Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 9-10 (131-132), septembrie-octombrie : Jocul de-a vacanţa : Vlad Bolocan : Stufstock - în două scene şi-o umbrelă (jurnal de vamaiot debutant)

Jocul de-a vacanţa

Vlad Bolocan

Stufstock - în două scene şi-o umbrelă (jurnal de vamaiot debutant)

Călătorie

Cînd am demarat de la Chişinău, eram puşi pe fapte mari. Nu-i vorbă, în cele din urmă le-am făcut şi mai late, dar nu neapărat aşa cum ne-am fi dorit-o. Ori, tocmai asta a fost cel mai frumos. Am plecat în deltă. Ca să ajungem acolo, am mers cu autocare, bacuri, autobuze, vapoare şi Dacii. Chiar de n-am ajuns exact în deltă, am mai dres-o cu niscaiva microbuze şi şalupe pînă ne-am scos cu o altă destinaţie.

Vineri, 19 august, de pe la amiază, ne-am pornit într-o scurtă dar complexă călătorie, a cărei destinaţie urma să fie Vama Veche. Eu nu mai fusesem niciodată în Vamă, cu atît mai mult la Stufstock. Provocare dublă, aşadar.

Mai întîi, ne-am deplasat la Constanţa, mare oraş din sudul ţării, unde am rămas fără un participant, dar am alipit alţii doi. Cu biletele cumpărate şi spiritele pregătite, ne-am pus, toţi şase, pe aşteptat trenul şi pe mîncat harbuji. Mare şi plăcută ne-a fost mirarea cînd am văzut că pe post de Personal (tren suburban), CFR-ul ne oferă chiar un InterCity – tren de zile mari. Eu unul n-am crezut că e trenul nos­tru decît atunci cînd s-a urnit garnitura. Anume din acest moment am şi început să participăm la Stufstock.

Dacă în alte zile pasagerii sînt pe cît se poate de ordinari (bănuiesc), de data asta, vagoanele cu iz de UE erau umplute pînă la refuz cu veritabile personaje de club. Plete, cercei, tatuaje, tricouri negre cu inscripţii şi desene apetisante, rucsacuri, izoprene, saci de dormit, corturi, dar îndeosebi texte care mai de care pe tema „de ce nu mi-am luat bilet”, cînd în preajmă apărea controlorul. Dacă vi-i puteţi imagina pe respectivii inşi fiind pe deasupra total pacifici, glumeţi la maximum şi binevoitori, atunci aveţi imaginea exactă care domina în personalul de Mangalia din acea seară.

Gluma a început să-şi piardă din savoare cînd trecuserăm de o oră şi jumate de la îmbarcare, iar noi tot nu mai ajungeam în Mangalia. Într-un tîrziu, ne-am văzut şi acolo. În gară, fiecare al doilea om care te privea în ochi te şi întreba dacă n-ai vrea să-l vizitezi la domiciliu. Contra plată, bineînţeles. Prin asta se deosebeşte o gară de staţiune în plin sezon de una dintr-un oraş oarecare: pe lîngă taximetrişti, eşti escortat o vreme şi de oameni amabili, gata să-ţi ofere casă şi masă. I-am refuzat graţios şi ne-am pus pe căutat mijloace de transport pentru etapa finală de 10 km pînă la Vama Veche. Ne-am uitat la cîteva microbuze ce porneau într-acolo, ne-am amintit de troleibuzele chişinăuiene de prin ’95-’96 şi am luat un taxi. În scurt timp, lejer, în deplin confort şi pe o şosea total neaglomerată (a se citi printre litere), am ajuns la destinaţie. Se putea spune cu greu unde începea coada de maşini parcate, cert era însă că se “găta” hăt încoace de semnul rutier ”Vama Veche”.

Atmosferă de ... stock

Stufstockul ne-a salutat de cum am deschis portierele taxiului: başi şi ecouri de hard-rock răzbeau din depărtare. În aşteptarea unui membru al grupului, care-şi schimba, parţial, vestimentaţia, începurăm s-o dăm pe glume. Poate-poate, ne-om integra în atmosfera de festival. Apoi, în şir indian, mai pe şosea, mai pe lîngă ea, am intrat în staţiune.

După cum am mai zis: eu în Vamă n-am mai fost şi cum a fost nu ştiu. Ce zic, zic din auzite. Iar auzitele zic c-a fost tare, iar acum s-a stricat. A fost Hendrix şi Joplin, 2 corturi şi 3 saci, 4 oameni şi o bere, spirit şi pustietate, sălbăticie şi vis. Acuma-s hoteluri şi pensiuni, terase cît încape şi tarabe cu suveniruri, mulţimi şi maşini, WC-uri la 10 mii şi duşuri la 20. E atît de banal subiectul, încît mai nu-mi vine să povestesc. Din toate, cred că mi-a plăcut cel mai mult ce-a zis Chirilă, tot de la Vama Veche, înainte de concertul trupei cu acelaşi nume: aici, în Vama Veche, sistemul a învins.

Pînă una-alta însă, preocuparea noastră a fost să ne facem loc prin mulţime. Mai întîi, prin mulţimea de oameni, mai apoi prin mulţimea de corturi. Cînd găsirăm în cele din urmă un loc de cort, pe plajă, chiar în prima linie, a apărut ca din senin un adolescent. Vioi şi cu pleata legată hipiot, de jur-împrejurul frunţii, ne-a anunţat că bine-am face să nu ne punem cortul taman acolo: pericol de inundaţie. Iniţial, nu l-am prea băgat în seamă. M-am gîndit că e unul din mulţii care încearcă să se dea important. Abia în clipa următoare am început să înţeleg unde mă aflu.

Nu eram pe o stradă bucureşteană şi nici în microbuzul unui şofer irascibil din aceeaşi zi, eram la Stufstock. La Stufstock alta-i socoteala, altul e spiritul. Aici lumea e mai, ca să zic aşa, ardeleană. Aici oamenii îţi zîmbesc şi-ţi zic noroc fără să te cunoască. Te ajută pentru că aşa au făcut alţii înaintea lor, iar între timp nu mai ţine minte nimeni cine a fost primul.

Seara unu

Odată cortul montat, mă bag în sac, dar realizez că orice-aş face tot o să trebuiască să merg pînă-n tîrg. Mă mobilizez şi o iau încetişor de-a lungul apei pînă la marginea corturilor, iar de acolo o tai prin plajă. Aşa da! Încep să fiu atent la oamenii din jur. Rockeri de tot felul (pseudo, hard şi moderaţi); fete rupte drept din Mamas and Papas; îndrăgostiţi care se sărută (încă cu hainele pe ei) chiar pe plajă, sub ochii şi picioarele celorlalţi. Îmi fac drum printre terase sunînd a rock’n’roll pînă la una dintre scene.

La scena mare, zisă A, se cîntă rockuri. În prima seară de festival au fost Dance Trauma, Icory, E.M.I.L., Zob, Ens Cogitans (Rusia), KUMM, Zdob şi Zdub, Timpuri noi, Viţa de Vie, Buricul Pămîntului. Cînd am ajuns eu, se mai încurcară socotelile şi nu m-am prins prea bine cine era în scenă. I‑am recunoscut abia pe următorii, pe Zob. Am stat cît să-mi pun mîinile-n cap ca reacţie la pogo-ul ce se dezlănţuise. M-a salvat o mai veche cunoştinţă, care venise şi ea cu gaşca la festival şi tot căutînd prin mulţime pe altcineva, a dat de mine. Mare eveniment al serii, pentru că doar aşa am aflat că pentru bătrîni ca mine mai există şi o scenă B, cu jazz-uri şi blues-uri, ba încă şi o umbrelă de session-uri, ce le stă la dispoziţia tuturor celor ce pretind că pot ţine un instrument în mînă.

La scena B, în prima seară au apărut Ţapinarii, Domnişoara Pogany, Florin Chilian, Ada Milea, Vali Răcilă, A.G.Weinberger, Nightlosers, Iordache şi Teamsters Blues Band. La B am mers după ce am achiziţionat bere şi porumb copt. Acolo am aflat că ceea ce se numeşte blues la el acasă, în România înseamnă hora-blues, dacă îi laşi pe Nightlosers să-ţi povestească. Mai ales dacă îi şi laşi să aducă cu ei de undeva de printre munţi şi un maramureşean care să strige cîntece de-ale lui. Cu berea în mînă, printre chiote, zîmbete, melci şi alţi chişinăuieni m-am îmbibat şi mai bine de festival. În scurt timp, basarabenii din jur n-au mai rezistat şi i-au tras o horă, atrăgînd în ea şi doi ardeleni. Ne-am găsit, adicătelea.

Fără haine, printre tunete şi principii

A doua zi a început bine şi a continuat şi mai bine. M-am trezit paşnic şi am aruncat privirea pe geamul din stînga al cortului. Mare mi-a fost surprinderea să văd o domnişoară despuiată, trecînd chiar la cîţiva paşi de mine. Hai că-i bună! Mi-am anunţat co-locatarii, cărora atîta le-a trebuit: dă-i bătaie cu ironiile! Îndată au fost depistaţi alţi şi alţi adepţi ai sportului din Vama Veche. Recordul pe moment a fost înregistrat de un tînăr întins la soare, care, din cauza mării de corturi, era văzut de noi doar în segmentul său cel mai de comentat. Spre amiază, ne-am mai dat şi noi cu lumea, iar pentru că fetele noastre refuzau cu obstinaţie să se integreze şi ele în circuitul de valori, am mers să întorc o datorie din seara trecută la o mai veche cunoştinţă, în celălalt capăt al plajei.

Următoarea atracţie a zilei a fost, fără îndoială, ploaia. Ploaia care nu a fost. A venit mai tîrziu, noaptea, cînd ni­meni nu se aştepta, dar nici nu se mai temea. Pînă atunci însă ploaia ne-a speriat cu fulgere, tunete şi vînt puternic timp de vreo 2 ore. La un moment dat, departe, pe mare, s-a putut vedea şi un vîrtej. S-a întîmplat însă ca ploaia să înconjoare Vama Veche şi să meargă mai departe. Pînă una-alta, tinerele talente din camping şi-au scos chitările şi celelalte instrumente şi au trecut la cîntat. Am remarcat cu deosebire un grup de pletoşi în stil reggae, cu tobe afro şi încă nişte minunăţii mici din categoria drîmbelor.

Cînd s-a mai liniştit atmosfera – altă belea pe capul festivaliştilor. De la un restaurant, situat pe colina la poalele căreia se întindea campingul, s-au auzit manele. Nu două, nu trei, ci una după alta. La deal de camping se ţinea nuntă: cu masă, cu mireasă şi bineînţeles cu manele. Rockerii din vale s-au autosesizat şi au mers imediat să stopeze blasfemia. Primii care au ajuns la sursă au strigat şi gesticulat, ca de la tribună, la ceilalţi, îndemnîndu-i să se alăture la mişcarea de eradicare a inculturii. În cîteva clipe, procesul a devenit atît de captivant, încît pe dată s-a evidenţiat din mulţimea de protestatari un anume soi de oameni. E vorba de rockerii care au în comun cu rockul doar aspectul şi tupeul. În rest, n-ar putea să-ţi spună, de exemplu, de ce John Lennon n-a putut veni şi el la Stufstock anul acesta. Pot, în schimb, să se pretindă rockeri în rînd cu ceilalţi, să urle la manelişti cît îi ţine, iar peste cîteva zile să se delecteze cu lecturarea unui ziar de bulevard. Respectivii au ţinut să se remarce, tot prin strigături originale, în special, cînd a apărut maşina poliţiei – minunată ocazie de luptă contra asupritorilor sociali.

Seara doi

În curînd, conflictul s-a rezolvat de la sine, s-a făcut seară, tehnicienii au efectuat probele de sunet şi au dat undă verde celei de-a doua partide de Stufstock. Partidă cu Nociv, Travka, Blazzaj, Urma, Vama Veche, Luna Amară, Kampec Dolores (Ungaria), SIMS (Franţa), Point Blank (Macedonia), Sheky & The Bloody Boys (Bulgaria), Implant Pentru Refuz în scena A; Fără Zahăr, Butterflies in my stomach, Middlefinger, Zebre, Zum, Aria Urbană în scena B, şi tot felul de profesionişti amatori la umbrela de session-uri.

În a doua seară am mers de mi-am mai luat o bere. M-am hotărît greu, acuma că la 12.500 se terminase. Am reuşit să depistez ceva la 15.000. Cînd mi s-a dat restul, am primit şi o bucăţică de carton, inscripţionată „5.000”. Merge şi-aşa.

Cu formalităţile făcute, m-am deplasat direct la scena B ca să-i văd pe Fără Zahăr. M-am bucurat să descopăr creaţii noi, aduse odată cu chitarele acustice tocmai de la Iaşi. Dacă, în mod obişnuit, ieşenii au ce au cu hip-hop-ul, majoritatea îi cunosc ca pe nişte căminari chitarişti puşi pe şotii şi ironii. Cînd ies în scenă, cei doi moldoveni o dau cu glume în dreapta şi-n stînga de nu mai ştii cînd cîntă, cînd comentează şi cînd mulţumesc publicului pentru aplauze. Bine că pot.

Următoarea trupă, Butterflies in my stomach, chiar nu mi-a plăcut. Aveau ceva din căldura şi subtilitatea jazz-ului, dar prea nu erau ei de Stufstock. Mi-i imaginam mai degrabă cîntînd jazz ambiental într-un restaurant.

Constatarea fiind făcută, m-am mutat la A, am gustat din sunetele timişorenilor de la Blazzaj şi am întîmpinat, alături de masa imensă de oameni, intrarea trupei Vama Veche. Vama a început cu 18 ani şi a continuat cu un discurs salvator. Discursul s-a legat de acţiunea Salvaţi Vama Veche.

E vorba de o acţiune despre care s-a tot auzit din 2 în 2 metri în toate zilele de festival, dar nu te lămurea nimeni cum şi de cine trebuie salvată. Se putea bănui că de hote­luri şi capitalisme, dar nu era clar cum. Dacă aduni mulţimi de oameni care cumpără, stimulînd astfel apariţia a noi şi noi tarabe şi pensiuni, nu te poţi aştepta ca aceiaşi oameni să dispară dintr-o dată sau cel puţin să nu cumpere brăţări fosforescente şi alte costinisme (de la „Costineşti”).

Bineînţeles, e o mare dilemă treaba asta. Pe de o parte, îşi doresc cu toţii ca Vama să rămînă sălbatică. Pe de altă parte, aceşti „toţi” sînt prea mulţi şi cumpără tot timpul cîte ceva. Şi chiar dacă s-ar abţine de la costi­nisme, de bere, porumb, clătite şi WC-uri avem cu toţii nevoie. Apropo de WC-uri. De cînd s-a mai civilizat lumea, iar Vama e plină ochi de oameni, de nu găseşti un gard sau un stîlp departe de lume, afacerea cu toalete a înflorit pe litoralul odinioară pustiu.

Poate că soluţia ar fi să rămînă doar buticăriile cu mîncare şi grupurile sanitare. Ce ne facem însă cu cei care vor veni în weekend cu automobil, proprietate personală, şi se vor caza la unul dintre hoteluri? Trăim în democraţie şi fiecare are dreptul să-şi desfăşoare afacerea unde îi vine şi-i permite legea. E greu.

Trecînd şi de acest aspect dureros, am ascultat, în continuare, tonurile lui Chirilă. Cînd am dat să ajung din nou la scena B, am conştientizat cît de mare e mulţimea adunată la festival. Nu doar în faţa scenelor. Era lume peste tot. Lumea era ca apa, ocupa orice loc liber de pe plajă: la scene, la terase, printre corturi şi pe străduţe. Aglomeraţie, nu glumă.

Ajuns din nou la B, am găsit în scenă, împreună cu Middlefinger, un saxofonist care fusese în ajun alături de nişte rockeri şi pe care l-am prins şi cu Johnny Răducanu în Lăptărie, la Bucureşti. Am rezistat frigului şi vîntului cît am putut, adică nu foarte mult. M-am dus spre cort penetrat de un profund regret. Aş mai fi vrut să-i văd cel puţin pe Nociv, Luna Amară, Zebre şi Implant Pentru Refuz...

Final

A doua zi, pe la amiază, am rupt-o din loc. În drum spre staţie, m-am oprit să cumpăr o apă minerală, iar cu ocazia asta să investesc şi cartonaşul de 5.000. M-am amuzat împreună cu domnişoara vînzătoare, aflînd că acel cartonaş reprezenta, de fapt, garanţia pentru sticla de bere, deci era convertibil doar la prezentarea vasului, iar vasul ia-l de unde nu-i. N-are nimic. Nu-i grav. Mai rău e că domnişoara nu mai avea apă minerală şi nici plată. I-am mulţumit, i-am promis în şagă că revin vara viitoare, mi-a zîmbit şi cu asta am bifat şi vacanţa.

 

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova