|
Poeta, eseista și prozatoarea Siri Hustvedt s-a născut la 19 februarie 1955, în orașul Northfield, statul Minnesota, din părinți de origine norvegiană. Este soția cunoscutului scriitor Paul Auster. Cărțile ei au fost traduse în șaisprezece limbi. Dintre titlurile autoarei menționăm: „Citindu-ți” (1983); „Ochii legați” (1992); „Tot ce am iubit” (2003); „Pledoarie pentru Eros” (2006); „Elegie pentru un american” (2007). Interviul care urmează a fost acordat ediției on-line a publicației franceze „Le Monde” în luna mai 2009.
Mrc: Este oare psihanaliza indispensabilă pentru o înţelegere a literaturii?
Siri Hustvedt: Nu. Mai ales că literatura are o istorie cu mult mai veche decît psihanaliza. Consider că este absurd să gîndim că avem nevoie de psihanaliză pentru a înţelege istoria. Bineînţeles, teoriile psihanalizei ne pot ajuta şi sînt foarte interesante în critica literară.
Suzi: Poate servi psihanaliza ca sursă de inspiraţie?
S. H.: Nu cred că există un singur model teoretic suficient pentru a înţelege lumea. Aceasta nu poate fi înţeleasă și învăţată cu ajutorul unei singure scheme, este nevoie de mai multe modele: biologic, istoric sau filosofic. Şi dacă aceste șabloane nu se leagă între ele, dacă nu sînt coerente, unul singur nu este de ajuns. Anume din acest motiv mi-am dezvoltat obiceiul să citesc constant cărți ce provin din varii domenii, fapt care îmi permite apropierea de tot ce este uman şi îmi oferă o perspectivă mai largă asupra lumii. Mă irită, în cultura contemporană, această preocupare pentru expert şi expertiză, despre care vorbea încă Jurgen Habermas. După părerea mea, acest exces de expertiză împiedică comunicarea dintre diferite domenii.
Homme-aux-loups: Oare romanul poliţist nu este și el o psihanaliză cu unul sau mai mulţi morţi în plus?
S. H.: Categoric nu. Îmi plac romanele poliţiste, ador acest gen. Cred că doar romanele poliţiste scrise de Ross MCDonald s-ar potrivi cu ceea ce ziceţi dvs. Este evident că MCDonald se interesează de Freud. Şi probabil că tot ce numim suspans poate fi analizat dintr-un punct de vedere psihanalitic. Altfel, eu nu sînt de acord cu această formulare - îndrăzneață și simplă -, cum că romanele poliţiste ar fi doar psihanaliză cu mai multe cadavre.
Minnesota: Romanele dvs. sînt utilizate uneori ca manuale de terapie de către cei care profesează psihanaliza?
S. H.: În tot cazul, pe parcursul anilor, am întîlnit psihologi, psihanalişti şi psihiatri care au citit cărţile mele şi mi-au zis că le-au găsit interesante. Pe de altă parte, vreau să regăsesc un grup de lectură la New York ai cărui membri sînt psihiatri (Institutul Payne-Whitney), oameni care şi-au exprimat interesul pentru opera mea. Și editorul revistei Modern Psychoanalysis m-a rugat să scriu un articol pentru această revistă.
Eros: Aţi declarat recent la Grenoble că pentru a fi un bun cititor, trebuie să fii deschis. Lectura este ca sexul: dacă nu ești relaxat și disponibil, nu vei simți plăcere. Credeţi în orgasmul spiritului sau al sufletului?
S. H.: Ceea ce intenționez să zic cu referire la acest comentariu, care se vrea umoristic, fiind în acelaşi timp serios, este că nu orgasmul e cel care contează, ci colaborarea, cît mai armonioasă, dintre parteneri. Aici e vorba despre colaborarea dintre text și cititor. Consider că trebuie să eliminăm prejudecăţile. Şi o experienţă erotică implică o deschidere faţă de tot ceea ce se poate întîmpla. Dacă vei gusta sau nu această experienţă depinde în mare măsură, așa cum spuneam mai sus, de colaborarea partenerilor.
Jean-Michel Lucas: Care sînt uneltele dvs. de muncă? În ce atmosferă lucrați?
S. H.: Pentru început, am nevoie de linişte, singurătate şi deschidere faţă de procesele inconştientului. Numesc asta joc sau dans. Voi mai spune că nici un scriitor nu poate să scrie fără să fi citit foarte mult. Şi scriitura este, de fapt, un răspuns la ceea ce a reuşit scriitorul să asimileze de-a lungul timpului din lecturile sale. Un scriitor nu poate scrie fără să fi citit multe cărţi. Chiar dacă printre lecturile sale se numără cărţi de care a şi uitat. Există o memorie explicită care face să ne amintim tot ce am citit şi să putem exprima. Este acea memorie activă și funcțională în care am stocat lecturile noastre.
Nila: Oare nu utilizăm prea repede, prea obsedant cuvîntul psihanaliză atunci cînd scriitorul analizează o situaţie sau un personaj şi sondează trecutul acestuia?
S. H.: Psihanaliza este o disciplină care servește la interpretarea proceselor inconştientului. Din punct de vedere pur tehnic se poate analiza absolut orice text. Unele texte, din perspectiva psihanalitică, sînt mai interesante decît altele. Dar în procesul de psihanalizare a unui text literar vom scoate la iveală aspecte pe care nici scriitorul nu le-a bănuit.
Marc_2: Credeţi în inconștient?
S. H.: Da. Multe din cele ce se întîmplă în creier ţin de domeniul inconştientului. Există unele procese biologice: respiraţia, palpitaţiile inimii și toate celelalte. Dar, există, deopotrivă, amintiri care se află în inconștient şi gînduri care nu ne sînt accesibile. Aceasta nu este doar o teorie psihanalitică – o regăsim şi în neurobiologie. Pe de altă parte, se pare că există în inconștient mai multe lucruri decît a crezut Freud.
Angel of death: Ați scris mai multe romane și eseuri pe subiecte de psihanaliză. Oare injustiţia este cea care vă determină să vă refugiați în imaginar pentru a denunţa cotidianul?
S. H.: Nu. Am obţinut doctoratul în literatura engleză în 1986, acum vreo douăzeci de ani, perioadă în care am scris numeroase eseuri, inclusiv eseuri despre artă sau vizînd alte domenii. Consider că aceasta face parte din munca mea, însă nu am intenţia să renunț la ficţiune. Eu oscilez între acestea două, între ficţiunea pură şi eseul specializat.
11 septembre: În afară de tragedia pe care aţi evocat-o în romanele dvs., ce anume, din acel 11 septembrie 2001 a sensibilizat scriitoarea care sînteţi? Ați discutat despre asta cu alți colegi de breaslă?
S. H.: Trebuie să spun că evenimentele din 11 septembrie nu au schimbat perspectiva mea asupra lumii. Bineînţeles, e vorba de o catastrofă oribilă pentru oraşul New York şi nici un new-york-ez nu a rămas indiferent, deoarece aproape fiecare a fost atins de acea tragedie. Unii scriitori au spus că, după 11 septembrie, nu mai pot să scrie la fel. Alții vorbeau despre sfîrşitul ironiei. Eu nu am simţit aceasta. Am ştiut dintotdeauna că omul este capabil de fapte groaznice. Şi pentru mine, ironia este parte din existenţa umană, nu poate să dispară. Eu scrisesem deja despre evenimente teribile de acest gen, de exemplu, în „Tot ce am iubit” vorbesc despre Shoah, despre crime, despre moartea copiilor. Așadar, abordasem deja subiecte de felul acesta.
Busc&Co: Ce aşteptaţi de la noul preşedinte american?
S. H.: Am fost absolut încîntată că Barack Obama a fost ales președinte. Pentru mine, victoria sa reprezintă o nouă etapă. Am remarcat că SUA s-au deplasat un pic spre stînga eșichierului politic. Fără îndoială, America nu va fi o ţară socialistă, aceasta nu face parte din moştenirea şi tradiţiile noastre. Dar preşedinţia lui Obama reprezintă, în mod cert, o nouă etapă, cu mai multe reglementări în domeniul protecţiei şi securităţii sociale pentru toată lumea. O nouă epocă se deschide în faţa noastră.
Traducere de Emanuela Sprînceană
|
Inapoi la cuprinsul numarului