Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 9-10 (131-132), septembrie-octombrie : Interpretări : Aliona Dosca : Franz Kafka, între ,,Procesul” literar şi cel juridic (studiu analitico-terminologic)

Interpretări

Aliona Dosca

Franz Kafka, între ,,Procesul” literar şi cel juridic (studiu analitico-terminologic)

Franz Kafka, între ,,Procesul” literar şi cel juridic (studiu analitico-terminologic)

 

,,Cînd nu scriu sunt pierdut... Port în mine o lume nemaipomenită. Dar cum să mă eliberez şi cum s-o eliberez fără s-o sfîşii? Şi totuşi, e de o mie de ori mai bine s-o sfîşii decît s-o înmormîntez în mine. Pentru asta trăiesc, iar acest lucru este cît se poate de clar.” (Franz Kafka)

 

Procesul este o carte despre o lume din care lipseşte certitudinea. Acţiunea începe şi se dezvoltă sub semnul îndoielii, al supoziţiei extinse la toate nivelurile. Aşa precum de multe ori se întîmplă şi în cadrul unui proces judiciar. Titlul este un prim indiciu în interpretarea alegorică a conţinutului: el trebuie citit ca un proces de culpabilizare indus eroului şi ca un proces de ambiguizare a imaginii oferite de evidenţa şi subsidiarul scrierii.

Cuvîntul-cheie al romanului este ,,legea“, cuvînt care devine obsedant în conştiinţa eroului, ca efect al prezenţei ei explicite sau deduse în toate aspectele societăţii. Totul este subsumat absurdului guvernat de o lege, dincolo de logica firească a umanului. Modalitatea de aplicare a acestei legi este tribunalul, aflat în podul unei clădiri. Situarea lui nu este întîmplătoare, semnificaţia fiind aceea de a surprinde justiţia deasupra lumii fenomenale şi a fiinţelor pe care le judecă.

Chiar din start cititorul ia act de faptul că protagonistul romanului este arestat. Arestul are loc exact în dimineaţa în care Josef K. împlineşte 30 de ani. Josef K. este trimis – fără explicaţie – să caute tribunalul, unde urma să i se ia primul interogatoriu. Aspectul clădirii în care se aflau birourile tribunalului, aflarea justiţiei într-o asemenea clădire îi crea lui K. un şi mai mare dezgust faţă de ea, dar totodată îi dădea mai multă siguranţă. Judecătorii stabiliseră cu el că interogatoriile vor avea loc doar duminicile, pentru a  nu-i periclita într-un fel sau altul desfăşurarea activităţii profesionale. În birourile judecătoreşti se produce însă un paradox: învinuiţii (acuzaţii) se sufocă, şi li se face rău în ,,Judecătoria“ propriu-zisă, iar funcţionarii acestei instituţii au ameţeli dincolo de pereţii ei, nu suportă aerul curat pe care-l inspiră.

Din tribunale şi săli de şedinţe nu se poate ieşi decît prin moarte. Lipsa de vină pare un laitmotiv, un artificiu compoziţional care conferă coeziune întregului, dar în aceeaşi măsură devine un element emblematic pentru existenţialismul romanului. Neştiind ce culpă trebuie să-şi asume, K. nu se poate apăra, după cum nu se poate sustrage mersului fatal al lucrurilor. Chiar şi preoţimea face parte integrantă din supra-realitatea justiţiei, care operează cu supoziţia vinei: ,, - Aparţin deci justiţiei, spuse preotul. Ce-aş mai putea să vreau de la tine? Justiţia nu vrea nimic de la tine. Ea te primeşte cînd vii şi te lasă cînd pleci.“

Pedeapsa survine ca farsă, iar moartea i se întîmplă eroului fiindcă aşa a hotărît justiţia.

 

Procesul cunoaşterii la Kafka e ca şi cum inversat, privirea îi este îndreptată nu înainte, ci, printr-o oglindă retrovizoare, înapoi spre sensurile pierdute, spre trăirile ce se consumă în continuare.

Prin romanul Procesul, Kafka ne prezintă imaginea vieţii, aşa cum a perceput-o el. ,,Legea” reprezintă dreptatea pe care fiecare din noi dorim s-o avem. ,,Judecătoriile” mizerabile şi judecătorii reprezintă societatea şi ceilalţi oameni, cei ce ne înconjoară zi de zi. De aceea justiţia e peste tot, în fiecare clădire: oriunde ne-am afla, există un ,,judecător” care ne ,,analizează” faptele şi ne ,,judecă” acţiunile, ne ,,învinovăţeşte” de ceva ce înşişi magistraţii nu ştiu. Astfel, lipseşte vina şi este prezent doar vinovatul fără vină. Fiecare dintre noi e un acuzat, iar ceilalţi sunt judecători. Procesul  începe o dată cu naşterea fiecărui individ, început sugerat în roman prin dimineaţa zilei de naştere a lui K., care împlineşte 30 de ani, iar sfîrşitul Procesului e moartea acuzatului, simbolizată de noaptea în care e asasinat K. şi în care împlineşte 31 de ani. K. este omul care nu vrea să fie judecat de ceilalţi, care vrea să clarifice o dată şi pentru totdeauna datele procesului său şi să dovedească tuturor nevinovăţia sa, omul în căutarea ,,dreptăţii” într-o lume în care ea n-a existat, nu există şi nu va exista niciodată...

 

Romanul Procesul ne înfăţişează istoria execuţiei unui condamnat. La fel ca în nuvelele anterioare ale lui Kafka - Sentinţa, Colonia penitenciară, În faţa legii -, în Procesul este vorba de o literatură întreţesută cu „materie” de specialitate. Opera lui Kafka a fost cercetată pînă în prezent doar din punct de vedere literar şi artistic, nu şi terminologic. Noi ne propunem să realizăm o investigaţie a noţiunilor generale juridice, atestate în limbajul lui Kafka, şi să efectuăm o interpretare ştiinţifică a vocabularului şi lexicului juridic.

Temele de bază ale romanului Procesul pătrund în textura romanului printr-un înveliş de coloratură terminologică, precum: ,,Arestarea”, ,,Acuzarea”, ,,Culpa”, ,,Procedura”, ,,Procesul”, ,,Sentinţa”, ,,Judecata”, ,,Legea”. Ca teme secundare atestăm relaţiile dintre genuri, problematica de identitate a personajului principal, imaginea realităţii, modalităţile de intruziune a realităţii onirice.

Chiar textul romanului tematizează distincţia a două lumi contradictorii prin actul vorbirii, prin modul de viaţă obişnuit în faţa unui proces de viaţă şi prin modul de viaţă insolit în faţa unui proces juridic. Dar - spuneam şi mai devreme - în Procesul lui Kafka nu este vorba de veritabile norme şi proceduri juridice, aşa cum apar ele în jurisprudenţă. În plus, Curtea de Judecată la Kafka este secretă, procedurile magistraţilor sunt absconse, carcasa juridică a „dosarului” nu este pusă oficial la dispoziţia opiniei publice, nici măcar acuzatul nu le ştie pe toate.

Procesul lui Kafka este departe de jurisprudenţa normală, cu toate că o mare varietate de termeni juridici îşi găsesc aplicarea în roman şi rezonează în conştiinţa lui Josef K., care, la rîndul său, utilizează noţiuni echivoce, precum ,,stat de drept”, ,,dezbatere judiciară principală”, ,,proces penal” etc.

 

Să enumerăm elementele care compun o secvenţă obişnuită a unui proces de judecată, utilizînd terminologia lui Kafka din romanul Procesul (Original: Variantă germană) (1):

 

1.das Vergehen = delict, contravenţie (2, p. 1036)

2.die Schuld = vină, culpă, faptă, judecată (2, p. 849)

3.die Verhaftung = arestare, deţinere (2, p. 1038)

4.das Verhör = interogatoriu, audiere (2, p. 1040)

5.die Anklage = acuzare, inculpare (2, p. 52) 

6.die Verteidigung = pledoarie în apărare (2, p. 1060)

7.die Gerichtsverhandlung = dezbatere la tribunal, la un proces judiciar (2, p. 391)

8.der Urteilsspruch = pronunţarea sentinţei, verdict (2, p. 1021)

9.die Revision = cerere de revizuire (2, p. 782)

10.Bestätigung des Urteils = confirmarea, adeverirea sentinţei (2, p. 161, 1021)

11.Vollstreckung des Urteils = executarea, îndeplinirea sentinţei (2, p. 1074, 1021)

 

Multe norme judiciare în roman deviază faţă de „instrumentarul” pe care l-am prezentat mai sus. Doar ,,executarea sentinţei“ (11) e prezentă într-un mod demonstrabil în roman. Lipsesc însă alte părţi componente, ca ,,acuzarea“ (5), ,,dezbaterea judiciară“ (7), ,,cererea de revizuire“ (9) şi ,,confirmarea sentinţei“ (10). Altele, precum: ,,Delictul“ (1), ,,culpa“ (2) şi ,,pronunţarea verdictului“ (8) rămîn sub semnul întrebării şi pot fi percepute de cititor prin aluzii. ,,Arestarea“ (3), cu care începe Procesul, se desfăşoară în plină de-semantizare. Şi ,,pledoaria în apărare“ (6) nu apare ca o apărare adevărată şi este întreruptă de către K, exasperat de ineficienţa avocatului Hudl. (Vezi tabelul nr.1)

 

Atestăm circa treisprezece cuvinte (verbe, substantive, forme participiale), având prefixul de origine germană ,,ver-“ (în calitate de prefix neseparabil). Prefixul ,,ver-“ în limba germană are o importantă semnificaţie, pe care Kafka o utilizează iscusit în roman: prin acest prefix ceva este „împins” de la locul său original sau natural spre un alt loc. (Vezi tabelul nr.2)

 

 Doar verbul ,,verhaften”   ,,a aresta“ (în formă substantivală sau participială cu aceeaşi rădăcină) este repetat de 20 de ori în primul capitol, deoarece ,,Arestarea“ e constatată ca o situaţie care se epuizează, prezentîndu-se scenic într-o serie de întîmplări relatate. La început suferinţa lui K. era redată prin diateza pasivă şi era consolidată în mod adecvat prin utilizarea cuvîntului ,,gefangen“  ,,prins“, în loc de ,,verhaftet“  ,,arestat“.    

Şi substantivele ,,Wächter“  ,,paznic“ (repetat de 28 ori), ,,Aufseher“  ,,supraveghetor“  (repetat de 31 ori), ,,Beamte“  ,,funcţionar“ (8 repetări), ,,Prozeß“  ,,procesul“ (3 repetări) îşi fac apariţia în mod frecvent cu o mare forţă de sugestie. Cuvîntul ,,Schuld“ (1, p. 12)  ,,vina“ este întrebuinţat în diferite forme compuse, precum: ,,schuldlos“  ,,fără vină“, ,,schuldbewußt“ (1, p. 20)  ,,spăsit, conştient de propria-i vină“, ,,Unschuld“ (1, p. 17)  ,,nevinovăţie, inocenţă“.

 

Putem spune, în concluzie, că labirintul Legii din Procesul este închis ermetic pentru om. Însă terminologii şi terminografii, traducătorii şi lingviştii uzează de o perspectivă mai „înaltă” asupra lucrurilor receptate: ei operează nu ,,doar“ cu artisticul, ci şi cu limbajul de specialitate. Sub lumina rece şi palidă a Legii oamenii devin acuzatori şi acuzaţi, nelipsind nici categoria executorilor intermediari - cu toţii alcătuiesc o comunitate demonizată, aservită justiţiei sau sistemului funcţionăresc. Frazeologia personajelor lui Kafka şi limbajul autorului este, aşadar, investigat nu doar de scriitori, critici literari sau oameni de teatru, ci şi de terminologi, a căror sarcină este să identifice termenii juridici, să-i sistematizeze potrivit anumitor criterii (frecvenţa utilizării, etimologia, apartenenţa unei părţi de vorbire sau ordinea alfabetică).

 

Referinţe bibliografice:

 

1. Roman ,,Der Prozeß“, Franz Kafka

2. Dicţionar german-român, Ediţia a II-a revăzută şi îmbogăţită, Coordonare: Ruth Kisch, Mihai Isbăşescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Universitatea din Bucureşti, Institutul de Lingvistică, 1989 [Deutsch-rumänisches Wörterbuch, die II. Ausgabe, Verlag der Sozialistischen Akademie von Rumänien, Universität aus Bukarest, Institut für Linguistik, 1989]

3. BEICKEN, Peter, Franz Kafka. Eine kritische Einführung in die Forschung. Frankfurt a.M. Fischer Athenäum Taschenbuch  1974, p. 2014

4. HELMUT HIEBEL, Hans, Die Zeichen des Gesetzes. Recht und Macht bei Franz Kafka. München: Fink, 1983

5. WITTE, Bernd, Das Gericht, das Gesetz, die Schrift. Über die Grenzen der Hermeneutik am Beispiel von Kafkas Türhüter-Legende, in: Bogdal (Hrsg.), Neue Literaturtheorien, p. 94-114

6. COŢOFAN, Mona, BALAN, Lilian, Compendiu de Literatură Universală pentru BAC. Editura Polirom.

 

 

Aliona DOSCA este lector-magistru ULIM,

competitoare USM

 

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova