Filmul nipon de la JIDAIGEKI la ANIME (2)

Cele mai mari profituri ale cinematografiei japoneze actuale provin din producţia de filme de animaţie, care demonstrează o creativitate şi o forţă imaginativă prodigioase. Aşa-numitele anime japoneze au cucerit lumea prin calitate, dar şi prin cantitate. Tinerii americani, mai ales, se declară fascinaţi de aceste anime, iar unii din ei chiar doresc şi din acest motiv să studieze cultura şi limba niponă.

Inspirîndu-se din surse filosofice şi istorice, animaţia japoneză a produs şi o serie de filme pentru un public matur. Cît face numai succesul filmului de animaţie „Ghost In The Shell 2. Innocence” la ediţia 2004 a Festivalului de la Cannes! Ficţiunea, ca spaţiu de manifestare a reflecţiei intelectuale (despre care a scris şi Adrian Marino într-un eseu de-al său), a devenit formula definitorie a filmelor anime. Reprezentanţii acestui gen sînt la curent cu cele mai noi realizări ştiinţifice şi culturale, şi ne surprind prin erudiţie şi cunoaşterea profundă a specificului occidental. Interesant de remarcat că, înainte de a se lansa în cariera sa cinematografică, Hayao Miyazaki, unul din regizorii de referinţă, a fost pasionat de studiul filosofiei. Deseori, personajele filmelor anime au o identitate naţională incertă. Producţiile anime sînt adresate publicului mondial şi spectatorii din orice colţ al lumii se pot identifica cu aceste personaje. Ele proiectează o imagine fidelă a contemporaneităţii, exprimată alegoric în cadrul diverselor sale curente: paropunk – genul lumilor paralele şi a istoriilor alternative, cyberpunk – care abordează ciberspaţiul, sau space opera – care are ca decor spaţiul cosmic.

Producţiile anime nipone au pătruns în Occident în anii `60, prin seriale de televiziune, ca „Astroboy” sau „Speed Racer”. Serialul „Căpitanul Harlock”, lansat în anii `70, are în centru un pirat spaţial, gen căpitanul Nemo, care luptă pentru libertate într-un viitor în care Pămîntul este condus de un guvern global dictatorial. Elementele politice sînt, de altfel, frecvent întîlnite în filmele anime, devenind un factor educativ important. Copiii şi adolescenţii de azi sînt politicienii şi militarii de mîine.

Iniţial, filmul animat japonez era realizat manual, apoi a trecut la tehnica contururilor desenate manual şi colorate la computer, ca să se ajungă la digitalizarea completă a procesului şi la procedeul motion-capture, utilizat în filme, ca „Ghost In The Shell 2” sau „Final Fantasy”. Fiind o expresie a acestei faze de tranziţie, „Akira”(1988), în regia lui Katsuhiro Otomo, este considerat unul din cele mai spectaculoase filme de animaţie, care demonstrează talentul excepţional al graficienilor japonezi. Acţiunea sa are loc într-un Neo-Tokyo în care tineri cu puteri supranaturale se opun unor organizaţii militare şi a experienţelor oribile prin care acestea urmăresc crearea de supraoameni. „Akira” este o expresie a forţei vitale nelimitate a reprezentanţilor „Generaţiei X” şi a dorinţei lor de a se elibera de restricţiile impuse de societate. În film, personajul Tetsuo literalmente îşi ia zborul în spaţiu şi nimiceşte un satelit de pe orbită, distruge întregul oraş Neo-Tokyo cu monstruoasa sa putere telekinetică, iar în final, dispare într-o altă dimensiune şi devine un zeu.

Un alt anime memorabil, „Cyber City Oedo 808”(1991) în regia lui Yoshiaki Kawajiri, îşi plasează acţiunea în anul 2808. Trei criminali sînt eliberaţi dintr-o închisoare orbitală, cu condiţia de a lucra într-o echipă specială a Poliţiei Cibernetice, executînd misiuni cu un înalt grad de risc. Tema acestui anime este cunoaşterea libertăţii adevărate şi a valorii vieţii. Fiecare din cele trei episoade ale filmului urmăresc destinul unui personaj. Sengoku înfruntă într-un zgîrie-nori o inteligenţă artificială cu puteri profetice. Gogul, probabil cel mai pitoresc erou, un fost boxer punk, cu o ditamai tunsoare de mohican, care-l citeşte pe Gogol şi Dostoievski în original, e implicat într-un showdown de zile mari, om versus maşină, cu un cyborg militar experimental. Iar în episodul final, unul foarte poetic, personajul Benten renunţă la nemurire după ce învinge un savant malefic care a obţinut o viaţă veşnică, alegînd să ajungă vampir.

„Ghost In The Shell”(„Fantoma în Armură”) este seria anime cea mai cunoscută în Occident. Creatorul ei, Masamune Shirow, s-a inspirat din eseul lui Arthur Koestler „Ghost In The Machine”, care a avut la origine ideile filosofului englez Gilbert Ryle asupra dualismului cartezian dintre minte şi corp. Subiectul din „Ghost In The Shell” a fost dezvoltat în trei filme de animaţie de lung metraj şi în cîteva seriale de televiziune. Acţiunea primei pelicule, lansate în 1996, se produce într-un viitor apropiat în care corporaţiile domină lumea prin tehnologie, iar statele naţionale şi etniile urmează să fie şterse de pe faţa pămîntului. Protagonista filmului, maiorul Motoko Kusanagi de la Secţia 9 a Securităţii Publice nipone, este implicată într-un incident cu o inteligenţă artificială militară creată în Statele Unite, care devine conştientă, se declară o formă de viaţă şi cere azil de la statul japonez. În „Ghost In The Shell 2. Innocence”, tehnologiile cibernetice sînt omniprezente, iar omul devine o specie pe cale de dispariţie. Acest film este structurat pe ideea unei viziuni pesimiste, prezente într-un text atribuit lui Buddha:  „să mergi singur, fără să comiţi păcate, cu puţine dorinţe, ca elefanţii prin pădure”, şi anunţă disoluţia naturii umane şi transformarea oamenilor în vase goale, în păpuşi biomecanice. Un al treilea episod de lung-metraj, „Stand Alone Complex” a apărut în 2006.