Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 7-8, (165-166), iulie-august : Editorial : Eugenia Bojoga : Limba „moldovenească” şi dicţionarul lui V. Stati

Editorial

Eugenia Bojoga

Limba „moldovenească” şi dicţionarul lui V. Stati

Limba onirică

În celebra sa carte La ricerca della lingua perfetta, Umberto Eco se referă la proiectele unor limbi utopice elaborate de-a lungul a 2.000 de ani în istoria europeană. De altfel, tema amestecului limbilor, încercarea de a inventa limbi comune pentru întreaga umanitate străbat istoria tuturor culturilor, ne spune autorul. Doar pentru a comenta discuţia despre amestecul limbilor, Arno Borst a publicat 6 volume, iar Loius Cou­turat şi Leopold Leau prezentau 19 modele de limbi a priori şi 50 de limbi mixte şi a posteriori. În această vastă tipologie, U. Eco examinează şi limbile onirice - limbile alienaţilor, cele exprimate în stare de transă, limbile revelaţiilor mistice etc. – precum şi limbile de bricolaj, adică „limbile care apar spontan din întâlnirea a două civilizaţii de limbi diferite”1, tipice în acest context fiind aşa-num. pidgin apărute în zonele colonia­le. Or, aceste limbi, demonstrează autorul, deşi concepute a fi supranaţionale, sunt totuşi parţiale şi imperfecte, întrucât posedă un lexic şi o sintaxă foarte elementare şi servesc la exprimarea unor activităţi la fel de elementare.

O categorie aparte în această investigaţie o reprezintă „imensa şi savuroasa categorie a aşa-numiţilor nebuni ai limbajului”. E adevărat că, în această chestiune, ne avertizează U. Eco, este dificil de deosebit „nebunul pur”, sfânt şi exaltat, de maniacul lingvistic. Dar o discriminare e posibilă, aceasta impunându-se prin faptul că nu toţi retardaţii devin maniaci lingvistici. Ei bine, întrebarea mea este unde, în această savuroasă panoramă prezentată de limbi utopice, s-ar încadra proiectul limbii „moldoveneşti”, dicţionarul moldovenesc-românesc, apărut acum cinci ani şi autorul său, V. Stati?

Aniversarea unui dicţionar de bricolaj

Dacă vă amintiţi, acum cinci ani la Chişinău apărea dicţionarul mold.-românesc al lui V. Stati în acelaşi timp cu proiectul Concepţiei politicii naţionale de stat a Rep. Moldova. Putem vorbi astăzi de impactul său asupra vorbitorilor din Rep. Moldova? Câte persoane culte îl au în biblioteci pentru a apela la el atunci când vor să afle sensul vreunui cuvânt necunoscut? Câţi profesori îl utilizează la orele de limbă, la clasă? Câţi părinţi l-au cumpărat pentru copiii lor? Or, dacă un dicţionar nu întruneşte aceste condiţii, valoarea sa este nulă. De altfel, agenţia Bassapres anunţa atunci, după „lansare”, că primii care l-au cumpărat – şi cred că şi ultimii - au fost intelectualii şi au făcut-o, fireşte, din curiozitate şi dintr-un sentiment de consternare în faţa unui opus fabricat ideologic, străin de orice demers lexicografic. Recunosc că şi eu am achiziţionat vreo zece exemplare pentru colegi, profesori de lingvistică romanică din străinătate, care nu credeau că e posibil aşa ceva.

Reprezentanţii elitelor culturale de la noi şi-au spus cuvântul. „Un monument al minciunii şi al urii” a fost calificat de revista Contrafort; Ion Bărbuţă, directorul Institutului de Lingvistică al A. Ş. din Chişinău, l-a caracterizat drept „o absurditate servind scopuri politice”. Alţi specialişti în domeniu au demonstrat inutilitatea sa din punct de vedere lingvistic. Dumitru Irimia arăta că este „o aberaţie tipărită” în care sunt aduse la un loc, într-o confuzie totală, un pseudo-dicţionar român-român, un pseudo-dicţionar explicativ al termenilor moldoveneşti şi un inventar de termeni vechi româneşti, ruseşti sau invenţii proprii2. „O carte aflată sub limitele decenţei ştiinţifice”, îl califica Andra Şerbănescu în Revista 22, adăugând că titlul ascunde nu numai o „lucrare lexicografică” penibilă, ci şi o stupidă încercare de a manipula un public presupus suficient de incult”3.

Romaniştii din străinătate, cei care au avut curiozitatea să-l răsfoiască, au zâmbit cu condescendenţă. A fost interpretat  fie ca un vocabular al limbii de bricolaj (Maria Desyatova, Universitatea din Moscova)4, fie ca un dicţionar dialectal imperfect care a rezultat dintr-o compilaţie superficială din materiale de proastă calitate (Marinella Lörinczi, Universitatea din Cagliari, Italia)5.

Cât priveşte publicul larg, opiniile nu întârzie să apară, acestea fiind disponibile pe Internet în multe din blogurile tinerilor din Rep. Moldova. Bunăoară, Max 2006-10-18 21:55  scrie: „Acest Stati trebuie sa pasca oile. De unde se iau asa timpenii de oameni!!!” Iar taniusa 2006-11-14 13:48 comentează: „Dictionarul mold.-rom. e o prostie, ce tara a mai scris in dictionare sale jargoanele sau cuvintele vorbite de mosii din sat?”. Cineva mepfy adaugă la 2007-08-09 03:34: „Consider ca inca multe generatii vor ride de prostiile scrise de Vasile Stati”6...

Ideologia moldovenismului şi maniacii lingvistici

Unele dintre aprecierile intelectualilor de la Chişinău au surprins „nivelul de adâncime” al opusului şi anume că este „o monstruozitate care nu ar merita nici o atenţie dacă nu ar reprezenta o mentalitate ce ţine de moldovenismul primitiv” (M. Cimpoi), că simbolizează „întoarcerea la era troglodită când cutuma politică şi ideologică scârnăvea adevărul istoric şi ştiinţific” (E. Lungu).

Într-adevăr, Stati nu face altceva decât să reia argumentele ideologice din anii ’30- ’40, prin aceasta situându-se în proximitatea imediată a lui P. Chior, L. Madan şi I. D. Ceban, cei care s-au străduit să creeze o limbă „moldovenească” rudimentară, prin simplificarea limbii române - reducerea la minimum a vocabularului, poluarea limbii literare cu regionalisme, rusisme şi cuvinte create ad-hoc -, inoculând astfel primitivismul lingvistic şi subcultura. Stati nu este inovator nici în domeniul lexicografiei moldo-române, deoarece înaintea sa L. Madan şi I. D. Ceban au alcătuit liste de cuvinte în scopul de a demonstra diferenţa dintre română şi limba „mold.”, însă fără a le aduna totuşi între două coperţi şi a le publica cu nonşalanţă.

Mai mult, dacă cineva are curiozitatea să citească în paralel textele acestora şi prefaţa dicţ. lui Stati, va constata similitudini frapante. Astfel, în 1926 în RASSM, P. Chior, inspirat de ideologia momentului – când în lingvistica rusă se vorbea de două limbi diferite şi divergente în cadrul aceleiaşi limbi: o limbă proletară, vorbită de muncitori şi ţărani, şi o limbă rusă burgheză, vorbită de inteligenţia rusă - postula că limba satelor transnistrene şi basarabene este mai simplă şi mai democratică decât limba burgheză a oraşelor româneşti:

„Noi trebui sî ştim numai una: toatî oformarea şî îmbogăţîrea limbii trebui sî fie – numai luând ca temelie limba norodului moldovnesc, limba şia în care ne-o crescut mama, în care grăieşte ţăranu nostru (...) Moldovenii din baştinî şî din vremurile bătrâneşti erau plugari. De-atâta moldovanul nostru are toati cuvintili care îi trebuiesc lui în ograda ţărăneascî, în plugărie. Dar trâind alăturea c’on norod mai culturalnic – slovenii, (adică ruşii şi ucrainenii – n. mea E. B.) moldovenii o luat multi cuvinti culturnici şî gospodăreşti dela dânşîi”7.

 

După cedarea Basarabiei în 1940 acest „model” de limbă rudimentară, împreună cu ideologia de rigoare, începe să fie implementat cu forţa şi între Prut şi Nistru. Iată un fragment din introducerea la Кувынтелник орфографик молдовенеск al lui I. D. Ceban, cel care a elaborat normele pentru limba „moldovenească” între 1939-1950:

„Colectivul de avtori s’a pus ca ţeli la munca sa să curăţă limba moldovneascî di cuvintili româneşti franţuziti, neînţălesî de norodu moldovnesc, întrodusî cîndva de duşmanii norodului, şi în rînd cu aiasta s’a stăruit să apuşe cît mai multe cuvinte întrati în traiu norodului moldovnesc în legătură cu zîdirea soţialistă, ca neologhizme, din lindjile noroadelor frăţeşti rusască şi ucrainească. Cu o fereală s’au purtat avtorii cître cuvintele şelea, care nu-s tare răspîndite, sfădoase ori tjiar născoşite de oameni osădiţi prin cabinete”8.

 

Discursul lui Stati este, în aparenţă, mai nuanţat, însă vine ca o concluzie logică la cele două fragmente de mai sus:

„Discriminarea lingvonimului limba moldovenească urmăreşte deznaţionalizarea moldovenilor, prefacerea lor în toalpă românească, care mâine-poimâine ar vota orice, inclusiv înglobarea ocinei strămoşeşti – a Moldovei în componenţa unei noi Românii Mari. Acesta este ţelul final, „eminamente politic”, al campaniei de anihilare a limbii moldoveneşti”9.

 

Întrucât vocabularul trebuia să se plieze doctrinei moldovenismului, L. Madan, şeful secţiei de lingvistică al C. Ş. M. din RASSM, elimina din uz în 1929 neologismele şi construcţiile „străine” plugarului moldovean, substituindu-le prin autohtonisme, prin cuvinte „băştinaşe”. În consecinţă, prescria ca normă arătari în locul formei literare expoziţie, apo-născător în loc de hidrogen, dreaptoscrieri în loc de ortografie, alăturalnic în loc de adjectiv, sângurcârmuiri în loc de autoadministrare, amuvremnic în loc de contemporan, zâlnictreburi în loc de obicei etc.10.

Tot astfel proceda şi I. D. Ceban care considera burgheze „cuvintele valahe şi române”, de-a dreptul periculoase, în consecinţă, eliminându-le din vocabular. Probabil, unii mai ţin minte că în anii ’50 la Chişinău era riscant să foloseşti substantive ca societate, popor, muncitor sau occident, în locul lor fiind recomandate obşte, norod, truditor şi apus. În acei ani, pentru a demonstra diferenţa dintre cele două limbi, I. D. Ceban alcătuia liste de cuvinte care ar avea sens diferit în „moldovenească” şi română. Iată câteva exemple: brusture – liban, bleandă – îmbrînceală, bondar – bărzăun, bostan – dovleac, buhai – becăr, burlui – burlan, bursuc – viezure, bumb – nasture, vătămătură – hernie, gavanos – borcan, gheţuş – polei, găvozdi (a) – înghesui (a), glod – noroi, ilău – nicovală, imaş – izlaz, cotrobăi (a) – scotoci (a), mintă – izmă, mîţă – pisică, mîneştergură – prosop, ogradă – curte, omăt – zăpadă, pleşcat – chel, pîntece - burtă etc. (Ceban 1946 : 52-53). Este exact demersul pe care îl continuă V. Stati, transformându-l în una din modalităţile de creare a dicţionarului său, adică compară forma din grai, regională, arhaică, restrânsă, cu forma literară.

Doar că Îndreptarul ortografic al lui I. D. Ceban şi listele sale de cuvinte au fost apreciate de romanistul rus D. Mihalci ca neştiinţifice, elaborate anapoda şi necalitativ. Lingviştii ruşi care şi-au respectat deontologia meseriei, şi-au dat seama şi atunci, în anii ’40-’50, că proiectul unei limbi „moldoveneşti” ca deosebită de română este o utopie.

Revenind la aniversarea cu pricina, cuvântelnicul lui Stati din punct de vedere politic şi lingvistic nu este altceva decât o revenire la anii ’30-’40, la epoca lui I. V. Stalin şi I. D. Ceban. Ce se va întâmpla peste câţiva ani cu acest opus, cu această mostră a prostiei şi a rea-voinţei autorului? Să ne imaginăm că va trebui să-l clasificăm şi să-l încadrăm într-o bibliografie generală. Cum vom proceda atunci? Luând ca reper tipologia oferită de U. Eco, unde l-am clasifica? La limbile onirice, la limbile de bricolaj? Şi pe autorul său în ce categorie?...

 

Note:

1. U. Eco, În căutarea limbii perfecte (trad. de D. Cojocaru), Iaşi, Polirom, 2002, p. 10  

2. D. Irimia,  Dicţionarul mold.-rom. – un avorton între inepţie şi ticăloşie, Contrafort, nr. 10-11, 2003, p. 12

3. A. Şerbănescu, „Se sparie gândul...” , Revista 22, anul XIV (704), 2 septembrie-8 septembrie 2003

4. M. Desyatova, Interferenze linguistiche: un meccanismo della ‘morte’ o un modo nuovo dell’esistenza delle minoranze? / XXV CILPR (Congres International de Linguistique et de Philologie Romanes, 3-8 septembre 2007). Communications: Resumes, Innsbruck, University press, 2007, p. 31-32

5. M. Lörinczi, La sconfitta del buon senso linguistico: il primo dizionario moldavo-romeno, a oltre un anno dalla sua pubblicazione, în „Lingue, istituzioni, territori. Riflessioni teoriche, proposte metodologiche ed esperienze nell’ambito della Politica Linguistica”. Bulzoni, 2005, p. 167

6. Cf. http://andrei.ablog.ro/2006-04-04/dictionar-moldovenesc-romanesc.html

7. Apud Gribincea, A., Gribincea, M., Şişcanu, Politica de moldovenizare în R. A. S. S. Moldovenească. Culegere de documente şi materiale, Chişinău, Civitas, 2004, p. 56

8. I. D. Ceban,  Кувынтелник орфографик молдовенеск, Tiraspol, 1940, p. 5

9. V. Stati, Dicţionar mold.-românesc, Chişinău, 2003, p. 6

10. Apud  Ch. King, Moldovenii, Rusia şi politica culturală. Trad. din engleză de D. Stanciu, Chişinău, Ed. Arc, 2002, p 67

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova