Evenimentele organizate de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, în preajma statuii lui Ștefan cel Mare, la Galeria la Rond, au devenit o tradiție. Pe data de 7 iunie 2018 aici a fost inaugurată expoziția „Voievozi și domnitori români – precursori ai Marii Uniri”, în prezența unui numeros grup de tineri de la instituțiile de învățământ superior din capitală.
Un șirag impresionant de nume: Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Petru Rareș, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu ș.a., până la Alexandru Ioan Cuza și regii Carol I și Ferdinand – domnitorul Marii Uniri. Fiecare dintre ei a contribuit, în funcție de mentalitățile vremii și împrejurările în care a domnit, la cristalizarea conștiinței naționale, la formarea și dezvoltarea statelor românești, a transmis urmașilor o ștafetă a virtuții și demnității.
Expoziția a fost inaugurată de domnul Valeriu Matei, director ICR Chișinău, care a subliniat cât de important este să ne afirmăm identitatea românească, să livrăm argumente solide în dezbaterea istoriografică de azi, în care discursul științific este înlocuit adesea cu poncife propagandistice, de un fel sau de altul. Vladimir Beșleagă (autorul romanului Cumplite vremi, o monumentală saga istorică din 4 volume, consacrată vieții lui Miron Costin) s-a referit la învățămintele marilor noștri înaintași, la opțiunile lor adesea tragice. Vitalie Ciobanu a vorbit despre nevoia de a insera istoria românilor în panorama evoluțiilor europene ale vremii; Ioan Mânăscurtă și Ianoș Țurcanu au adus fiecare propria mărturie legată de istorie ca factor de educație și sursă de inspirație literară.
Galeria e alcătuită din 22 de bannere, format mare, care aduc într-o formă concentrată informații, documente, fotografii (ctitorii, incunabule, gravuri și imagini de epocă etc.) legate de viața și personalitatea domnitorilor și regilor României. O formă de prezență a culturii în cetate, prin expresie vizuală, inserată în cotidian, capabilă să trezească emoții vizitatorilor, să le stimuleze dorința de cunoaștere și meditație despre trecut, prezent și viitor. Expoziția poate fi vizitată până pe 6 iulie 2018. Vă invităm să n-o ratați.
Vitalie STELEA