Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 10, (168), octombrie : Literatura germană contemporană : : Herta Müller: Un scriitor e rezultatul unei experienţe

Literatura germană contemporană

Herta Müller: Un scriitor e rezultatul unei experienţe

Herta Müller s-a născut în august 1953, într-o familie de şvabi din Banat. Prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat (grup dizident, format din studenţi şi scriitori de etnie germană) o aduce în atenţia Securităţii, cu care refuză să colaboreze. Prima ei carte, „Niederungen” („Şesuri”), apare, cenzurată, în 1982. În anul 1987 a emigrat în Germania. Despărţirea, emigrarea, părăsirea unui loc fără a ajunge la vreo destinaţie sunt câteva dintre temele recurente în poezia şi proza autoarei. Müller a fost nominalizată de două ori pentru Premiul Nobel de către comunitatea academică germană şi a primit premiul oraşului Berlin. Alte distincţii obţinute au fost Premiul european pentru literatură „Prix Aristeion” şi Premiul internaţional pentru literatură IMPAC Dublin, pentru cartea „Animalul inimii”(2006).

 

- În cărţile dumneavoastră trecutul revine constant. Sunt lucruri cu care nu v-aţi împăcat?

- Cea mai mare parte a literaturii este din trecut. Uitaţi-va în Spania, în Portugalia, în China. Încă n-am terminat cu fascismul, cu naţional-socialismul, cu Hitler, cu lagărele de concentrare, aşa cum nu se termină tematica gulagului, aşa cum nu se termină tematica dictaturii în America de Sud. Literatura nu e paralelă cu calendarul, iar tema unui scriitor este ceea ce l-a vătămat mai mult. Mi se pare foarte normal. Semprun până în ziua de azi scrie despre Spania lui Franco.

Un scriitor e rezultatul unei experienţe. La fel Kertesz. Sunt scriitori care nu au de ales. Eu nu mi-am ales tema. Tema m-a ales pe mine. Poate nici nu ar fi trebuit să scriu. Nu am vrut niciodată să fiu scriitoare. Am scris pentru că n-am mai ştiut încotro s-o iau. Mi-am făcut obişnuinţa să caut prin asta, să mă ajut pe mine însămi. Asta e tot.

 

- Aţi găsit o salvare în scris?

- Nu am vrut să mă salvez. Ar fi fost o naivitate, pentru că ştii prea bine că prin limbaj poate te bagi şi mai tare într-o experienţă pe care ai trăit-o. Nu cred că dacă scriu ceva mă uşurez de ceva. Nu. Limbajul nu te cruţă. Ai o preocupare şi asta e. Te preocupi cu ceea ce nu te lasă în pace. Atâta tot.

 

- Vă simţiţi mai bine scriind poezie sau proză?

- Pentru mine e totuna. Trebuie să aibă autenticitate şi să fie intensă. Poate să fie şi o carte-document. E acelaşi lucru.

 

- Citiţi literatura română care se scrie azi? Cum vi se pare că arată?

- Da, sporadic. Eu nu-mi dau cu părerea. Dar nu cred că are rost ca scriitorii români să-şi dorească să fie universali. Nu există literatură universală, există literatură bună.

 

- E o boală dorinţa de a satisface modele occidentale?

- E explicabil: ţară mică, o cultură la fel. Mai e şi perioada post-dictatorială, e o lume deschisă acum şi vrei să faci ceva care se adresează Europei. Dar sunt scriitori foarte buni, ca Gellu Naum, care nu a vrut să fie universal, ci un scriitor bun, şi asta a şi fost. În Est, trebuie timp ca scriitorii să ajungă la o conştiinţă de sine, fără să vrea neapărat să se adapteze şi să adopte reţetele Vestului.

 

- Vi se pare că şi obsesia Nobelului la noi vine dintr-un complex? Germania v-a nominalizat de două ori.

- Da, sigur, mi se pare ridicol. E şi ăsta un premiu, nu te face mai bun sau mai rău. Dacă eşti pe o listă, eşti pe o listă lângă sute de scriitori din toată lumea. Nu aş vrea să ajung să stau să aştept aşa ceva. Aş fi foarte săracă. Cred că Günter Grass a aşteptat zeci de ani să primească Premiul Nobel. Sunt scriitori care au povestit că au aşteptat zeci de ani un telefon de la Academie şi au fost nenorociţi pentru că nu l-au primit.

 

- Vă simţiţi acasă în Berlin?

- Da. E oraşul cel mai interesant din Germania. Nu prea umblu în locurile în care se duce lumea ca să fie văzută. Şi Berlinul e aşa de mare că poţi să fii anonimă cât vrei.

 

- Ce conturi trebuie să-şi regleze România cu trecutul, până să vă simţiţi acasă şi aici?

- Dosarele sunt închise. Se arată numai selectiv. Unde sunt problemele grave nu se arată dosarele. Oamenii din fostul sistem au tărăgănat lucrurile ştiind că timpul lucrează pentru ei. Trebuie să spun că şi populaţia e de vină. CNSAS-ul n-a avut rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă pentru că oamenii nu s-au interesat. În Germania au fost zeci de mii de cereri venite de la oameni care au vrut să-şi studieze actele. În România ioc.

Ce-au făcut intelectualii? Ce-a făcut Uniunea Scriitorilor? Ce-au făcut universitarii, medicii, popii, biserica? Ştim câţi s‑au împuşcat la graniţă încercând să fugă din ţară? Am stat la Timişoara lângă spitalul judeţean. Ştiam că se aduceau zilnic oameni răniţi, rupţi de câini, care încercau să treacă Dunărea. În multe domenii nu s-a întrebat nimic. Şi asta pare normal.

 

- Va trece mult până să nu mai pară aşa?

- Din păcate, nu mai trag nicio nădejde. Problema asta o să urmărească România tot timpul. Actele nu sunt puse la vedere. Securitatea nu şi-ar fi permis să facă ce a făcut cu dosarele dacă oamenii ar fi fost mai insistenţi. Nu există voinţă democratică în fiecare cetăţean care să oblige instituţiile să-şi facă treaba. Instituţia asta, CNSAS, nu i-a interesat. Biserica e legată de degetul mare al lui Dumnezeu şi nu se justifică nimănui. Medicii la fel.

 

- Care consideraţi că este „prima identitate” a scriitoarei Herta Müller: cea germană, cea românească sau cea de etnic german din Banat? Care dintre acestea vă este mai aproape?

- Este un amestec, am din fiecare ceva. M-am născut din părinţi germani, dar am fost socializată la Timişoara, într-un mediu românesc. Până la urmă, m-am educat singură.

 

(Fragmente dintr-un interviu realizat de Alina Purcaru pentru Cotidianul, aprilie 2008)

A selectat: Veronica Eşanu

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova