Din Arad până la Odesa

Venind din München, Bavaria, am început să aflu ceva despre România după integrarea ei în Uniunea Europeană şi despre românii de dincolo de România, cei din Republica Moldova.

Este ceva foarte interesant şi de-a dreptul fascinant pentru un german provenit dintr-o ţară fără multe minorităţi etnice istorice să ajungă într-un stat care are multe grupuri etnice, eterogene, cum e Republica Moldova. În acest sens, aş putea spune, Republica Moldova este o ţară mai bogată decât Germania.

Călătorind cu trenul din Arad la Bucureşti, apoi cu trenul de noapte „Prietenia”, Bucureşti-Chişinau, mi-am dat seama, în acelaşi timp, că Republica Moldova are mai multe lucruri în comun cu România decât diferenţe, în pofida unora care susţin contrariul. Bineînţeles că istoria celor două „maluri de Prut”, după cel de-al doilea război mondial, a mers pe drumuri separate şi că au existat şi înainte nişte diferenţe între Moldova (mai bine zis, Basarabia) şi România.

Pentru un german cum sunt eu, născut într-o ţară fondată cu numai 137 de ani înainte, aceasta nu contează atât de mult. Şi astăzi veţi constata destule particularităţi între Germania de Nord şi Germania de Sud. Şi noi avem o istorie absolut diferită a landurilor federale, dar într-o epocă în care ne orientăm spre unitatea Europei şi spre un viitor comun, acest amănunt nu mai este considerat atât de important. Diferenţe există, dar astăzi oamenii Europei văd în acestea mai degrabă nişte şanse pentru cunoaştere şi creativitate decât riscuri ale destabilizării.

Din punctul de vedere al unui german, „conflictul” dintre România şi Moldova este mai mult politic, se situează la nivelul elitelor conducătoare, nu există disensiuni între „români” şi „moldoveni”. Pentru mulţi moldoveni, Bucureştiul rămâne un centru vital, cultural şi economic. Basarabenii fac studii universitare la Bucureşti şi mai mulţi lucrează în capitala României. Ei au un singur interes: o procedură mai simplă şi mai inteligibilă la vamă şi un tranzit mai rapid dintr-o parte în cealaltă.

Eu m-am născut într-o zonă de lângă graniţa austriaco-germană. Şi îmi amintesc timpurile în care a trebuit să suportăm nişte formalităţi vamale foarte lungi şi enervante, atunci când am vrut să mergem cu părinţii mei în vacanţă în Austria. Trebuia să aşteptăm ore în şir la graniţă. Anul 1995 a schimbat în mod definitiv această situaţie. Deplasările din Bavaria în Austria au devenit mai simple şi mai rapide. Acest exemplu germano-austriac ne arată că disensiunile dintre state pot fi rezolvate, depăşite într-un mod foarte pragmatic şi elegant, în spirit cu adevărat european.

Între România şi Moldova există nişte interese politice divergente, care îşi au originea în moştenirea nefastă a celui de-al doilea război mondial. Uniunea Europeană a demonstrat după anul 1995, prin rezolvarea problemelor dintre Austria şi Germania, că rănile istorice pot fi vindecate, mutual şi statornic. Este o lecţie de însuşit şi un exemplu de aplicat pentru România şi Moldova.

De-a lungul drumului pe care l-am străbătut între Arad şi Odesa (oraşul spre care am călătorit ca să-mi vizitez un prieten), am înţeles că Europa nu este exclusiv o entitate „virtuală” sau „teoretică”. Europa este o realitate, dar nu o realitate fixată între nişte coordonate înţepenite, ci o realitate dinamică, proteică, imprevizibilă. Europa se află ea însăşi „pe drum”: îi putem studia direcţia mişcării şi putem încerca să o ajungem din urmă, dacă avem voinţă pentru asta. Şansa Europei este pe drum. Haideţi să o urmăm.

___________________