Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 7-8, (165-166), iulie-august : Clepsidra franceză : Vitalie Sprânceană : Celelalte Franţe

Clepsidra franceză

Vitalie Sprânceană

Celelalte Franţe

Filmul „Bienvenue chez les Ch’tis”, regizat de Dany Boon, senzaţia cinematografică a anului în Franţa şi în ţările francofone, este, în primul rând, un imens succes comercial. 20.285.017 spectatori (fiecare al treilea francez!) l-au văzut până la 15 iulie, 5 luni de la lansarea oficială la 20 februarie, record absolut pentru un film francez: doar „Titanicul” lui James Cameron şi Leonardo di Caprio a înregistrat un scor mai bun. La 11 milioane euro investiţii, filmul a generat, până în luna iulie, venituri în sumă de peste 100 milioane. Suma profitului va creşte considerabil odată cu lansarea unui joc omonim pe console Nintendo şi PC. O adaptare în bandă desenată a filmului, realizată de Fred Coicault, va apărea în octombrie. La 15 aprilie, filmul a beneficiat de o proiecţie privată la Palais de l’Élysée, pentru preşedintele Nicolas Sarkozy, soţia acestuia – Carla Bruni-Sarkozy, şi cei doi miniştri ch’tis ai guvernului – Jean-Louis Borloo şi Valérie Létard.

În al doilea rând, filmul s-a dovedit un bun agent de popularizare a artei cinematografice în Franţa: graţie lui „Bienvenue chez les Ch’tis”, sălile de cinema au înregistrat, în primul trimestru, un spor de 14% în raport cu aceeaşi perioadă în 2007 – beneficiile merg în special către cinematografele din provincie, cărora filmul lui  Dany Boon le-a adus până la 20% din veniturile încasate – o veritabilă ploaie de aur peste un sector care abia se menţine pe linia de plutire.

 În al treilea rând,  pelicula a avut un larg impact financiar, turistic şi mediatic – asemenea regelui Midas ea a transformat în bani orice produs, loc sau marcă de care s-a atins: Ch’ti mania a crescut cu 30% numărul turiştilor în Bergues, oraşul în care au avut loc filmările; producătorii de caşcavaluri maroilles, una din vedetele culinare ale filmului, au înregistrat o creştere a vânzărilor de 20-30%, iar Dany Boon a devenit cel mai bine plătit actor francez în 2008.  Warner Bros şi Overbrook Entertainment, compania actorului Will Smith, au procurat, de la Pathé International, drepturile pentru adaptarea filmului.

Subiectul este unul tipic pentru comediile de familie – neînţelegeri în familie, probleme la serviciu, toate legate între ele de situaţii hazlii: Philippe Abrams (Kad Merad), director al unui oficiu poştal în sudul Franţei, şi-ar dori foarte mult să obţină un post pe coasta Mediteranei, unde soţia Julie (caracter depresiv pronunţat) şi fiul Raphael s-ar simţi minunat. După mai multe încercări şi eşecuri, reuşeşte să obţină transferul mult dorit, simulând că ar fi invalid cu abilităţi locomotorii reduse. Cum însă Direcţia Poştală are toate motivele să bănuiască un fals, aceasta trimite un inspector care are misiunea să verifice gradul de invaliditate a candidatului. Spre finalul întâlnirii cu agentul Direcţiei, Philippe gafează monumental, „reuşind” să dea în vileag propria înşelătorie. Ca pedeapsă, este exilat la Bergues, în Nord, aproape de Dunkerque.

Nici Philippe, nici Julie nu au fost vreodată în nord, iar cunoştinţele lor despre această parte a Franţei se reduc la câteva clişee esenţiale, uzuale pentru locuitorii din sudul Franţei: oameni duri, rudimentari, barbari, care vorbesc neînţeles. Un unchi al Luciei, care a trăit, fiind copil, în Nord, descrie această regiune ca fiind una în care domneşte un frig polar: „Acolo e Nordul, băiete! Vara încă se poate trăi – 0 grade. Iarna, în schimb, e oribil: minus 20, minus 30, minus 40 şi mai jos.”

Ajuns la Bergues, Philippe descoperă că bagajul de idei şi atitudini pe care le are vis-à-vis de Nord şi oamenii de acolo sunt, în parte, exagerate. Chiar dacă limbajul oamenilor ch’tis (vorbitori ai limbii picarde) este unul aparte, pe alocuri de neînţeles pentru un vorbitor din regiunea pariziană sau din sudul Franţei, localnicii sunt oameni prietenoşi şi săritori la nevoie.

O scenă antologică: Philippe, proaspătul director al oficiului poştal Bergues, vede locuinţa în care îşi va trăi cei doi ani de deplasare disciplinară. Descoperind că apartamentul nu este mobilat, acesta îl întreabă pe Antoine Bailleul (Dany Boon), unul dintre funcţionarii poştali:

- Apartamentul nu este mobilat. Unde este mobila?

- Păi, fostul director a luat-o cu sine.

- De ce?

- Pentru că era a câinilor. (În picardă „s” e „ch”, astfel „a lui”  - sienne, devine chien, adică câine.) Dialogul se va purta deci în jurul câinilor şi al relaţiei lor cu mobila, până nefericitul Antoine reuşeşte să-l lumineze că „chien”-ul lui înseamnă, de fapt, „a sa, al său

Chiar dacă Philippe e mulţumit de noii săi prieteni şi s-a acomodat în Nord, Julie, soţia lui, îşi imaginează că soţul duce un trai de calvar în mijlocul acelor oameni primitivi. Încercările lui Philippe de a-i prezenta lucrurile aşa cum sunt ele, de fapt, se soldează cu eşec: Lucie pune poveştile frumoase despre Nord pe seama depresiei şi stresului la care este supus zilnic Philippe. Într-un final, Lucie decide să vină în Nord, pentru a fi un sprijin soţului. Prietenii bergues-ieni ai acestuia aranjează un sat potiomkinian, o localitate care ar fi trebuit să corespundă închipuirilor Luciei. În acest oraş minier părăsit, Lucie are certitudinea că toate clişeele, ideile şi închipuirile sale despre Nord sunt adevărate: gunoiul este aruncat în plină stradă, oamenii sunt inculţi, se hrănesc cu pisici, noaptea în oraş dau buzna şacali etc.

Dimineaţa, în timp ce face o plimbare prin „oraş”, Lucie descoperă că excursia din ziua precedentă nu a fost decât o mizanscenă reuşită. Frustrată, umilită şi ofensată, aceasta se întoarce acasă, în sud.

Până aici nimic extraordinar. Subiectul este unul cel mult de duzină, actorii nu sunt stele de primă mână ale filmului francez, bugetul e unul modest, în comparaţie cu cele 80 milioane investite în „Asterix şi Obelix la Jocurile Olimpice”, ieşit pe ecrane câteva săptămâni mai devreme.

Acuzat că ar neglija adevăratele probleme ale Franţei: migranţii, şomajul, insuficienţa spaţiului locativ, Big Brother-ul american, Bienvenue chez les Ch’tis reuşeşte să se ancoreze în altă Franţă, nu mai puţin reală, dar totuşi mult mai puţin mediatizată: Franţa provinciilor, a dialectelor şi arhivelor istorice zonale, a micilor comunităţi, a prejudecăţilor şi clişeelor, a policentrităţii. S-ar putea ca anume aceste exteriorităţi ale filmului în raport cu discursul mediatic în vogă să fi generat imensul interes pentru film.

Întâi, exteriorităţi de ordin politic – pe durata celor 106 minute, cât durează filmul, Parisul e pomenit doar o singură dată! Inventarea cadrului regional, decentralizarea şi deparisizarea patriotismului francez, re-valorificarea Periferiei, recuperarea imaginarului provincial, re-descoperirea micilor comunităţi  - iată doar câteva din clamele politice care au agăţat spectatorul francez. În acest sens, filmul e chiar subversiv, şi s-ar putea ca moda regionalistă să genereze fisuri în pilonul central: o Franţă care nu ar fi doar Parisul şi regiunea pariziană plus Coasta de Azur, ci ceva mai mult: o bogăţie a particularităţilor regionale este un coşmar pentru naţionaliştii francezi, în frunte cu Jean-Marie Le Pen, care ar fi declarat că filmul francez mult lăudat ar fi, de fapt, un film produs de doi „arabi”: Dany Boon (care s-a convertit totuşi încă în 2002 la iudaism) şi Kad Merad.

Apoi, exteriorităţi de ordin culturologico-lingvistic – ch’tis mania şi ch’tis-ismele lingvistice (conform ziarului Le Parisien, cuvântul BILOUTE, o adresare ch’tis duioasă, ar putea intra în dicţionare după 2009, atât de familiar a devenit pentru milioane de francezi!  Cu atât mai mult, cu cât Larousse-ul de anul ăsta a pornit moda „legalizării” unor neologisme şi regionalisme uzuale: blogosferă, biopiraterie dar şi alsacianul „baeckeoffe”) au ocolit galant problemele „actuale” ale viitorului limbii franceze şi invaziei anglicismelor, ca şi cum acestea nu ar exista. E spre bine, căci limba franceză are rădăcini prea viguroase pentru a fi anulată de progresul tehnologic anglo-saxon. Alterităţile de ordin lingvistic (cum e cazul picardei, în film, dar şi al altor limbi regionale, precum bretona sau provensala) nu sunt un pericol pentru arborele limbii franceze, din contra, reprezintă guri de aer şi sevă suplimentară pentru aceasta în lupta ei pentru supravieţuire.

Semnificativă este scena în care Lucie este introdusă în lumea Nordului, aşa cum şi-o închipuia ea: barbară, incultă, primitivă. Or, această reificare a unor prejudecăţi şi clişee se dovedeşte a fi o experienţă dureroasă care naşte frustrări şi umilinţe. Profund afectată, Lucie greşeşte crezând că soţul ei e de vină: în acest caz însă, doar ea poartă responsabilitatea pentru aspectul caricatural al realităţilor din Nord. Întrebarea esenţială este, în acest caz: ce-ar fi dacă lumea ar fi chiar aşa cum ne-o închipuim noi? Am fi de acord să trăim în ea?

În sfârşit, o altă miză a filmului sunt exteriorităţile sociale exprimate în revenirea în prim-plan a micilor comunităţi provinciale patriarhale – discursurile orizontale contra discursurilor centraliste, pe verticală, memoriile zonale contra tăvălugului uniformizator al Centrului, Altul proxim (care stă chiar alături), contra Alterităţilor generice, uneori, inventate.

Un film care trebuie văzut neapărat.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova