Apartenenţa politică
Plăcile tectonice de un roşu de Coloradu stins, stins
se deschid doar pentru a cădea mai adânc. Radu,
gândac cu pălărie pleoştită şi boruri suflecate
spre cer în chip de hatful daimon
sau hateful demon, pluteşte peste levitaţia albastră
a negrei Xiaoling. Ea împleteşte
o coroniţă din flori de câmp, culese
printre bolovanii roşietici ai muntelui
coloradian. Yoghinul-scriitor-alpinist liber – floare
de lotus între bolovanii unui Sisif
roşu-stins – împărtăşeşte marea taină
a defecării ecologice printre bolovanii opriţi
din rostogolirea către refugiile coloradiene
de secol 19. Daimonul supraponderal construieşte
un arc de cer peste inocenta Xiaoling, neagră
în aparenţă, elastică, purpurie
prin apartenenţă politică. În fiecare joi
se ţin şedinţele de partid ale unei ţări uriaşe cât
duminica ortodoxă, şabatul mozaic sau vinerea
Islamului. Daimonul supraponderal
gândeşte următoarea
falie spirituală. Miercuri, poate, sau
în altă zi. Cea de luni, depresiv-maniacală. Marţi
nu are culoare. Doar frică de marginea gelatinoasă
a calendarului. Xiaoling se ridică
de pe prosopul azuriu
şi intră în joc melodios cu Mike,
chinezul hi-tech. Dintre bolovanii stinşi
în cădere, trilurile de granit roşu ale oceanului
demografic. Sforăitul tectonic al lui Onye –
profesorul evanghelist, bolnav
de malarie – a fost exilat în iurta din spatele
cabanei. Noaptea, oricât de larg ar fi cortul
făcut din stinghii
luminoase şi lanterne ieftine cumpărate jos,
la magazin, Onye reuşeşte să ridice munţii
la înălţimea unui diapazon etnic. Iurta, construită
lângă toaletele şi duşurile cabanei, levitează
în cadenţă postcolonială. Ritmuri sfâşiate
de malarie, dar ţinute
în cumpănă creştinească.
Cu uşa deschisă
You’re trapped inside my vision, găsesc
printre firimituri adunate incestuos în fişierul
poetice.
Nu ştiu de unde.
Ştii tu?
So fragile!
Atât de fragilă, o puştoaică subţire, în catedrala
conservelor! Te-am prins pe retină, slender body,
mâini şi picioare subţiri, un pas oarecum
nesigur şi aura noastră peste cutiile cu banane
pistruiate. Atingeri stângace, la raftul
cu sucuri, la cel cu brânzeturi. Întoarcerea mea
bruscă după Cola. A ta, după un merlucius
congelat. Vitrina
şi cărucioarele dintre noi, bancomatul
şi încă trei zile goale. Trapped
in your vision, amândoi. Doar
eu, eliberat cu o mângâiere a ochilor.
Rădăcini luterane
Nisipul scos de sub orizontul domestic
al parchetului s-a aşternut
în toată casa. Îmi pot vedea amprentele
pe tastele negre. Gunoierii s-au certat zilele trecute
pe cearşafurile cu litere slave şi sticlele aproape goale
de parfum Anaïs. Tomberoanele
sunt din nou pline, cu nisip fin, prost. Mai mult
praf. Un coşmar greu cât jumate de viaţă,
pentru gunoieri. Lângă portiţă, am adus de la depozitul
de pe drumul Ciorbeştiului nisip bun,
măşcat. Noaptea vin ţiganii din Păcureţ
şi mai iau câte-o găleată. Pentru şapă
rămâne destul. Punem şi noi o şapă
la temelia casei. Meşterul pontează
în sufragerie. Face gorgane
de nisip. Întinde sfoara
de la un gorgan la altul. Le turteşte,
le ridică. Topografia betonului nu putea fi ghicită
sub parchet. Depresiunea adâncă din nord,
de sub colţar. Dealurile
de lângă bar. Şesul neted
de sub dulapul cu zestrea paharelor
de Boemia. Calcuta e foarte departe,
sub calorifer. O Palestină cu rădăcini luterane
apare sub geam. Teritoriu proaspăt închegat, interzis
câinilor şi pisicilor păcătoase. Palestina bucovineană
a mătuşii mele din Austria. După ’89
părinţii mei au ridicat o extindere
în grădină. Moştenirea învăţătoarei
de la o şcoală specială. Şiruri de beculeţe colorate
cu acuarelă, în grădina cu cireşe amare. Balul mascat
nupţial, mirele în costum de înger cu două perechi
de aripi şi mireasa arlechin, fosforescentă. Invitaţi serioşi
între straturile de căpşuni şi roşii, printre cireşe amare
şi beculeţe. Costumele împrumutate la Opera
din Iaşi. Cada plină cu busuioacă şi lăzile
de votcă rusească. Limacşii minusculi încrustaţi
în carnea căpşunii. Mătuşa luterană
din Sebastianplatz
avea o căţeluşă neagră. Fugea sub pat
când auzea pocnitorile, de anul nou.
Meşterul toarnă ciment
între gorgane. Face punţi perfecte cu rigla
din aluminiu între protestantism şi grădinile
nupţiale. Seara, luminoforii irizează şantierul.
Poliţia de proximitate
Coboram în Păcurari cu Miruna când am văzut
un cuplu frumos de poliţişti. Ca şi noi, păreau
doi îndrăgostiţi care se cunosc de multă vreme
şi se simt bine împreună. Unul era lung
şi subţire ca un şurub, cu tichia lui
turtită. Al doilea era mai plinuţ şi îşi potrivea mereu
chiloţii, ca şi cum l-ar fi strâns. Noi râdeam
şi respiram mirosul de ardei copţi de pe Şcoalei şi ne sărutam ca doi poliţişti frumoşi de proximitate.
|