această carte a văzut în sfârșit lumina tiparului, Marquez a devenit unul din marii scriitori ai secolului XX și a fost unul dintre primii care au făcut ca fenomenul literaturii latinoamericane să fie cunoscut pe întregul mapamond.
Este evident că valoarea creației unui scriitor este cea care contează și nu numărul de cărți care-i alcătuiesc bibliografia. Există suficiente cazuri când un singur volum reușit echivalează cu o carieră literară împlinită, după cum a demonstrat-o J.D. Salinger, autorul romanului De veghe în lanul de secară.
Se consideră că nu poți să devii scriitor profesionist decât la o vârstă înaintată, după ce acumulezi suficientă experiență, iar Rimbaud reprezintă doar o excepție care confirmă regula. Totuși, există mai multe exemple de talente precoce. Françoise Sagan este unul dintre ele. Aceasta și-a scris romanul de succes Bonjour tristesse în anii adolescenței. În schimb Umberto Eco și-a lansat primul roman, Numele trandafirului, când se apropia de vârsta de 50 de ani, după ce a publicat un număr impresionant de studii științifice.
Chiar dacă ar putea fi etichetată ca un gen minor, de consum, literatura fantasy are un mare atu. Autorii de fantasy și-au demonstrat capacitatea de a scrie serii de romane ce surprind prin dimensiunile lor uriașe, iar fanii acestui gen sunt probabil cei mai avizi cititori, fiind în stare să devoreze dintr-o respirație serii ce însumează mii de pagini. J.R.R. Tolkien a fost cel care a inițiat această pasiune pentru cicluri de proză de mari proporții, ce amintesc de faimoasele saga scandinave. Dacă influentul său roman Stăpânul inelelor atinge o mie de pagini, atunci seria fantasy Roata timpului, elaborată în anii ’80 de Robert Jordan, însumează 14 volume de câte o mie de pagini, iar seria Discworld (Lumea-disc), inițiată de Terry Pratchett, este formată din 40 de romane scrise pe parcursul a 30 de ani. George R.R. Martin continuă de mai bine de trei decenii să lucreze asupra celei mai populare serii de fantasy din ultimii ani, Cântec de gheață și foc. Până acum din această saga palpitantă au fost publicate cinci volume de câte o mie de pagini, din cele șapte volume preconizate. Ca o dovadă a imensității acestui univers imaginar și a complexității cronologiei sale istorice, foarte recent George R.R. Martin a lansat o nouă carte de 700 de pagini, dintr-o miniserie de două volume, care prezintă istoria uneia dintre dinastiile regale de pe continentul Westeros din perspectiva unui narator fictiv.
Un alt scriitor de fantasy foarte în vogă, Steven Erikson, a reușit să elaboreze și să publice seria sa Malazan Book of the Fallen (Cartea morților din Malaz) pe parcursul a zece ani. Acest ciclu este format din 10 volume de câte 700 de pagini, iar primul volum a fost scris în doar patru luni și jumătate.
Și în sfârșit, R.A. Salvatore, care a publicat peste 80 de romane fantasy și science-fiction pe parcursul a 25 de ani, și-a scris volumul de debut The Crystal Shard (Ciobul de cristal) în doar două luni și jumătate, pornind de la zero, pentru a profita de o posibilitate neașteptată de publicare oferită de o editură. La scurt timp după aceasta, Salvatore s-a pomenit cu un apel telefonic de la editorul său care-i cerea subiectul unui al doilea volum. Pus în această situație incomodă, Salvatore i-a răspuns cu nonșalanță că va fi o poveste cu un elf întunecat și a menționat câteva nume pe care nu a fost în stare să le ortografieze. Bineînțeles, le inventase pe loc.
Rămânând în teritoriul literaturii de consum, scriitorul nipon Reiki Kawahara a manifestat un elan creator la fel de impresionant cu seria sa de romane Sword Art Online (Arta spadei online), care a stat la originea popularului serial de animație omonim. Prozatorul a reușit să lanseze câte un volum din ciclul respectiv la fiecare două luni, iar seria sa a depășit zece volume. Această prolificitate extremă poate părea suspectă și ne duce cu gândul la metoda așa-zișilor scriitori-fantomă, aplicată ocazional de anumite edituri.
Ca să facem o scurtă incursiune în literatura română, unul dintre cele mai ambițioase proiecte a fost Dicționarul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care ar fi avut nevoie de mai multe transmigrații succesive în câteva vieți pentru a găsi răgazul de a-l completa. Este cazul să ne amintim aici și de impunătoarea Istorie a literaturii române a lui George Călinescu. Iar cu câțiva ani în urmă scriitorul român Gheorghe Schwartz a completat un ciclu de ficțiune alcătuit din o sută de nuvele ce reconstituie istoria omenirii prin portretele a o sută de mari personalități, din Antichitate până în ziua de azi. Acest ciclu intitulat Cei o sută, publicat în 11 volume, a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
Nimeni însă nu a depășit performanța unui Guru indian pe nume Sri Chinmoy, care a scris 500 de cărți. Deschizând una dintre aceste opere de filosofie, aflăm file de un alb imaculat, în centrul cărora este plasat câte un sofism scurt de o frază, scris într-o stare de înaltă iluminare.
Ca un interludiu hilar, într-un episod din serialul de desene animate I am
weasel prezentat de canalul Cartoon Network, maimuțoiul IR Baboon reușește o performanță literară uluitoare. Editorul său, țistarul, îl angajează să scrie cea mai bună carte din lume, cerându-i să dactilografieze un manuscris de 4000 de pagini până la sfârșitul zilei de muncă, adică într-o oră. Baboon își îndeplinește angajamentul cu asupra de măsură, folosindu-și și labele posterioare pentru a bate mai repede la mașină textul. Rezultă o carte atât de proastă, de o agramație atât de atroce, încât îi transformă pe toți oamenii din lume în imbecili. La lansarea romanului respectiv, țistarul remarcă mai întâi faptul că titlul acestuia a fost ortografiat greșit, apoi se preschimbă din editor în critic literar și îi face o recenzie ad-hoc autorului cu blană, apreciind calitățile „autenticiste” ale scrisului său: „Dialogurile sunt prost scrise și cu siguranță nu ești un Shakespeare. Dar până la urmă reușești să arăți cum e să fii babuin.”
Și astfel ajungem la prodigiile tehnologice ale erei digitale și la inovațiile spectaculoase pe care le aduce în arta scrisului. Astăzi prin rețeaua Internet, acest ocean de electroni, mișună așa-zișii boți (prescurtat de la roboți), niște programe de virus care sunt capabile să inunde site-urile și rețelele sociale cu mase nestăvilite de text generat automat. Chiar și banalul redactor de texte Microsoft Word are integrată o funcție care este capabilă să genereze instantaneu o mie de pagini de salată verbală, cu desăvârșire lipsită de sens, dar un autor mai excentric poate să pretindă că e o creație literară de avangardă.
Însă lumea nu va mai fi niciodată la fel după ce mass-media internațională a anunțat știrea despre primul roman creat de o inteligență artificială computerizată care a câștigat un premiu literar important. Ce-i drept, este vorba de trofeul nipon Shinichi Hoshi, dedicat literaturii science-fiction, iar romanul în cauză poartă titlul sugestiv Ziua în care computerul a scris o carte. Organizatorii premiului Shinichi Hoshi au declarat, mai în glumă, mai în serios, că de acum încolo concursul va fi deschis și pentru extratereștri, inteligențe artificiale și animale, cu condiția ca prozele respective să fie scrise în limba japoneză.
Lumea este un spectacol care nu încetează să ne uimească. Iar nenumăratele texte lăsate peste secole de istorie sunt mărturie.