Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 9-10 (131-132), septembrie-octombrie : Revista revistelor : Vasile Gârneţ : Un nou „Semn” valoros de la Bălţi

Revista revistelor

Vasile Gârneţ

Un nou „Semn” valoros de la Bălţi

A apărut nr. 1-2/2005 al revistei literare Semn, un număr elegant (coperţi lucioase, paginare nouă, mult mai atrăgătoare, care fructifică eficient şi graţios spaţiul tipografic) şi, ca de obicei, cu destule texte interesante. În editorialul său, intitulat „Pe frontul literar de est se trage în clasa cititoare”, Nicolae Leahu descrie succint atacurile pe care Literatura şi arta, săptămânal al Uniunii Scriitorilor din Moldova, le-a orchestrat împotriva antologiilor Literatura română din Basarabia în secolul al XX-lea. Scrie N. Leahu: „După tatonări îndelungate, mai mult sau mai puţin incisive, incomodată probabil şi de nepotrivitul moment al derulării campaniei de colectare a semnăturilor pentru restaurarea unuia şi aceluiaşi partid care apare şi dispare intermitent în jurul acestei publicaţii, revista Literatura şi arta  şi-a aruncat în luptă artileria grea de idei păşunist-paseiste”. Să precizăm că „salvele” criticii „păşunist-paseiste” au fost trase de A. Strâmbeanu, Vlad Zbârciog, M. Gh. Cibotaru (un „hermeneut” de un comic involuntar), D. Matcovschi şi, mai încoace, când articolul lui N. Leahu era, probabil, trimis la tipar, Grigore Vieru, Veronica Boldişor, Leonida Lari şi... profesori & profesoare, mai mult sau mai puţin habilitaţi/habilitate - toţi revoltaţi de „satanismul” revizionist al postmoderniştilor. Mai multe voci critice, tot „păşunist-paseiste”, au cerut intervenţia de urgenţă a lui Mihai Cimpoi, acuzat de inactivitate, expectativă laşă şi ambiguitate în atitudinea sa faţă de postmodernişti, dar domnul academician, deocamdată, nu a ieşit la rampă. A dat, e adevărat, câteva telefoane în teritoriu, la Ungheni şi Bălţi, interesându-se – echidistant, ca un preşedinte al tuturor scriitorilor - dacă semnatarii Scrisorii deschise către Grigore Vieru, rezidenţi în aceste localităţi, chiar au semnat „impertinenta” epistolă, care nu a fost decât un gest de apărare în faţa absurdelor acuzaţii proferate de poetul „Rădăcinii de foc”...

Tot Nicolae Leahu încearcă să desluşească, într-un alt articol  - „Deconstrucţia unei scrisori deschise” -, meandrele gândirii abisale şi ale stilisticii „agramate şi aproximative” marca A. Strâmbeanu. Demolator şi plin de haz, articolul e o mostră de analiză răbdătoare, pe centimetru pătrat, cu substrat pedagogic (Leahu se gândeşte întotdeauna şi la studenţii săi), din care A. Strâmbeanu iese destul de şifonat. Citat: „Dincolo de virgulele ingurgitate pantagruelic sau semănate sămănătorist de preopinentul nostru, n-ar strica ca domnia sa să afle, cel puţin ca scriitor cu legitimaţie la bord, că misiunea unui antologator nu este aceea de a pescui versuri izolate în bahnele proletcultismului, ci aceea de a descoperi poeme cu cap şi coadă, importante nu pentru autorul lor, ci pentru istoria unei specii, a unei teme sau a unei perioade istorico-literare. Citind textele lui A. Strâmbeanu, n-am găsit pasabil nici unul, care, înrudindu-se cumva cu ideea de poezie, să nu scârţâie din încheieturi: conceptual, stilistic, gramatical etc. Şi, cum intenţia proiectului, a editorilor şi, în cele din urmă, a antologatorului nu era aceea de a salva de la uitare măcar „un singur vers”, am procedat în consecinţă, lăsând leniniana lui A. Strâmbeanu (...) să se pregătească pentru întâlnirea cu alţi autori de selecţii, poate mai generoşi, poate cu alte prinţipuri”.

Nota polemică a acestui număr de Semn este continuată şi de Adrian Ciubotaru în cronica sa la cartea lui Iulian Ciocan, Incursiuni în proza basarabeană, de care autorul bălţean se arată – „parţial” – dezamăgit, „mai ales prin caracterul său expeditiv”. Şi continuă: „E drept, nişte incursiuni critice nu pot fi concepute altfel decât ca nişte asalturi de scurtă durată, cu efect imediat, dar există ceva pripit, nearticulat până la capăt în procesul însuşi al argumentării şi definirii estetice, istorico-literare şi narative ale operelor analizate. Există un fel de lehamite a criticului de a intra în detalii şi un fel foarte păgubos de a nu se interoga asupra valabilităţii unor afirmaţii foarte generale despre aspectele particulare ale textelor peste care se năpusteşte, adeseori fără a-şi asigura retragerea.” După opinia lui A. Ciubotaru, cel mai nedreptăţit după „năpustirile” lui Iulian Ciocan i se pare a fi Ion Druţă, care n-ar trebui judecat după universul lui „las’ că-i bine”, pe care l-a creat şi care ar fi, într-un fel, o copie a realităţilor basarabene, ci se cuvine analizat din punct de vedere al stilului („uneori infect”) şi al esteticii anacronice... Nu cred „că-i bine” şi suficient. Opera lui Druţă trebuie să suporte, mai ales acum, când acest lucru e posibil, şi o lectură etică, trebuie trecută prin grila „est-eticii” de care vorbea Monica Lovinescu. Iulian Ciocan are meritul că a încercat să facă, între primii la noi, acest lucru.

În cronica sa, Mircea V. Ciobanu descoperă valenţele poeziei lui Gr. Chiper, revelate, confirmate, aprofundate şi în cea mai recentă carte de versuri a acestuia, Turnul de fildeş înclinat. Autorul Abia tangibilului (volumul său de debut) este văzut ca un poet neosimbolist şi impresionist, dar care cochetează şi cu o formă mai subversivă a postmodenismului. Oricum, nu cred că va scăpa uşor de... exorcizarea pe care o invocă şi o promite Leonida Lari. Lucia Ţurcanu scrie – inspirat ca întotdeauna - despre Antologia Literatura din Basarabia în secolul al XX-lea, volumul consacrat literaturii pentru copii, iar Margareta Curtescu semnează un excelent comentariu la memoriile lui Gabriel Garcia Marquez, A trăi pentru a-ţi povesti viaţa.

La rubrica sa, „Spunerea de sine”, Leo Butnaru prezintă o fişă biobibliografică despre „ultimul mare scriitor romantic al secolului al XX-lea”, scriitorul rus Aleksandr Grin, celebru, mai ales, prin nuvela fantastică Pânzele purpurii. Piesa de rezistenţă a acestui număr de revistă este proza lui Em. Galaicu-Păun, „Ţesut viu” - o naraţiune barocă, multiformă şi polifonică, cu personaje reale şi „fatamorganice”, cu sensuri şi întâmplări ascunse în mai multe sertare ale memoriei, care năvălesc pur şi simplu în pagină. Mihai Şleahtiţchi semnează – aceeaşi scriitură sobră, precisă, eficientă – studiul „Mitul politic manipulator”, în care prezintă stratagemele favorite ale puterii totalitare. Suplimentul acestui număr de revistă este realizat de Raisa Leahu şi cuprinde texte didactice la Limba şi Literatura română în şcoală.

 

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova