Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 9-10 (131-132), septembrie-octombrie : Dezbateri la Radio Europa Liberă : : Despre legea Lustraţiei şi deconspirarea dosarelor KGB în Republica Moldova

Dezbateri la Radio Europa Liberă

Despre legea Lustraţiei şi deconspirarea dosarelor KGB în Republica Moldova

Emisiunea „Punct şi de la capăt”, autor şi moderator - Vasile Botnaru (Participă: Anatol Ţăranu, Victor Stepaniuc, Oleg Serebrian)

 

Vasile Botnaru - Reluăm astăzi, de la capăt, o temă care a mai fost dezbătută la Europa Liberă în două emisiuni de sâmbătă, emisiuni în cadrul cărora am căutat răspunsul la întrebări hamletiene: Este necesară sau nu o lege a Lustraţiei în Republica Moldova?; Ar putea oare să detoneze acalmia minimă din societate deconspirarea dosarelor KGB-ului sovietic?...

După ce au opinat pe marginea acestui subiect, foşti conducători ai Securităţii, istorici, scriitori, foşti informatori ai poliţiei politice, racolaţi în diverse circumstanţe, ne-am gândit c-ar fi cazul să-i întrebăm şi pe legislatori, cei care îşi vor asuma responsabilitatea să decidă, prin votul lor, dacă este sau nu necesară şi oportună o asemenea lege. Astăzi, în studioul de la Chişinău al Europei Libere se află deputatul comunist Victor Stepaniuc, preşedintele comisiei parlamentare pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mijloace de informare în masă, deputatul Oleg Serebrian, liderul Partidului Social-Liberal, şi deputatul Anatol Ţăranu, care face parte din fracţiunea Alianţa Moldova Noastră.

Domnilor invitaţi, sunteţi de acord cu cei care consideră că o eventuală lege a Lustraţiei ar fi ca o adevărată explozie pentru societatea noastră sau, dimpotrivă, credeţi că această lege ar fi ca un filtru moral, ce ne-ar permite să intrăm în Europa cu un efectiv de politicieni şi funcţionari care într-adevăr n-au colaborat cu poliţia politică?

Anatol Ţăranu - Pentru început, cred că e bine să ne aducem aminte că „lustratio” din latină înseamnă purificare. Riscurile unor tensionări în societate după votarea unei asemenea legi nu depăşesc, cred, raţiunile acestei purificări. 

V. B. - Cu alte cuvinte, câştigăm mai mult decât am putea pierde.

A.Ţ. - Cred că da. Trebuie să vorbim despre două semnificaţii ale unei asemenea legi. O semnificaţie pur etică: fiecare trebuie să primească după „meritele” sale şi astfel societatea noastră şi-ar cunoaşte mai bine „eroii”. Pe de altă parte, există şi destule raţionamente politice. Chiar zilele acestea, am citit în presa noastră nişte dezvăluiri pur şi simplu senzaţionale, făcute de o organizaţie nonguver­namentală, care acuză un fost înalt demnitar de stat că ar fi transmis părţii transnistrene materiale ce vizau persoane care activau, în interesele Republicii Moldova, la Tiraspol. Se afirmă chiar că aceste persoane au fost lichidate de către Securitatea lui Smirnov.

V. B. - Adică au fost deconspiraţi agenţii din timpul războiului transnistrean?

A.Ţ. - Nu ştiu dacă e vorba de agenţii moldoveni din timpul războiului, însă sunt nişte oameni care au lucrat pentru interesele Republicii Moldova şi au susţinut ideea integrităţii teritoriale a statului nostru. Dacă aceste informaţii sunt veridice, ar trebui să ne întrebăm cum sunt selectate cadrele pentru anumite demnităţi în Republica Moldova şi cum ar trebui să ne apărăm interesele noastre naţionale. Prin anii 1989 -‘90, dosarele KGB-ului de la Chişinău au fost expediate la Tiraspol şi, din câte cunosc, până astăzi se păstrează acolo. Asta însemna că o parte considerabilă din informaţiile despre persoanele care la timpul respectiv colaborau cu KGB-ul sunt deţinute în prezent de serviciile secrete de la Tiraspol. Ceea ce, pe linie logică, sugerează că o parte a societăţii moldoveneşti poate fi şantajată de către Tiraspolul separatist.

V. B. - Acest lucru a fost confirmat şi de preşedintele Voronin în interviul pentru Europa Liberă. Domnia sa nu a exclus o asemenea posibilitate şi a afirmat că - citez cu exactitate - „suntem cu ochii pe potenţialii oameni şantajabili”. Domnule Stepaniuc, credeţi că o asemenea lege este necesară şi utilă astăzi pentru Republica Moldova, pentru faza de „statalitate şi democraţie” în care ne aflăm?

Victor Stepaniuc - Vreau să spun din start că nu susţin adoptarea unei asemenea legi şi asta nu din cauza că nu aş recunoaşte că în perioada sovietică la acest subiect au fost încălcări ale drepturilor omului... Cred că trebuie să fim mai lucizi şi să ne amintim că secolul 20 ne-a oferit destule exemple când statele şi-au apărat cum au considerat ele necesar interesul naţional, fără să facă dezvăluiri senzaţionale. Chiar state cu tradiţii democratice, prin anii ’60, au avut foarte multe deficienţe la această temă.  Probabil că noi, în Republica Moldova, ar fi bine să ne preocupăm de persoanele care în perioada sovietică au fost persecutate de poliţia secretă. Să vedem în ce măsură personalităţi importante, mai mulţi oameni politici şi din sfera culturii din fostul stat sovietic socialist moldovenesc au fost represaţi din punct de vedere politic.

V. B. - Dar cum putem să aflăm lucrul acesta dacă nu deschidem dosarele?

V. S. - Avem o legislaţie adoptată după 1990 şi avem Constituţia Republicii Moldova care reglementează această problemă, plus la aceasta există mai multe persoane care au fost într-adevăr represate şi ulterior reabilitate. Aceste cazuri, cunoscute acum, ne permit ca o parte din dosarele respective să fie deschise. Cred că nu e necesară o lege a Lustraţiei în general. Afirm aceasta deoarece fiecare stat are dreptul de a colecta informaţii în beneficiul securităţii sale, în fiecare ţară – nu e un secret pentru nimeni - există informatori. E altceva faptul, în ce măsură aceste informaţii sunt folosite împotriva libertăţilor democratice, atingând viaţa privată a unor persoane, sau sunt folosite, ca formă de şantaj, împotriva politicienilor.

V. B. - Dvs. sugeraţi că nu este foarte clar întotdeauna dacă putem aprecia cu semnul plus sau cu semnul minus acest gen de activitate.

V. S. - Da. Organele de securitate sunt foarte importante pentru statul contemporan. Aceste organe nu pot fi desfiinţate doar pentru faptul că au comis, într-o anumită epocă, abuzuri şi nereguli. S-au făcut destule încercări pentru a le distruge. Domnul profesor Ţăranu a prezentat câteva exemple flagrante, întâmplate la noi după 1990. Aş mai adăuga ceva. Persoanele care au lucrat în acel sistem în perioada sovietică lucrează, majoritatea dintre ei, şi în prezent. A scoate acum la suprafaţă, printr-o lege a Lustraţiei, foarte multă informaţie din acel sistem, înseamnă a continua distrugerea acelui sistem. Personal, nu aş vrea să fie cunoscut dosarul meu de securitate, dosar care mi-a fost deschis în 1984, pentru că ştiu aproximativ cine m-a defăimat şi turnat.

V. B. - Dvs., domnule Stepaniuc, nu sunteţi răzbunător sau sunteţi indulgent, dar aş vrea să-l întreb pe domnul Oleg Serebrian: aţi vrea să aflaţi cine v-a turnat?

Oleg Serebrian - Întâi de toate, vreau să-mi exprim dezacordul cu ceea ce spunea adineauri domnul Stepaniuc. Incontestabil, în fiecare ţară, pe lângă serviciile de interne sau ministerele poliţiei, există şi servicii speciale. Aceste servicii sunt privite foarte şi foarte diferit de la o ţară la ţară, cu mult entuziasm uneori şi cu destul dispreţ în alte cazuri. Într-o ţară ca Statele Unite ale Americii figura CIA este chiar mitizată. Cu mult respect sunt privite serviciile speciale într-o ţară ca Marea Britanie. Pe de altă parte, în Germania aceste servicii sunt privite cu circumspecţie şi chiar teamă, iar în Franţa Serviciul de supraveghere a teritoriului este privit cu foarte mult dispreţ. Deci, această optică, uneori foarte controversată, asupra serviciilor secrete nu este specifică doar pentru ţările est-europene. Iar teama şi dispreţul nu sunt pentru aceste instituţii, ci faţă de cei care lucrează, colaborează cu ele. Problema în cazul nostru este că acest serviciu de informaţii este unul moştenit, reciclat, cu oameni care au servit într-adevăr ca agenţi ai poliţiei politice sovietice până în 1991, iar apoi au primit toţi, fără nici o rezervă, epoleţi de ofiţeri ai Serviciului de Securitate al Republicii Moldova. Orice ţară comunistă din Europa Centrală şi de sud-est, chiar dacă a fost independentă până la 1990, cum e cazul Poloniei sau al Cehiei, a trecut această procedură a lustraţiei, o procedură firească de decomunizare, de dezaservire a fostelor lor servicii secrete, aservite KGB-ului sovietic. În cazul nostru, cred că legea Lustraţiei este una mult prea întârziată. Faptul că Republica Moldova se află unde se află în acest moment din punct de vedere politic şi economic, precum şi problemele legate de Transnistria, dar şi anumite decizii care s-au luat de către clasa noastră politică pe parcursul anilor de o manieră foarte şi foarte ciudată, cum remarca şi domnul Ţăranu, se datorează faptului că nu am ştiut şi nu am putut, prin 1991-’92, să aplicăm această lege a Lustraţiei. Cred că atunci, la începutul deceniului trecut, ar fi fost cel mai potrivit moment, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Această lege, în opinia mea, este una imperioasă.

V. B. - Dar domnul Stepaniuc vrea să spună că sunt mai multe categorii de turnători. La modul practic, se poate sau nu se poate deschide de-a valma toate dosarele şi cine va suferi cel mai mult dacă, aşa cum afirma un fost preşedinte al Republicii Moldova, întâi de toate vom rămâne fără intelectuali?

A.Ţ. - Atunci când se vorbeşte despre legea Lustraţiei nu se are în vedere intervenţia în zona tehnologică, în zona de structură a serviciilor secrete. Legea Lustraţiei nu prevede deconspirarea „de-a valma” a tuturor dosarelor. Este cu totul altceva. Această lege ar trebui să îngrădească accesul la demnităţile de stat persoanelor care au făcut poliţie politică.

V. B. - Adică un candidat pentru funcţia de deputat să treacă prin...

A.Ţ. – Indiscutabil, să treacă prin comisia respectivă, care să poată să spună foarte precis şi documentat dacă acest viitor deputat a colaborat sau nu cu poliţia politică a fostei Uniuni Sovietice, dacă este el şantajabil din partea unor ţări care deţin informaţii privind reţeaua de informatori din Republica Moldova.

V. B. - Domnule Serebrian, de ce până acum problema dosarelor a fost o preocupare exclusivă a intelectualilor?

O. S. - Este o situaţie specifică pentru Republica Moldova, că anume scriitorii sau alte persoane competente în domenii precum istoria, limba şi literatura să se fi aflat, pe perioada ocupaţiei sovietice, în atenţia serviciilor secrete, care trebuiau să anihileze orice manifestare de românism. Această categorie de persoane, aflată mereu sub presiune, a fost şi cea mai vulnerabilă, din rândurile sale fiind racolaţi destui informatori. Cred însă că se exagerează mult a­tunci când se afirmă că deschiderea dosarelor ne-ar lăsa fără intelectuali. Pentru a elimina această grea bănuială, care planează peste o categorie întreagă de cetăţeni, trebuie să recurgem la legea Lustraţiei şi a accesului la dosare. Atunci vom dezvălui nu numai „eroi”, cum remarca ironic domnul Ţăranu, dar şi oameni care au fost suspectaţi foarte mult timp pe nedrept.

V. B. - Domnule Stepaniuc, aş vrea să lămuriţi această dilemă pe care aţi sugerat-o mai înainte, că ar exista turnători buni şi turnători răi.

V. S. - Sunt turnători care au încălcat legislaţia şi în aces­te cazuri ar trebui să se implice organele de drept, adică sistemul judecătoresc. Legislaţia Republicii Moldova permite astăzi pedepsirea acestor persoane, însă cadrul legislativ nu este chiar bine conturat în această privinţă. De aceea cred că nu trebuie să facem declaraţii generale, de ordin etic, ci să avem un temei juridic.

V. B. – Dar când, domnule Stepaniuc, vom avea acest cadru juridic? Trece timpul, şi, într-adevăr, unii funcţionari suspectaţi de colaborare cu poliţia politică au trecut prin diferite structuri, iar noi tot continuăm să discutăm despre teoria problemei. Or, eu vă dau un caz concret, ca exemplu: părinţii fostului preşedinte al Parlamentului, Dumitru Diacov - ei au fost trimişi în Siberia pe baza unui denunţ. Ce facem cu autorii denunţului? Mai sunt o sumedenie de oameni care au fost înscrişi în categoria culacilor în baza unor denunţuri, au suferit pe nedrept generaţii întregi, nu s-au putut realiza pe plan profesional, n-au fost promovaţi în funcţii de conducere. Aceste denunţuri pot fi identificate cu mijloace juridice?

V. S. – Pot. Mai mult, eu consider că legislaţia actuală permite persoanelor care au suferit să se adreseze astăzi instanţelor de judecată şi dacă cei care au scris denunţuri sunt în viaţă, ei pot fi traşi la răspundere, indiferent dacă au fost angajaţi ai Securităţii sau în alte organe de stat. O asemenea bază juridică există în Republica Moldova, la fel cum a existat şi în alte ţări. Să ne aducem aminte, chiar americanii, până în anii ’60, au avut foarte mari probleme cu drepturile negrilor, cu segregaţia, cu dreptul la profesie etc. Societatea americană a soluţionat aceste probleme oferind o legislaţie adecvată. Până în momentul în care Congresul american nu a adoptat o altă legislaţie, nu au fost abrogate unele legi foarte dure care au existat în anii ’50, legi împotriva forţelor de stânga, împotriva comuniştilor... Consider că anume această cale este cea mai corectă şi trebuie urmată. Altfel slăbim statul, abandonăm aceste servicii de securitate şi vom rămâne fără specialişti serioşi. Sunt de acord cu domnul Serebrian că această lege a Lustraţiei era binevenită în 1991-1992. Acum lucrurile sunt depăşite în multe privinţe. E ca şi cum ne-am întoarce înapoi, am produce o lege absolut declarativă, care, din punct de vedere al dreptului, va avea foarte multe carenţe.

V. B. - Dar nu se poate elabora astăzi o lege care să oblige demnitarul, candidatul care aspiră la o funcţie publică, inclusiv cea parlamentară, să-şi demonstreze nevinovăţia. Este posibil aşa ceva?

V. S. - Eu cred că, în principiu, este posibil, deşi există articolul din Constituţie privind prezumţia nevinovăţiei, care anulează orice aproximaţii pe această temă.

A. Ţ. - Înainte ca partea juridică să înceapă să funcţioneze, este nevoie să clarificăm de ce este necesară o asemenea lege, altfel mecanismul juridic nu poate fi pornit. Legea Lustraţiei nu este şi nu trebuie să fie o lege a răzbunării. Nu aceasta este esenţialul. Legea Lustraţiei este un obstacol în calea repetării unor practici condamnabile, care au adus atâtea suferinţe. O societate care nu este capabilă să conştientizeze necesitatea unei legi a Lustraţiei, ar putea să repete aceste practici. La fel de important, cred, este şi aspectul politic al problemei. Adică în ce măsură am putea să reformăm cardinal serviciile secrete, atâta timp cât ele continuă să folosească procedee caracteristice pentru fosta poliţie politică. Apropo, vreau să mă refer la o remarcă pe care aţi făcut-o la începutul discuţiei noastre, şi anume că preşedintele ţării, Vladimir Voronin,  susţinea că statul Republica Moldova este cu ochii pe acei oameni care sunt şantajabili. Dar de ce cetăţeanul Voronin are dreptul să ştie, să cunoască, doar el, aceste lucruri?

V. B. - Pentru că este şeful statului.

A. Ţ. - Bun, este şeful statului, dar noi ne considerăm, afirmăm pretutindeni lucrul acesta, că suntem o ţară democratică. Toţi cetăţenii sau, cel puţin, persoanele alese în anumite demnităţi publice au dreptul să cunoască aces­te lucruri.

O. S. - Serviciul secret trebuie să fie al unui stat, nu al unei persoane şi, mai ales, nu trebuie să fie un instrument de acţiune politică, de impunere a unui punct de vedere politic.

V. B. - Când spuneţi trebuie să fie, asta înseamnă cumva că în Republica Moldova serviciile secrete sunt un instrument de acţiune politică în mâna celora care deţin puterea?

O. S. - Domnule Botnaru, cred că chiar la postul dumnea­voastră de radio, în ultimii ani, mai multe persoane au adus destule exemple în acest sens. Rămâne de văzut dacă aceste mărturii sunt veridice sau nu. Ar trebui însă să cădem de acord că, dacă ar fi existat o lege a Lustraţiei, asemenea suspiciuni ar fi fost mult mai puţine.

V. B. - O ultimă întrebare ar fi dacă Dvs. personal aţi pătimit cumva în urma unor denunţuri. Sunt convins că aveţi la dosar colecţii importante, copioase, de „pâre”.

V. S. - Înainte de a vă răspunde la întrebare, aş vrea să le aduc aminte colegilor mei că noi avem azi o lege des­pre petiţii şi o modificare a acestei legi, făcută prin 2000, referitoare la aşa-numitele petiţii anonime. În Republica Moldova, există în prezent acest mecanism de examinare a petiţiilor anonime, care uneori pot fi simple denunţuri ce urmăresc o vendetă personală. Eu nu cred că trebuie să ajungem la o lege a Lustraţiei, care este o chestiune destul de complicată şi controversată. Sunt lucruri mai simple, care trebuie modificate, îmbunătăţite în legislaţia noastră, deoarece eu, ca funcţionar, ca preşedinte al unei comisii parlamentare şi ca fost preşedinte al fracţiunii PCRM, vă spun că circa 30%, iar uneori 40% din petiţiile care veneau la Parlament şi vin în continuare în structurile statului sunt anonime. Cred că e o mare problemă a societăţii noastre. Parlamentul a permis, în 2000, examinarea unor cazuri excepţionale, semnalate de aceste anonime, care vizau securitatea naţională, securitatea alimentară, securitatea energetică...Vreau să vă spun că nu trebuie să privim numai la perioada totalitarismului, cum afirmam noi până la 1990...

V. B. – Să privim şi la experienţa curentă.

V. S. – Da, întocmai, care e la fel de bogată şi plină de surprize... La întrebarea Dvs. despre denunţuri făcute împotriva mea, vă răspund în felul următor: în 1985, am fost ales director de şcoală, dar nu am fost confirmat în această funcţie timp de trei ani, pentru că am avut un dosar. Vorbisem la o nuntă despre sistemul comunist existent atunci şi am făcut destule afirmaţii critice despre epoca Brejnev, încercând să mă aliniez liniei noului conducător al statului, Andropov...

V. B. - Deci sunteţi un disident cu experienţă.

V. S. - Cel mai interesant este că m-au terorizat unele persoane, doamne-secretare de la comitetul raional de partid din Ialoveni, care mai apoi au devenit deputaţi în Parlament pe lista Frontului Popular din Moldova. Dumnezeu cu ele. Nu vreau astăzi să ştiu mai multe despre acel episod, cred că au dreptul la viaţa lor privată. Poate că cineva le-a solicitat să facă acest lucru, poate că şi ele, la rândul lor, au fost terorizate. 

V. B. - Domnule Serebrian, aţi avut asemenea expe­rienţe?

O. S. - Este foarte greu probabil de detectat dacă ţi s-a întâmplat ceva din cauza serviciilor speciale sau nu. Nu cred că pot să ştii, poţi doar intui lucrul acesta în anumite situaţii. Personal, nu cred că am avut asemenea probleme, mai ales că eu am absolvit facultatea într-o Republică Moldovă independentă. 

V. B. - Dar în activitatea Dumneavoastră de la Ministerul de Externe n-aţi simţit prezenţa serviciilor secrete?

O. S. - Este un minister mai specific. Eu am activat ca şef al serviciului România într-o perioadă destul de specială, când eram în tranziţie de la euforia pro-românească la o anumită îngheţare a relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti. Nu sunt deloc sigur că acea vigilenţă pe care o manifestau superiorii mei se datora neapărat Serviciului de informaţii şi securitate. Cred că era pur şi simplu vorba de un comportament dictat de raţionamente politice şi de frica faţă de superiorii nemijlociţi.

V. B. - Deci, faptul că nu sunteţi astăzi Ministru de Externe nu vi se datorează problemelor de dosar?

O. S. - Nu cred acest lucru.

V. B. - Domnule Ţăranu, cum răspundeţi la întrebarea mea?

A. Ţ. – Eu nu am avut experienţe traumatizante în ceea ce priveşte relaţia cu Securitatea sovietică, poate doar una singură.

V. B. - Dar dosarul, apropo, vi l-aţi văzut?

A. Ţ. - Nu cred că am avut dosar. Nu am fost o persoană atât de importantă în acele timpuri, ca să mi se deschidă dosar la KGB. Aşa cum vă spuneam, singura mea experienţă în acest sens s-a întâmplat pe când eram în anul trei de facultate. Comandasem la fondul special al bibliotecii universitare câteva cărţi de Nicolae Iorga. În consecinţă, am fost invitat la „secţia întâi”. Mi s-a sugerat ideea că sunt istorici mult mai valoroşi, cum ar fi Kliucevski, Soloviov, Karamzin, iar Iorga nu este neapărat autorul căruia ar trebui să-i acord o atenţie atât de mare.

V. B. - Şi aţi renunţat?

A. Ţ. - Desigur că nu am renunţat. Apropo, spre ruşinea mea, am făcut cunoştinţă cu opera marelui Iorga abia în anul trei de facultate. Asta era problema...

V. S. - Alţii nici până acuma nu o cunosc.

A.Ţ. - Bine, dacă îmi permiteţi, aş vrea totuşi să men­ţio­­nez un lucru. Apartenenţa la KGB, la tagma informatorilor, a fost un subiect predilect al presei noastre, a fost o marotă a luptei politice din Republica Moldova şi continuă să rămână. O sumedenie de politicieni sunt pe drept sau pe nedrept acuzaţi, fără probe, că fac jocurile serviciilor secrete, că au colaborat cu Securitatea sovietică etc. Legea Lustraţiei este necesară inclusiv pentru a curăţa, a „salubriza” într-un fel procesul politic din această ţară. Şi încă un moment. În iunie 1992, am fost desemnat preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru Apărare şi Securitatea Statului. Era în plină desfăşurare războiul de pe Nistru. Am cerut Securităţii să mi se prezinte lista deputaţilor, a membrilor guvernului şi a conducătorilor partidelor politice din Republica Moldova, având legături cu KGB-ul, ale căror dosare se găseau la Tiraspol. Persoane, aşadar, şantajabile din acest punct de vedere. După unele ezitări, această listă mi-a fost „livrată” într-o formă anonimă.

V. B. - Ce înseamnă „formă anonimă”?

A. Ţ. - Adică nu a fost semnată de nimeni. Câteva nume prezente pe acea listă m-au şocat. S-a întâmplat că unul dintre aceste personaje, numele căruia figura pe listă, m-a acuzat deschis, în Parlament, că sunt KGB-ist. O singură dată în cariera mea politică m-am folosit de informaţia pe care o obţinusem, atunci când m-am adresat persoanei despre care am amintit cu numele său de cod.

V. B. - Domnule Ţăranu, făcând aceste mărturisiri, ne determinaţi să consultăm stenogramele şedinţelor din Parlament.

A. Ţ. – Nu veţi găsi nimic, pentru că totul s-a întâmplat pe culoarele Parlamentului. Revenind la acel episod, trebuie să vă spun că am avut nevoie de validol ca să-l readuc la viaţă pe „colegul” în cauză. Deci, o serie de oameni trebuie să fie salvaţi de această teribilă suspiciune. Şi ca să-mi închei ideea, aş vrea să vă aduc exemplul funcţionării legii Lustraţiei* în România. Cu toate carenţele sale, Legea a avut un efect benefic pentru viaţa politică românească. Să ne aducem aminte de situaţia regretatului om politic, marele intelectual român Alexandru Paleologu, care, după adoptarea legii Lustraţiei, a recunoscut că a fost nevoit, făcând ani grei de puşcărie, să semneze un acord de colaborare cu Securitatea pentru a-şi salva viaţa. Evident, a fost un moment de cedare, dar prin acest gest de recunoaştere Alexandru Paleologu şi-a cerut într-un fel iertare. Şi vreau să vă spun că societatea românească - şi acest fapt îi face cinste - a primit mărturisirea marelui cărturar în mod adecvat. Domnul Paleologu a rămas pe piedestal. De aceea revin şi spun că cei care se tem că legea Lustraţiei ar putea provoca un dezastru în interiorul unei societăţi nu au deloc dreptate.

V. S. - Ar fi bine să ne aducem aminte că civilizaţia contemporană a trecut, după anii 60, printr-un proces de „curăţare morală”. E mai multă etică în politică şi în guvernare acum. Slava Domnului că putem discuta pe această temă. Aş spune că nu doar informatorii trecutului trebuie defăimaţi, descoperiţi, arătaţi cu degetul, dar şi cei care „informează” după 1991. Să fim sinceri, după 1991 s-au făcut crime, s-au făcut destule lucruri grave...

 A. Ţ. - Domnule Stepaniuc, poate că nu s-ar fi pus atât de acut problema necesităţii unei legi a Lustraţiei şi a accesului la dosarele KGB, dacă nu ar exista bănuieli că actuala guvernare încearcă să folosească serviciile secrete iarăşi după principiul poliţiei politice. Ca această practică să nu se mai repete niciodată, societatea moldovenească are nevoie de o lege a Lustraţiei. Partidul pe care îl reprezint, „Alianţa Moldova Noastră”, va face tot posibilul să promoveze această lege în Parlament.

V. S. - N-o să vă ripostez, pentru că nu facem dezbateri politice aici. Vreau să spun că chiar în această vară s-au făcut câţiva paşi concreţi în această direcţie. Organele securităţii, pentru a nu se transforma în poliţie politică, trebuie puse sub control parlamentar. Încercăm să mergem pe această cale.

V. B. - Aşteptăm să vedem cum va arăta o Securitate controlată de Parlament şi poate că aceasta va constitui una din viitoarele noastre teme de discuţie.

Chişinău-Praga,

11 septembrie 2005

___________

Nota redacţiei: În România nu există o Lege propriu-zisă a Lustraţiei, însă Legea Accesului la dosarele fostei Securităţi, adoptată în urmă cu câţiva ani, produce, indirect, asemenea efecte prin posibilitatea denunţării (autorizate de CNSAS) apartenenţei unei persoane la „specia” informatorilor fostei poliţii politice ceauşiste. Proiectul unei legi a Lustraţiei este promovat în legislatura actuală de istoricul Adrian Cioroianu, senator PNL.

Pagini redactate de Vasile Gârneţ

 

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova